Mama
14/06/2016 — CBCB
Când tu aveai 5 ani te-a îmbrăcat pentru sărbătoare. I-ai mulţumit sărind în prima baltă.
Când tu aveai 9 ani ţi-a plătit lecţii de pian. I-ai mulţumit ca nici măcar nu te-ai deranjat să exersezi vreodată.
Când tu aveai 12 ani te-a avertizat să nu te uiţi la anumite programe TV. I-ai mulţumit aşteptând să iasă din casa sau chiar o grăbeai.
Când tu aveai 16 ani te-a învăţat să-i conduci maşină.I-ai mulţumit luându-i-o de câte ori puteai, bineînţeles atunci când nu erai cu prietenii.
Când tu aveai 23 de ani ti-a dat mobila pentru primul tău apartament. I-ai mulţumit spunându-le prietenilor ca mobila era urâtă ori demodată.
Când tu aveai 30 de ani te-a sunat să-ţi dea un sfat pentru copil.I-ai mulţumit spunând-i „Lucrurile sunt diferite acum”.
Lot și Sodoma
11/06/2016 — CBCB
Abram and Lot Separate Genesis 13:8-10
Pentru Avraam, Sodoma însemna Lot. Nu știm dacă Avraam a vizitat Sodoma sau nu. Indiferent cum era cetatea aceea de coruptă, pentru patriarh, Sodoma era legată de Lot, nepotul său care locuia acolo. Când averile i-au despărțit și Lot a ales Sodoma, Avraam a rămas cu Dumnezeu, cutreerând dealurile Canaanului pe care-l vor moșteni urmașii lui. Departe, în vale era Sodoma. Și Sodoma însemna Lot.
Dar a venit vestea îngrozitoare. Dumnezeu va șterge de pe fața pământului cetățile câmpiei dedate desfâului sodomiei. Pentru Avraam, vestea însemna distrugerea lui Lot.
Avraam, prietenul lui Dumnezeu, a pornit una dintre cele mai îndrăznețe negocieri cu divinitatea. Dumnezeu nu putea pedepsi pe cel bun împreună cu cei răi. Deși nu este transparent în cuvinte, Avraam se gândea la Lot. Iehova știe și participă la negocieri. Dacă vor fi 50 de oameni buni nu va arde cu foc și pucioasă cetățile câmpiei, care erau ca grădina lui Dumnezeu. Nici dacă ar lipsi cinci din cei cincizeci. Avraam insistă și coboară ștacheta la 40. Iehova acceptă propunerea. Patruzeci de oameni buni vor salva cetățile. „Poate că se vor găsi în ea doar treizeci de oameni buni…” Dumnezeu promite că din pricina celor 30 nu va arde cetățile. Dar dacă sunt 20? Dar dacă vor fi doar 10? Dumnezeu promite că cetățile vor fi salvate din pricina celor zece oameni buni.
De ce s-a oprit oare Avraam la zece? De ce n-a mai redus cifrele? Nu mai credea oare în harul divin? Se temea că răbdarea lui Dumnezeu fusese prea încercată de negocierile sale?
De obicei ne oprește din negocierile cu Dumnezeu calculul nostru. Cifrele rațiunii noastre sună cam așa: „Sodoma înseamnă Lot și familia lui. Cu siguranță sunt oameni buni, temători de Dumnezeu. Cele patru fete ale lor (două erau fecioare în casă când au venit îngerii, iar celelalte erau căsătorite și Lot avea gineri – ca să fie gineri și nu ginere, e nevoie de minim doi), în mod sigur au fost căsătorite de Lot cu oameni buni. Deci Lot și soția lui, cele patru fete și patru gineri… fac 10. Or fi având și copii, dar ca să fim siguri, ne putem opri la 10.”
N-au fost zece. Cel puțin două din fetele lui n-au vrut să iasă din Sodoma. Li s-a părut lor și bărbaților că e glumă, așa cum glumă pare vestea că sfârșitul e aproape. Îngerii Domnului i-au scos cu forța din cetate. Domnul îl salva pe Lot la care se gândise Avraam.
La ce cifre se opresc mijlocirile noastre pentru cei dragi? Contând pe cele cunoscute de noi și pe aritmetica noastră sentimentală, s-ar putea să greșim ca părintele tuturor credincioșilor. Calculul nostru adună prea multe necunoscute, merite iluzorii și bunătate aparentă. Numai Dumnezeu știe realitatea. Trebuie să încetăm calcului rațiunii și să îmbrățișăm prin credință, harul lui Dumnezeu.
