Dumnezeu vorbește cu creația Lui
15/10/2015 — CBCB
Când am creat cerurile şi pământul, le-am rostit şi ele au luat fiinţă.
Când am creat Bărbatul, l-am modelat cu mâna Mea şi i-am suflat în nări suflare de viaţă. Dar pe tine, Femeie, te-am alcătuit după ce am suflat suflare de viaţă în nările Bărbatului, pentru că nările tale sunt mult prea delicate. Am lăsat ca peste Bărbat să vină un somn adânc, astfel încât să te
pot modela cu răbdare, în chip desăvârşit. Tu eşti îngerul Meu perfect! Tu eşti creația mea frumoasă! Ai crescut ca să devii o Femeie desăvârşită, şi ochii Mei se bucură la vederea virtuţilor din inima ta. Ochii tăi – nu-i schimba; Buzele tale – cât de plăcute sunt când freamătă în rugăciune; Mâinile tale – poartă în ele atingerea blândeţii. Ţi-am mângâiat faţa pe când dormeai somnul profund al creaţiei, inima ta am ţinut-o aproape de a Mea. Adam a umblat cu Mine în răcoarea zilei, şi totuşi era singur. El nu Mă putea vedea, el nu Mă putea atinge. Astfel că tot ce am vrut ca Adam să împărtăşească şi să cunoască din Mine şi cu Mine, am pus în tine: sfinţenia Mea, tăria Mea, puritatea Mea, dragostea Mea, ocrotirea şi sprijinul Meu. Eşti cu totul aparte. Trăieşte-ţi unicitatea şi gingăşia în uimirea menirii hărăzite ţie încă de la început.
Aşadar, Bărbate, vreau să te porţi frumos cu cea pe care am creat-o din tine. Iubeşte-o, respect-o, pentru că este fragilă şi delicată. Când o răneşti, Mă răneşti pe Mine. Dacă o zdrobeşti, îţi zdrobeşti propria inimă, inima Tatălui tău şi inima Tatălui ei.
Femeie, sprijină-l pe cel din care ai fost creată; în umilinţă, arată-i puterea emoţiei pe care ţi-am dăruit-o într-un mod cu totul aparte. În blândeţea unui duh liniştit, arată-ţi tăria. În dragoste, arată-i că tu eşti coasta ce-i ocroteşte fiinţa lăuntrică, iar Faţa Mea va străluci pururea peste voi.
Am pregătit pentru voi bucurii mari şi mici. Vă voi fi mereu aproape – nu mai departe de o rugăciune. Îndrăzniţi, nu vă temeţi! Vom păşi împreună pe cărarea vieţii!
Semnat: Tatăl vostru ceresc, care vă iubeşte mult!
Mulțumire și recunoștință
12/10/2015 — CBCB
**Mulţumirea vine când înţelegem că ceea ce ne dă Dumnezeu este mai bun decât ceea ce ne dorim noi.
**Mulţumirea este o perlă de mare valoare şi cel care o procură plătind pe ea zece mii de dorinţe face o investiţie bună şi înţeleaptă.
**Foloseşte cuvântul “MULŢUMESC” cât mai des, căci sigur nu se uzează.
**Un om mulţumit nu se vede după ce are în pungă, ci în inimă.
**Fii sărac în dorinţe pentru a fi bogat în mulţumiri.
**Mulţumirea este o comoară pe care o dă Dumnezeu omului predat în întregime.
**Dacă i-am mulţumi lui Dumnezeu pentru tot ceea ce face pentru noi, nu am mai avea timp să ne plângem.
**Cel mai bogat om e acela care ştie să se mulţumească cu ce are.
**Murmurările în încercările vieţii noastre fireşti, nu sunt altceva, decât lipsa de consacrare pe altarul dragostei lui Dumnezeu, descoperită nouă în jertfa Fiului Său prin sacrificiul de la Calvar.
