Comunitatea Bisericilor Creştine Baptiste Caraş-Severin

„Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos şi care răspândeşte prin noi, în orice loc, mireasma cunoştinţei Lui.“ 2 Corinteni 2:14

Oricât de puternică ar fi esenţa unui parfum, aceasta va rămâne necunoscută, fără ca cineva să-i simtă aroma plăcută atâta timp cât sticluţa rămâne închisă.

Adus la viaţă spirituală prin credinţa în Cristos, un creştin autentic pur şi simplu are ceva extraordinar de oferit tuturor celor din jur. Apostolul Pavel ilustrează asta prin imaginea miresmei. Un parfum plăcut, inconfundabil, atrăgător, irezistibil, abundent şi permanent. Deşi Cristos este acum în cer, totuşi, ca Dumnezeu locuieşte în vieţile celor născuţi din nou. Deci, deşi El nu poate fi văzut fizic, „parfumul” Lui poate fi simţit. Relevanţa bisercii, în orice vreme, a constat, în primul rând şi în principal, în faptul că Isus Cristos, Mântuitorul viu, Şi-a manifestat prezenţa în vieţile celor ce L-au primit pe El. Aduşi la viaţă spirituală, copiii lui Dumnezeu au purtat de-a lungul veacurilor aceeaşi mireasmă, mireasma cunoştinţei Lui.  Parfumul acesta poate, şi trebuie să ajungă la simţurile spirituale ale tuturor celor din jur prin modul nostru de gândire, prin modul în care luăm decizii, prin comportament, atitudini, fapte. Suntem relevanţi dacă reuşim să nu diluăm sau să combinăm mireasma aceasta cu duhorile acestei lumi. Restul, chestiunile de formă, sunt detalii.

Fiţi purtători mulţumitori, şi responsabili ai miresmei lui Cristos pentru cei din jur !

În timp ce un om îşi schimbă roata la maşina nouă, băieţelul lui de 4 ani a luat o piatră ascuţită şi a început să zgârie aripa maşinii. Mânios, bărbatul a luat mâna copilului şi l-a lovit peste ea de multe ori, fără să-şi dea seama că avea în mână cheia de roți.

La spital, copilul şi-a pierdut toate degetele din cauza numeroaselor fracturi. Când şi-a văzut tatăl… copilul a întrebat cu ochii plini de durere: „Tati, îmi vor creşte degetele la loc?” Bărbatul a rămas împietrit de durere; s-a întors la maşina şi a lovit-o de mai multe ori. Devastat de propriile lui fapte, stând în faţa maşinii, s-a uitat la zgârieturi; băieţelul scrisese: „TATA TE IUBESC”.

Mânia şi Dragostea nu au limite; alege-o pe cea din urmă pentru a avea o viaţă minunată…

Lucrurile sunt pentru a fi folosite, iar oamenii pentru a fi iubiţi, dar problema lumii de astăzi este că oamenii sunt folosiţi şi lucrurile sunt iubite… În timpul acestei vieți, să fim atenţi şi să ne amintim: lucrurile sunt pentru a fi folosite, iar oamenii pentru a fi iubiţi.

Voia lui Dumnezeu nu te va duce niciodată acolo unde Harul lui Dumnezeu nu te va păzi. 

