Tatăl Nostru

Stânca mea

Liceul Teologic Baptist Reșița la 15 ani

Liceul Teologic Baptist Reșița la 15 ani

Atunci când poporul lui Dumnezeu din vechime a fost atacat de filisteni, iar Dumnezeu a intervenit, dându-le ajutor și biruință, ei au luat o piatră căreia i-au pus numele Eben Ezer – ”Până aici Domnul ne-a ajutat.” Acelaș lucru l-am făcut și noi, Liceul Teologic Baptist Reșița în perioada 12 – 15 mai 2011 la aniversarea a 15 ani de existență. Acțiunile care au avut loc sunt următoarele:

Joi, 12.05.2011

Deschiderea festivă a aniversării și deschiderea expoziției de lucrări în urma Concursului Internațional „Grădiniță și școala mea în ochi de copil” la care au participat 292 de preșcolari și 67 elevi. Concursul a fost organizat de Liceul Teologic Baptist Reșița și Școala cu clasele I-VIII „Romul Ladea” Oravița, avînd ca și parteneri Casa Corpului Didactic Caraș Severin, Inspectoratul Școlar Județean Caraș Severin, Asociația Internațională a Școlilor Creștine(ACSI), Grădinița cu Program Prelungit nr. 4 Reșița, Grădinița cu Program Prelungit Oțelu Roșu, Grădinița cu Program Normal nr. 6 Bocșa, Grădinița cu Program Normal nr. 9 Reșița.

La deschiderea festivă ne-am bucurat să fie prezenți: ing. Traian Zamfir (fost prefect al județului), prof. Ion Românu, prof. Petru Panc (foști directori la Grupul Școlar Metalurgic Reșița), conf. dr. Corneliu Alexandru, ing. Carmen Alexandru (director LTB 2001-2004), prof. Oțelariu Sorin (Inspectoratul Județean Caraș Severin), dr. Boșneac Valentin (reprezentantul părinților) și reprezentanți ai Primăriei Reșița. Corul elevilor de gimnaziu dirijat de prof. Emanuela Moldovan și corul elevilor de liceu coordonat de prof. Cornel Todea (Inspector ISJ CS) și prof. Samuel Constantin au avut o contribuție deosebită în realizarea festivității.

Vineri, 13.05.2011

Simpozionul Internațional „Educație și voluntariat” organizat în cadrul Seminarului Didactica Internațional de către Liceul Teologic Baptist Reșița, Școala cu clasele I-VIII „Romul Ladea” Oravița și Centrul Școlar de Incluziune „Primăvara” Reșița, în parteneriat cu Consiliul Județean Caraș Severin, Universitate ” Eftimie Murgu” Reșița, Casa Corpului Didactic Caraș Severin, Inspectoratul Școlar Județean Caraș Severin, Asociația Internațională a Școlilor Creștine(ACSI). Simpozionul a avut 195 de participanți direcți și indirecți.

Acțiunea s-a desfășurat în sala de ședințe a Consiliului Județean având ca și invitați speciali pe Alan și Malinda Brown, directori ACSI-Europa. În cadrul Simpozionul a avut loc și o lansare de carte „Religie și dezvoltare în Munții Banatului, studiu de geografie a religiei”, cartea prezintă lucrarea de doctorat realizată în cadrul Universității București de către prof. Lazăr Anton, director adjunct al Liceului Teoretic „Eftimie Murgu” din Bozovici. Au fost prezenți reprezentanți oficiali ai autorităților administrative și educaționale.

Sâmbătă, 14.05.2011

La Biserica Creștină Baptistă nr.1 Reșița au fost prezenți 60 de absolvenți, la o seară specială de depănare a amintirilor din timpul liceului. Frații păstori: Bărnuț Daniel și Țepeneu Marcel au avut câte un mesaj, precum și foștii directorii școlii: ing. Alexandru Carmen, prof. Todea Cornel. Câte un reprezentant din fiecare generație, din cele 11, au prezentat clasa din care au făcut parte.