**RECUNOŞTINŢĂ: O floare graţioasă ce răsare dintr-o inimă mulţumitoare.
**Nu este pe lume un exces mai frumos decât excesul de recunoştinţă.
11 dovezi ale nașterii din nou
11/10/2015 — CBCB
1. Cei care sunt născuţi din Dumnezeu păzesc poruncile Lui.
1 Ioan 1:3-4, 1 Ioan 3:14
2. Cei care sunt născuţi din Dumnezeu trăiesc cum a trăit Hristos.
1 Ioan 2:5-6
3. Cei care sunt născuţi din Dumnezeu nu îi urăsc pe alţii, ci îi iubesc.
1 Ioan 2:9, 1 Ioan 5:14, 1 Ioan 4:7-8, 1 Ioan 4:20
4. Cei care sunt născuţi din Dumnezeu nu iubesc lumea.
1 Ioan 1:15
5. Cei care sunt născuţi din Dumnezeu îl mărturisesc pe Fiul şi îl primesc (Îl au).
– 1 Ioan 2:23, 1 Ioan 4:15, 1 Ioan 5:11
6. Cei care sunt născuţi din Dumnezeu practică neprihănirea.
1 Ioan 2:29
7. Cei care sunt născuţi din Dumnezeu nu fac din păcat o practică.
1 Ioan 3:6, 1 Ioan 3:9-10, 1 Ioan 5:18
8. Cei născuţi din Dumnezeu au Duhul Sfânt.
1 Ioan 3:24, 1 Ioan 4:13
9. Cei născuţi din Dumnezeu ascultă cu supunere de Cuvântul apostolic.
1 Ioan 4:6
10. Cei născuţi din Dumnezeu cred că Isus este Hristosul.
1 Ioan 5:1
11. Cei născuţi din Dumnezeu biruiesc lumea.
1 Ioan 5:4
extras din cartea “În sfârșit viu” de John Piper
Un gând
09/10/2015 — CBCBMotive pentru care oamenii părăsesc biserica. – de John Aloisi
Realitatea crudă este că un număr mare de creştini „chiulesc” de la biserică, evită de tot frecventarea bisericii, neglijează biserica sau implicarea în cadrul bisericii.
Există câteva scuze pe care astfel de creştini le oferă pentru lipsa lor de implicare în cadrul bisericii, mai jos sunt câteva din ele:
1. „Am fost rănit de o biserică anterioară (sau de un lider de biserică)”
E trist, dar acest motiv este adesea înrădăcinat pe realitate. Mulţi oameni au fost distruşi emoţional de acţiunile altor oameni. Bisericile sunt pline de păcătoşi – să sperăm că sunt păcătoşi răscumpăraţi, dar totuşi sunt păcătoşi. Nu este o surpriză faptul că păcătoşii comit păcate, şi deşi în cele din urmă tot păcatul este împotriva lui Dumnezeu, păcatul uman are deseori consecinţe dureroase în vieţile oamenilor împotriva cărora s-a comis păcatul. Doar că păcatul cuiva împotriva ta nu este o scuză bună ca tu să păcătuieşti împotriva lui Dumnezeu prin a ignora planul pentru aceast dispensaţie, care este pentru poporul său de a se identifica cu o biserică locală.
2. „Biserica e plină de ipocriţi”
Da, bisericile locale conţin oameni care trăiesc un stil de viaţă ipocrit. Într-o anumită măsură, fiecare persoană care recunoaşte domnia lui Hristos dar continuă să păcătuiască… acţionează de fapt în mod ipocrit. Aceasta a fost o problemă în cadrul primului secol, şi încă mai rămâne a fi o problemă şi în secolul 21. Atâta timp cât credincioşii posedă o natură păcătoasă, ei vor păcătui împotriva Domnului şi Mântuitorului lor, şi un astfel de păcat merge contra profesiunii lor de credinţă. Totuşi, acesta nu este un motiv bun de a evita biserica, pentru că sunt câteva lucruri care ar putea fi mai ipocrite decât a profesa că-l iubeşti pe Hristos în timp ce refuzi să te identifici cu poporul Său în cadrul exprimării locale din trupul lui Hristos.