A existat dintotdeauna în mintea oamenilor o percepţie distorsionată cu privire la relaţia lor cu Dumnezeu.
Astfel că foarte mulţi oameni consideră că îndeplinirea unor ritualuri religioase, unele fiind chiar extrem de riguroase şi prohibitive, sunt suficiente pentru ca legătura lor cu Dumnezeu să fie considerată normală ba chiar apreciată.
Ceea ce ştim însă din Cuvântul lui Dumnezeu adică din Scriptură este că de fapt Dumnezeu are oroare de ritualurile îndeplinite mecanic din care lipseşte convingerea personală şi atitudinea interioară a inimii care să determine apoi practicile exterioare necesare. Domnul nostru Isus Cristos a condamnat cu vehemenţă în repetate rânduri comportamentul fariseilor care îndeplineau cu rigurozitate o sumedenie de practici exterioare considerate imposibile pentru noi cei de astăzi, dar care totuşi în ochii Domnului nu valorau nimic deoarece nu erau izvorâte dintr-o inimă curată, sinceră, smerită şi străpunsă de către Duhul lui Dumnezeu.
Nu ne putem înşela singuri având convingerea că respectând anumite practici şi îndatoriri religioase legătura noastră cu Dumnezeu este rezolvată. Ceea ce apreciază cu adevărat Dumnezeu este credinţa din inimă.
„Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. Căci prin credinţa din inimă secapătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire,“ (Romani 10:9-10)
Credinţa din inimă ţine mai întâi de convingerile interioare ale omului şi apoi de aspectul exterior. Credinţa din inimă este credinţa care convinge mai întâimintea noastră că suntem păcătoşi şi nevrednici în ochii lui Dumnezeu şi astfel inima tânjeşte după împăcare şi iertare. Apoi credinţa din inimă este credinţa lăuntrică prin care acceptăm că destinul nostru este iadul iar cel mai bun lucru pe care-l merităm este moartea. Însă în acelaşi timp credinţa din inimă este şi convingerea că Domnul Isus Cristos este singura soluţie pentru salvarea sufletului nostru din pedeapsa veşnică iar prin acceptarea Lui ca Mântuitor şi Domn al vieţilor noastre căpătăm viaţa veşnică.
Credinţa din inimă este o credinţă vie care acţionează. Atunci când crezi cu adevărat nu mai rămâi cel care ai fost înainte. Pentru că în mod obligatoriu credinţa din inimă este o credinţă care schimbă viaţa noastră. Credinţa din inimă produce în noi naşterea din nou. Când ai o credinţă din inimă Cristos nu te lasă la fel.
Astfel că din om vechi, El face om nou, cu gânduri noi, cu simţăminte noi, cu minte nouă, cu idealuri noi, cu fapte noi, cu dorinţe noi, în care se vede limpede amprenta lui Dumnezeu.

Noi nu îl putem păcăli pe Dumnezeu cu forme exterioare fără să avem interiorul transformat. Doar credinţa din inimă ne face neprihăniţi în ochii lui Dumnezeu şi ne oferă privilegiul unei legături autentice cu El. Frângerea firii noastre în faţa crucii lui Cristos, mărturisirea sinceră a păcatelor, implorarea iertării Lui, convingerea că doar Cristos cel mort şi înviat şi nimeni sau nimic altceva nu mă poate mântui şi credinţa necondiţionată în puterea Lui de transformare îmi vor da certitudinea că sunt o persoană iertată, înnoită şi cu viitorul veşnic asigurat.
Dar o astfel de credinţă nu se poate obţine nici din noi înşine, nici de la alţi oameni ci numai de la Dumnezeu prin
întâlnirea personală cu El. Cere-i şi tu lui Dumnezeu să îţi dea credinţa din inimă ca să poţi primi mântuirea. Deschide-ţi inima în faţa Cuvântului Său şi lasă sămânţa bună să rodească o credinţă după voia lui Dumnezeu.

„Cât de nepătrunse mi se par gândurile Tale Dumnezeule, şi cât de mare este numărul lor! Dacă le număr sunt mai multe decât boabele de nisip… Când mă trezesc, sunt tot cu Tine!O, Dumnezeule…” Psalmul 139:17-19a

     Aş fi vrut ca raza de soare ce-mi intra prin fereastră, să-mi şoptească prin sclipirea-i caldă, că va fi o zi minunată, liniştită, o zi în care să pot face ce aş vrea eu…o zi în care să nu mă izbesc atât de răutatea şi murdăria lumii în care trăim.

