Un gând

Crucea suferinței pote fi foarte grea mai ales când lemnul este încă verde, iar umerii noștri neobisnuiți să o poarte; dar amințiti-vă că, deși poate cântări o tonă de durere, ea nu câtărește nici măcar un gram de blestem.

Dacă Christos mi-a luat păcatele și m-a înlocuit, atunci Dumnezeu nu mai este mânios pe mine; se poate ca paharul meu să fie amar, dar în el nu se găsește nici un strop de pelin din mânia Atotputernică.

C.H. Spurgeon

Publicat în Anunţ. Leave a Comment »

Credincios până la sfârșit

INTRE INCHEIERE DE MANDAT SI SFARSIT DE MISIUNE

După aflarea veștii că fr. Mihai Mihuț a trecut în veșnicie mi-a fost trimisă această poză. Este datată 28.03.2015 A fost făcută la Adunarea generală a Comunității Bisericilor Creștine Baptiste Caraș Severin. In acea zi, fr. Mihai își încheia mandatul de președinte al Comunității iar astăzi și-a încheiat misiunea pe acest pământ. Atunci și-a încheiat mandatul cu bine și i-am oferit din partea Comunității o plachetă în semn de apreciere. Acum și-a încheiat misiunea pe pământ și a fost chemat de Stăpân pentru a-și primi cununa. De la sfârșitul de mandat până la sfârșitul misiunii, Dumnezeu i-a mai oferit 5 ani. Ani petrecuți în Oradea și dăruiți familiei lui frumoase. Am continuat să ținem legătura. A fost de un real folos pentru mine faptul că l-am cunoscut, că ne-am împrietenit și că am colaborat. Amintirile nu se pot șterge. Cuvintele nu pot exprima cu fidelitate simțămintele. Nu-l întreb pe Dumnezeu de ce ni l-a luat ci îi mulțumesc că ni l-a dat. Îi cer lui Dumnezeu să poarte de grijă în continuare soției și celor patru copii cu familiile lor. E bine că se poate scrie în dreptul fratelui Mihai : Misiune îndeplinită! Slava să fie a Domnului nostru.

pastor Ilie Milutin, președinte Comunitatea Baptistă CS

Publicat în Anunţ. Leave a Comment »

Nu vă îngrijorați

Publicat în Anunţ. Leave a Comment »

Fratele Mihuț Mihai s-a mutat la Casa Veșnică

Biserica Creștină Baptistă Speranța Reșița anunță cu adâncă durere plecarea în veșnicie a fratelui păstor Mihai Mihuț, joi seara 12 noiembrie 2020, la vârsta de 70 de ani.

Serviciul de înmormântare va avea loc sâmbătă 15 noiembrie, orele 15.00 la Cimitirul Municipal Rulikowski din Oradea. Datorită restricțiilor impuse de autorități la acest serviciu vor putea participa doar familia și slujitorii care vor oficia serviciul de înmormântare. În măsura posibilităților serviciul de înmormântare va fi transmis online pe pagina de facebook a bisericii Speranța.

Fratele Mihai Mihuț a păstorit Biserica Speranța din Reșița timp de 14 ani, de la înființarea bisericii și până s-a pensionat, în anul 2016. Deși după pensionare s-a mutat la Oradea a continuat să viziteze biserica și să o slujească ori de câte ori a avut ocazia. Ultima sa părtășie împreună cu biserica Speranța a avut loc duminică 5 iulie 2020 când a oficiat și Cina Domnului. Domnul l-a folosit pe fratele păstor Mihai Mihuț ca o binecuvântare pentru lucrarea Sa din Reșița timp de 36 de ani. A construit două mari și frumoase Case de Rugăciune (a bisericii Nr.1 și a bisericii Speranța) și a zidit spiritual biserica Domnului prin Cuvânt, Conducere și Consiliere. A avut un aport considerabil la mântuirea multora dintre membrii bisericii baptiste din Reșița și ne-a fost alături atât în momentele bune, de bucurie, cât și în cele triste, de suferință și necazuri. A fost dedicat lucrării la care Domnul l-a chemat încă din tinerețe și a luptat pentu păstrarea și promovarea doctrinei baptiste și pentru predicarea nealterată a Cuvântului lui Dumnezeu. Ne rugăm ca Domnul să mângâie prin Duhul Sfânt familia îndurerată., să-i întărească prin nădejdea revederii și să-i binecuvânteze cu pacea Sa care întrece orice pricepere. În așteptarea zilei învierii rostim în dreptul fratelui păstor Mihai Mihuț cuvintele pe care Domnul le spune slujitorului Său Daniel la Daniel 12:13 ”Iar tu, du-te, până va veni sfârşitul; tu te vei odihni şi te vei scula iarăşi odată în partea ta de moştenire, la sfârşitul zilelor.

