Comunitatea Bisericilor Creştine Baptiste Caraş-Severin

„Mângâerile Tale îmi înviorează sufletul”(Psalmul  94)

Toate nenorocirile din lumea vizibilă se datorează diciziilor din lumea invizibilă şi anume din marea lume a gândurilor.

Dumnezeu ne trimite mângâierile Sale prin Cuvântul Său și prin Duhul Sfânt care este definit de Domnul Isus ca fiind „Un alt Mângâitor” (Ioan 14:16).

Se subînțelege că primul Mângâietor este Domnul Isus, iar Duhul Său cel Sfânt este următorul şi acesta  rămâne cu noi şi ne învață toate lucrurile, ba  mai mult de atât, el ne descoperă lucrurile viitoare.

„Veți fi purtați în brațe și dezmierdați pe genunchi, cum mângâie pe cineva mama sa așa vă voi mângâia” (Isaia 66:12-13). Iată soluția universală a lui Dumnezeu pentru elibererarea noastră de sub puterea gândurilor negre, a disperării și a sinuciderii! 

„Pentru mine, a trăi este Christos.”
Filipeni 1:21

             “Credinciosul nu trăieşte întotdeauna pentru Christos. Începe să facă aşa atunci când Dumnezeu Duhul Sfânt îl convinge de păcat, şi când este adus prin har să vadă cum Mântuitorul îi ispăşeşte păcatele. Din momentul acela al naşterii din nou, credinciosul începe să trăiască pentru Christos. Isus este pentru credincioşi „comoara de mare preţ” (Matei 13:46), pentru care suntem gata să vindem tot ce avem. Ne-a câştigat dragostea atât de complet încât inima noastră bate doar pentru El. Vrem să trăim pentru gloria Lui, şi suntem gata să murim pentru a apăra Evanghelia Sa. El este scopul vieţii noastre şi modelul după care ne sculptăm caracterele. Cuvintele lui Pavel înseamnă mai mult decât crede majoritatea oamenilor. Mulţi vor spune că Pavel declară că sfârşitul vieţii lui este Christos, dar, mai degrabă, întreagă viaţa lui a fost Isus! In cuvintele unui sfânt din vechime, El a „mâncat şi băut şi dormit viaţa veşnică”. Isus era aerul lui, sufletul sufletului său, inima inimii sale, viaţa vieţii sale.

         Poţi să spui tu, ca şi creştin, că trăieşti după acest ideal? Poţi să mărturiseşti că pentru tine „a trăi este Christos”? Îţi faci munca pentru Christos, sau munceşti pentru beneficiul tău şi pentru bunăstarea familiei tale? Întrebi „este acesta un motiv de bază”? Pentru un creştin este. Profesia lui este să trăiască pentru Christos. Cum poate să trăiască altfel fără să comită adulter spiritual? Sunt mulţi cei care îndeplinesc acest principiu într-o oarecare măsură, dar cine îndrăzneşte să spună că el trăieşte în întregime pentru Christos, aşa cum a făcut apostolul? Totuşi aceasta şi numai aceasta este adevărata viaţă a unui creştin — izvorul ei, scopul ei, felul ei şi sfârşitul ei.

         Toate se adună într-un singur cuvânt: Isus. Doamne, acceptă-mă. Mă prezint în faţa ta, rugându-mă să trăiesc prin Tine şi pentru Tine. Îngăduie-mi să fiu vita de jertfă care stă între plug şi altar. Îngăduie ca motto-ul meu să fie: Gata pentru muncă sau pentru jertfă.”

  CH Spurgeon

Într-un sat de evrei, un băiat se juca cu doi prieteni pe caldarâm, când, un soldat roman a dat colțul după o clădire la ceva distanță și se îndrepta către ei. Toți trei băieții au luat-o la fugă, deși nu făcuseră nimic rău, dar ei știau că legea nu este de partea lor; așa că s-au împrăștiat cît ai zice pește, în direcții diferite, fiecare căutînd un loc să se ascundă.

Doi au dispărut, dar unul n-a fost suficient de rapid, și soldatul l-a zărit. Cu o voce răgușită, a strigat după el:

-Tu! Vino aici!!! Așa că băiatul n-a avut de ales decât să se supună. Soldatul și-a dat jos bagajul greu pe care-l căra în spinare și i-a cerut băiatului să i-l care o milă de loc, atâta cât îi permitea legea. Necăjit, băiatul cu greutatea în spate s-a supus, pășind tăcut, la doi păși în urmă soldatului, prin mulțime.

Au ieșit din sat și au mers așa, în tăcere, prima jumătate de milă fiecare pierdut în propriile lui gânduri. Băiatul simțea că îl îneacă mânia și se certă singur că nu s-a mișcat destul de repede și că a fost prins de soldat. Lacrimi îi jucau în ochi și se străduia să nu le lase libere sa nu le vadă soldatul. €œNu-i drept!”, își zicea el în sinea lui ”Păi , bărbatul ăsta este de două ori cât mine, și eu să-i car lui greutățile? De ce?”

