Lumea este în criză. O situație care nu mă surprinde prin cauza care a generat-o. Aceasta pentru că s-a vorbit cu un an înainte despre posibilitatea ca omenirea să fie lovită (din nou) de un virus cu o arie mare de extindere. Ceea ce mă surprinde este însă dimensiunea efectelor materializate în îmbolnăviri fără număr și în măsuri socio-economice fără precedent sub aspectul durității și a ariei de aplicabilitate. Aceste măsuri sunt motivate de incredibila răspândire a coronavirusului despre care cineva spunea (în spațiul virtual) că ”este Satana”.
Resimțim din plin duritatea măsurilor luate. După treizeci de ani de libertate experimentată parcă nu ne vine să credem că nu ne mai putem deplasa unde vrem și când vrem. Obișnuiți deja cu libertatea religioasă, nu ne-am fi imaginat că vom trăi vremea când casele de rugăciune vor fi închise din alte motive decât cele legate de persecuție.
Biserica traversează vremuri grele. Serviciile religioase sunt suspendate. Actele cultice se pot oficia cu un număr extrem de mic de participanți. Slujitorii pot transmite mesaje pe internet. Se pun întrebări la care nu se poate da răspuns. Se caută cu ardoare soluții. Oamenii sunt îndemnați să se roage și să postească. Deviza generală este :„Stai acasă!”
In toată această complicată situație am constatat că sunt păreri exprimate în mediul virtual ce au ca numitor comun următorul conținut : Nu ne mai putem aduna în casa de rugăciune. Dar alternative sunt. Avem case și biserica se poate întoarce aici adică în locul unde era la început. Revenim la simplitate. Scăpăm de instituționalitate. Nu ne mai controlează nimeni, nu ne mai formalizăm în programe cu coruri, fanfare, colecte și altele. Astfel de exprimări sunt acceptate cu multă ușurință de cei care au o înțelegere superficială cu privire la învățătura biblică despre biserică.
In Mărturisirea de credință a Cultului Creștin Baptist din România, la sectiunea ”Despre Biserică” se spune : ”In limba greacă, cuvântul Biserică (ekklesia) a însemnat o adunare a celor chemați de acasă și de la afacerile lor ca să se ocupe de chestiuni de interes public.”(sublinierea mea) Ideea de bază cu privire la biserică este ADUNAREA celor chemați.
In Noul Testament citim : F.A. 1:15 ”…numărul celor adunați laolaltă …” / 4:31 ”… s-a cutremurat locul unde erau adunați” / 5:11 ” O mare frică a cuprins toată adunarea…” / 6:5 ” Vorbirea aceasta a plăcut întregii adunări.” / 20:7 ” In ziua dintâi a săptămânii, eram adunați laolaltă ca să frângem pâinea.” / 1 Cor.11:20 ” Când vă adunați dar în același loc…” / 14:26 ” Când vă adunați laolaltă…” / Evr.10:25 ” Să nu părăsim adunarea noastră…” (sublinierile îmi aparțin)
Ideea de bază, definitorie pentru biserică, din toate aceste referințe este adunarea laolaltă în același loc a tuturor celor născuți din nou dintr-o anumită locație precizată. Este drept că avem și referințe cu privire la biserica adunată în casă dar nu în case. In Romani 16:5 citim : ” Spuneți sănătate și Bisericii care se adună în casa lor” Este vorba de Biserica ce avea ca loc de întâlnire casa lui Aquila și Priscila. In Romani 16:23 este scris :” Gaiu, gazda mea și a întregii Biserici, vă trimite sănătate.” Rezultă cu claritate de aici că în casa lui Gaiu se aduna întreaga biserică!
Cei care pledează în această vreme de criză pentru adunarea bisericii în case pleacă de la premisa că acum biserica se regăsește pe sine. Adică este o vreme benefică, o vreme de întoarcere spre origini, o vreme a dragostei dintâi, a regăsirii!
Este lucrul care mi-a dat de gandit. Dumnezeu îngăduie încercarea, necazul, privațiunea iar unii ripostează cu jovialitate amăgindu-se cu gândul că trăiesc vremea reașezării bisericii în matca ei originală.
Când Dumnezeu pedepsește (eu așa înțeleg vremea aceasta) El nu o face cu scopul de a ne testa nouă ingeniozitatea de a evita sau de a răstălmăci intervenția Lui.
Cred că trebuie să fim foarte atenți la răspunsul nostru în fața mustrării lui Dumnezeu. Atitudinea de gen ”poți să dai că nu mă doare” este copilărească prin excelență.
Nu m-am grăbit să găsesc soluții la aceasă situație. Cred că atunci când biserica nu se mai poate aduna nu poți găsi un substitut, un înlocuitor. Trebuie multă atenție și înțelepciune. Ordonanța militară nr.2/21.03.2020 spune la art.9 că ”Se pot oficia slujbe în lăcașurile de cult, de către slujitorii bisericești/religioși, fără accesul publicului…” dar nu rămâne doar la interdicție (de participare a ”publicului”) ci sugerează și alternativa ”…slujbele putând fi transmise în mass-media sau online”. Interdicția o înțeleg dar permisiunea (sugestia) o văd extrem de ciudată în ideea că ar putea să ne fie sugerată în viitor și în multe alte situații din cu totul alte motive. Transmisiunile live de către un grup restrâns pentru ceilalți care n-au voie să participe (prin efectul legii) sunt cel mult niște comunicate dar n-au de-a face cu închinarea reală a bisericii. Nu sunt împotriva celor care procedează așa. Eu sunt convins de bunele lor intenții dar biserica se închină în mod real atunci când e toată adunată într-un loc. Substitutele sunt periculoase și riscante. Să nu căutăm înlocuitori pentru potolirea dorinței legitime de părtășie. Nici predica pe Youtube nu poate fi aceeași cu predicarea Cuvântului în cadrul adunării sfinților în sărbătoare. E mai bine să experimentăm, să suferim de sete și dor după părtășie decât să căutăm oblojeli, soluții formale, golite de esență. Statul ne-a sugerat o alternativă dar și Satana poate strecura un gând. Dacă după vremea de restricție cei rămași acasă vor dori să continue în acest mod? E cântare, e rugăciune, e mesaj și e și confortul de a asista de acasă la ”serviciu” după o săptămână istovitoare de lucru? Intotdeauna Diavolul s-a folosit de fals pentru a-l prezenta ca adevărat, ca veritabil. E vreun pericol în închinarea ”virtuală” ? Eu cred că da.
Ințelegerea mea este că vremea aceasta este vremea încercării și nu vremea regăsirii pentru Biserică. E vremea să înțelegem că acum Dumnezeu vorbește iar nouă ni se recomandă tăcerea, meditația, rugăciunea, plânsul. Nu e însă vremea disperării ci e vremea cercetării! Sunt multe de învățat de aici. Am reîndrăgit expresia pe care am auzit-o în copilărie rostită de credincioșii de atunci când erau întrebați duminica unde merg . ”La adunare” spuneau ei. Câtă dreptate aveau! Dacă vom învăța ce trebuie, mare va fi bucuria noastră atunci când ne vom putea bucura iarăși la părtășia Adunării locale. Mă rog ca lucrul acesta să se întâmple cât mai curând cu voia Domnului.
Ilie Milutin
Comunitatea Bisericilor Creştine Baptiste Caraş-Severin 