Comunitatea Bisericilor Creştine Baptiste Caraş-Severin

Doresc să înţelegeţi în profunzime acest eseu exceptional al unui autor anonim…

Ziua s-a terminat, conduci spre casă. Deschizând radioul, dai peste o scurtă ştire sosită dintr-un mic sat din India unde, foarte brusc şi ciudat, câţiva săteni au murit datorită unei forme de gripă nemaiîntâlnită până atunci. Sunt, totuşi, specialişti care afirmă că nu poate fi vorba de gripă, dar sunt trei sau patru morţi şi pentru că e ceva necunoscut au fost trimişi acolo câţiva doctori pentru investigaţii.

Nu te gândeşti prea mult la asta, dar duminică, întorcându-te din oraş, auzi alt reportaj. Doar că acum nu mai sunt implicaţi doar trei săteni, ci 30.000 într-o anumită regiune a dealurilor indiene şi afli că în seara aceea vor fi prezentate detalii la TV. CNN-ul prezintă un scurt anunţ că spre acea parte a lumii se îndreaptă specialişti de la Centrul de Cercetare a Bolilor din Atlanta pentru că ciudata boală nu se aseamănă cu nimic cunoscut.

Luni dimineaţa când te trezeşti, ştirea e în atenţia tuturor, punctul maxim de interes, pentru că nu e doar India, mai e şi Pakistanul, Afganistanul, Iranul şi înainte ca să realizezi, peste tot se vorbeşte despre ceea ce a fost denumita “gripa misterioasă”. Preşedintele a făcut câteva comentarii anunţând că el şi toata lumea se roagă şi speră că totul va fi bine acolo. Toţi se întreabă: ”Cum vom controla epidemia?”
Acesta este momentul în care preşedintele Franţei face anunţul care şochează Europa. Ţara sa îşi închide graniţele. Nici un zbor din India, Pakistan sau oricare dintre ţările unde boala a fost semnalată. Şi de aceea, în acea seară, înainte de a merge la culcare, te uiţi cu interes din nou la CNN.

Înlemneşti de groază când cuvintele unei femei plângând sunt traduse dintr-un program de ştiri francez în engleză: un om moare din cauza “gripei misterioase” undeva în Paris. A venit în Europa! Panica izbucneşte. După cum se spune, dupa ce ai luat boala poţi purta virusul timp de o săptămână fără să ştii. Apoi ai, timp de patru zile, simptome incredibile. Şi apoi… mori.
Anglia îşi închide graniţele, dar e prea târziu: South Hampton, Liverpool, North Hampton… E marţi dimineaţa când preşedintele Statelor Unite face următorul anunţ: ”Pentru protejarea securităţii naţionale, toate zborurile din şi spre Asia şi Europa au fost anulate. Dacă cei dragi vouă sunt peste mari, îmi pare rău. Nu vor putea veni până nu va fi gasit un remediu pentru această boală”. În patru zile, naţiunea a fost cuprinsă de o teamă îngrozitoare. Se vând mici măşti pentru faţă. Oamenii discuta: ”Şi dacă ajunge şi la noi în ţară?”, iar preoţii şi predicatorii spun: “E biciul lui Dumnezeu!”.

E miercuri seara şi eşti la ora de rugăciune la biserică când cineva vine alergând din parcare şi strigă: “Deschideţi un radio, deschideţi un radio!”.  Şi în timp ce întreaga biserică ascultă, micul radio amplificat cu un microfon, anunţul este făcut. Două femei zac într-un spital din Long Island, murind atinse de “gripa misterioasă”. În câteva ore parcă, se întinde in toată ţara.
Se lucrează asiduu, contra cronometru. Nimic nu reuşeşte. California, Oregon, Arizona, Florida, Massachusetts.

Şi apoi, deodata, soseşte vestea. Codul a fost spart. Poate fi gasit un remediu. Un vaccin poate fi produs. Trebuie luat sânge de la cineva care nu a fost infectat. În toată mass-media, în toată ţara, este un singur anunţ. Fiecare este rugat să facă un lucru simplu: ”Mergi la cel mai apropiat spital şi verifică-ţi sângele! Asta e tot ce îţi cerem! Când vei auzi sirenele, du-te repede, fără zgomot şi agitaţie la spital”.

Bineînţeles, când tu şi familia ta ajungeţi acolo vineri seara târziu, e o coada lungă şi sunt multe asistente şi doctori care ies şi înţeapă degete, iau sânge şi pun etichete. Soţia ta şi copiii sunt şi ei acolo şi după ce vă iau sânge, vi se spune: “Aşteptaţi aici în parcare şi când este strigat numele vostru, sunteti liberi să mergeţi acasă”. După un timp, un bărbat tânăr iese din spital alergând şi strigând. Strigă un nume şi flutură o hârtie.

