Spaima legată de eventuala islamizare a Europei şi a României trădează un fatalism cu totul străin de spiritul creştinismului. Dacă ne pot islamiza, atunci valoarea a ceea ce afirmăm noi, forţa credinţei noastre este cu adevărat problematică. Şi atunci, nu islamizarea e buba, ci credinţa creştinilor.
Europa creştină – dacă va fi fost vreodată un concept ce reprezenta o realitate – este acum doar un mit. Din punct de vedere al culturii şi civilizaţiei, da, avem vestigii create în mileniile de creştinism trecute, dar în prezent Europa e departe de acele valori creştine de referinţă, după cum remarcă numeroşi observatori ai fenomenului.
citiți mai departe aici…






Între 8-11 septembrie 2015 la Mamaia, în județul Constanța are loc întâlnirea Coaliției Evanghelice din România. Tema conferinței este Vremea secerișului, iar vorbitorul principal este David Shibley de la Global Advance, o agenție de echipare a lucrătorilor creștini.

