Dar cum se lasă furat când de un gând, când de altul, la un moment dat își aminti de alte timpuri, de alți oameni. Și-a amintit de un bărbat pe care l-a întâlnit undeva la poalele munților și care vorbea unei mulțimi de oameni. Și vorbea cu multă înțelepciune și putere. Și Omul acela a zis atunci că dacă te obligă cineva să mergi o milă de loc cu el să te oferi să mergi cu el și a două milă și să o faci zâmbind. El zicea că acest act de umilință este cheia secretă care deschide lacătul fericirii. Și cum își amintea frânturi din cele auzite, băiatul a început să facă legătură între acele gânduri și situația în care se afla și deodată înțelese sensul celor spuse, că vorbele acelea puternice nu i s-au mai adresat minții ci inimii.

Și cum ajunse la sfârșitul drumului pe care era obligat să-l facă, soldatul s-a întors către el și i-a zis:
-Atât! Suficient. Văd că ești deja obosit.
Băiatul însă îi primi cuvintele zimbind și cu un glas obosit, dar binevoitor, îi spuse soldatului că e dispus să-i care greutatea mai mult decât îi cere legea să o facă.

Soldatului i-a pierit graiul și nu-i venea să creadă. Inimă lui a început să se înmoaie privind la spiritul generos al acestui tinerel. Așa că s-a alăturat lui și au pornit mai departe, dar de data asta vorbind între ei prietenește, despre viață și planurile lor. Și în ciudă diferențelor, au ajuns să găsească și puncte comune, și chiar să se amuze împreună de unele lucruri. Timpul s-a scurs nespus de repede și niciunul din ei n-a realizat cît de departe au ajuns. Ba tânărului nu i se mai părea povara chiar așa de grea. Parcă timpul s-a scurs mult mai repede la cea de-a două milă în comparație cu prima și iată că erau la sfârșitul drumului și trebuiau să se despartă.

Și-au luat rămas bun, schimbați amîndoi de experiență ce o avuseseră; băiatul a descoperit un adevăr valoros, prima milă a fost tare grea, pentru că a fost obligat; dar a două milă a fost ușoară, pentru că a făcut-o de bună voie, și atitudinea lui i-a câștigat un prieten. Și deși întâmplarea a avut toate elementele unei situații rele, atitudinea potrivită a schimbat-o într-o experiență valoroasă.

De multe ori citim Scriptură și înțelegem lucrurile cu mintea; așa cum le-a înțeles și tânărul evreu la început. Dar tot ce e scris acolo e pentru că să punem în practică. Abia atunci vom înțelege cu adevărat rostul fiecărui cuvânt. Ne rămâne doar să fim ascultători și împlinitori.

Abraham Lincoln rămâne una dintre cele mai importante figuri ale politicii americane. Cel de-al şaisprezecilea preşedinte al Statelor Unite le-a lăsat americanilor multe învăţături folositoare…

Deşi a avut patru fii, doar unul dintre ei a reuşit să supravieţuiască bolilor secolului al 19-lea şi să ajungă la maturitate. Abraham şi soţia sa au fost profund îndureraţi de decesul celor trei fii şi şi-au  concentrat toată atenţia asupra lui Robert, unicul copil supravieţuitor.

În timpul şcolii, acesta şi-a dorit pentru fiul său cea mai bună educaţie, aşa că ţinea tot timpul legătura cu profesorii lui Robert, pentru a fi tratat cât mai bine.

Scrisoarea lui Abraham Lincoln către profesorii şcolii unde învăţa fiul lui, în care îi ruga pe aceştia să îi dea cea mai aleasă învăţătură a inspirat mulţi părinţi şi profesori, iar rugăminţile acestuia sunt cât se poate de actuale, deşi au fost scrise acum peste 150 de ani:

„Fiul meu va trebui să înveţe că nu toţi oamenii sunt sinceri şi oneşti.Dar învăţaţi-l dacă puteţi minunăţia cărţilor.
Şi totuşi, daţi-i timp să se gândească la misterul etern al păsărilor cerului, al albinelor de sub soare şi al florilor de pe câmp. În şcoală, învăţaţi-l că e mult mai onorabil să eşueze decât să trişeze.

Învăţaţi-l să aibă încredere în propriile-i idei, chiar dacă ceilalţi îi spun că se înşeală. Învăţaţi-l să fie amabil cu oamenii amabili şi dur cu cei duri.
Încercaţi să-i daţi fiului meu tăria de a nu urma mulţimea, să nu urmeze turma.
Învăţaţi-l să-i asculte pe toţi oamenii; dar învăţaţi-l de asemenea să selecteze ceea ce a auzit printr-o proiecţie a adevărului şi să păstreze doar ce e bun.
Învăţaţi-l, dacă puteţi, cum să râdă când e trist.
Învăţaţi-l că nu e nicio ruşine în a plânge. Învăţaţi-l să fie grijuliu cu cinicii şi să fie atent la linguşitori.

Învăţaţi-l să-şi „vândă” creierul celor care dau mai mult, dar niciodată să nu pună un preţ pe sufletul şi inima lui.
Învăţaţi-l să-şi astupe urechile la bârfă şi să lupte când crede că aceasta este soluţia. Trataţi-l gentil, dar nu-l protejaţi, deoarece numai testul focului face oţelul bun.
 
Lăsaţi-l să aibă curajul de a fi nerăbdător. Lăsaţi-l să aibă curajul de a fi brav. Învăţaţi-l să aibă întotdeauna încredere sublimă în el însuşi,deoarece apoi va avea încredere în umanitate.

Aceasta este o cerinţă mare, dar vedeţi totuşi ce puteţi face. Este aşa un copil de treabă, fiul meu!”