3. „Mă pot închina lui Dumnezeu mai bine de unul singur”
Anumiţi credincioşi profesanţi vorbesc te termeni precum „fără-de-biserică” sau „creştini satelit„. Ei simt aceasta pentru că se pot apropia în mod direct de Dumnezeu prin Hristos, ei nu au nevoie să fie conectaţi de o biserică locală. De fapt, unii chiar declară că relaţia lor cu Dumnezeu s-a îmbunătăţit de când au plecat de la biserică. Dar dacă planul lui Dumnezeu pentru era aceasta implică pe poporul Său, care se adună laolaltă spre închinare, părtăşie şi dare de seamă reciprocă, atunci nu mai contează felul cum se simte cineva. Calitatea închinării unei singure persoane nu este complet separată de afecţiuni sau „sentimente„, doar că sentimentele nu pot trece peste porunci. Cineva nu se poate închina lui Dumnezeu mai bine prin a ignora instrucţiunile Sale şi modelul care este destul de clar afişat în cadrul Noului Testament.
Uneori aceste trei scuze sunt folosite laolaltă, ca şi când cineva ar putea construi un caz cumulativ drept motiv pentru care el sau ea nu are nevoie să fie conectat de trupul unei biserici locale. Am oferit aici doar cele mai simple replici la aceste scuze. Mai jos sunt câteva pasaje din Noul Testament cu care trebuie să se lupte creştinii care nu mai merg la biserică dacă doresc să continue să-şi scuze lipsa lor de implicare din cadrul bisericii locale:
Faptele Apostolilor 16:5: „Bisericile se întăreau în credință și creșteau la număr în fiecare zi.”
1 Corinteni 5:2, 4-5 şi 12-13: „Iar voi ați devenit aroganți și nu v-ați mâhnit mai degrabă, pentru ca acela care a făcut lucrul acesta să fie dat afară din mijlocul vostru?… În Numele Domnului Isus, voi și cu duhul meu, fiind adunați laolaltă, împreună cu puterea Domnului nostru Isus, am hotărât să dați un astfel de om pe mâna lui Satan… De ce să-i judec pe cei de afară? N-ar trebui să-i judecați pe cei dinăuntru? Pe cei de afară îi va judeca Dumnezeu. „Dați-l afară din mijlocul vostru pe omul acela rău!“”
1 Timotei 3:14-15: „Sper să vin la tine cât de curând, însă îți scriu aceste lucruri pentru ca, dacă întârzii, să știi cum trebuie să te comporți în Casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui Viu, stâlpul și temelia adevărului.”
Evrei 10:24-25: „Să fim preocupați cum să ne îndemnăm unii pe alții la dragoste și la fapte bune! Să nu renunțăm să ne adunăm laolaltă, așa cum obișnuiesc unii, ci să ne încurajăm unii pe alții, cu atât mai mult cu cât vedeți că Ziua se apropie!”
de John Aloisi în blogul de la BibleStudyTools.com. El este Professor Asistent de Istorie a Bisericii la Detroit Baptist Theological Seminary (DTBS). A primit titlul de Doctor în Teologie Istorică de la Southern Baptist Theological Seminary din Louisville, Kentucky. El predă la DBTS din 2010.
Cele trei dorinţe ale lui Alexandru cel Mare
30/09/2015 — CBCB
La moartea sa, petrecută la vârsta de 33 de ani, Alexandru cel Mare era stăpânul celui mai întins imperiu existent vreodată. Povestea celor trei dorinţe ale lui Alexandru aflat pe patul de moarte este pilduitoare pentru noi. Înainte de a-şi da sfârşitul, împăratul a vrut să arate oamenilor că moartea nu alege şi că toţi suntem egali în faţa ei, fie că suntem cerşetori sau împăraţi.
