Opera lui Dostoievski un dialog cu Dumnezeu

  1. Dacă Dumnezeu nu există, înseamnă că totul este permis şi dacă totul este permis, înseamnă că suntem pierduţi. (Dostoievski)

  2. Omul nu există decât dacă există Dumnezeu şi nemurirea. (Dostoievski)

  3. Nu în forţă, ci în dreptate sălăsluieşte Dumnezeu. (Dostoievski)

  4. Viaţa e duelul lui Dumnezeu cu diavolul, iar câmpul de bătălie sunt eu. (Dostoievski)

  5. Crezul meu este foarte simplu: Iată-l, cred că nu e nimic mai frumos, mai profund, mai simpatic, mai raţional, mai bărbătesc şi mai desăvârşit decât Hristos. Şi nu numai că nu este, ci mi-o spun cu dragoste geloasă, nici nu poate fi. Mai mult: dacă cineva mi-ar dovedi că Hristos este în afară de sfera adevărului, aş prefera să rămân mai bine cu Hristos decât cu adevărul. (Dostoievski)

  6. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi nu vă îndoiţi niciodată de iertarea Lui. (Dostoievski)

  7. [înaintea morții, către copiii săi] Vă iubesc mult, dar iubirea mea este nimic în comparaţie cu iubirea Lui. Chiar dacă vreodată veţi ajunge disperaţi şi veţi face lucruri urâte ca şi mine, să nu vă pierdeţi niciodată încrederea în Dumnezeu. (Dostoievski)

  8. [înaintea morții, către copiii săi]Umiliţi-vă înaintea Lui ca înaintea unui tată. Imploraţi-I iertarea, şi El se va bucura de pocăinţa voastră tot aşa cum s-a bucurat tatăl de întoarcerea fiului risipitor… (Dostoievski)

  9. Dumnezeu e necesar, de aceea trebuie să existe. (Dostoievski)

  10. Inima oamenilor nu e decât un câmp de bătălie în care se luptă Dumnezeu cu diavolul. (Dostoievski)

  11. A iubi un om înseamnă a-l vedea aşa cum l-a intenţionat Dumnezeu.(Dostoievski)

  12. Trebuie să-i mulţumim lui Dumnezeu! De unde ştim, poate, că ne păstrează pentru un scop anume! (Dostoievski)

  13. Dacă în inima ta sălăşluieşte căinţa, înseamnă că iubeşti cu adevărat. Iar dacă iubeşti, Dumnezeu te va primi la sine… Iubirea plăteşte totul, răscumpără totul. (Dostoievski)

  14.  Dacă nu există Dumnezeu, atunci eu sunt Dumnezeu. (Dostoievski)

  15. Oamenii au fost făcuţi ca să fie fericiţi, şi numai acela care se simte pe deplin fericit este într-adevăr vrednic să-şi spună: “Am îndeplinit porunca lui Dumnezeu pe acest pământ.” Dreptcredincioşii, sfinţii, mucenicii au fost cu toţii fericiţi.(Dostoievski)

  16. Dumnezeu este suferinţa fricii de moarte. Cine va învinge suferinţa şi frica va deveni el însuşi Dumnezeu. (Dostoievski)

  17. Omul nu a făcut până acum nimic altceva decât să-şi inventeze un Dumnezeu, pentru a putea trăi, fără să se sinucidă. (Dostoievski)

  18. Iubeşte animalele: Dumnezeu le-a dat gândire rudimentară şi bucurie netulburată. Nu le deranja bucuria, nu le hărţui, nu le priva de fericirea lor, nu lucra împotriva intenţiei lui Dumnezeu. Omule, nu te mândri cu superioritatea faţă de animale; ele nu au păcat, dar tu, cu măreţia ta, pângăreşti pământul prin existenţa ta şi îţi laşi urmele prostiei după tine – aceasta, e adevarată pentru aproape fiecare dintre noi! (Dostoievski)