“Ce-a spus?”  Strigă din nou acel nume. Şi fiul tău te trage de haină şi spune ”Tati, eu sunt!”. Înainte ca să-ţi dai seama, ţi-au şi luat băiatul. Îţi spun: “E perfect, sângele lui e curat. Vrem să fim siguri că nu are boala. S-ar părea că are tipul de sânge potrivit”.
Cinci minute mai târziu, doctori şi asistente ies afară, plângând şi îmbrăţisându-se – câţiva chiar râd. E prima dată când vezi pe cineva râzând în ultima săptămână. Un doctor în vârstă vine la tine şi-ţi spune: ”Vă mulţumim, domnule. Sângele fiului dumneavoastră e curat. E pur, neinfestat şi putem face vaccinul”. În timp ce vestea se răspândeşte în parcarea plină, oamenii strigă şi se roagă şi râd şi plâng.

Dar apoi doctorul cu parul alb vă ia deoparte pe tine şi pe soţia ta şi spune: “Putem să discutăm pentru un moment? N-am anticipat că donatorul ar putea fi un minor şi avem nevoie… avem nevoie să semnaţi că sunteţi de acord, să semnaţi că vă daţi consimţământul”. Începi să semnezi şi apoi vezi că locul pentru numărul de litri care vor fi luaţi nu e completat.
– “C-c-c-câţi litri?”  Şi în acest moment zâmbetul bătrânului doctor dispare şi omul îţi spune: 

-”Nu ne-am gândit că ar putea fi un copil mic. N-am fost pregătiţi. Avem nevoie de tot! Dar-dar… Nu înţelegeţi!… E vorba despre întreaga lume! Vă rog, semnaţi! Noi – noi avem nevoie de tot – avem nevoie de tot!” 
– “Dar nu puteţi să-i faceţi o transfuzie?”
– ”Dacă am avea sânge neinfectat am putea… Puteţi semna? Veţi semna?”

În tăcerea paralizantă, o faci. Apoi ei te întreabă: “Aţi vrea să mai staţi un moment cu el înainte să începem?”

Te poţi întoarce? Poţi merge înapoi în acea camera unde el stă pe o masă întrebând: “Mami, tati, ce se întâmplă?” Poţi să-i iei mâinile şi să-i spui: “Fiule, mama şi cu mine te iubim şi nu vom lăsa niciodată să ţi se întâmple nimic care nu trebuie să ţi se întâmple. Înţelegi?”

Şi apoi doctorul acela în vârstă se întoarce şi spune: “Îmi pare rău, tre-trebuie să începem. Pe toată planeta, oamenii mor”. Poţi să pleci? Poţi să păşeşti afară în timp ce el spune: “Tată, mamă, tată, de ce mă părăsiţi?”

Şi apoi, săptămâna următoare, când este o ceremonie care îl onorează pe fiul tău şi câţiva dorm în timpul ei, unii nici măcar nu vin pentru că trebuie să meargă la pescuit sau la iarbă verde şi alţii vin la tine cu un zâmbet prefăcut şi doar se fac că le pasă. Nu-ţi vine să sari în sus şi să spui: “FIUL MEU A MURIT!  NU VĂ PASĂ ??”

Nu aceasta este ceea ce El vrea să spună? ”FIUL MEU A MURIT! NU ŞTIŢI CE MULT ÎMI PASĂ?”

“Tată, când privim cu ochii Tăi, ni se rupe inima. Poate că acum putem începe să înţelegem infinita dragoste pe care ai avut-o pentru noi.”

Am întâlnit câteva paradoxuri foarte ciudate in Evanghelii. Le voi enumera, lăsând cititorul să le aprofundeze.

1. Să te iubească Isus și totuși să pleci de la El pentru totdeauna (tânărul bogat)

2. Să îl aștepți pe Isus și totuși să fii întâmpinat de o ușă închisă (fecioarele neînțelepte)

3. Să te spele Isus pe picioare și totuși să mori necurat (Iuda Iscarioteanul)

4. Să mori împreună cu Isus și totuși să n-ai parte de prima Înviere (tălharul de pe cruce)

Ca și o paralelă amintesc căteva paradoxuri ce ni s-ar putea întâmpla nouă:

1. Să ai carnet de membru in adunare și totuși să nu-ți fie numele scris în Cartea Vieții

2. Să cânți în cor aici și totuși să nu ajungi să cânți în corul ceresc.

3. Să cânți în fanfară aici și totuși să nu auzi sunetul trâmbiței la Răpire.

4. Să fi purtat cele mai moderne costume în fiecare duminică dar să nu ai haina de nuntă.

Nu sunt pesimist. Dar cred cu tărie că dacă nu ne pocăim cu sinceritate, aceasta poate fi o realitate tristă pentru oricare dintre noi.