După cucerirea de noi teritorii, Alexandru cel Mare s-a îmbolnăvit şi a căzut la pat. Cu moartea privindu-l în faţă şi spunându-i să se pregătească de ultima călătorie, generalul grec a realizat că toate cuceririle sale, falnica sa armată, sabia lui ascuţită şi vitejia sa nu mai aveau nici o importanţă. Tot ce-şi mai dorea era să ajungă acasă să-şi vadă mama şi să-şi ia adio de la ea. Dar a trebuit să accepte faptul că sănătatea sa, care se înrăutăţea tot mai mult, nu-i va permite să facă acest lucru. Aşa că puternicului cuceritor nu i-a mai rămas decât să stea întins în pat, slăbit, aşteptând să-şi dea ultima suflare. Şi-a chemat generalii şi le-a spus:
-„Curând voi pleca din această lume şi am trei dorinţe pe care vă rog să mi le îndepliniţi întocmai.“
Cu lacrimile curgându-le pe obraji, generalii au promis conducătorului că-i vor îndeplini dorinţele.
„Prima mea dorinţă, a spus Alexandru, este ca doctorii să-mi ducă sicriul fără a fi ajutaţi de nimeni altcineva.“
După o pauză, el a continuat:
-„A doua dorinţă este ca atunci când îmi duceţi sicriul spre groapă, drumul spre groapă să fie presărat cu aurul, argintul şi pietrele preţioase pe care le-am adunat în războaie.“
Alexandru s-a simţit epuizat după ce a rostit aceste cuvinte. S-a odihnit puţin şi a continuat:
-„A treia şi ultima mea dorinţă este ca mâinile să-mi fie lăsate să atârne în afara sicriului.“
Oamenii adunaţi la căpătâiul lui Alexandru s-au mirat auzind aceste dorinţe ciudate. Dar nici unul nu a îndrăznit să-l întrebe ceva. Generalul cel mai iubit al împăratului s-a apropiat de el, i-a sărutat mâna, apoi, ţinând-o în dreptul inimii, a vorbit:
-„Te asigurăm că-ţi vom îndeplini dorinţele. Dar spune-ne, de ce aceste dorinţe ciudate?“
La auzul acestei întrebări, marele comandant grec a tras adânc aer în piept şi a răspuns:
-„Mi-ar plăcea ca lumea să ştie despre cele trei lecţii pe care tocmai le-am învăţat. Vreau ca doctorii mei să-mi ducă sicriul pentru ca oamenii să realizeze că doctorii nu pot vindeca orice boală. Ei sunt lipsiţi de putere şi nu pot salva un om din ghearele morţii atunci când acestuia îi sună ceasul.“
-„A doua dorinţă – drumul spre mormânt presărat cu aur, argint şi alte bogăţii – este pentru a aminti oamenilor că nimic din aurul meu nu vine cu mine în mormânt. E o pierdere de timp să alergi după atâtea bogăţii.“
-„Şi a treia dorinţă – mâinile lăsate să atârne pe lângă sicriu – e pentru a le arăta oamenilor că am venit cu mâinile goale în această lume şi tot aşa plec din ea.“
Un gând…
27/09/2015 — CBCB
Spaima legată de eventuala islamizare a Europei şi a României trădează un fatalism cu totul străin de spiritul creştinismului. Dacă ne pot islamiza, atunci valoarea a ceea ce afirmăm noi, forţa credinţei noastre este cu adevărat problematică. Şi atunci, nu islamizarea e buba, ci credinţa creştinilor.
Europa creştină – dacă va fi fost vreodată un concept ce reprezenta o realitate – este acum doar un mit. Din punct de vedere al culturii şi civilizaţiei, da, avem vestigii create în mileniile de creştinism trecute, dar în prezent Europa e departe de acele valori creştine de referinţă, după cum remarcă numeroşi observatori ai fenomenului.
citiți mai departe aici…
Suspiciunea și neîncrederea
25/09/2015 — CBCB
Doi frați gemeni au avut ca și moștenire de la părinții lor un magazin, o prăvălie.
Într-o zi, unul din ei a lăsat un dolar deasupra pe tejghea și a plecat să aranjeze ceva în spatele magazinului. A uitat să pună dolarul în sertar. După câtva timp l-a întrebat pe fratele lui dacă a pus el dolarul în sertar. Acesta mirat, a răspuns că nu a văzut nici un dolar pe tejghea. Celălalt nu l-a crezut. Imediat suspiciunea și neîncrederea au pătruns între ei și cei doi frați au ajuns să nu mai vorbească unul cu celălalt, ba mai mult au făcut un zid pe mijloc și au făcut două magazine în loc de unul. Așa au trecut douăzeci de ani.
