Decizii..

Bunatate

Un ţăran cam rău la suflet a găsit într-o zi pe păşunea sa vaca vecinului. Mânios, omul a luat animalul la bătaie, după care l-a legat şi l-a dus înapoi, spunându-i vecinului său:

– Dacă mai găsesc o singură dată vaca ta la mine-n grădină, să ştii că o bat şi mai rău.

A doua zi însă, vecinul cel dintâi găsi şi el, în bătătura sa, două oi ale celuilalt, ce se strecuraseră printr-o spărtură a gardului. S-a apucat omul şi a reparat gardul, după care a luat frumos oile şi le-a dus stăpânului lor spunându-i:

– Am găsit la mine-n curte două dintre oile dumitale. Le-am adăpat şi ţi le-am adus acasă. Dacă am să le mai găsesc şi altă dată în curtea mea, să ştii că am să fac la fel.

”Suferiţi de pe urma unui om rău? Iertaţi-l, ca să nu fie doi oameni răi.” Augustin

”Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău. Urmăriţi ce este bine, înaintea tuturor oamenilor.” – Romani 12:17

Tăcerea

1. Taci, dacă nu ai de spus ceva valoros!
2. Taci, atunci când ai vorbit destul!
3. Taci, până când îți vine rândul să vorbeşti!
4. Taci, atunci când eşti provocat!
5. Taci, când eşti nervos şi iritabil!
6. Taci, când intri în biserică, pentru ca Dumnezeu să-ţi poată vorbi!
7. Taci, când pleci de la biserică, pentru ca Duhul Sfânt să poată imprima în mintea ta lucrurile pe care le-ai auzit!
8. Taci, când eşti ispitit să bârfești!
9. Taci, când eşti ispitit să critici!
10. Taci, cât să ai timp să gândeşti înainte de a vorbi.

 

Publicat în meditaţie. 1 Comment »

Un gând..

Iadul e dovada respectului şi dragostei din partea lui Dumnezeu pentru om.

Daca nu L-ai vrut pe Dumnezeu în viaţa asta, de ce să te oblige să stai o veşnicie alături de El în cer?

Publicat în meditaţie. 1 Comment »

… împarte-ţi pâinea cu cel flămând…

Iată cum decurge, în general, viaţa noastră spirituală: studiem şi ne rugăm zilnic, iar Duminica mergem la biserică să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu şi să ne întâlnim cu fraţii. Asta facem de ani de zile. Şi ne place. Însă pentru unii, nu este suficient. Vor ceva mai mult, un supliment pentru credinţa lor.

Aşa gândea un credincios într-o duminică seară, în timp ce conducea maşina spre casă:

-„Doamne, astăzi am fost la biserică. M-am simţit bine acolo. Şi predica a fost grozavă! Dar de unde să ştiu eu că acelea au fost cuvintele Tale rostite pentru mine, şi nu cuvintele pastorului nostru? O, Doamne, mi-ar plăcea să-Mi vorbeşti personal!…

După ce parcurse câţiva kilometri, o voce îi vorbi categoric:

-„Mihai, opreşte la următorul magazin şi cumpără câţiva litri de lapte…

Mihai încremeni. Vocea îl umplu de groază. Privi spre bancheta din spate, dar nu era nimeni. Radioul era închis. Oare cine îi vorbise? De la primul magazin cumpără câţiva litri de lapte şi apoi îşi continuă drumul cu inima strânsă. Dar oare ce trebuie să fac cu el? La un moment dat, vocea reveni:

-„Mihai, opreşte maşina!

Se afla în dreptul unei case sărăcăcioase.

-„Ia laptele cu tine şi du-te de bate la uşa casei aceleia.” Mihai era puţin derutat:

-„Cum să mă duc, căci e târziu şi e întuneric în casă?…

Dar pentru că nu se putea opune, păşi prudent pe aleea străjuită de flori. Apoi, cât putu de încet, bătu la uşă. Nici o mişcare. „O, ce bine că nu este nimeni acasă…” Dar după câteva secunde uşa se deschise uşor.

-„Ce doriţi, domnule?” întrebă doamna din prag.

-„M-a trimis… nu ştiu precis….”, se bâlbâi Mihai. -„V-am adus laptele acesta….”

Imediat doamna aprinse lumina. Se uita când la Mihai, când la sticlele cu lapte. Apoi începu să plângă în hohote.

-„Domnule, de câteva zile nu mai aveam bani pentru lapte, iar micuţul plânge de foame. Acum câteva minute, disperată, am căzut pe genunchi, rugând pe Dumnezeu să facă o minune. Când aţi sunat la uşă, eu mă rugam!…

Când te-ai pus ultima oară în mâna lui Dumnezeu, spunându-I: Doamne, lucrează Tu astăzi, prin mine, pentru salvarea celor în nevoie”? Uită-te acum în frigider. Nu ai nişte lapte în plus acolo?