Profil biografic

Fratele păstor Nelu Popescu a fost chemat Acasă

Iubiți frați,
Cu durere vă anunțăm, că pastorul senior, Nelu Popescu de la Biserica Baptistă Marananta Moldova Nouă a încheiat misiunea pe pământ și fost chemat la Tatăl din Cer pentru rasplătirile veșnice.
 
Domnul să mângâie familia rămasă în urmă!
Cei înțelepți vor străluci ca strălucirea cerului și cei ce vor învăța pe mulți să umble în neprihănire vor străluci ca stelele în veac și în veci de veci.      Daniel 12:3
Așa vorbește Domnul: „Oprește-ți plânsul, oprește-ți lacrimile din ochi, căci truda îți va fi răsplătită”, zice Domnul;            Ieremia 31:16a
 

1. Ce scumpă este moartea ‘naintea Domnului
A celor ce-n credinţă sfârşesc pe calea Lui.
Ce scumpă este moartea acelor preaiubiţi,
//: Isus în cer i-aşteaptă să fie răsplătiţi. .//

2. De trudă, de durere, de lacrimi, de suspin,
Scăpaţi sunt pe vecie, primind ceresc alin.
Nu cerul cu splendoarea e fericirea lor,
//: Ci Domnul însuşi este răsplata sfinţilor. .//

3. Căci cerul fară Domnul e-un sfeşnic făr’ lumini,
p-un templu fară chivot; în el să nu te-nchini.
În Templul Veşniciei, în Nou Ierusalim, /
/: Hristos e Mare Preot, ce har să Ii slujim! .//

4. Ce scumpă este moartea ‘naintea Domnului
A celor ce-n credinţă sfârşesc pe drumul Lui.
Ce scumpă este moartea a celor preaiubiţi,
//: Hristos în cer i-aşteaptă să fie răsplătiţi. .//

 

Comunicat rezultate bacalaureat 2020 Licee Baptiste

Informații referitor la desfășurarea activităților religioase

Publicat în Anunţ. Leave a Comment »

Ordinul nr. 875/80/2020 pentru aprobarea regulilor privind accesul în lăcașele de cult

distanta

REGULI
privind accesul în lăcașele de cult, distanța minimă de siguranță
și măsuri sanitare specifice pentru desfășurarea activităților religioase

I. Reguli privind accesul și desfășurarea activităților

1. Accesul credincioșilor în lăcașul de cult și în locațiile unde se organizează slujbe cu caracter privat se va face limitat, astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 4 mp pentru fiecare persoană și o distanță de minimum 2 m între persoane.

2. Nu se va permite accesul credincioșilor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree).

3. La intrarea în lăcașul de cult sau în locațiile unde se organizează slujbe cu caracter privat, persoanele sunt obligate să își dezinfecteze mâinile cu dezinfectant pe bază de alcool, pus la dispoziție de organizatorii evenimentului religios.

4. Se vor plasa, la loc vizibil, anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică și cele de acces în lăcașurile de cult și în locațiile unde se organizează slujbe cu caracter privat.

5. Activitățile religioase în interiorul lăcașelor de cult și în locațiile unde se organizează slujbe cu caracter privat se desfășoară cu participarea unui număr de maximum 16 persoane.

6. În interiorul lăcașelor de cult și în locațiile unde se organizează slujbe cu caracter privat este obligatorie purtarea măștii, astfel încât să acopere gura și nasul.

7. Slujbele care se vor oficia de către personalul de cult, în aer liber, se vor desfășura cu menținerea distanței de 1,5 m între persoane.8. Slujbele religioase desfășurate în spații publice, în exteriorul lăcașurilor de cult, nu sunt considerate adunări publice.

II. Măsuri sanitare specifice

1. În cadrul ritualurilor religioase în care se vor folosi obiecte de cult care intră în contact cu credincioșii, acestea se vor dezinfecta după fiecare utilizare.

2. Se vor dezinfecta periodic, o dată la 4 ore, obiectele sau suprafețele frecvent atinse (de exemplu, mânerele ușilor, balustrade, scaune).

Text publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 435 din 22 mai 2020.

Publicat în Anunţ. Leave a Comment »

Lidia Talpoș (1947-2020) a trecut la Domnul

LIDIA TALPOSSora Lidia Talpoș, soția pastorului și profesorului universitar Vasile Talpoș, a trecut la Domnul în data de 9 mai 2020. Aceasta a fost absolventă a Conservatorului și solistă timp de mai mulți ani la Filarmonica de Stat din Cluj. De asemenea, s-a implicat în slujirea academică alături de soțul acesteia fiind timp de mai mulți ani cadru profesoral la Seminarul Teologic Baptist din București și apoi la Institutul Teologic Baptist din București.

De asemenea, a fost solistă a corului Radiodifuziunii Române și a Corului Madrigal (?).

Sora Lidia Talpoș a fost o prezență plăcută și binecuvântată și în cadrul Bisericii Creștine Baptiste Nădejdea din București unde soțul său, Vasile Talpoș, a slujit în calitate de păstor în perioada 1986-2014.

