Comunitatea Bisericilor Creştine Baptiste Caraş-Severin

Luca 2:29–32 „Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace…”

Cântarea lui Simeon este una dintre cele mai profunde mărturisiri de credință din Evanghelie. Nu este o rugăciune a începutului, ci a împlinirii. Simeon nu cere nimic; el recunoaște. Nu se mai agață de viață, pentru că L-a întâlnit pe Hristos.

👉 Pacea adevărată nu vine din siguranță, succes sau longevitate, ci din întâlnirea cu Mântuitorul. Simeon poate pleca „în pace” pentru că ochii lui au văzut ceea ce inima a așteptat.

„Că au văzut ochii mei mântuirea Ta”

Mântuirea nu este o idee, un sistem moral sau o promisiune abstractă. Mântuirea este o Persoană. Un Prunc aparent neînsemnat, purtat în brațe, dar care poartă în Sine mântuirea lumii.

👉 Credința adevărată vede dincolo de aparențe. Simeon vede în Pruncul Isus ceea ce mulți nu vor vedea nici mai târziu: pe Hristos, Unsul lui Dumnezeu.

„Pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor”

Mântuirea nu este rezervată unui cerc restrâns. Ea este pregătită „înaintea tuturor”, deschisă tuturor, oferită tuturor.

👉 Dumnezeu nu mântuiește în ascuns. Planul Lui este universal, public, deschis. Nimeni nu este exclus din invitație.

„Lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău Israel”

Hristos este Lumină – nu doar pentru a mângâia, ci pentru a descoperi adevărul. Lumina scoate la iveală, vindecă, dar și judecă întunericul. Pentru neamuri, El este descoperire; pentru Israel, împlinire și slavă.

👉 Fără Hristos, omul rămâne în întuneric, chiar dacă are religie. Cu Hristos, chiar și cel de departe devine luminat.

Simeon ne învață că o viață trăită în așteptare credincioasă nu este irosită. Chiar dacă lumea nu ne recunoaște, Dumnezeu Își împlinește promisiunile.

Întrebarea pentru noi rămâne: L-am văzut noi pe Hristos nu doar cu ochii, ci cu inima?

Într-o dimineață de duminică, biserica cu peste 10.000 de membri forfotea de oameni care veneau la serviciul divin. Nimeni nu știa că noul pastor, Jeremiah Steepek, ajuns în oraș chiar în acea săptămână, plănuise un lucru neobișnuit pentru prima sa întâlnire cu comunitatea.

Înainte de slujbă, el s-a deghizat într-un cerșetor: haine ponosite, murdare, barbă nerasă, părul încâlcit. S-a așezat în fața clădirii și a rămas acolo timp de 30 de minute. Oamenii treceau pe lângă el în grabă.

Doar câțiva l-au salutat. Nimeni nu s-a oprit cu adevărat. La un moment dat, pastorul – în continuare în rolul cerșetorului – s-a apropiat de un grup de credincioși:

— „Vă rog… aveți câțiva bănuți pentru mâncare?” a întrebat el cu voce joasă.

Oamenii au evitat privirea lui și s-au îndepărtat. Nu a primit nimic. Când a intrat în biserică, a încercat să se așeze pe unul dintre rândurile din față, dar un diacon i-a făcut semn:

— „Vă rog, domnule, locurile din față sunt rezervate. Luați loc în spate.”

Apoi, pe culoar, s-a apropiat din nou de câțiva oameni:

— „Pace… cum sunteți?”

Oamenii au întors capul, unii chiar cu dezgust, privindu-l de sus până jos. Când slujba a început, unul dintre prezbiteri a urcat la amvon:

— „Iubiți frați și surori, astăzi avem o veste extraordinară! Este o onoare pentru noi să-l prezentăm pe noul nostru pastor: fratele Jeremiah Steepek!”

O furtună de aplauze a izbucnit în sală. Toți se uitau în jur, nerăbdători să-l vadă.

Atunci, „cerșetorul” din ultimul rând s-a ridicat. A început să meargă încet pe culoar. Zgomotul aplauzelor s-a stins brusc. Oamenii îl priveau uluiți. Ajuns în față, pastorul s-a oprit, a privit adunarea și a stat câteva secunde în tăcere. Apoi a luat microfonul și a început să citească:

— „Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: ‘Veniți, binecuvântații Tatălui Meu… căci am fost flămând și Mi-ați dat să mănânc; Mi-a fost sete și Mi-ați dat să beau; am fost străin și M-ați primit; am fost gol și M-ați îmbrăcat; am fost bolnav și ați venit să Mă vedeți; am fost în temniță și ați venit pe la Mine.’… ‘Adevărat vă spun că ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut.’” (Matei 25:34–40)

Mulți au început să plângă. Capete se plecau rușinate. Pastorul a continuat:

— „În această dimineață am venit aici ca un străin, flămând și disprețuit… și foarte puțini dintre voi ați arătat dragoste. Astăzi nu am văzut Biserica lui Hristos. Am văzut doar oameni adunați într-o clădire. Lumea este plină de credincioși… dar nu are destui ucenici. Când veți deveni ucenici ai lui Isus?”

A urmat o tăcere grea. În cele din urmă, pastorul a spus liniștit:

— „Vă mulțumesc. Ne vedem duminica viitoare.”

Și cu aceasta, a încheiat serviciul divin.

---

A fi creștin nu înseamnă doar principii declarate, tradiții sau aparențe.
A fi creștin înseamnă un mod de a trăi, un mod de a iubi, de a vedea pe cel neînsemnat, de a întinde o mână. Înseamnă să fii ucenic – nu doar simpatizant.

---