Ca să nu moară cel bun împreună cu cel rău, oferta lui Dumnezeu este copleșitoare. Fiul Lui, singurul bun, singurul neîntinat de păcat a murit pentru toți cei răi din această lume.
P.L.
Păcatul
10/06/2016 — CBCB
„Fiule, orice lucru care îți slăbește judecata, îți diminuează sensibilitatea conștiinței, îți întunecă sentimentul prezenței lui Dumnezeu sau îți ia plăcerea pentru lucrurile spirituale; pe scurt, dacă ceva sporește autoritatea și puterea firii asupra Duhului, atunci pentru tine acel lucru devine păcat, oricât ar fi de bun în sine însuși.”
O definiție profundă a păcatului, demnă de mintea celui mai ilustru teolog, a dat-o Susanna Wesley. Mamă a nouăsprezece copii, Susanna a definit păcatul pentru fiul ei John, definiție care l-a însoțit toate zilel vieții lui de predicator și fondator al metodismului.
Un gând
09/06/2016 — CBCB
În timpul celui de-al doilea război mondial, naziștii au arestat pe toți evreii dintr-un sat din Polonia, i-au aliniat la marginea satului și i-au împușcat. Trupurile moarte au căzut într-o groapă uriașă săpată de aceiași evrei în aceeași zi. În timp ce acopereau cadavrele cu pământ, nimeni nu știa că printre trupurile moarte era un băiat care, prin minune, nu fusese atins de gloanțele naziste.
După plecarea nemților, cu mari efortul băiatul a scăpat de sub trupurile moarte și pământul mormântului comun. Era seară și se lăsa întunericul. Băiatul a alergat în sat nădăjduind ca sătenii să-l primească în casele lor. Dar, fiecare ușă la care a bătut i s-a închis repede în nas. La vederea unui copil cu steaua lui David în piept, plin de pământ și sânge, nu trebuia făcut mare efort să-ți dai seama că era unul dintre copiii evreilor executați. Nimeni nu voia să aibă de-a face cu naziștii pentru adăpostirea unui evreu. Oamenii închideau ușile plini de frică.
Băiatul a bătut la ușa unei case și înainte de a i se trânti în față, a strigat femeii dinăuntru: „Nu mă recunoști? Eu sunt Isus! Nu mă recunoști?”
Femeia a luat copilul în casă și din momentul acela l-a crescut ca pe copilul ei.
Mai târziu în viață, băiatul acela, care a ajuns om mare își aducea mereu aminte de seara aceea unică în care viața i-a fost salvată. Nu pricepea cum de a putut spune ceea ce a spus.
Pentru asemenea momente cruciale, Duhul lui Dumnezeu pune cuvintele potrivite în gura noastră.
Viața (4)
06/06/2016 — CBCB
Seneca (Epistolae ad Lucilium) vede moartea ca o naștere. „Așa cum pântecul mamei ne ține nouă luni, pregătindu-ne, nu pentru acest pântec ci pentru viață, la fel și noi ne pregătim pentru adevărata viață… De aceea așteaptă fără teamă ceasul acela – ultimul ceas al trupului, dar nu și al sufletului. Ziua aceea, de care ți-e frică ca de un sfârșit al tuturor lucrurilor, nu este altceva decât ziua ta de naștere în eternitate.”
Ca să avem viață veșnică și să nu mergem la judecată, trebuie să ascultăm Cuvintele Domnului și să credem în Dumnezeu Tatăl care L-a trimis pe Isus în lumea noastră. Condiția vieții veșnice nu este credința în viața de dincolo, ci credința în dătătorul acestei vieți, nu în eternitate ci în Mântuitorul nostru Isus Christos și în Cel ce L-a trimis. Eternitatea este Isus Christos.
În biserica noastră…
05/06/2016 — CBCBÎn biserica noastră, noi Îl iubim pe Dumnezeu, nu facem excepții în această privință.
În biserica noastră credem în dragostea lui Dumnezeu radicală, necondiționată și de neclintit față de noi.
În biserica noastră, noi credem că Isus este Dumnezeu, în același timp afirmăm că s-ar putea ca tu să nu crezi că Isus este Dumnezeu, și noi nu-ți cerem să-ți schimbi sistemul credinței tale înainte ca să participi în biserica noastră, ci în mod simplu te invităm să vii cu noi într-o călătorie spre Isus.