Dumnezeu să mângăie familia îndoliată!

Păstrați distanța!

distantaAdesea suntem îndemnați prin mesaje scrise să păstrăm ceva ce este de folos tuturor. Afișe de genul ”Păstrați curățenia!” sau ”Păstrați liniștea” am citit fiecare din noi. In perioada aceasta ni se repetă mereu să păstrăm…distanța! Zilele trecute am fost la un depozit de materiale din Moldova Nouă să cumpăr ceva. Intrând în hala depozitului, m-am apropiat de locul de facturare și am dat să intru. Până să văd ce se întâmplă aud un strigăt : ”Așteptați”! Era un client înăuntru și am așteptat să iasă. La ieșirea acestuia, am pășit spre masa vânzătoarei. Aceasta (cu masca chirurgicală pe față) a strigat din nou : ”Păstrați distanța!” M-am conformat imediat. Am uitat că trăim vremea distanțării. Câteva recomandări se aud mereu : ”Stați acasă!” și ”Păstrați distanța!

Stăm acasă și nu ne mai putem aduna în Casa de rugăciune. Ne întâlnim tot mai rar unul cu altul și trebuie să păstrăm distanța. Tânjim după vremea libertății de mișcare. Așteptăm să putem să ne întindem mâna din nou. Cu ajutorul Domnului nădăjduim să nu ni se mai spună ”Păstrați distanța!” Cu ideea aceasta în minte am descoperit că Biblia ne învață că trebuie să stăm totdeauna la distanță față de anumiți oameni și față de anumite dorințe.  Spre exemplificare :

  1. Păstrează distanța față de oamenii nebuni.  Solomon spune ( Prov.14:7) : ”Depărtează-te de nebun, căci nu pe buzele lui vei găsi știința” Pe cine numește Scriptura ca fiind nebun?

         – Pe cel care nu crede în existența lui Dumnezeu. David spune (Ps.14:1 / Ps.53:1) : ”Nebunul zice în inima lui : Nu este Dumnezeu!

– Pe cel ce nu iubește înțelepciunea și învățătura : ”…nebunii nesocotesc înțelepciunea și învățătura.”(Prov.1:7)

–   Pe cel ce răspândește bârfe : ”…cine răspândește bârfele este un nebun.” (Prov.10:18)

–    Pe cel ce este pornit să facă răul :”Pentru cel nebun este o plăcere să facă răul...”(Prov.10:23)

–    Pe cel ce se mânie repede :”Nebunul îndată își dă pe față mânia…”(Prov.12:16)

–    Pe cel ce vorbește urât :”Cuvintele alese nu se potrivesc în gura unui nebun…”(Prov.17:7)

–      Pe cel ce se încrede în el însuși :”Cine se încrede în inima lui este un nebun…”(Prov.28:26)

–      Pe cel care nu vrea să muncească :”Nebunul își încrucișează mâinile și își mănâncă însăși carnea lui.”(Ecles.4:5)

–       Pe cel guraliv :” Nebunul spune o mulțime de vorbe, măcar că omul nu știe ce se va întâmpla…”(Ecls.10:14)

De toți acești oameni trebuie să ne ținem la distanță. Orice asociere cu ei ne poate contamina în plan spiritual.

  1. Păstrează  distanța față de oamenii care fac dezbinări. Apostolul Pavel spune : ”…depărtează-te de cel ce aduce dezbinări.”(Tit 2:10)

In trupul lui Hristos trebuie să domnească unitatea dar sunt unii care seamănă discordie. Pe aceștia trebuie să-i ținem la distanță. ” Vă îndemn, fraților, să vă feriți de cei ce fac dezbinări și tulburare împotriva învățăturii, pe care ați primit-o. Depărtați-vă de ei.” (Rom.16:17) Astfel de oameni trebuie identificați și ținuți la distanță.

  1. Păstrează distanța față de gândul mândriei. Este lupta pe care o avea de dus apostolul Pavel. El spune : ”…departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru.”  Gândul de a ne lăuda cu tot felul de evidențe personale trebuie ținut la distanță. Este un gând periculos care generează păcatul mândriei. Trebuie să păstrăm un asemenea gând la distanță.

Ne rugăm să ne ajute Dumnezeu să depășim perioada când din prudență medicală trebuie să păstrăm distanța între noi. Ne rugăm însă lui Dumnezeu ca și după ridicarea restricției să putem păstra distanța față de oamenii nebuni, față de cei care fac dezbinări și față de propria noastră dorință de evidențiere. Vom avea posibilitatea să stăm aproape de oamenii lui Dumnezeu așa cum îl îndeamnă apostolul Pavel pe Timotei :”…urmărește neprihănirea, credința, dragostea, pacea împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată”.(2Tim.2:22). Așa să ne ajute Dumnezeu! Amin.

55-DSC01632-001 Ilie Milutin, 
președinte Comunitatea Baptistă CS