NU VOPSIŢI PESTE RUGINĂ!

Ce măreţ, ce sfânt e gândul, să îngropi al tău trecut,
Oamenilor să fii sincer, iar lui Dumnezeu plăcut.

A însufleţit de veacuri, pacea sfântă, mântuirea,
Milioane-n lungul vremii, și-au reînnoit trăirea.

Şi deşi trecuţi din lume, au rămas, căci ei nu pier,
Viața lor străluce încă, precum soarele pe cer.

ruginaPoate neînsemnați odată, astăzi pilda lor domină,
Căci nici unul din aceştia, n-au vopsit peste rugină.

Cu profund respect, cu stimă, cinstea lor o admirăm,
Şi în faţa curăţiei, noi, urmaşii, ne plecăm.

Ne-au făcut strămoșii fală, dar cum e trăirea ta?
Când vei trece din viaţă, oamenilor ce-i lăsa?

Poate de dorinţi, de gânduri mai măreţe eşti pătruns.
Gândurile mari sunt bune însă … nu sunt de ajuns.

Câți nu se hrănesc cu gândul că-s iertaţi, că-s mântuiți,
Că viaţa lor e bună, că-s curaţi, că-s pocăiţi.

Dar mai mult la ce-i în lume, cu smerenie se-nchină,
Credincioși? NU!… Vor să pară. Ei vopsesc peste rugină.

Vorbe mari, fapte măreţe, doar acolo-unde-i lumină.
Credincioși? Da!.. De paradă. Ei vopsesc peste rugină.

E-o povară pentru-aceştia, ruga către Dumnezeu.
„Pocăiţi” îşi zic fiindcă, vin adesea-n Cortul Său.

E o autoînșelare. E-o viaţă neloială.
E-o ruşine pentru Domnul. E o simplă mâzgăleală.

Poţi să te botezi în apă, fără naşterea divină
Mărturia ta-i minciună. Vopseşti doar peste rugină.

E o cinste deosebită, ca să te numeşti creștină.
Dar când moda-ţi este idol, mâzgălești peste rugină!

Chiar de unul se avântă în lucrarea Lui divină,
De urăşte, bietu-încearcă, a vopsi peste rugină.

Poţi ca să clădeşti palate, poţi vorbi limba divină.
Dacă fala ţi-e imboldul, vopseşti doar peste rugină.

E măreaţă, e sublimă, viaţa sfântă în Hristos.
A căutat-o’ntotdeauna, omul sincer, credincios

Oamenilor! Este cerul ţinta căutării voastre ?
Nu cumva nădejdea sfântă, vi se-ndreaptă către astre?

Mai sunteţi în alergare? Semenii îi mai iubiţi?
Doriţi sincer fericirea, celor mulţi, nemântuiți?

Nu încredinţaţi pe oameni că-s curaţi, dacă nu sunt
Căci recolta e furtună, dacă semănatu-i vânt!

Nu ucideţi conştiinţa, fiindcă nu vi se închină.
Nu acoperiţi păcatul. Nu vopsiţi peste rugină!

Nu admiteţi compromisuri, dacă vreţi să fiţi lumină.
Compromis, să ştiţi, înseamnă: a vopsi peste rugină!

Va veni odată vremea, când trăind clipa reală,
Şi-or vedea mulţi osteneala, doar o tristă mâzgăleală.

Oameni! În vâltoarea luptei vreţi victorie deplină?
Vreţi ca să intraţi în ceruri? Nu vopsiţi peste rugină!

Valentin Popvici

Un gând..

praise GODSchimbă îngrijorarile tale în închinare şi priveşte la Domnul cum îţi transformă luptele în binecuvântare!

Luptă în toate bătăliile pe ghenunchi şi vei câstiga de fiecare dată!

Cea mai puternică armă pe care o are Satan împotriva noastră este ignoranţa omului în Cuvântul lui Dumnezeu!

 

Biserică trezește-te!

„Spune-mi numai cât de binecuvântat sunt,  spune-mi numai că o să devin puternic, popular și că nu voi avea nici un fel de probleme în viață! Spune-mi numai lucrurile aceastea!

