Comunitatea Bisericilor Creştine Baptiste Caraş-Severin

EXOD 9:8-9.

•  8. Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron: „Umpleţi-vă mâinile cu cenuşă din cuptor, şi Moise s-o arunce spre cer, sub ochii lui faraon.
• 9. Ea se va preface într-o ţărână care va acoperi toată ţara Egiptului; şi va da naştere, în toată ţara Egiptului, pe oameni şi pe dobitoace, la nişte bube pricinuite de nişte băşici fierbinţi.”

• Vestirea mântuirii.
• 1 „Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, şi prinşilor de război, izbăvirea;
• 2 să vestesc un an de îndurare al Domnului şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângâi pe toţi cei întristaţi;
• 3 să dau celor întristaţi din Sion, să le dau o cunună împărătească în loc de cenuşă, un untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiţi „terebinţi ai neprihănirii”, „un sad al Domnului”, ca să slujească spre slava Lui.”

CS Lewis – „Cel mai valoros lucru pe care Psalmii îl face pentru mine este că exprimă aceeaşi încântare în Dumnezeu care l-a făcut pe David să danseze.”

Manley Beasley – „Zărind o părticică din Dumnezeu vei fi salvat. Privindu-L în faţă vei fi sfinţit.”

Graham Truscott – „Când oamenii lui Dumnezeu încep să-L laude şi să se închine Lui folosind metodele biblice pe care El le-a oferit, puterea şi prezenta Lui vin în mijlocul lor într-o măsură şi mai mare.”

Richard Foster – „Închinarea începe în aşteptare sfântă şi se termină în supunere sfântă. Supunerea sfinţilor salvează închinarea de la a deveni un somnifer, o evadare din nevoile urgente ale vieţii moderne.”

Charles H. Spurgeon – „Dumnezeu trebuie să fie lăudat cu vocea şi inima ar trebui să o însoţească în bucurie sfântă.”

AW Tozer – „Fără închinare, ne îndreptam spre nefericire.”

CS Lewis – „Noi doar învăţăm să ne comportăm în prezenţa lui Dumnezeu.”

Michael Catt – „Dacă dorim să ne închinăm în Duhul Sfânt, noi trebuie să dezvoltam un spirit al închinării”.

Jack Hayford – „Închinarea îl transformă pe închinător în imaginea Celui căruia i se închină”

Jessica Leah Springer – „Aşa cum spune Ioan 4:23, este timpul, ca închinători ai lui Dumnezeu, să-i dăm tot ce avem. Pentru că atunci când El este înălţat totul în ce mă priveşte scade. Aşa se întâmplă că de multe ori din cauza noastră nu păşim cu adevărat în locul secret de închinare cu Dumnezeu. Abandonează doar tradiţia şi modul în care”ştim noi” trebuie să il lăudăm şi să ne închinăm, şi lasă-te doar pierdut în Sfânta Sfintelor, cu singura intenţie de a binecuvânta inima Tatălui. ”

Lamar Boschman – ” Când mă închin, aş prefera ca inima să-mi fie fără cuvinte decât cuvintele fără inimă.”

Graham Kendrick – „Închinarea este în primul rând pentru beneficiul Său, nu al nostru, deşi este minunat să descoperi că, in timp ce suntem plăcuţi Domnului, noi intrăm în ceea ce poate deveni pentru noi una dintre cele mai bogate şi mai prielnice experienţe din viaţa noastră.”  p.58 „O inimă pentru inchinare” de Lamar Boschman

Nu McMinn – „Întreaga noastră fiinţă lăuntrică este concepută ca fiind un instrument de laudă. Tot aşa cum un creator de vioară proiectează un instrument pentru a produce rezultate maxime estetic, tot aşa Dumnezeu a croit corpurile noastre, sufletele şi duhurile noastre astfel încât atunci când folosim limbajul trupului pentru a exprima lauda, ceea ce este înăuntru devine vizibil.” p.60 „O inimă pentru inchinare” de Lamar Boschman

Tommy Walker – „Cât de repede uităm despre Cine e vorba în tot. Putem deveni foarte strategici în închinare pentru ca biserica noastră să crească, nu pentru că El este vrednic. Dar noi facem toate astea pentru că Dumnezeu este vrednic şi vrem să ne închinăm Lui „.

