Mai demult creştinii-n lume erau călători spre-o Țară Cum de azi își fac palate într-o lume așa murdară ? Mai de mult veneau creștinii la închinare bucuroși. Cum de azi cu șapte care stau acasă tacticoși?
Mai demult era credința aur din Sfânta Scriptură Cum de azi credința-i rară, toți aleargă după zgură? Nicovala nu se teme niciodată de ciocan Biblia nu se îndoaie sub barosul lui satan.
Mai de mult le era groază credincioșilor să spună Vre-un cuvânt sucit de bârfă, vreo sudalmă sau minciună Cum de azi nu-i nici o teamă de vorbirile de rău De gâlcevi și anonime adunate la hârdău.
Mai demult era o râvnă între sfinți să fie pace. Cum de azi s-au lipit păduchii de-ale sfinților cojoace? Mai demult era dorința, toți să ajungem misionari, Cine ne-a schimbat consoana să ne vrem milionari?
Mai demult trăiau creștinii după Biblie, în pace. Cum de azi i-a momit lumea să se poarte cum le place. Mai demult era o grijă cei aleși să fie sfinți Unde s-a pierdut podoaba prețioasei umilinți?
Mai demult era respectul pentru ziua de închinare Și stăteau înaintașii ore întregi, șir la Adunare Azi degrabă predicuța și-apoi fuga drept la meci Pentru Domnul doar o oră, pentru idoli douăzeci.
Unde-i Cornea cu desaga și cu Biblia în mână Unde-i Berbecar să stoarcă lacrima-n limba română Unde-i Dașcă, Unde-i Mârza, Viga, Ștrebea sau Brumar Unde ne sunt azi eroii pentru brazdă și altar?
Mai demult la rugăciune se simțea o adiere Duhul Sfânt sufla în inimi flacăra Lui de putere. Unde-i acel: „Vai de mine că sunt mare păcătos!” Unde-i mirul pocăinței în urmașii lui Hristos?
Mai demult chema profetul oamenii la pocăință Se îngrămădea norodul la Iordan cu umilință Dar Ioan Botezătorul nu cruța nici un păcat Și era Ioan, el însuși, omul vrednic de urmat.
Mai demult cântarea sfântă se cânta în straie sfinte, Ca o jertfă pentru Domnul, dintru-a dragostei fierbinte. Cum de azi jazz-ul din lume, muzica de rock N’roll A ajuns bisericească, sac dulceag de vitriol.
Mai demult era dorința să fim mărturie vie, Cum de azi creștinul tace, ca o cioară-n colivie Mii de mii înaintea noastră pentru Domnul au trăit Oare noi nu vrem cununa celor care-au biruit?
Unde-i glasul de aramă ca un clopot din vecernii, Să ne cheme la sfințire astăzi și pe noi modernii? Unde-i măcar ecoul furișat printre copaci. Când spunea Învățătorul „Ferice de cei săraci!“
Mai demult erau creștinii contopiți într-o iubire, Și trăiau prin Duhul Slavei într-o bună înfrățire. Se slujeau unii pe alți proslăvind pe Dumnezeu. N-auzeai atâta vorbă eu și eu și eu și eu.
O Isuse, Preaslăvite adu vremi de cercetare! Ca Biserica Ta Sfântă să trăiască-n ascultare. Ca atunci când era una, sfântă, toată la un loc Snopi de dragoste și pace, iar Tu însuți la mijloc.
Doamne șterge vorba tristă, mai demult, era odată Vrem să așteptăm din Tine lucruri noi ca niciodată Să fim iarăși o simțire, sfinții, toți un singur gând Glorioasa Împărăție ridicată pe pământ.
Oare când va fi strigarea „Iată Mirele, fiți gata!” Să ne ridicăm la slavă cu urale Maranata Îmbrăcați în haine albe, in subțire și curat O Biserică slăvită, sfântă și fără păcat.
Se aude-n toiul nopții freamăt ca și de trezire Avem candele-aprinse, Te-așteptăm, slăvite Mire Lasă Duhul Sfânt să crească dragostea aprinsă-n noi. Astfel să ne pregătească pentru ziua de apoi.
Se spune că George Müller a citit Biblia de peste 200 de ori, dintre care 50 pe genunchi. Înainte de moartea sa, întrebat de un reporter ce ar vrea să facă încă, el, în genunchi, a răspuns: „Sā citesc mai mult Biblia, pentru că știu prea puțin despre excelența lui Hristos.” Müller a fondat mai multe orfelinate și a îngrijit peste 10.000 de copii orfani, pe baza promisiunii lui Dumnezeu din Psalmul 68: 5: „Dumnezeu este tatăl orfanilor.”
Adepții săi spun povești interesante despre el. Printre acestea, unul dintre momentele în care Müller se ruga în camera lui, iar faima sa era deja remarcabilă se povesteste ca Regina Angliei s-a dus la el acasă, iar menajera ei a bătut la ușa camerei sale și i-a spus: „Domnule Müller, regina este în cameră dorind să vă vorbească.” Iar el a răspuns: „Spune-i reginei că acum Nu pot, pentru că vorbesc cu Regele Regilor și nu voi putea să o asist.”