Această Evanghelie zice: Doar să crezi și vei fii mântuit! Nimic despre pocăință, nimic despre întristare, nimic de a te întoarce de la păcatele tale…”

 

Credinţa practică

Într-una din pildele sale Soren Kierkegard (scriitor,teolog,filosof danez) vorbește despre o biserică frecventată de un cârd de gâște sălbatice.

GasteÎn fiecare duminică gâștele veneau legănându-se și-l ascultau pe predicator vorbind despre miracolele zborului.

-„ NU suntem obligați să umblăm pe pământ”-începea gâscanul să îndemne gâștele.
-„Putem să ne înălțăm în aer și să zburam spre zone mai îndepărtate, unde clima este mai binecuvântată”.
-„PUTEM ZBURA”.!!!!

După terminarea predicii- gâștele măcăneau ”AMIN”! ieșeau pe ușă și se îndreptau legănându-se spre propriile probleme.
NU AR FI TREBUIT DECÂT SĂ DEA DIN ARIPI Și SĂ SE ÎNALȚE.
…………………………………………………………………………………………………………..

De multe ori așa ne comportăm și noi. Auzim pe câte unu : ”ce fain a predicat X,Y, la biserică, ce bine a argumentat, ce clar a vorbit, ce mesaj tare” și după o săptămână nu vezi că intipărește acele principii în viața lui. Nu e totuna cu predica auzită recent.
Auzim o predică bună, profundă, punctată cu soluții din Cuvânt și noi continuăm să ne vedem de treaba noastră, să ne ducem viața noastră linistită cu obiceiurile noastre, atitudini nepotrivite, confortabili si cu păcate găunoase și secrete, lucruri tainice nerezolvate, fisuri in caracter.
Dar la finalul predicii toți în cor cântăm cu entuziasm AMIN.
Această scurtă parabolă ilustrează perfect ideea următoare: credința și informațiile pe care le avem despre Dumnezeu – nu au nici un sens și nici un rost dacă nu le punem în acțiune, practică.
Oridecâte ori plecăm din biserică spre casele noastre, ar trebui să plecăm transformați în gândire și gata să schimbăm ceva în lume.

Epistola lui Iacov transmite același semnal: să nu fim niște pacienți, clienți ai bisericilor, niste spectatori uituci, consumatori pasivi…care ascultă doar cu urechile. Când avem un astfel de comportament –mai direct spus ne pierdem acea oră și jumătate din timpul nostru…dacă venim clătinați precum acele gâște și plecăm la fel cum am intrat.

 

Un gând

Să cunoaştem, să căutăm să cunoaştem pe Domnul! Căci El Se iveşte ca zorile dimineţii şi va veni la noi ca o ploaie, ca ploaia de primăvară care udă pământul!” – Osea 6:3

primavara flori

DONEAZĂ 2% din impozitul tău pe venitul din 2014

Statul român oferă posibilitatea să DONEZI 2% din impozitul tău pe venit către un ONG. NU TE COSTĂ NIMIC! Aceşti bani oricum au fost daţi statului român în anul trecut. 

Alege să DONEZI 2% din impozitul plătit la stat pentru Comunitatea Creştină Baptistă Caraş-Severin. Promovează mai departe în biserica ta, la prietenii, rudele şi cunoscuţii tăi.

  Formularul este gata completat cu datele noastre, completează datele tale personale şi depune-l sau trimite-l prin poştă la sediul Comunităţii sau la agenţia fiscală de care aparţii până în data de 15 mai 2015 !

DESCARCĂ fomularul completat pt depunere apasând aici –>> D230_2014_v100_060115CBCB

Îţi mulţumim!

 

Un gând

Întâlnirea din luna februarie 2015

biblia grauMarţi, 24 februarie 2015, de la ora 9.00-13.00, la sediul Comunității CS,  aleea Mărghitaş, nr.5A, la Biserica Creştină Baptistă „Speranța” din Reșița, are loc întâlnirea lunară a fraţilor păstori care se adună pentru rugăciune, părtăşie şi discutarea problemelor spirituale şi organizatorice din Comunitatea noastră.

Vă aşteptăm !

