Varianta pe note a poeziei lui Traian Dorz, se poate asculta mai jos.
Marian Marcus – „O, iarta-mi, Te rog, Doamne”
http://embed.trilulilu.ro/audio/aureltab/7bd255f684ab6b.swf

           Un om bogat, pasionat de artă, avea în colecţia lui opere ale tuturor marilor maeştri, renascentişti, clasici şi moderni, din toate şcolile şi curentele. Deseori stătea împreună cu unicul său fiu, admirând minunatele piese din colecţia lor. Dar a izbucnit războiul şi fiul a fost înrolat şi trimis la luptă. El a dat dovadă de mult curaj şi a murit la datorie, în timp ce salva viaţa unui camarad. Când a primit anunţul, tatăl a fost profund îndurerat de pierderea unicului său fiu.

O lună mai târziu, a auzit bătăi la uşă. În prag stătea un tânar cu un pachet mare în braţe…El a spus: 

– Domnule, nu mă cunoaşteţi. Eu sunt soldatul pentru care fiul dumneavoastră şi-a dat viaţa. În acea zi el a salvat multe vieţi ale celor răniţi dar, în timp ce încerca să mă ducă pe mine într-un loc sigur, un glonte i-a străpuns inima, el murind pe loc…Deseori ne vorbea de dumneavoastră şi despre pasiunea pe care o aveţi pentru artă. 

Tânărul i-a înmânat pachetul.
-Știu că este aproape un nimic. Eu nu sunt un pictor cunoscut, dar sunt convins că fiul dumneavoastră ar fi vrut să aveţi acest tablou.

Tatăl a început să desfacă ambalajul. Era un portret al fiului său, pictat de tânăr. Privindu-l atent, a fost uimit de felul în care tânărul pictor a reuşit să surprindă chipul, dar şi personalitatea fiului său. Tatăl a scos un suspin şi cu ochii plini de lacrimi a mulţumit tânărului, oferindu-i şi o sumă de bani pentru tablou.
-O, nu se poate aşa ceva, domnule… Toată viaţa nu voi putea să plătesc pentru ceea ce fiul dumneavoastră a făcut pentru mine. Acesta este doar un cadou.

Tatăl a prins tabloul pe una din simezele sale. De câte ori avea vizitatori, el începea prin a le arăta portretul fiului său şi numai după aceea le dădea voie să vadă marile capodopere colecţionate. După moartea bătrânului tată, s-a organizat licitaţia marii lui colecţii de tablouri. S-au adunat foarte multe persoane care doreau să vadă şi, mai ales, să achiziţioneze tablouri pentru propriile lor colecții.

La deschidere, pe podium era postat portretul fiului. Persoana delegată să conducă licitația, adjudecătorul, a deschis sesiunea, lovind cu ciocănelul:
-Începem licitaţia cu acest portret al fiului. Cine deschide oferta?
În sală s-a lăsat liniştea….Apoi, de undeva din fundul sălii, o voce a strigat:
-Am venit să vedem marile opere! Sări peste această piesă!…
Dar, netulburat, adjudecătorul a continuat:
-Face cineva o ofertă pentru acest portret?… 100?… 200?…
Din sală, cineva a strigat iritat:
-Nu am venit pentru acest portret!… Ne-am adunat pentru picturile lui Rembrandt, Fragonard, Van Gogh, Matisse, Picasso şi ale celorlalţi maeştri!… Haideţi să trecem, cu adevărat, la licitaţie!…
Netulburat, adjudecătorul a continuat:
-Fiul!… Fiul!… Îl vrea cineva pe fiul?!…
Într-un târziu, din cel mai îndepărtat colţ al sălii s-a auzit o voce timidă:
-Dau eu 10 pentru acest portret…
Era cel care fusese, ani mulţi, grădinarul tatălui şi al fiului. Fiind un om sărac, nu putea să ofere mai mult.
-Există o ofertă de 10!… Cine dă mai mult?!… Dă cineva 20?!…
Sala era în fierbere.
-Daţi-i-l lui pentru 10!…Să trecem la maeştri!…La maeştri!...
Nu-l voiau pe fiu. Toţi doreau să profite de ocazie şi să cumpere opere mari pentru colecţiile lor. Ferm, adjudecătorul a continuat:
-10, odată!…10, de două ori!…
Și, lovind cu ciocănelul în masă:
-Adjudecat! VÂNDUT pentru 10!
Din faţă, cineva a zbucnit:
-În sfârşit, putem trece la marea colecţie!…
Calm, adjudecătorul a pus jos ciocănelul, spunând:
-Îmi pare rău, dar licitaţia s-a încheiat.
Rumoare în sală:
-Dar tablourile?!…Cum rămâne cu maeştrii?!…Colecţia?!…
-Regret, a spus adjudecătorul. Când am fost desemnat să conduc această licitaţie, mi s-a comunicat o prevedere secretă din testament, pe care nu am avut voie să o fac cunoscută decât în acest moment: licitaţia se referă numai la potretul fiului ! Cine îl ia moşteneşte întreaga avere, care include şi toată colecţia de opere de artă! Omul care-l primeşte pe fiul obţine TOT!…

Dumnezeu Tatăl a trimis acum 2000 de ani pe Fiul Său ca să moară pe cruce.
La fel ca mesajul adjudecătorului, și mesajul lui este: 

-Fiul, Fiul, cine-l primește pe Fiul?!  