Cu altă ocazie, orfelinatul său s-a trezit fără niciun fel de mâncare pentru cei peste 1000 de orfani care locuiau acolo la acea vreme. Când disperarea i-a apucat pe toți oficialii, Müller a spus: Nu cer nimic omului, alianța mea este cu Dumnezeu. Așa că a intrat în camera sa și s-a rugat: „Tatăl orfanilor, ne lipsește pâinea. În numele lui Isus, Amin.” După o vreme, mai multe căruțe cu pâini au ajuns la ușa orfelinatului și șeful care le conducea a spus: „-Domnule Müller, am fost să livrăm aceste pâini familiei regale din castel , și au spus că pâinile erau foarte prăjite. În acest fel, pentru a nu le arunca, am decis să donăm orfelinatului.” Müller a spus: „-Nu pâinile au trecut punctul, ci Dumnezeu care a răspuns la rugăciunea noastră și a avut milă de noi.”
Müller a fost un mare evanghelist, a avut o comuniune de invidiat cu Hristos și a demonstrat de multe ori puterea rugăciunii cu credință. Müller avea un caiet, unde a scris peste 50.000 de rugăciuni la care Dumnezeu a răspuns. Să ne amintim că, atunci când trăim în dependență de Dumnezeu, El Însuși ne creează circumstanțe favorabile.
Evrei 2:17-18: „Prin urmare, a trebuit să se asemene fraţilor Săi în toate privinţele, ca să devină un mare-preot îndurător şi credincios înaintea lui Dumnezeu, făcând astfel ispăşire pentru păcatele poporului. Căci întrucât El însuși a suferit, când a fost ispitit, poate să vină în ajutor celor care sunt ispitiţi.” Calvin, în comentariul său pe Evrei: „În Ghetsimani, Fiul lui Dumnezeu a fost aruncat într-o asemenea situaţie limită, încât părea să fie în adâncul genunii. Departe de a se preface, Cristos a fost apăsat de o durere autentică şi S-a rugat Tatălui din toată inima să-i trimită ajutor. Nu există genuni în care Isus să nu fi coborât pentru a deveni Fratele nostru….. Aşadar, atunci când tot felul de rele ne împresoară, aceasta să ne fie mângâierea grabnică, anume că nimic nu ne ajunge care să nu fi fost experimentat şi de însuşi Fiul lui Dumnezeu, astfel că El ne poate înţelege; şi să nu ne îndoim că El e alături de noi ca şi când El însuşi ar fi cel aflat în suferinţă dimpreună cu noi.”
Aș fi dorit să mai petrec un an Cu fiul, fiica și nepoții care-i am. Și să le spun că Domnul este bun, Dar eu voi fi ACASĂ de Crăciun.
Aș mai fi vrut un ceas de părtășie, Să stau de vorbă cu a mea soție. Și să îi spun că viaț-a fost frumoasă, Dar de Crăciun eu plec să fiu ACASĂ.
Aș mai fi vrut s-aud colindători În noaptea de ajun spre zori. Și-apoi să-i chem să stea cu noi la masă, Dar anu-acesta de Crăciun voi fi ACASĂ.
Aș mai fi vrut să merg la adunare, Să-i văd pe frați, să fie sărbătoare. Azima să o iau și să beau vinul, Dar de Crăciun eu îl voi bea cu Domnul.
Aș mai fi vrut să predic înc-o dată Ca să vorbesc de slujbă și răsplată. Și-apoi să îl prezint pe robul bun, Dar Domnul m-a chemat ACASĂ de Crăciun.
Aș mai fi vrut atâtea ca să fie, Dar suntem limitați aici, pe glie. Trăim cu boli, durere și angoasă, De-aceea de Crăciun eu plec ACASĂ.
Aș mai fi vrut, dar nu mai vreau nimica, Voi fi cu Domnul, va dispare frica. Eu sunt iertat prin jertfa-I glorioasă Și la Crăciun voi fi cu Domnu-ACASĂ!
El îi iubeşte pe cei pe care nu i-a văzut niciodată. El vorbeşte în fiecare zi cu Cineva pe care nu-L vede. El se aşteaptă să fie în cer prin fapta altuia. El se goleşte de sine pentru a fi umplut. El îşi recunoaşte nedreptatea pentru a fi îndreptăţit. El se umileşte pentru a fi înălţat. El este cel mai puternic atunci când este cel mai slab, cel mai bogat atunci când este cel mai sărac şi cel mai fericit atunci când se simte cel mai mizerabil. El moare ca să poată trăi, renunţă ca să aibă, dă altora pentru a putea avea, vede ce nu se poate vedea, aude ce nu se poate auzi şi cunoaşte ceea ce întrece orice pricepere.
Cine se mai miră atunci că nu ne potrivim acestei lumi?
Creştinul adevărat este o fiinţă ciudată
