Comunitatea Bisericilor Creştine Baptiste Caraş-Severin

În ultimul capitol din Evanghelia după Matei, Domnul Isus îşi trimite TOŢI ucenicii să ducă evanghelia mai departe, să facă ucenici şi să îi boteze în numele Tatălui al Fiului şi al Duhului Sfânt. Nu este greu de priceput faptul că Isus i-a îndemnat pe TOŢI ucenicii săi să fie misionari şi totuşi:

–         De ce sunt aşa de puţini misionari? Personal cunosc doar o mână de misionari dedicaţi, activi pe câmpul de misiune.

–         De ce nu mai sunt creştini dornici să ducă evanghelia la cei pierduţi?

–         De ce bisericile sunt pline de teologi care preferă să întoarcă Cuvântul pe toate părţile, în loc să răspundă Marii Trimiteri?

–         De ce ne place să citim biografiile lui David Livingstone, William Carrey sau David Brainerd dar nu suntem gata să călcăm pe urmele lor?

–         De ce nu ai spus ieri cea mai bună veste cuiva care nu o ştie?

–         De ce nu ai scris anul acesta nicio scrisoare de încurajare unui misionar?

–         De ce nu eşti un misionar?

Unde sunt misionarii? Unde sunt cei cărora Isus le spune că secerişul este mare? Majoritatea sunt ocupaţi cu serviciul, cu şcoala, cu sportul. Majoritatea caută să îşi strângă comori aici pe pământ, să devină înţelepţi în şcolile seculare, să devină celebri pe stadioane sau pe scene.

Toate acestea în timp ce Isus spune:

„Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Matei 28:18-20

Parabola diaconului şi a traficantului de droguri

În timp ce Nelu Credinciosul intră în biserică într-o duminică dimineaţa, i s-a făcut greaţă văzându-l pe Gigi Iarbă acolo. Gigi Iarbă fusese traficant de droguri şi abia ce ieşise din închisoare de câteva luni. Nelu i-a avertizat pe uşieri să fie cu ochii pe Gigi Iarbă, să-l urmărescă deoarece e un terchea berchea.

Înainte de a se strânge colecta a fost rândul lui Nelu Credinciosul să se roage. A înaintat mândru până la microfon şi a început să se roage schimbându-şi glasul şi luând un ton religios:

-”Tată din ceruri, îţi mulţumesc că sunt diacon în această biserică de 20 de ani. Chiar îmi amintesc Doamne când am construit această biserică cu mâinile mele. Şi îţi mulţumesc Doamne că nu am lipsit nicio Duminică de mai bine de 10 ani. Au fost zile când am fost bolnav, oh Doamne, dar am venit şi atunci. Tată şi Tu ştii că eu am cântat şi în cor, până când am fost persecutat de liderul de închinare care nu cânta stilul meu de muzică, dar am îndurat persecuţie aşa cum şi Tu ai îndurat. Doamne, chiar dacă nu am fost foarte binecuvântat financiar, am fost în stare să dau mai mult decât 10% Bisericii. Îţi mulţumesc pentru că sunt moral, curat, pur, pentru că nu beau, nu înjur Duminica, nu fumez şi nu folosesc sau vând droguri aşa cum face unul dintre noi. Doamne avem nevoie de mai mulţi oameni în Biserică ca şi mine şi binecuvântează darurile şi pe cel ce dă. Amin.

După ce a aţipit aproape tot timpul predicii, Nelu Credinciosul iese din biserică simţindu-se bine pentru că a mai fost o dată la biserică şi a mai trecut o Duminică. Îi place să plece de la Biserică pentru că nu trebuie să se mai gândească la Dumnezeu până Duminica următoare.

În acelaşi timp, Gigi Iarbă era doborât în banca din spatele bisericii. După ce a auzit mesajul despre iertarea lui Dumnezeu, a alunecat pe genunchi, şi a început să se roage. Ţinându-şi faţa în palme abia şoptea printre dinţi:

-”Doamne, sunt cel mai murdar păcătos din oraş. Îmi pare rău. Nu merit iertarea, dar dacă este vreo cale să îmi poţi greşelile murdare, te rog. Am nevoie de Tine!!!
Vă spun, că mai degrabă Gigi Iarbă, nu Nelu zis Credinciosul s-a întors acasă neprihănit, împăcat cu Dumnezeu. Pentru că cel ce merge ţanţoş înaintea lui Dumnezeu va fi pălmuit dar cel ce admite că este murdar în comparaţie cu puritatea lui Dumnezeu, va fi ridicat şi curăţat.

Dr. David Dykes

Una din constantele lumii moderne este ”ÎNLOCUIREA”. Avem înlocuitori aproape pentru orice. De la zahărul, care poate fi înlocuit și este înlocuit cu aspartam sau altele, până la inimi care pot fi înlocuite cu mini-pompe. Aproape totul are și înlocuitori și cum lumea actuală e orientată spre profit mai mult da niciodată, există varietăți de înlocuitori în funcție de posibilitățile financiare ale fiecăruia. Putem găsi înlocuitori pentru alimente, substanțe, electronice, piese, mașini, case etc. Mii de alternative, așa de multe, încât îți trebuiesc instrucţiuni de alegere a înlocuitorilor. Uneori se caută înlocuitori pentru că sunt mai ieftini decât originalul, alteori de nevoie, că originalul e defect sau în unele cazuri, din cauză că e nevoie de senzații tari.