Într-o sală de clasă a unui colegiu, un profesor ţine cursul de filozofie…
– Să vă explic care e conflictul între ştiinţă şi religie… Profesorul ateu face o pauză şi apoi îi cere unuia dintre noii săi studenţi să se ridice în picioare.
– Ești creştin, nu-i aşa, fiule?
– Da d-le, spune studentul
– Deci, crezi în Dumnezeu?
– Cu siguranţă.
– Dumnezeu e bun?
– Desigur, Dumnezeu e bun.
– E Dumnezeu atotputernic? Poate El să facă orice?
– Da
– Tu eşti bun sau rău?
– Biblia spune că sunt rău.
Profesorul zâmbeşte cunoscător.
– Aha! Biblia! Se gândeşte puţin. Uite o problemă pentru tine. Să zicem că exista aici o persoană bolnavă şi tu o poţi vindeca. Poţi face asta. Ai vrea să îl ajuti? Ai încerca?
– Da, d-le. Aş încerca.
– Deci eşti bun.
– N-aş spune asta.
– Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea să ajuţi o persoană bolnavă dacă ai putea. Majoritatea am vrea dacă am putea. Dar Dumnezeu, nu…
Studentul nu răspunde, aşa că profesorul continuă.
– El nu ajută, nu-i aşa? Fratele meu era creştin şi a murit de cancer, chiar dacă se ruga lui Isus să-l vindece. Cum de Isus e bun? Poţi răspunde la asta?
Studentul tace.
– Nu poţi răspunde, nu-i aşa? El ia o înghiţitură de apă din paharul de pe catedră ca să-i dea timp studentului să se relaxeze.
– Hai să o luăm de la capăt, tinere. Dumnezeu e bun?
– Păi…, da, spune studentul
– Satana e bun?
Studentul nu ezita la această întrebare
– “Nu”
– De unde vine Satana?
Studentul ezită.
– De la Dumnezeu.
– Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i așa? Zi-mi, fiule, există rău pe lume?
– Da, domnule.
– Răul e peste tot, nu-i așa? Și Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?
– Da
– Deci cine a creat răul? Profesorul a continuat. Dacă Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat și răul. Din moment ce răul există și conform principiului că ceea ce facem definește ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rău.
Din nou, studentul nu raspunde.
– Există pe lume boli? Imoralitate? Ură? Urâțenie? Toate aceste lucruri groaznice, există?
Studentul se foiește jenat.
– Da
– Deci cine le-a creat?
Studentul iarăși nu răspunde, așa că profesorul repetă întrebarea.
– Cine le-a creat?
Niciun răspuns. Deodată, profesorul începe să se plimbe în fața clasei. Studenții sunt uimiți.

********************
– Spune-mi, continua el adresându-se altui student. Crezi în Isus Cristos, fiule?
Vocea studentului îl trădează și cedează nervos.
– Da, dle profesor, cred.
Bătrânul se oprește din mărșăluit.
– Știința spune că ai 5 simțuri pe care le folosești pentru a identifica și observa lumea din jurul tău. L-ai vazut vreodată pe Isus?
– Nu, domnule. Nu L-am văzut.
– Atunci spune-ne dacă l-ai auzit vreodată pe Isus al tău?
– Nu, dle, nu l-am auzit.
– L-ai simțit vreodată pe Isus al tău, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodată o experiență senzorială a lui Isus sau a lui Dumnezeu?
– Nu, domnule, mă tem că nu.
– Și totuși crezi în El?
– Da.
– Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, știința spune că Dumnezeul tău nu există. Ce spui de asta, fiule?
– Nimic, răspunde studentul. Eu am doar credința mea.
– Da, credința, repetă profesorul. Asta e problema pe care știința o are cu Dumnezeu. Nu există nicio dovadă, ci doar credința.

Studentul rămâne tăcut pentru o clipă, înainte de a pune și el o întrebare.
– Domnule profesor, există căldura?
– Da.
– Și există frig?
– Da, fiule, există și frig.
– Nu, domnule, nu există.
Profesorul își întoarce fața către student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tăcută. Studentul începe să explice.
-Poate exista multă căldură, mai multă căldură, super-căldură, mega-căldură, căldură nelimitată, căldurică sau deloc căldură, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge până la 458 de grade sub zero (0 grade Kelvin), ceea ce nu înseamnă căldură, dar nu putem merge mai departe. Nu există frig. Dacă ar exista, am avea temperaturi mai scăzute decât minimul absolut de -458 de grade. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat dacă are sau transmite energie și căldura e cea care face ca un corp sau material să aibă sau să transmită energie. Zero absolut ( -458 F ) înseamnă absența totală a căldurii.Vedeți, d-le, frigul e doar un cuvânt pe care îl folosim pentru a descrie absența căldurii. Nu putem măsura frigul. Căldura poate fi măsurată în unități termice, deoarece căldura este energie. Frigul nu e opusul căldurii, d-le, ci doar absența ei.

