Dacă Dumnezeu nu există, înseamnă că totul este permis şi dacă totul este permis, înseamnă că suntem pierduţi. (Dostoievski)

Omul nu există decât dacă există Dumnezeu şi nemurirea. (Dostoievski)

Nu în forţă, ci în dreptate sălăsluieşte Dumnezeu. (Dostoievski)

Viaţa e duelul lui Dumnezeu cu diavolul, iar câmpul de bătălie sunt eu. (Dostoievski)

Crezul meu este foarte simplu: Iată-l, cred că nu e nimic mai frumos, mai profund, mai simpatic, mai raţional, mai bărbătesc şi mai desăvârşit decât Hristos. Şi nu numai că nu este, ci mi-o spun cu dragoste geloasă, nici nu poate fi. Mai mult: dacă cineva mi-ar dovedi că Hristos este în afară de sfera adevărului, aş prefera să rămân mai bine cu Hristos decât cu adevărul. (Dostoievski)

Aveţi credinţă în Dumnezeu şi nu vă îndoiţi niciodată de iertarea Lui. (Dostoievski)

[înaintea morții, către copiii săi] Vă iubesc mult, dar iubirea mea este nimic în comparaţie cu iubirea Lui. Chiar dacă vreodată veţi ajunge disperaţi şi veţi face lucruri urâte ca şi mine, să nu vă pierdeţi niciodată încrederea în Dumnezeu. (Dostoievski)

[înaintea morții, către copiii săi]Umiliţi-vă înaintea Lui ca înaintea unui tată. Imploraţi-I iertarea, şi El se va bucura de pocăinţa voastră tot aşa cum s-a bucurat tatăl de întoarcerea fiului risipitor… (Dostoievski)

Dumnezeu e necesar, de aceea trebuie să existe. (Dostoievski)

Inima oamenilor nu e decât un câmp de bătălie în care se luptă Dumnezeu cu diavolul. (Dostoievski)

A iubi un om înseamnă a-l vedea aşa cum l-a intenţionat Dumnezeu.(Dostoievski)

Trebuie să-i mulţumim lui Dumnezeu! De unde ştim, poate, că ne păstrează pentru un scop anume! (Dostoievski)

Dacă în inima ta sălăşluieşte căinţa, înseamnă că iubeşti cu adevărat. Iar dacă iubeşti, Dumnezeu te va primi la sine… Iubirea plăteşte totul, răscumpără totul. (Dostoievski)

 Dacă nu există Dumnezeu, atunci eu sunt Dumnezeu. (Dostoievski)

Oamenii au fost făcuţi ca să fie fericiţi, şi numai acela care se simte pe deplin fericit este într-adevăr vrednic să-şi spună: “Am îndeplinit porunca lui Dumnezeu pe acest pământ.” Dreptcredincioşii, sfinţii, mucenicii au fost cu toţii fericiţi.(Dostoievski)

Dumnezeu este suferinţa fricii de moarte. Cine va învinge suferinţa şi frica va deveni el însuşi Dumnezeu. (Dostoievski)

Omul nu a făcut până acum nimic altceva decât să-şi inventeze un Dumnezeu, pentru a putea trăi, fără să se sinucidă. (Dostoievski)

Iubeşte animalele: Dumnezeu le-a dat gândire rudimentară şi bucurie netulburată. Nu le deranja bucuria, nu le hărţui, nu le priva de fericirea lor, nu lucra împotriva intenţiei lui Dumnezeu. Omule, nu te mândri cu superioritatea faţă de animale; ele nu au păcat, dar tu, cu măreţia ta, pângăreşti pământul prin existenţa ta şi îţi laşi urmele prostiei după tine – aceasta, e adevarată pentru aproape fiecare dintre noi! (Dostoievski)

Prin ce chinuri groaznice am trecut, cât m-a costat şi cât mă costă încă această sete de a crede, care e cu atât mai puternică în sufletul meu, cu cât se găsesc mai multe argumente potrivnice. Şi cu toate acestea, Dumnezeu îmi trimite uneori momente în care sunt cu desăvârşire liniştit. În aceste momente eu îi iubesc pe alţii şi găsesc că şi alţii mă iubesc pe mine. În asemenea clipe mi-am alcătuit un simbol de credinţă în care totul pentru mine este limpede şi sfânt. Acest simbol este foarte simplu. Iată-l, cred că nu e nimic mai frumos, mai profund, mai simpatic, mai raţional, mai bărbătesc şi mai desăvârşit decât Hristos. Şi nu numai că nu este, ci mi-o spun cu dragoste geloasă, nici nu poate fi. Mai mult: dacă cineva mi-ar dovedi că Hristos este în afară de sfera adevărului, aş prefera să rămân mai bine cu Hristos decât cu adevărul. (Dostoievski)

Iar cine n-are popor, nu are nici Dumnezeu! Să se ştie, aşadar, că toţi aceia care încetează să-şi înţeleagă propriul lor popor şi pierd legătura cu el, negreşit îşi pierd şi credinţa strămoşească, devin sau ateişti, sau nişte indiferenţi. Ăsta e adevărul! Este un fapt confirmat de realitate. (Dostoievski)

„Dostoievski a căutat toată viaţa lui, cu pasiune, să-l descifreze pe om şi la sfârşit el a ştiut să citească în om numele lui Hristos… a coborât în infernul acestei lumi şi a căutat şi L-a întâlnit acolo pe Hristos… în cruce el a sesizat scara lui Iacob pe care coboară, la întâlnirea cu omul, îngeri şi Domnul îngerilor“, spune Paul Evdokimov.

Feodor Mihailovici Dostoievski este unul dintre cei mai cunoscuţi şi importanţi scriitori ruşi. Adesea prezentând personaje aflate în stări de conştiinţă extreme sau fracturate, operele sale demonstrează un talent extraordinar pentru pătrunderea psihologiei umane şi analiza politicii sociale şi spirituale a societăţii din Rusia epocii sale. Este un clasic al literaturii universale, a cărui operă e o strălucită replică literară şi filosofică la criza socială şi spirituală a vremii sale. Geniul său se datorează şi credinţei întipărite lui de mic de către mama sa. Întreaga sa operă este un dialog cu Dumnezeu, o luptă a sufletului său zbuciumat de boală şi necazuri., Fyodor Dostoyevskys-a nascut pe 11 noiembrie 1821 – si se stinge din viata pe 9 februarie 1881 la St. Petersburg.