Una din caracteristicile înlocuitorilor este că seamănă sau au efecte similare cu originalul. Dacă îmi este sete, pot cumpăra o sticlă de apă, dar am și varianta să cumpăr un suc ieftin. Un suc ieftin e mai avantajos la preţ decât o sticlă de apă și e tot îmbuteliat, e tot lichid, se poate bea, dar are ceva în plus și ceva în minus. Nu e apă, e ceva derivat din apă.

Acest fenomen vast, care merită analizat cu atenție, este găsit și în viața spirituală. Oamenii apelează la înlocuitori, pentru că nu sunt dispuși să plătească prețul aferent unor stări sau pentru că vor să obțină ce Dumnezeu întârzie să le ofere sau pentru că vor să simtă ceva ce simt doar alții.

Duhul Sfânt trebuie să fie o constantă a vieții credincioșilor. Fără El suntem pierduți. E singurul semn după care suntem recunoscuți de Dumnezeu ca fiind ai Lui, ca fiind spălați în sângele Mielului. Duhul Sfânt e pecetea după care vom fi selectați la răpire și El este prezent în viața fiecărui om care l-a acceptat pe Isus Hristos ca Mântuitor. De la acest adevăr pornind, credincioșii se împart în multe categorii. Nu ajunge promisiunea lui Dumnezeu, oamenii vor să simtă puteri, stări, senzații. Oamenii vor să dovedească celorlalți ceea ce dețin, vor să dețină o telecomandă a duhului prin care să îl activeze și să îl comande și pentru că Duhul Sfânt nu se conformează acestor dorințe, este înlocuit cu altceva. Unii din înlocuitori sunt răi din start, alții sunt doar folosiţi rău, în esență fiind buni la locul lor.

Așadar, Muzica – Înlocuitor pentru Duhul Sfânt. Momentele de închinare devin uneori adevărate ”beții spirituale”. Oamenii sunt în transă la anumite cântări, unii aproape de orgasm spiritual. Se caută senzații intense și plăcute. Se urmărește găsirea acelor stări intense de spiritualitate, ceva ce caută religiile care pun omul în centru și nu pe Hristos, ceva gen yoga, unde cel mai important e să simți plăcere până la urmă. În cazul acesta muzica este un înlocuitor super. Merg oamenii la biserică și cei de la ”laudă și închinare” le oferă momente de relaxare totală, momente de plăcere intensă. Când ies din biserică se simt, cum altcumva decât, ”extraordinar” crezând că Duhul Sfânt e cel ce le-a dat senzația.

E la modă să închizi ochii și să ridici mâinile, căutând febril senzația prin colțurile minții, căutând acel ”g-spot” spiritual și dacă ”echipa de laudă și închinare” se știe cu meseria, nici nu mai e nevoie de predică, plăcerea e garantată și omul poate ieși pe hol în timpul predicii , că oricum a atins plăcerea spirituală. Se caută înlocuitor pentru Duhul Sfânt și muzica e unul bun și acceptat. Nu? Ce e rău în muzica de închinare? Ce dacă repetă ca la incantații acel dute-vino halucinant, ritmic și senzitiv? Ce dacă ritmul sau melodia sunt împrumutate de la muzica demonică? Ce dacă sună mai degrabă a melodie pe care dansează cadânele? Dacă e spre slava Domnului, hai să ne bucurăm, că ne dă senzații plăcute.

Avem impresia că, dacă ne simțim bine la biserică e de la Duhul Sfânt. Dar impresia asta, poate fi falsă în cele mai multe cazuri. Nu găsim în Scripturi că Duhul Sfânt se angajează sau e trimis să ne ofere plăcere. Zac Poonen spunea într-un mesaj de acum câțiva ani, că unii folosesc biserica și muzica de acolo ca pe un bar. Se duc să își ”înece amarul” care îl au acasă sau în viață, se simt tare bine acolo, ”în prezența Duhului”, iar când se întorc acasă zbiară, țipă, se poartă urât cu cei dragi, consumă substanțe sau imagini, etc. Asta nu e lucrarea Duhului Sfânt, dacă ar fi, s-ar menține, pentru că El ne locuiește nu e doar la biserică.

Oare nu a ajuns muzica din biserici un înlocuitor al Duhului Sfânt pentru mulți? Ritm, bas, perfecțiune, lumini specifice din ce în ce mai des, repetiție obsedantă, apel la deconectare, urcare pe culmi. Cam seamănă cu acte sexuale, deși comparația s-ar putea să deranjeze pe mulți. Ce căutăm în închinarea de la biserică? Plăcerea noastră? Senzația noastră? Înlocuitori pentru ceva? Cine e beneficiarul închinării? Noi? Ce facem dacă ”grupa de închinare” nu ”se mișcă mai cu talent”… iată întrebări de meditat. Nu, nu am ceva cu închisul ochilor, cu ridicatul mâinilor, cu cântatul, ci cu folosirea lor pentru plăcerea personală și pentru a găsi senzații care să ne amăgească că suntem ce o cale bună.