Pentru multă vreme biserica a avut ca principală prioritate ideea de Isus ca bilet de scăpare de iad. În biserica noastră avem ca primă prioritate invitația de a veni la Isus pentru a trăi o viață din belșug.
În biserica noastră credem că orice om are un vis profund adânc sădit în inima lui și că Dumnezeu a pus visul acela acolo, nu pentru slava noastră ci pentru gloria Sa.
În biserica noastră nu suntem interesați cum ai fost, ci încotro mergi.
În biserica noastră credem că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, că este real, este viu și este activ.
În biserica noastră noi credem că oamenii care nu merg la nicio biserică nu sunt dușmanii noștri, ei sunt oameni reali care au nevoie de o dragoste desăvârșită pe care numai Dumnezeu le-o poate da. Noi credem că Dumnezeu poate da dragostea Sa tututor oamenilor prin noi.
În biserica noastră nu vom expune niciodată atitudinea: „eu sunt mai sfânt decât tine”, pentru că suntem cu toții oameni zdrobiți și păcătoși, pe care El ne pune înapoi la un loc.
Și în final, și ceea ce este cel mai important, în biserica noastră credem că Isus a trăit cu adevărat, a murit cu adevărat pe cruce, și că a înviat cu adevărat a treia zi din morți. Nu putem și nu vom îndulci sau dilua niciodată acest mesaj. Niciodată.
Viața (3)
04/06/2016 — CBCBUn turist american l-a vizitat pe faimosul rabin de origine poloneză, Hofetz Chaim. A fost foarte mirat de simpla încăpare în care trăia rabinul, o odaie destul de mică, plină de cărți, o mică masă și o laviță de lemn care-i slujea de scaun și pat. L-a întrebat pe rabin:
-„Unde vă este mobila?”
-„Dar unde este mobila dumneatale?” a întrebat la rândul lui rabinul.
-„Păi, eu sunt doar turist. Sunt doar un trecător pe aici…”
-„Și eu, la fel!” a răspuns zâmbind rabinul.
Suntem cu toții trecători prin viață. Călători spre viața cealaltă. Spre veșnicie.
Ca să avem viață veșnică și să nu mergem la judecată, trebuie să ascultăm Cuvintele Domnului și să credem în Dumnezeu Tatăl care L-a trimis pe Isus în lumea noastră. Condiția vieții veșnice nu este credința în viața de dincolo, ci credința în dătătorul acestei vieți, nu în eternitate ci în Mântuitorul nostru Isus Christos și în Cel ce L-a trimis. Eternitatea este Isus Christos.
Mândria
03/06/2016 — CBCB„Orice inimă trufașă este o scârbă înaintea Domnului; hotărât, ea nu va rămânea nepedepsită” (Proverbele 16:5).
„Mândria este singura boală cere-i face pe toți oamenii să sufere în afară de cel care o are” spunea Bud Robinson.
Când a murit regele francez Ludovic al 14-lea, în anul 1717, a fost depus într-un sicriu aurit. S-a numit pe sine „regele soare” și curtea sa era cea mai strălucitoare și glorioasă din întreaga Europă. Pentru a dramatiza măreția acestui rege a dat ordine, încă din timpul vieții sale, ca la înmormântare în catedrală, toate luminile să fie reduse doar o lumânare specială să ardă deasupra sicriului său.
Mii de oameni așteptau într-o tăcere de mormânt predica episcopului Massilon. Când acesta a început să predice s-a aplecat spre lumânarea care ardea deasupra sicriului, a stins-o și a spus: „Numai Dumnezeu este măreț!”
Mândria umană este nu numai act de sfidare divină, dar cel mai urât dintre toate păcatele umane. Mândria este asumarea meritelor existenței noastre printr-un act de respingere a Creatorului. Omul trufaș, prin comparație, se crede superior altora, superioritate pe care a dobândit-o singur, pentru care toate laudele și laurii i se cuvin.
Poate că oroarea lui Dumnezeu față de trufia umană vine și din faptul că primul păcat din univers care l-a născut pe Satan și iadul, a fost mândria. Omul trufaș pășește pe urmele lui Lucifer.
Omul lui Dumnezeu, conștient de această oroare divină, se ruga să fie scutit de păcatul mândriei ca să nu se facă vinovat apoi de păcate mari. Într-un fel recunoștea că mândria este sursa pentru alte păcate mari.
