La sfârşitul secolului al XIX-lea, în apropiere de Chicago, în suburbia Evanston, se afla cea mai mare universitate metodistă. Într-o dimineaţă de vară, s-a zvonit că pe mare, în apropiere de Evanston, ar fi naufragiat un vapor. Studenţii şi locuitorii oraşului au aleargat jos la mal şi au văzut ȋn depărtare vasul sfărâmat scufundându-se. Eduard Halley, un foarte bun ȋnotător, s-a dezbracat, şi-a leagat ȋmprejurul trupului o funie al cărui capăt l-a azvârlit la mal, a sărit ȋn valuri, a ȋnoatat până la rămăşiţele vasului, a apucat o persoană şi a făcut semn privitorilor să-l tragă la mal. Apoi din nou s-a aruncat ȋn mijlocul talazurilor spumegânde, a apucat o altă persoană şi a adus-o la mal ȋn siguranţă. A făcut drumul acesta de zece ori, apoi a obosit peste măsură. Între timp, s-a aprins un foc la mal, la care cutezătorul ȋnotător, de-abia ţinându-se pe picioare, a ȋncercat să-şi ȋncălzească mâinile şi picioarele ȋnţepenite de efort. Cum stătea şi privea peste apă, a văzut ȋn depărtare nişte oameni luptându-se cu valurile.
– Băieţi, a strigat el, trebuie să mă duc din nou.
– Nu, nu se poate, au răspuns ei, ar fi cu totul zadarnic. Eşti foarte obosit şi n-ai mai putea să salvezi pe nimeni. O astfel de ȋncercare din partea ta ar ȋnsemna pur şi simplu o sinucidere.
– Băieţi, dar ei sunt gata să se ȋnece şi ȋn orice caz eu vreu să ȋncerc.
Orice rugăminte a fost de prisos. Şi din nou a ajuns ȋn apă, ȋn luptă dârză cu valurile turbate. A apucat pe un om care cu greutate se menţinea la suprafaţa apei şi l-a adus ȋn siguranţă la mal. Apoi a mai salvat ȋncă patru oameni. Cu greu a ajuns la mal pentru a se ȋncălzi din nou la foc. Însă, privirea i-a alunecat iar către spuma mării. Deodată a zărit un buştean, ridicându-se şi coborându-se odată cu valurile, şi capul unui bărbat lângă trupul unei femei aproape inerte.
– Băieţi, spune Eduard, acolo un bărbat şi o femeie ȋncearcă să se salveze.
Ei observă cum buşteanul pluteşte către un şir de stânci ce ȋşi scoteau vârfurile din apă şi ştiau că asta ȋnseamnă moartea sigură a celor doi naufragiaţi.
– Băieţi, eu vreau să-i ajut.
– Nu, cu nici un chip, Eduard, tu nu mai poţi, au strigat ei. Eşti la capătul puterilor.
Dar el nu s-a lăsat reţinut:
– Voi ȋncerca.
Zis şi făcut. A ajuns cu greu la buşteanul plutitor, şi-a adunat puterile care ȋncepuseră să-l părăsească şi a ocolit cu buşteanul locul periculos, ȋndreptându-l spre mal. El ȋnsuşi a fost tras la mal de mâini prietenoase şi dus ȋn camera sa. A fost aşezat pe pat, s-a aprins focul ȋn vatră şi fratele său, John, a vegheat toată noaptea la căpătâiul său. Eduard a ȋnceput să delireze. În vreme ce John stătea dus pe gânduri la fereastră, a auzit deodată paşi ȋnceţi ȋnapoia sa; cineva l-a apucat de umeri, el s-a ȋntors şi l-a văzut pe Eduard, care-l privea gânditor.
– Ce-i cu tine, Eduard?
– John, spune-mi, am făcut eu tot ce mi-a stat ȋn putinţă?, a fost ȋntrebarea bolnavului, drept răspuns.
– Da, Eduard, ai salvat 17 oameni!
– Asta o ştiu, spuse el, dar mi-e teamă că n-am făcut tot ce trebuia să fac. John, spune-mi sincer, tu crezi că am făcut totul?
John l-a dus din nou la pat şi s-a aşezat lângă el. În noaptea aceea, Edward s-a trezit de mai multe ori şi întreba de fiecare dată acelaşi lucru:
– John, am făcut tot ce s-a putut? Şi mereu primea acelaşi răspuns de la fratele lui:
– Eduard, ai salvat 17 vieţi de la moarte sigură!
– Oh, ştiu John, ştiu, dar totuşi, dacă aş fi putut să salvez ȋncă unul cel puţin!
Urmaşi ai lui Cristos, noi toţi ne aflăm astăzi la ţărmul unei mări furtunoase. Dacă aruncăm o singură privire peste marea aceasta tulburată a vieţii, vedem peste tot mii de naufragiaţi pe marea vieţii. Vom sta oare aici liniştiţi cu mâinile ȋncrucişate ȋn timp ce ei se ȋneacă şi dispar, se cufundă ȋntr-o veşnicie pierzare?
Biblia spune: „Rodul celui neprihănit este un pom de viaţă, şi cel înţelept câştigă suflete” (Proverbe 11:30).
Eşti un câştigător de suflete?
Comunitatea Bisericilor Creştine Baptiste Caraş-Severin 