Duminică, 15.05.2011

Serviciul divin aniversar a avut loc de la ora 17.00 la Biserica Creștină Baptistă nr.1 Reșița păstorită de fr. Daniel Bărnuț. Au fost prezenți frații păstori: Ilie Tinco(vicepreședinte UBR), Mihai Mihuț(președinte Comunitatea Baptistă Caraș), conf. dr. Alexandru Neagoe(Biserica Betel Timișoara), Petru Nedved(Biserica „Harul” Bocșa), Gigel Olariu(Biserica „Betel” Reșița), Radu Pavel(Biserica „Cezareea” Reșița), Ioan Jurca(Biserica „Speranța” Oțelu Roșu), Ion Popescu(Biserica „Maranata” Moldova Nouă). Ne-am bucurat de participarea reprezentanților: Consiliului Județean Caraș Severin, Inspectoratului Școlar, Primăriei Reșița, ACSI, LTB Timișoara, LTB Arad, LTP Arad, Școala „Copii Harului ” Lugoj, Academiei Creștine Strathcona Canada. O participare deosebită au avut-o cele două coruri ale școlii.

La ceas aniversar, Liceul Teologic Baptist Reșița dorește să vă mulțumească tuturor pentru îngăduință, încurajare și susținere !

Director, prof. Alexandru Szucs

Mai jos puteţi vedea imagini de la aniversare şi din activităţile desfăşurate de LTB Reşiţa. VIZIONARE PLĂCUTĂ !

Deschidere ANIVERSARE 15 ANI

Serviciu aniversar 15 ani

Simpozion internaţional educaţie şi voluntariat

Interior panouri LTB

Seara absolventilor

Congres Betel Timișoara– anunț administrativ (Samuel Tuțac)

Iubiţi fraţi,

Ne mai despart aprox.25 de ore de inceperea Congresului Uniunii Baptiste de la Timisoara.Am fost informati de catre birourile Uniunii ca vor fi prezenti aproape 900 de delegati.Majoritatea vor ajunge vineri,dar o parte vor ajunge de joi seara.Noi va asteptam cu drag si ne rugam sa aveti o calatorie sub protectia Domnului.

Cateva precizari:

1.Inregistrarea delegatilor va incepe joi 19 mai ora,16.00 in holul mare al Bisericii Betel,iar serviciul divin (respectiv sesiunea 1)la ora 18.00

2.Suntem pregatiti sa oferim cina pentru 300 de persoane,la ora 20.30,dupa terminarea serviciului.

3.Desi initial doar un nr.de 40 de persoane, dintre cei care vin de joi seara,au solicitat cazare,ulterior am aflat de la birourile Uniunii ca ar fi vorba de mai multi.Noi incercam sa ajutam cat putem,dar am fi incantati daca delegatii care vin de joi seara(mai ales din biserici mai mari)isi vor rezolva singuri cazarea la cunostinte sau pensiuni&hoteluri.Masa de seara insa va fi pentru toti.

4.Din motive tehnice nu ne putem permite pregatirea micului dejun pt.vineri dimineata.Va rugam sa avevi in vedere aspectul acesta

5.Inregistrarea delegatilor care ajung vineri va incepe la ora 7.30.

6.Suntem pregatiti sa oferim pranzul pentru 900 de persoane(delegati),in ziua de vineri 20 mai.Din motive tehnice va fi nevoie sa servim masa in doua serii.Seriile vor fi anuntate vineri inainte de pranz.Va multumim pt. intelegere.

7.Nu uitati sa va cumparati tichete de parcare(unde este nevoie)si nu lasati bunuri de valoare in masini.Vom avea doua camere pt.bagaje,dar speram sa nu veniti cu prea multe.

8.Desi aveam planificat sa pregatim o cina(macar la pachet)pt. seara de vineri,din motive tehnice am renuntat(nu stim cati vor ramane pana dupa serviciul de seara,in plus sambata avem o nunta si nu vrem sa incurcam).

9.Din lipsa de spatiu nu ne putem permite sa asiguram masa si nici cazare pt.cei care nu sunt delegati.

10.Oricine este binevenit la serviciile divine de joi si vineri seara,dar ,intrucat sanctuarul Bisericii Betel are doar 900 de locuri,la sesiunea a doua si a treia nu vor putea participa decat delegatii bisericilor.

Va multumim pt.intelegere si dorim ca Dumnezeu sa va binecuvanteze!