Hotărât lucru. Decis de la întemeierea lumii. Păcatul mândriei nu va rămânea nepedepsit. Inima trufașă nu va scăpa de disciplina Domnului.
Viața (2)
02/06/2016 — CBCBC. S. Lewis a spus: „Citind istoria vei descoperi că acei creștini care au făcut cele mai multe lucruri în lumea aceasta s-au gândit cel mai mult la lumea cealaltă”.
Ca să avem viață veșnică și să nu mergem la judecată, trebuie să ascultăm Cuvintele Domnului și să credem în Dumnezeu Tatăl care L-a trimis pe Isus în lumea noastră. Condiția vieții veșnice nu este credința în viața de dincolo, ci credința în dătătorul acestei vieți, nu în eternitate ci în Mântuitorul nostru Isus Christos și în Cel ce L-a trimis. Eternitatea este Isus Christos.
Cât cântărește o rugăciune?
01/06/2016 — CBCB
Cât cântărește o rugăciune? Nimeni nu știe. Nici măcar omul care a încercat odată s-o cântărescă.
Avea o mică băcănie la colțul străzii, de la care se aprovizionau vecinii cu alimente. Era în ajun de Crăciun, imediat după terminarea războiului. O femeie, care arăta obosită a intrat în prăvălie și i-a cerut patronului alimente, cam câte s-ar potrivi pentru o cină de Crăciun cu copiii ei. Omul a întrebat-o la ce sumă s-a gândit să cheltuiască.
Femeia i-a spus că bărbatul ei murise pe front și că nu avea nimic cu care să plătească decât o mică rugăciune.
Omul mărturisește că nu era deloc sentimental în zilele acelea și nu credea că băcănia lui era loc de împărțit pomeni.
– Scrie-o pe hârtie! – spuse el aproape răstit, și se întoarse spe alți clienți.
Spre mirarea lui, femeia scoase dintr-un buzunar de la piept o foaie de hârtie pe care i-o înmână peste tejghea, adăugând:
– Am scris-o azi noapte când vegheam la patul copilului bolnav.
Băcanul cu hârtia în mână nu știa ce să facă cu ea. Se simțea jenat și regreta că i-a cerut femeii un astfel de lucru. Nu știa ce să spună. Puse hârtia pe talerul cântarului și parcă bucuros de ideea ce-i încolțise în cap, adăugă:
– Să vedem câte alimente câtărește rugăciunea ta.
Se miră nevoie mare când cântarul nu se mișcă atunci când așeză pe celălalt taler o franzelă. Confuz și rușinat așeză alimente de-a valma pe care punea mâna, pe talerul cântarului, care se încăpățâna să stea nemișcat, în timp ce ochii mari ai clenților din prăvălie îi urmăreau toate mișcările. Încerca să facă pe distratul, dar fața îi era roșie ca racul fiert. Era furios și se simțea umilit.
– Gata! Oricum nu mai am loc pe cântar. Iată aici o pungă. Puneți marfa în ea. Sunt ocupat!
Femeia suspină adânc, și își stergea lacrimile cu mâneca hainei de ficare dată când avea o mână liberă. Punga aproape se umplu.
Băcanul încerca să nu se uite la femeie, dar îi dăduse o pungă destul de mare. Mai rămăsese un loc bunicel, așa că luă un caș mare de pe raft și completă punga femeii. Nu mai rosti niciun cuvânt, cum nici femeia nu mai putea spune nimic. Cu mâna la gură și cu ochii în lacrimi părăsi prăvălia.
Odată femeia plecată, în timp ce-și scărpina capul, s-a aplecat să vadă ce-i cu cântarul lui. A găsit imediat răspunsul. Cântarul avea bara principală ruptă.
Băcanul este un om bătrân acum. Părul îi este alb. Încă își scarpină capul tot în locul acela și dă din el cu aceeași expresie de uimire. N-a mai văzut-o niciodată pe femeia aceea. N-a văzut-o nici înainte de evenimentul acela. Cu toate acestea își aduce aminte de ea mai bine decât de orice altă femeie din întreaga sa viață și se gândește mereu la ea.
Când cei care-i ascultă povestirea îl acuză de prea multă imaginație, scoate bucata aceea de hârtie pe care femeia a scris: ‘’Te rog, Doamne, dă-ne astăzi pâinea cea de fiecare zi!’’
(Prelucrare din The Lifeline)
Comunitatea Bisericilor Creştine Baptiste Caraş-Severin 