Comunitatea Bisericilor Creştine Baptiste Caraş-Severin

Fratele păstor Petru Popovici (96 ani), prea întristat și îndurerat în inima ca să mai stea nepăsător trage un semnal de alarmă cu privire la starea bisericilor evanghelice..

Domnul să vă înmulțească harul și binecuvântările pe ogorul Evangheliei!

          Trăim vremuri de crize. Criza lipsei de dragoste față de Dumnezeu și dragostei față de frați și față de lumea pierdută în păcate și stricăciune e aproape în toate bisericile. O stare de moleșeală, de adormire spirituală a pătruns pe nesimțite și în bisericile noastre, nu numai în cele oficiale. Unele au încă o prezență frumoasă, dar lipsește puterea și lipsește roada. Unii obosiți au suspendat un serviciu de închinăciune de duminică după masa, căci poporul nu venea la Casa Domnului. Prin anii 1945-1950, noi aveam trei servicii pe duminică și adunările erau tixite. Ce s-a petrecut? 

          Fără să ținem seama, s-a dezvoltat gustul de predicatorie. Și Duhul Sfânt și orele de rugăciune erau tot mai neglijate. Se punea un frate mai slăbuț să o conducă. Și tinerii au început să lipsească, căci păstorul însuși lipsea. Era prea ocupat. Ori forța bisericii nu stă în oratorie, ci în rugăciune. Și iată pe nesimțite am ajuns la o stare de răcire a dragostei, un fel de apostazie(2 Timotei 3:5). Unii vor zice: „Am ajuns la ceea ce s-a profețit.” Nu, nu trebuie să gândim așa. Nu noi suntem în funcție de proorocie, ci Duhul profetic a știut mai dinainte cum vor fii unii și a dat înștiințarea, ca noi să nu ajungem în acea stare.

          Dumnezeu e izvorul Dragostei, a căldurii spirituale. Prin îndepărtarea treptată de El, am ajuns la un formalism uscat. Rugăciunea nu poate fi substituită cu nimic. Ea e părtășia prin Duhul Sfânt cu Dumnezeul nostru mare. Celelalte fără ea, devin surogate. Nu e de mirare că nu mai e căutarea celor pierduți. În cele mai multe locuri la botez sunt doar unii copii ai pocăiților, și din aceia unii fără nașterea din nou. Când nu e părtășie sfințitoare cu Dumnezeul Preasfânt, valuri de păcătoșenie inundă bisericile: prefăcătorie, minciuni, plăceri, avorturi, divorțuri, dușmănii. Și Biserica nu mai e Biserică, ci sinagogă a Satanei. Trebuie să ne trezim, să ne pocăim. Realitatea trebuie să ne zdrobească inimile. Înapoi, conform Cuvântului, la post și rugăciune. E vreme târzie. Venirea Domnului e mult mai aproape. Și ce mare e răspunderea noastră!

         Fiecare să înceapă cu el. Dați valoare rugăciunii personale. Domnul Isus a zis: „intră în odăița ta, închide ușa”, adică izolează-te de toate. Lasă televizorul, lasă internetul și toate afacerile. Privește-te pe tine în lumina LUI, smerește-te și roagă-L ca prin Duhul Sfânt să te facă o forță spirituală pentru ridicarea Bisericii și pentru mântuirea multor păcătoși. Hotărâți cu biserica zile de post și rugăciune. Topiți-vă în fața LUI pentru răcirea dragostei. În toate trezirile spirituale, Dumnezeu s-a folosit de oameni ai rugăciunii. Fiți la îndemâna LUI. EL așteaptă și vrea aceasta. Și lumea pierdută așteaptă după trimiși ai Lui Dumnezeu, care să-i ia de mână, ca îngerii pe Lot și să-i scoată din Sodoma de azi. EL e gata pentru lucrări nemaipomenite. (Luca 21:25,26).

           Scrisoarea aceasta e un strigăt al dragostei mele către toți frații mei răscumpărați prin sângele Mielului lui Dumnezeu, care a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut.

În Glorioasa Lui slujire, 

bătrânul frate Petru Popovici

Sursa: http://www.pasi.ro

„Eşti sigur că doreşti să fii stăpânit de un Duh care cu toate că este pur, blând şi iubitor, totuşi va insista să fie Domn al vieţii tale? Eşti sigur că vrei ca personalitatea ta să fie luată în primire de Unul care va cere ascultare de Cuvânt? Care nu va tolera nici unul din păcatele eului în viaţa ta: iubirea de sine, autoindulgenţa sau cedare în faţa comodităţilor şi a plăcerilor? Care nu-ţi va permite să umbli semeţ, să te lauzi sau să faci paradă? Care va lua de la tine conducerea vieţii tale şi-Şi va rezerva dreptul suveran de a te pune la încercare şi a te disciplina? Care va îndepărta de la tine multe obiecte iubite care dăunează în ascuns sufletului tău?

Până ce nu poţi răspunde cu un doritor „da” la aceste întrebări, nu doreşti să fii umplut. Poate că doreşti emoţia puternică, victoria sau puterea, dar nu doreşti cu adevărat să fii umplut de Duh. Dorinţa ta este ceva mai mult decât un dor slab, dar nu este destul de curată pentru a plăcea lui Dumnezeu care cere totul sau nimic.”

A.W.Tozer

Îndepărtarea de Dumnezeu sau negarea existenței Sale este poate cea mai comună și ușor de înțeles reacție la o tragedie. Durerea unei drame apărute în viață s-ar putea să treacă peste experiență, rațiune și încredere în sine și să îngenuncheze credința, care, în final, ar putea să își revină sau să moară. Este de înțeles că moartea unei persoane iubite poate atrage în cei dragi rămași moartea credinței în Dumnezeu care ar fi trebuit să o țină în viață. Există însă și o alternativă?

C.S. Lewis obișnuia să țină prelegeri despre rostul durerii în viața umană. La întrebarea: „Vrea Dumnezeu să suferim?” Lewis răspundea cu „Da. Nu cred că Dumnezeu e neapărat interesat să fim fericiți. Cred că vrea să putem iubi și să putem fi iubiți.” Pentru a explica mai bine, Lewis folosea următoare analogie: oamenii sunt ca blocuri din piatră din care sculptorul, prin lovituri dureroase, poate crea o formă perfectă.

Aceste lecții Lewis le ținea înainte ca el însuși să treacă printr-o dramă: îmbolnăvirea și moartea soției sale, la scurt timp de la data cununiei. Pe cât era de sigur pe logica sa, pe atât îi era de greu să o mai accepte în situația dată. Pentru a-l pregăti pentru momentul când ea va muri, soția i-a spus că bucuriile vieții nu durează și că durerea care va veni este parte a bucuriei din prezent.

După moartea soției sale, Lewis a trecut printr-o perioadă de luptă cu sinele, în care a simțit pe propria piele durerea răvășitoare despre care vorbea cu atâta luciditate în fața auditoriului său. De aici, nu putea decât să Îl renege pe Dumnezeu sau să se agațe și mai tare de El. În final, Lewis a reușit să ajungă la concluzia că „durerea de acum este parte a bucuriei din viitor”. Această concluzie transmite speranța revederii persoanei iubite în cer.

„Dumnezeu caută oameni prin care să poată înfăptui imposibilul – ce păcat că noi avem în plan doar lucrurile pe care le putem face singuri.” A.W.Tozer