Publicat în meditaţie. 2 Comments »

Biserica – bătrânii

„Nebăgaţi în seamă de cei mai mulţi, ei se încăpăţânează să existe. Chiar dacă uneori ştiu că deranjează pe mulţi, ei continuă să vină. Nici măcar nu-i vezi când au intrat… Stau pe acelaşi scaun sau în acelaşi loc din bancă şi părul lor alb te face să te gândeşti că sunt acolo de când predica… Petru. Privesc spre amvon cu ochii deja tulburaţi de clipa chemării… sau poate înlăcrimaţi de nădejdea Întâlnirii.

Dacă ai şansa să stai lângă ei parcă simţi miros de Biblie veche şi răsfoită până la rupere…

Vin primii. Pleacă ultimii. Şi pleacă de parcă se rup din locul acela…

Nu ştiu să se roage cu cuvinte meşteşugite. Mai bine că e aşa. Dar ştiu ce se roagă.

Când urcă păstorii în amvon sunt primii care se ridică în picioare. Ei încă mai ştiu ce înseamnă respectul pentru slujitorul Domnului. Şi aceasta pentru că ştiu ce înseamnă slujirea şi fiindcă Îl cunosc pe Cel care i-a învăţat.

Sunt cei ce merg agale pe coridoarele spitalelor căutând bolnavii, deşi ei înşişi sunt suferinzi. Nu întotdeauna doar de boli trupeşti. Cel mai adesea suferă pentru alţii. Şi pentru lumea asta în care pare că nu mai e loc pentru ei…

Dacă stai să le asculţi povestea vieţii este imposibil să nu te ruşinezi de povestea vieţii tale. Dar ei nu povestesc ca să acuze. În glasul lor tremurând e compasiune, e nostalgie, e dor… Mult dor… Dorul după ce a fost şi după ce va să fie cândva într-un alt Loc…

Uneori vor să cânte. Poate că văzul lor slăbit de atâta slovă din Biblie nici nu observă gestul de plictis al unora. Dar când îi auzi ai impresia că înţelegi cu adevărat sensul cuvântului „dor”. N-au nevoie de texte scrise. Ei înşişi sunt un text scris la atâtea cântări.

Din când în când, câte un scaun rămâne gol… Au plecat. Dar, dacă te duci la locul unde i-au pus poţi auzi încă suspinul lor. L-au lăsat pentru lumea aceasta, ca să poată cânta cu bucurie întreagă Acolo…

Sunt bătrânii… Sunt Biserica. Biserica ce a fost şi care încet, încet, uită să mai fie…”

preluare http://mariuscruceru.ro/2011/11/25/biserica-guest-post-marinel-blaj/#more-17415

„Ştergarul” – poezie de Costache Ioanid

La cina cea de Paşti, în camera de sus,
înconjurat de-Apostoli, S-a aşezat Isus.
Se revărsa din sfeşnic o galbenă lumină
pe azimile calde, pe mielul… fără vină…
Era plăcut prilejul. Şi toate pregătite.
Dar, vai, uitase gazda o slugă a trimite,
un rob sau o copilă, ca, dup-a vremii lege,
cureaua de pe glezne pe rând să le-o deslege,
să le aline talpa de colbul de pe drum.
Şi-acum cei doisprezece, sfielnic oarecum,
se întrebau în cuget: Cum vor şedea la rugă?
Sau cine îşi va pune ştergarul cel de slugă?

O, iată-i cum se-ncruntă, privind cu tulburare
când vasele cu apă, când praful pe picioare.
Şi Duhul îi întreabă, în fiecare zboară:

– N-ai vrea să-ţi pui tu, Petre, ştergarul astă seară?
– Chiar eu?… Nu şade bine. Eu doar sunt mai bătrân.
– Dar tu? Tu cel mai tânăr? -Eu stau lângă Stăpân…
– Dar tu? întreabă Duhul acuma pe Andrei.
– Chiar eu?… Sunt cel din urmă la Domnul între ei?
– Dar tu ce ţii doar punga? – Eu am făcut de-ajuns.
Am cumpărat merinde. Şi mielul l-am străpuns…
– Tu, Toma, nu vrei oare să fii tu cel ce spală?
– Sunt trist. Se luptă-n mine o umbră de-ndoială…
– Dar tu, Matei? Tu, Filip? Dar tu, Tadeu? Dar tu…?

Şi-n fiecare cuget răspunsul a fost: Nu.
Atunci, lăsându-Şi brâul şi haina-ntr-un ungher,
S-a ridicat Stăpânul cel coborât din cer
Şi-a-nfăşurat ştergarul, S-a aplecat uşor
să-Şi spele ucenicii, ca rob al tuturor.

De-atunci pe apa vremii, atâţia ani s-au dus.
Şi-acum a câta oară? – Se-aşează iar Isus
să-ntrebe, tot prin Duhul, pe cei ce-L înconjoară:
– N-ai vrea să-ţi pui tu, Gheorghe, ştergarul astă seară?…
Tu, soră Mărioară? Tu, Radu? Tu, Mihai?…
Frumos va fi odată acolo sus în Rai!

