Un jurnalist elvețian a pus această întrebare: «Cine este Isus Hristos»?
Din perspectiva chimiei, a transformat apa în vin. În biologie: s-a născut din Fecioară. Fizicienii știu că El a anulat legea gravitației când s-a urcat la cer. În economie, a hrănit cinci mii de oameni cu cinci pești și două pâini. În plan medical, i-a vindecat pe cei bolnavi și pe cei orbi, fără anestezie. În planul istoriei, măsurăm și azi timpul de la nașterea Pruncului în Betleem. În plan metafizic, nimeni nu vine la Tatăl ceresc decât prin El.

Cine este, așadar, Isus? Cel mai mare om din istorie care a redefinit divinul și umanul. N-a avut sclavi, dar l-au numit stăpân. N-a obținut titluri academice, dar i-au zis: « Învățătorule». N-a oferit medicamente, dar i s-a spus Tămăduitor. N-avea armată, însă oamenii Cezarului s-au temut de El. N-a câștigat bătălii militare, dar a cucerit lumea cu dragostea și învățăturile sale.
N-a comis nicio crimă, dar L-au răstignit. A fost îngropat într-un cimitir, dar și astăzi este viu. Sunt mândru să slujesc acest Rege al regilor și Împărat al împăraților care ne iubește. Amin.


După aflarea veștii că fr. Mihai Mihuț a trecut în veșnicie mi-a fost trimisă această poză. Este datată 28.03.2015 A fost făcută la Adunarea generală a Comunității Bisericilor Creștine Baptiste Caraș Severin. In acea zi, fr. Mihai își încheia mandatul de președinte al Comunității iar astăzi și-a încheiat misiunea pe acest pământ. Atunci și-a încheiat mandatul cu bine și i-am oferit din partea Comunității o plachetă în semn de apreciere. Acum și-a încheiat misiunea pe pământ și a fost chemat de Stăpân pentru a-și primi cununa. De la sfârșitul de mandat până la sfârșitul misiunii, Dumnezeu i-a mai oferit 5 ani. Ani petrecuți în Oradea și dăruiți familiei lui frumoase. Am continuat să ținem legătura. A fost de un real folos pentru mine faptul că l-am cunoscut, că ne-am împrietenit și că am colaborat. Amintirile nu se pot șterge. Cuvintele nu pot exprima cu fidelitate simțămintele. Nu-l întreb pe Dumnezeu de ce ni l-a luat ci îi mulțumesc că ni l-a dat. Îi cer lui Dumnezeu să poarte de grijă în continuare soției și celor patru copii cu familiile lor. E bine că se poate scrie în dreptul fratelui Mihai : Misiune îndeplinită! Slava să fie a Domnului nostru.