  19. Prin ce chinuri groaznice am trecut, cât m-a costat şi cât mă costă încă această sete de a crede, care e cu atât mai puternică în sufletul meu, cu cât se găsesc mai multe argumente potrivnice. Şi cu toate acestea, Dumnezeu îmi trimite uneori momente în care sunt cu desăvârşire liniştit. În aceste momente eu îi iubesc pe alţii şi găsesc că şi alţii mă iubesc pe mine. În asemenea clipe mi-am alcătuit un simbol de credinţă în care totul pentru mine este limpede şi sfânt. Acest simbol este foarte simplu. Iată-l, cred că nu e nimic mai frumos, mai profund, mai simpatic, mai raţional, mai bărbătesc şi mai desăvârşit decât Hristos. Şi nu numai că nu este, ci mi-o spun cu dragoste geloasă, nici nu poate fi. Mai mult: dacă cineva mi-ar dovedi că Hristos este în afară de sfera adevărului, aş prefera să rămân mai bine cu Hristos decât cu adevărul. (Dostoievski)

  20. Iar cine n-are popor, nu are nici Dumnezeu! Să se ştie, aşadar, că toţi aceia care încetează să-şi înţeleagă propriul lor popor şi pierd legătura cu el, negreşit îşi pierd şi credinţa strămoşească, devin sau ateişti, sau nişte indiferenţi. Ăsta e adevărul! Este un fapt confirmat de realitate. (Dostoievski)

    „Dostoievski a căutat toată viaţa lui, cu pasiune, să-l descifreze pe om şi la sfârşit el a ştiut să citească în om numele lui Hristos… a coborât în infernul acestei lumi şi a căutat şi L-a întâlnit acolo pe Hristos… în cruce el a sesizat scara lui Iacob pe care coboară, la întâlnirea cu omul, îngeri şi Domnul îngerilor“, spune Paul Evdokimov.

    dovstoievskiFeodor Mihailovici Dostoievski este unul dintre cei mai cunoscuţi şi importanţi scriitori ruşi. Adesea prezentând personaje aflate în stări de conştiinţă extreme sau fracturate, operele sale demonstrează un talent extraordinar pentru pătrunderea psihologiei umane şi analiza politicii sociale şi spirituale a societăţii din Rusia epocii sale. Este un clasic al literaturii universale, a cărui operă e o strălucită replică literară şi filosofică la criza socială şi spirituală a vremii sale. Geniul său se datorează şi credinţei întipărite lui de mic de către mama sa. Întreaga sa operă este un dialog cu Dumnezeu, o luptă a sufletului său zbuciumat de boală şi necazuri., Fyodor Dostoyevskys-a nascut pe 11 noiembrie 1821 – si se stinge din viata pe 9 februarie 1881 la St. Petersburg.

Noutăți la Liceul Teologic Baptist Reșița

sigla ltb

Comunicat de presă

 SIMPOZIONUL INTERNAȚIONAL”Dezvoltarea noii dimensiuni europene prin educația creștină”

Vineri, 8 mai 2015, ora 11.00 la Liceul Teologic Baptist Reșița se va desfășura Simpozionul Internațional „Dezvoltarea noii dimensiuni europene prin educația creștină” în cadrul Simpozionului Didactica Internațional 2015, ediția  XXIV. Acțiunea se derulează în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin, Casa Corpului Didactic Caraș-Severin, Asociația Internațională a Școlilor Creștine, Liceul Teoretic „Constantin Noica” Sibiu(județul Sibiu), Școala Primară „Harul” Lugoj(județul Timiș), Școala Gimnazială „Pavel Bordan” Grădinari, Școala Gimnazială Coronini, Liceul Teoretic „Eftimie Murgu” Bozovici, Grădinița „Samariteanul” Buteni (județul Arad).