Problemele păstorilor – SINGURĂTATEA

vocatieAm auzit că ,,păstorii sunt marii singuratici ai Bisericii“ și că ,,singurătatea este prețul pe care trebuie să-l plătească păstorii pentru slujirea lor“. Oare așa să fie? Câteodată mi se pare că singurătatea este prețul pe care trebuie să-l plătească păstorii doar pentru … orgoliul lor.

Cam despre toți apostolii din Noul Testament ni se spune că au avut tovarăși de lucrare, asociați și colaboratori. Domnul Isus i-a trimis la lucru doi câte doi. Petru l-a avut ca fiu pe Ioan Marcu. Pavel a plecat la început la drum cu Barnaba. Apoi l-a luat cu sine pe Sila. Mai târziu, l-a luat cu el pe Timotei, pe Luca și pe alți câțiva. Nu găsim nicăieri scris despre Pavel că ar fi fost un alergător de cursă lungă solitar. El a preferat să gândească în termenii unei curse de ștafetă:

,,Tu dar, copilul meu, întăreşte-te în harul care este în Hristos Isus.  Şi ce-ai auzit dela mine, în faţa multor marturi, încredinţează la oameni de încredere, cari să fie în stare să înveţe şi pe alţii“ (2 Tim. 2:1-2).

 

continuare aici: https://pastornet.wordpress.com/2013/10/30/problemele-pastorilor-singuratatea/

Iubește curăția inimii

curatia inimii„Cine iubeşte curăţia inimii şi are bunăvoinţa pe buze, este prieten cu împăratul” (Proverbe 22:11)

Bibliotecile lumii abundă în tomuri care ne servesc definiții ale moralității, ne oferă modele de viață, ne vând rețete pentru reușită și ne învață totul despre ce să faci, cum să faci sau să nu faci, cine suntem, încotro mergem, de ce se întâmplă unele sau altele…

Toate acestea au aproape întotdeauna ca punct de reper, sursă de inspirație și, în același timp, destinație – OMUL, în jurul căruia gravitează totul.

În aceste condiții, cine se mai gândește, chiar și numai pentru o secundă, la un fir de iarbă sau de floare crescut rebel la colțul sau în spatele casei, printre diverse acareturi sau gunoaie? Bătut de ploi și de vânt, culcat de câini, agresat de talpa omului, firul își înalță trupul plăpând și chinuit de sub o piatră lăsată la întâmplare.

Cred că singurul lucru pe care și-l dorește o floare în fiecare dimineață, nu este să scape de sub piatra care o apasă, ci să aibă acces la prima rază de soare, oricât de timidă, ca să-și agațe viața de ea, punându-și respirația în rezonanță cu lumina.

Abia când legile divinității încrustate în genele ei, sunt împlinite, iar sevele-i sunt mobilizate în armonie cu toate celulele, își deschide petalele oferindu-și parfumul și frumusețea. Nu contează cui.

Poți fi bun sau ranchiunos, blând sau furios, curat sau murdar, ea ne tratează pe toți la fel, fără părtinire, curată, pașnică, fără pizmă, gata să mângăie orice obraz și să împodobească deopotrivă, o vază, o casă sau marginea drumului.

Disponibilă până la uitare de sine, copleșitor de tolerantă, întristată, dar fără gând de ripostă sau de răzbunare, floarea se înscrie, alături de copii, în rândul modelelor pe care însuși Mântuitorul ni le-a dăruit ca lecții nescrise despre cum se trăiește în neprihănire.

Dacă o plantă primește lumina și căldura soarelui convertind-o în gingășie și parfum, oriunde, pentru oricine și oricând, omul care este cununa creației lui Dumnezeu, are acces la lumina ’’înțelepciunii care vine de sus’’ ce are puterea de a converti faptele în ’’roduri bune’’.

Mă tem însa că, sub imensa piatră a pământului, guvernată de legile firii, chiar dacă este întuneric și miroase a moarte, ignorând lumina de Sus, ne lăsăm adesea învăluiți de căldura păcatului, considerată, întotdeauna, și suficientă, și necesară pentru a ne ține în viață.

Până când, oare?…