Cu pace,

Samy Tutac

PS-va rog sa transmiteti mesajul la cat mai multi din comunitati, puteti folosi si blogurile. Am pus o copie si pe pastornet pt.cei care au acces

Botez nou Testamentar la Globul Craiovei

În data de 10 aprilie 2011 Biserica Creștină Baptistă din Globul-Craiovei s-a bucurat de  roada jertfei Domnului Isus Hristos în cadrul unui botez Nou Testamentar. În apa botezului au mărturisit pe Domnul șase suflete. La sărbătoare au luat parte următorii slujitori ai Domnului: fr. Vrăncilă Danuț, fr. Moise Vrăjitor, fr. Mihai Fișteag, fratele Vrâncuța Ioan care a oficiat actul botezului și fr. Otniel Rusu.

Au condus biserica în închinare prin cântare corul mixt al bisericii Ghetsimani din Caransebeș în serviciul de dimineață iar seara fannfara din Timișoara.
Pentru toate acestea mulțumim și binecuvântăm pe Domnul!

A consemnat pastor Otniel Rusu

Admiterea 2011 la Liceul Teologic Baptist Reşiţa

Dorim să anunţăm pentru cei interesaţi

Admiterea pentru  clasa a IX-a la Liceul Teologic Baptist Reşiţa va avea loc astfel:

–  27-31 mai 2011 -înscrierea pentru probele de aptitudini

–  02 iunie 2011 -desfășurarea probei de aptitudini

– 28 iunie 2011 -afișarea rezultatelor finale, în urma rezultatelor la Evaluarea Națională

Pentru alte informații,  

Liceul Teologic Baptist  Reșița, Al. Tineretului, nr. 9, Telefon 0255/213254

Director, prof. Alexandru Szucs

Televiziunea creștină LIGHT CHANNEL TV Romania

Cităm de pe site-tul http://www.lightchanneltv.ro

Light Channel este un post de televiziune creştin care îşi propune să transmită, prin intermediul programelor şi acţiunilor sale, valorile şi principiile Bibliei, aducând în viaţa telespectatorilor români inspiraţie şi resurse pentru o nouă viaţă.

Cine suntem? – Light Channel, post TV creştin
Ce vrem? – Să mediatizăm un mesaj 
Care este mesajul? – Valorile şi principiile Bibliei
Cum se va mediatiza? – Prin programe şi acţiuni
Cui ne adresăm? – Telespectatorilor români
Ce le oferim? – Inspiraţie (lumină/light) şi resurse
Scopul? – Schimbarea în bine a vieţii

Light Channel îşi propune (ca acoperire) să ajungă în fiecare casă din România, prin intermediul:

  • reţelelor de televiziune prin cablu locale, regionale sau naţionale
  • prin internet streaming pe site propriu şi altele
  • prin recepţie directă satelit

Light Channel îşi propune să aibă un impact puternic, hotărâtor în luarea deciziilor de viaţă ale telespectatorilor săi.

SE poate urmări pe internet la adresa: http://www.lightchanneltv.ro

VIZIONARE PLĂCUTĂ!


Întâlnirea din luna mai 2011

 Marţi, 24 MAI 2011, de la ora 9.00-13.00, la sediul Comunității CS,  la Biserica Creştină Baptistă „Speranța” din Reșița, are loc întâlnirea lunară a fraţilor pastori care se adună pentru rugăciune, părtăşie şi discutarea problemelor spirituale şi organizatorice din Comunitatea noastră.

Vă aşteptăm !

„Vorbește Doamne că robul tău ascultă!”

În urmăm noi pe El?

Apostolul Petru spune că diavolul caută mereu pe cine să înghită. (1 Petru 5:8)

„Ghidul vorbea unui grup de turişti aflaţi în Ţara sfântă :

– Poate aţi văzut în ţara de unde veniţi că turmele de oi sunt mânate de către păstor din spate.  Aici, în Palestina, lucrurile stau diferit; păstorul merge întodeauna în faţă şi turma îl urmează.
Chiar atunci, spre hazul general al turiştilor a apărut o turmă de oi condusă (culmea!) din spate. Ruşinat ghidul întreabă pe om:

-Cum se face de mâni astfel oile? 
-Într-adevăr, păstorii sunt cei care conduc turmele din faţă, dar eu nu sunt păstorul. Sunt măcelarul !”