Dar azi sunt mii de-amaruri. Necazul greu se curmă.
Nu vrei, în lumea asta, să fii tu cel din urmă?
E bun un vas de cinste, dar trebuie şi-un ciob!
Nu vrei să fii tu, frate, al fraţilor tăi rob?
Sunt răni neîngrijite, sunt mucuri ce se sting,
batiste-n care lacrimi în taină se preling,
sunt văduve bolnave, bătrâni fără putere,
sunt oameni singuratici, lipsiţi de mângâiere,
sunt prunci rămaşi acasă, cu-o mamă în spital,
bolnavi care aşteaptă un salvator semnal.
Se cere osteneală şi jertfă uneori.
Şi nopţi de priveghere şi iarăşi muncă-n zori.
Nu mânui Cuvântul, când harul nu ţi-e dat,
cât mătura şi acul şi rufa de spălat,
cât cratiţa, toporul şi roata la fântână.
ciocanu-n tabla casei şi-n gard la vreo bătrână.
Să stai de veghe noaptea la câte-un căpătâi,
să-ntorci cu greu bolnavul, să rabzi şi să mângâi;
să-l scoţi apoi la soare şi să-i alini amarul.
… Nu vrei cu Mine, frate, să-ţi înfăşori ştergarul?

– Chiar eu?… Nu şade bine. Eu doar sunt mai bătrân.
– Chiar eu?… Eu sunt prea tânăr. Eu stau lângă Stăpân…
– Chiar eu?… Eu nu am vreme. Eu am făcut de-ajuns.
– Chiar eu? – Chiar eu? Se-aude acelaşi trist răspuns.

Şi-atunci, lăsând să-I cadă cununa Lui şi haina,
iubirii fără margini trăindu-i iarăşi taina,
încet – a câta oară? – Se-apleacă iar Isus
şi, plin de-atâtea gânduri, ştergarul iar Şi-a pus.
Şi-aşa cum o mlădiţă se-apleacă lângă trunchi,
Stăpânul omenirii Se-apleacă în genunchi.
La jugul fără slavă Isus iar Se-njugă,
El, Împăratul Vieţii, din nou e rob şi slugă.
Veniţi, leproşi ai lumii, murdari de-ai ei ţărână!
Isus vă spală iarăşi cu propria Sa mână!
Veniţi, voi ce-n păcate nădejdea vi se frânge!
Isus vă spală astăzi cu propriul Său sânge!…
*

Voi, fraţi, goniţi mândria, visările şi somnul!
Luaţi cu drag ştergarul alăturea de Domnul!
Şi nu uitaţi: pe cale, orice lucrare-i bună;
dar cine ia ştergarul, acela ia cunună!

Un gând..

„Să nu puneți etichete pe oameni!  

Noi „curgem“ de la o vârstă la alta și cei din jur se grăbesc să ne eticheteze.  Ființele vii n-ar trebui să poarte etichete. Ceea ce este valabil la obiecte nu se potrivește la ființe vii.

 Aceeași apă este numită când iese din pământ „izvor“, când se prăbușește vesel printre stânci  „pârâu“, cînd se adună spre vale „râu“, când se așează la șes “fluviu“, iar când se varsă în Mare ajunge … „Mare“!

Creștinii sunt singurii oameni care „curg spre Izvor“.

Richard Wurmbrand

DESPRE TREZIREA SPIRITUALĂ

“Dumnezeu foloseşte o mână de oameni zdrobiţi şi smeriţi pentru a conduce la El persoane, comunităţi şi chiar o întreagă naţiune”.
„De la Rusalii încoace, n-a existat nici o TREZIRE SPIRITUALĂ care să nu fi început prin unirea la rugaciune. Nici o mişcare de felul acesta n-a înaintat ş nu s-a mai înălţat, odată ce rugaciunile au încetat” (Dr. A.T.Pierson).
“Fiecare trezire spirituală adevărată de atunci şi până acum şi-a avut originea pământească în rugăciune” (R.A. Torrey).

ABC-ul vieţii…!

Ascultă înainte şi după aceea vorbeşte
Binecuvântează şi nu blestema
Credinţa în Domnul să-ţi fie tăria
Dragostea acoperă o sumedenie de păcate. IUBEŞTE !
Edifică-te zilnic prin rugăciune
Fugi de poftele tinereţii şi a cărnii
Găseşte totdeauna partea bună a lucrurilor
Harul lui Dumnezeu este îndeajuns pentru a fi tot timpul bucuros
Ignorarea altora nicicând să nu fie pomenită în viaţa ta
Judecă-te pe tine însuţi căci judecata este a Domnului
Lumina ta să-ţi fie Cuvântul Sfânt
Munceşte cu drag, oriunde ai fi, ca pentru Domnul
Nu încerca să te dai altul decât cel ce eşti
Opune-te oricărui păcat, oricărui rău
Partăşia cu fraţii caut-o mereu
Rabdă ispita şi vei fi biruitor
Sacrifică-te pentru binele altora
Ştiinţa adevărată se capătă prin frica de Domnul
Taci atunci când n-ai cuvinte de zidire
Ţinta ta să fie Cerul
Urmăreşte pacea şi neprihănirea
Vorbirea de rău să fie departe de tine
Zeciuiala este datoria ta faţă de Dumnezeu.