Într-o zi, un domn a intrat în prăvălia unuia dintre cei doi frați și i-a spus bună ziua, apoi a plecat ochii și a istorisit că în urmă cu douăzeci de ani a trecut pe lângă vitrina magazinului lor, și fiind flămând pentru că nu mâncase de mult, deși nu a furat niciodată, atunci însă a fost prea greu să nu o facă. A zărit dolarul pe masă, și nefiind nimeni în jur, l-a luat cu strângere de inimă împotriva principiilor creștine insuflate de părinții lui. Acum după atâta timp, a venit să-și ceară iertare și să plătească paguba adusă cu toată dobânda.
Când a ridicat acest om ochii, proprietarul plângea. Nu a zis nici un cuvânt, dar l-a luat de mână și l-a dus în celălalt magazin al fratelui său și l-a rugat să spună și acestuia aceeași poveste. La sfârșit, omul se mira cum de povestea lui în loc să producă indignare, a produs atâta plâns. Doi frați nu au știut ce-i mila și au trăit în dușmănie, în suspiciune, în neîncredere 20 de ani!
Sunt convins că cei doi frați au stricat zidul și au revenit la un singur magazin în loc de două.
Câte situații din lume nu s-ar putea rezolva dacă oamenii ar ști să comunice și să evite suspiciunea și neîncrederea.
Poveste cu tâlc…
24/09/2015 — CBCB Odată, un om s-a aflat într-o adâncă depresie şi a trebuit să fie spitaliza
t. Un prieten i-a dat sugestia următoare:
– De ce nu faci o listă cu toate persoanele care te-au ajutat şi de ce nu le trimiţi o scrisoare de mulţumire?
Aceste scrisori au produs începutul vindecării sale. Printre altele, i-a scris unei profesoare, care în timpul studiilor sale, îi dăduse lecţii suplimentare, ca să-l ajute. Ea i-a răspuns după aceea:
-„Când am primit scrisoarea ta, am fost profund mişcată şi ochii mi s-au umplut de lacrimi. Am predat timp de cincizeci de ani, iar tu eşti prima persoană care mi-ai trimis o scrisoare de recunoştinţă. O voi păstra ca pe o preţioasă amintire în toate zilele vieţii mele.”
Într-o lume rece şi nemulţumită, mulţumirea este o atitudine rară. Fiecare putem să-l încurajăm pe aproapele nostru spunându-i un sincer „mulţumesc”. Cât de schimbate ar fi unele familii, dacă mulţumirea şi-ar ocupa un loc de cinste! Putem să abandonăm nemulţumirea noastră care Îl dezonorează pe Dumnezeu?
Nemulţumirea face rău sufletului nostru; să încercăm să fim dar mulţumitori cu ceea ce Dumnezeu ne oferă în fiecare zi. Vrei să încerci chiar de acum?
Scrie numele a 5 persoane care te-au ajutat şi cărora crezi că ar trebui să le fii recunoscător împreună cu alte 5 motive de mulţumire.
Un gând
20/09/2015 — CBCB
Un mecanic auto demonta chiulasa motorului unei mașini scumpe, când zărește un chirurg binecunoscut intrând în atelier.
Mecanicul l-a strigat:
– Hei, doctore, pot să-ți pun o întrebare?
Chirurgul, puțin surprins, se apropie de mecanic.
Acesta se ridică, își șterge mâinile și întreabă:
– Doctore, uită-te la acest motor, îi deschid inima, îi scot pistoanele, îi scot valvele, repar stricăciunile, apoi le pun la loc și când termin, merge ca nou.
Atunci cum se face ca eu am un salariu mic, iar dumneata câștigi bani grei făcând, practic, același lucru?
Chirurgul a zâmbit și i-a șoptit:
– Încearcă să faci asta cu motorul pornit.
Comunitatea Bisericilor Creştine Baptiste Caraş-Severin 