Şi-am pornit optimist, hotarât să fiu „grabnic la ascultare” şi „zăbavnic la mânie” aşa cum mă învaţă versetul Iacov 1:19, ce-l citisem la momentul meu de întâlnire cu Domnul.

Din primele ore ale dimineţii, optimismul mi-a cam trecut… mi-a rămas însă încăpăţânarea de a rezista… de a nu uita cumva că sunt a Domnului… şi că neapărat trebuie sa fac lucrurile şi azi ca pentru El. Din timp în timp constatam că mi-e greu şi că o stare de enervare pe tot ce este lumea aceasta şi ce poate oferi ea, pune stăpânire pe mintea mea… şi tot mai des, foloseam cuvintele: „nu se mai poate aşa…” .

Şi ziua s-a scurs… eu sunt obosit şi sătul de zbateri… doar frânturile din Cuvânt care îmi apar în minte au sens şi mai dau gust. „Când îmi este mâhnit duhul în mine, Tu îmi cunoşti cărarea” Psalmul 142:3 „Doamne, eu Te chem: vino degrabă la mine!” Psalmul 141:1 „Doamne, Tu mă cercetezi de aproape şi mă cunoşti…” Psalmul 139:1 „Când umblu în mijlocul strâmtorării, Tu mă înviorezi…si dreapta Ta mă mântuieşte!” Psalmul 138:7 Şi… încordarea parcă cedează, a fost o zi grea, dar am trăit-o tot cu Domnul… sau mai bine zis „de n-ar fi fost Domnul de partea noastră” si de n-ar fi fost El tăria noastră, cum am putea încheia ziua? Dar „cum este înconjurat Ierusalimul de munţi, aşa înconjoară Domnul pe poporul Său, de acum si până în veac.” Psalmul 125:2

Şi vor trece aşa, toate zilele, cu toate greutăţile lor, cu toate poverile ce le-nvolburează lumea de azi… şi cumva, cum numai Domnul bun ştie, copiii Lui vor fi păziţi şi ocrotiţi si întăriţi…

Şi dimineaţa următoare, „când mă trezesc sunt tot cu Tine.” Psalmul 139:18 Aşa vor fi toate dimineţile, până va veni „dimineaţa glorioasă” când Îl vom vedea în faţă…

Maranata!

CE GÂNDESC OAMENII…

„Copiii au nevoie de dragoste, mai ales atunci când nu o merită”. Harold Hulbert
„Poți învăța multe lucruri de la copii. De exemplu, despre cât de multă răbdare ar trebui să ai”. Franklin P. Jones
„Este mai ușor să construiești un copil puternic decât să repari un matur stricat”. Frederick Douglas
„Copiii au nevoie mai mult de modele decât de critică”. Joseph Joubert
„Copiii nu își vor aminti de lucrurile materiale pe care le-ai dăruit, ci de simțămintele pe care le-ai împărtășit cu ei”. Richard L. Evans

CE NE ÎNVAȚĂ SCRIPTURA

„Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, și când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea”. Proverbe 22:6
„Povestiți copiilor voștri despre lucrul acesta, și copiii voștri să povestească la copiii lor, iar copiii lor să povestească neamului de oameni care va urma!” Ioel 1:3
„Şi tu, fiule…, cunoaşte pe Dumnezeul tatălui tău şi slujeşte-I cu toată inima şi cu un suflet binevoitor, căci Domnul cercetează toate inimile şi pătrunde toate închipuirile şi toate gândurile. Dacă-L vei căuta, Se va lăsa găsit de tine, dar, dacă-L vei părăsi, te va lepăda şi El pe vecie”. 1 Cronici 28:9
„Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept”. „Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta”– este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă „ca să fii fericit şi să trăieşti multă vreme pe pământ.” Efeseni 6:1-3
„Copiii copiilor sunt cununa bătrânilor şi părinţii sunt slava copiilor lor”. Proverbe 17:6