Pentru că, vezi tu, acela care îl primeşte pe Fiul obţine TOTUL…

În revista „Sămânța Adevărului” am găsit şi am citit ceva foarte interesant. 

Din titlul articolului din revistă – Familia bogată din biserica noastră – mi-am zis ca o fi vorba despre o familie plină de bani dintr-o anumită biserică, familie care poate o fi făcut ceva interesant – să ajute poate pe cineva. Dar nu.
E vorba despre o familie cu 7 copii. Patru dintre ei s-au căsătorit și au plecat din casă, iar peste ceva timp, murise tatăl lor, iar mama lor a rămas singură să aibă grijă de cei 3 copii, care aveau vârste cuprinse între 12 și 16 ani.
La 5 ani de la moartea tatălui lor și cu o lună înainte de Paștele din anul 1946, pastorul din biserica unde mergeau copiii cu mama lor, a făcut un anunț: toată lumea să economisească și să adune bani pentru că se va face o colectă specială pentru a aduna bani pentru o familie săracă.
Când cei 3 copii au ajuns acasă cu mama lor au început să discute despre cum ar putea ei să adune bani pentru colectă. Au decis să cumpere 23 kg de cartofi și au mâncat din ei timp de o lună de zile, economisind astfel 20 de dolari, bani care i-ar fi dat pe legume. Apoi s-au gândit că dacă ar ține luminile stinse cât mai mult timp posibil, ar economisi bani din factura de curent pentru acea lună.
Una dintre fete a muncit la curățenie în casele unor familii, și de asemenea a îngrijit câțiva copii împreună cu sora ei, și au reușit să câștige 15 cenți. Cu acei 15 cenți, au cumpărat șervețele de bumbac și au făcut suporturi pentru ulcioare în valoare de 1 dolar. Au adunat 20 de dolari din vânzarea lor.
Săptămâna în care au lucrat a fost una dintre cele mai frumoase din viața lor. Numărau banii în fiecare seară ca să vadă cât au reușit să strângă și erau așa de bucuroși că vor putea să ajute acea familie din biserică.
Duminică dimineața, în ziua când se facea colecta, plouase afară, iar biserica era la 2 km distanță de casa lor, dar totuși acest lucru nu i-a oprit și au mers toți la biserică. Una dintre fete avea carton în pantofi pentru a-și astupa găurile, iar cartonul s-a rupt și ea s-a udat la picioare, însă erau toți bucuroși că sunt la biserică. 
Când s-a strâns colecta, mama lor a dat 10 dolari, iar fiecare dintre fete a pus o bancnotă de 20 de dolari.
Mai târziu, în acea după-amiază, pastorul le-a făcut o vizită cu mașina. A adus un plic pe care l-a dat mamei. Când aceasta s-a întors în casă, a deschis plicul și nu putut să spună vreun cuvânt. Fetele au luat plicul în care erau un teanc de bani. Erau acolo și trei bancnote de 20 de dolari, una de 10 dolari, și alte 17 bancnote. Mama a pus banii înapoi în plic. Toți au rămas cu ochii în podea. Într-o clipă, s-au simțit milionari, apoi săraci lipiți pământului.
Copiii aveau o viață fericită și le părea rău pentru oricine nu avea o mamă și un tată, și o casă plină de frați și surori și unde nu veneau alți copii în vizită mai tot timpul. Niciodată nu s-au gândit că sunt săraci, dar în acea zi de Paste au aflat că erau! Banii pentru familia săracă le-au fost aduși lor, deci trebuiau să fie săraci!
Fetele se simțeau rușinate să mai meargă la școală. Niciodată până atunci nu au observat rochiile lor uzate și pantofii învechiți. Cea mai mare dintre ele era clasa a IX-a și se gândea să renunțe la școală.
Au urmat zile în care familia sta mult timp în liniște și nimeni nu vorbea prea multe.
Duminica următoare, mama le-a întrebat pe fete ce vor să facă cu banii. Ce fac oamenii săraci cu banii?? Nu știau! Până atunci nu au știut că sunt săraci!
La biserică venise un vorbitor misionar, care a vorbit despre creștinii din Africa ce construiesc clădiri din chirpici, însă aveau nevoie de bani pentru a cumpăra acoperișul. El a spus că 100 de dolari ar fi suficient pentru a plăti acoperișul. Pastorul a spus: „N-am putea face un sacrificiu pentru a-i ajuta pe acești oameni săraci?”
Fetele s-au uitat una la alta și au zâmbit pentru prima dată în acea săptămână! Mama a băgat mâna în poșetă și a scos plicul pe care l-a pus la colectă.
Când s-au numărat banii, pastorul a anunțat că s-au strâns ceva mai mult de 100 de dolari. Misionarul a fost bucuros, nu se aștepta să primească o așa sumă de bani de la o biserică așa de mică (80 de membri), și a spus: „Cred că aveți niște oameni bogați în biserică!”
Fetele și mama lor au dat 87 de dolari din acei „ceva mai mult de 100 de dolari”, și au înțeles că familia bogată din biserică sunt ele. 

 Sursa: Sămânța Adevărului