Păna una alta, muzica nu va putea înlocui niciodată Duhul Sfânt, nici măcar la închinarea din biserici. Muzica are rostul, rolul și locul ei, nu poate fi folosită aiurea. Prea este folosită greșit, ca fundal sonor emoționant la seri de evanghelizare, ca momeală să chemăm oamenii ”la Domnul”, ca băutură care să ne ofere satisfacție prezenței Duhului Sfânt, ca motiv de frecventat biserica etc. Muzica poate fi un păcat, dacă nu e folosită adecvat, Duhul Sfânt nu poate fi înlocuit de muzică.

preluare http://www.filedinjurnal.ro/

”Păcatele sunt denumite ROȘII în Scriptură, deoarece ele fac ca distanța dintre Dumnezeu și tine să fie foarte mare. Dar ALBUL purității este la dispoziția ta. Albul este plinătatea luminii. Isus este Lumina lumii. Dacă vrei Îl poți avea și tu. Numai astfel vei deveni neprihănit.”

Richard Wurmbrand- Îmbătat de dragoste, ed. Stephanus, 1994, pag. 39-40.

George este tipul de om pe care ţi-ar plăcea să-l urăşti: e întotdeauna bine dispus şi are întotdeauna ceva pozitiv de spus.
Dacă cineva îl întreabă cum ii merge, el răspunde:
-„Dacă ar fi mai bine de atât, ar fi nevoie de doi oameni pentru atâta bine!”
E un optimist! Dacă un coleg are o zi rea, George reuşeşte întotdeauna să-l facă să vadă partea pozitivă a situaţiei.
Am devenit curios şi într-o zi l-am intrebat:
-„Nu înţeleg, nu este cu putinţă să fii optimist în toate zilele, tu cum reuşeşti?”
George îmi răspunse:
-„În fiecare zi când mă trezesc, ştiu că am două posibilităţi: Pot să aleg să fiu bine dispus sau pot să aleg să fiu rău dispus. Şi aleg să fiu bine dispus. Când mi se întamplă ceva rău, pot să aleg între a fi o victimă sau pot să aleg să învăţ din ce mi s-a întâmplat. Şi eu aleg să învăţ. De fiecare dată când cineva vine la mine să se lamenteze pentru ceva, pot să aleg între a-i accepta plângerile sau pot alege să-l ajut să vadă latura pozitivă a vieţii. Şi eu aleg întotdeauna partea bună a vieţii.”
-„Dar asta nu este întotdeauna aşa de usor” i-am spus.
-„Ba da, zise George, întreaga viaţă este o problemă de opţiuni. Când îndepărtezi din viaţă tot ceea ce nu contează cu adevărat, totul devine o chestiune de opţiuni. Depinde de tine să alegi cum să reacţionezi la diverse situaţii, tu trebuie să decizi cum să-i laşi pe alţii să-ţi influienţeze atitudinea faţă de viaţă. Tu alegi să fii bine sau rău dispus. Până la sfârşit tu eşti acela care decizi cum să-ţi trăieşti viaţa”.
Dupa această discuţie am pierdut legătura cu George, fiindcă mi-am schimbat locul de muncă, dar adesea, când mă regăseam gândindu-mă la cuvintele lui, atunci optam pentru ceva în viaţă în loc să reacţionez la evenimente.
Apoi am aflat că George a avut un accident groaznic la locul de muncă, a căzut de la 18 metri înălţime şi după o operaţie de 8 ore şi după o îndelungată spitalizare a ieşit având o placă de oţel în spate.
M-am dus să-l văd şi l-am întrebat dacă se simte tot atât de bine.
-„Vrei să vezi cicatricile mele?”
-„Dar cum faci să rămâi pozitiv dupa ce ţi s-a întâmplat?
-„În timp ce cădeam, primul lucru care mi-a venit în minte a fost fetiţa mea. Apoi, în timp ce zăceam pe pământ, mi-am zis că pot să aleg între a muri şi a trăi. Şi am ales să trăiesc.”
-„Dar nu ţi-a fost frică?”
-„Atunci când m-au dus la spital şi am văzut expresiile feţelor surorilor şi doctorilor, mi-a fost frică, fiindcă era de parcă se uitau la un om mort. Apoi un infirmier m-a întrebat dacă am alergie şi am răspuns: DA! Toţi m-au privit şi atunci am urlat: sunt alergic la gravitaţie! Toţi au izbucnit în râs şi eu le-am spus: acum operaţi-mă ca un om viu, nu ca pe unul care e deja mort!”
George m-a învăţat că în fiecare zi avem posibilitatea de a alege să trăim o viaţă deplină. Şi este inutil să fim mereu îngrijoraţi pentru mâine, fiindcă fiecare zi vine cu problemele ei cu care trebuie să trăim, şi mâine ne vom gandi la problemele de mâine.
La urma urmei, azi este ziua de mâine pentru care îţi făceai probleme ieri.