Clasa e învăluită în tăcere. Undeva cade un stilou și sună ca o lovitură de ciocan.
– Dar întunericul, profesore? Exista întunericul?
– Da, răspunde profesorul fără ezitare. Ce e noaptea dacă nu întuneric?
– Din nou răspuns greșit, domnule. Întunericul nu e ceva; este absența a ceva. Poate exista lumină scăzută, lumină normală, lumină strălucitoare, lumină intermitentă, dar dacă nu există lumină constantă atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numește întuneric, nu-i așa? Acesta este sensul pe care îl atribuim acestui cuvânt. În realitate, întunericul nu există. Dacă ar exista, am putea face ca întunericul să fie și mai întunecat, nu-i așa?
Profesorul începe să-i zâmbească studentului din fața sa. Acesta va fi un semestru bun.
– Ce vrei să demonstrezi, tinere?
– Da, d-le profesor. Vreau să spun că premisele dvs. filozofice sunt greșite de la bun început și de aceea concluzia TREBUIE să fie și ea greșită.

De data asta, profesorul nu-și poate ascunde surpriza.
– Greșite? Poți explica în ce fel?
– Lucrați cu premisa dualității, explică studentul… Susțineți că există viață și apoi că există moarte; un Dumnezeu bun și un Dumnezeu rău. Considerați conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem măsura. D-le, știința nu poate explica nici măcar ce este acela un gând. Folosește electricitatea și magnetismul, dar NIMENI nu a văzut sau nu a înțeles pe deplin vreuna din acestea două. Să consideri că moartea e opusul vieții înseamnă să ignori că moartea nu există ca lucru substanțial. Moartea nu e opusul vieții, ci doar absența ei.
Acum spuneți-mi, d-le profesor, le predați studenților teoria că ei au evoluat din maimuță?
– Dacă te referi la procesul evoluției naturale, tinere, da, evident că da.
– Ați observat vreodată evoluția cu propriii ochi, domnule?
Profesorul începe să dea din cap, încă zâmbind, când își dă seama încotro se îndreaptă argumentul. Un semestru foarte bun,într-adevăr.
– Din moment ce nimeni nu a observat procesul evoluției în desfășurare și nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. nu predați studenților ceea ce credeți, nu? Acum ce sunteți, om de știință sau predicator?

Clasa murmură. Studentul tace până când emoția se mai stinge.
-Ca să continuăm demonstrația pe care o făceați adineaori celuilalt student, permiteți-mi să vă dau un exemplu, ca să întelegeți la ce mă refer. Studentul se uită în jurul său, în clasă. E vreunul dintre voi care a văzut vreodată creierul profesorului? Clasa izbucnește în râs. E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simțit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare să fi făcut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile și conform protocolului demonstrabil, știința spune – cu tot respectul, domnule – că nu aveți creier. Dacă știința spune că nu aveți creier, cum să avem încredere în cursurile dvs, domnule?

Acum clasa e cufundată în tăcere. Profesorul se holbează la student, cu o față impenetrabilă. În fine, după un interval ce pare o veșnicie, bătrânul răspunde:

– Presupun că va trebui să crezi, pur și simplu….
– Deci, acceptați că există credința și de fapt, credința există împreună cu viața, continuă studentul. Acum, domnule, exista răul?
Acum nesigur, profesorul răspunde:

– Sigur că există. Îl vedem zilnic. Răul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului față de om. Se vede în nenumăratele crime și violențe care se petrec peste tot în lume. Aceste manifestări nu sunt nimic altceva decât răul.
La asta, studentul a replicat:
– Răul nu există, d-le, sau cel puțin nu există în sine. Răul e pur și simplu absența lui Dumnezeu. E ca și întunericul și frigul, un cuvânt creat de om pentru a descrie absenta lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat răul. Răul este ceea ce se întâmplă când din inima omului lipsește dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare când nu există căldură sau ca întunericul care apare când nu exista lumină.
Profesorul s-a așezat.

PS: Studentul era Albert Einstein. Albert Einstein a scris o carte intitulată Dumnezeu vs. știința în anul 1921….