O femeie îmbrăcată într-o rochie de bumbac, şi soţul ei, îmbrăcat într-un costum modest, au coborât din tren în Boston, şi ajungând la Universitatea Harvard, s-au adresat fără să fi avut o programare prealabilă, secretarei preşedintelui instituţiei:
– Dorim să-l vedem pe domnul preşedinte, a spus bărbatul, încet.
Secretara a ghicit imediat că aceştia veneau de la ţară şi că erau fermieri, care nu puteau avea nimic de a face cu Harvard.
– Este ocupat, a răspuns greţos, încercând să scape de musafirii nedoriţi.
– Aşteaptăm, a replicat şi femeia.
Apoi, ore întregi, secretara i-a ignorat, în speranţa că cei doi nepoftiţi se vor descuraja şi vor pleca acasă. Deoarece continuau să aştepte, frustrarea acesteia creştea cu fiecare secundă. În cele din urmă a decis să-l deranjeze pe preşedinte, deşi era o corvoadă pe care ea mereu o evita.
– Dacă veţi vorbi cu ei câteva minute, probabil vor pleca, a rugat secretara pe preşedintele Universităţii. Acesta făcu o strâmbătură de dezgust, şi acceptă. Cu fruntea încruntată, dar cu aere de pioşenie, se îndreptă cu pas majestuos spre perechea ce era în stand by.
Femeia îi spuse: – Am avut un fiu care învățat la Harvard timp de un an. El a iubit Harvard-ul. A fost fericit aici. Dar acum un an, a murit într-un accident. Soţul meu şi cu mine am vrea să construim ceva, undeva în campus, care să fie în memoria fiului nostru.
Preşedintele nu a părut interesat. – Doamnă – a spus acesta – nu putem ridica o statuie pentru fiecare persoană care a învățat la Harvard şi apoi a murit. Dacă am face-o, acest loc ar părea un cimitir.
– Oh, nu, replică repede femeia – nu dorim să se ridice o statuie. Ne-am gandit că am fi bucuroși să donăm o clădire universității Harvard.
Preşedintele a întors uimit privirea. Aruncă o privire la rochia și la costumul simplu cu care cei doi erau îmbrăcați și exclamă apoi: – „O clădire?”. Aveți cumva idee cât costă o clădire? Am investit peste şapte milioane şi jumătate de dolari în clădirile de aici de la Harvard!
Pentru o clipă femeia a tăcut. Preşedintele s-a gândit că poate acum se va putea debarasa de ei.Femeia se întoarse către soțul său şi îi spuse încet: – Atât de puţin costă o universitate? De ce să nu construim, una nouă, a noastră ?
Soţul său acceptă. Faţa preşedintelui se întunecă de confuzie şi uimire.
Văzându-se refuzaţi, domnul Leland Stanford şi soţia sa s-au ridicat şi au plecat. Au călătorit până în Palo Alto, în California, unde au pus bazele universităţii care le poartă numele: “Stanford”, în memoria unui fiu de care Harvard nu a mai fost interesat. Universitatea „Leland Stanford Junior” a fost inaugurată în 1891, în Palo Alto. S-a numit „Junior”, deoarece onora memoria fiului bogatului latifundiar.
Astăzi Universitatea Stanford este cea mai bine cotată din lume. Spre locul întâi, unde s-a urcat, priveşte de jos şi… Harvard.
Ca şi preşedintele Hardvard-ului, adeseori privim de sus fraţii, oamenii. Îi vedem aşa de simpli şi mărunţi. Neînsemnaţi. Cu atitudini de Iair, am vrea ca toţi să se dea la o parte. Durerile lor nu contează. Poverile nici atât. Nu învăţăm de la Pilat, nici de la Ierusalim.
Acel ce e mult mai bogat decât domnul Stanford, într-o zi a ridicat Biserica. Instituţie care, de două mii de ani n-a pierdut locul unu. Cu toate că ştim asta, paradoxal ne place mai mult harvardul lumii.
45.327206
21.871451
Îngrijorarea nu este decât o pierdere de vreme!
Comunitatea Bisericilor Creştine Baptiste Caraş-Severin 