 

Expoziția Concursului Internațional „Grădinița/Școala mea văzută prin ochi de copil”

Liceul Teologic Baptist Reșița în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin, Casa Corpului Didactic Caraș-Severin, Asociația Internațională a Școlilor Creștine și în parteneriat cu Școala Primară „Harul” Lugoj, Școala Gimnazială „Pavel Bordan” Grădinari, Școala Gimnazială Coronini, Grădinița „Samariteanul” nr. 23 Buteni, Grădinița cu Program Prelungit Bocșa, Grădinița cu Program Prelungit „Palatul Fermecat” Reșița a organizat Concurs Internațional „Grădinița/Școala mea văzută prin ochi de copil”

Concursul s-a desfășurat având două secțiuni: Creații artistice (desen, pictură, colaj) pentru preșcolari și elevii claselor pregătitoare – IV; Creații literare pentru elevii claselor I – IV. Lucrările se pot depune până la data de 24 aprilie 2015, expoziția cu lucrările premiate având loc în perioada 7-8 mai 2015 la sediul Liceului Teologic Baptist Reșița.

 Director, Prof. Szucs Alexandru

Festivalul Național „Soli Deo Gloria”, ediția a XXI-a -2015

În perioada 26-28 martie 2015 elevii Liceului Teologic Baptist Reșița au participat la a XXI-a ediție a Festivalului Coral Soli Deo Gloria, activitate cuprinsă în Calendarul Concursurilor Naționale Școlar, an școlar 2014-2015.

Un număr de 270 de elevi din 14 licee s-au întâlnit pentru trei zile la Oradea, având un repertoriu stabilit de Kenneth Tucker, compozitor și dirijor evanghelic, care a fost și dirijorul concertului susținut la finalul activității în Biserica Baptistă „Emanuel” din Oradea. Elevii reșițeni au fost coordonați de către domnul prof. Todea Cornel, inspector de specialitate în cadrul ISJ Caraș-Severin și cadrul didactic la LTB Reșița.

Director,
prof. Szucs Alexandru, Liceul Teologic Baptist Reșița

(click pe imagini pt mărire)

 

 

Comunicat din partea Liceului Creștin Baptist Reșița

antet liceu
Comunicat de presă
1.     Simpozionul Internațional „Dezvoltarea noii dimensiuni europene prin educația creștină”
      Liceul Teologic Baptist Reșița în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin, Casa Corpului Didactic Caraș-Severin, Asociația Internațională a Școlilor Creștine și în parteneriat cu Liceul Teologic „Constantin Noica” Sibiu, Școala Primară „Harul” Lugoj, Școala Gimnazială „Pavel Bordan” Grădinari, Școala Gimnazială Coronini, Liceul Teoretic „Eftimie Murgu” Bozovici, Grădinița „Samariteanul” nr. 23 Buteni organizează Simpozionul Internațional  „Dezvoltarea noii dimensiuni europene prin educația creștină”.
      Scopul Simpozionului este schimbul de experienţă privitor la implicarea elevilor şi cadrelor didactice în activităţi educative școlare și extrașcolare prin intermediul cărora să se promoveze educația, precum și modalitatea în care trebuie realizată educația europeană pentru a contribui la formarea unor competențe, atitudini și aptitudini în educație. Se pot înscrie cu lucrări, conform regulamentului simpozionului, până în data de 27 aprilie 2015, cadre didactice  din învăţământul preșcolar, primar, gimnazial şi liceal. Lucrările vor fi publicate având ISSN.
    Evenimentul va avea loc în data de 8 mai 2015 la sediul Liceul Teologic Baptist Reșița, Aleea Tineretului, nr. 9 începând cu ora 11.00, bucurându-se de participarea reprezentanților Asociației Internaționale a Școlilor Creștine.
 
2.     Concurs Internațional „Grădinița/Școala mea văzută prin ochi de copil”
        Liceul Teologic Baptist Reșița în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin, Casa Corpului Didactic Caraș-Severin, Asociația Internațională a Școlilor Creștine și în parteneriat cu Școala Primară „Harul” Lugoj, Școala Gimnazială „Pavel Bordan” Grădinari, Școala Gimnazială Coronini, Grădinița „Samariteanul” nr. 23 Buteni, Grădinița cu Program Prelungit Bocșa, Grădinița cu Program Prelungit „Palatul Fermecat” Reșița organizează Concurs Internațional „Grădinița/Școala mea văzută prin ochi de copil”
       Argumentul acțiunii este următorul: Grădinița/Școala nu este o fabrică, copiii nu sunt produse. Produsul grădiniței/școlii este educaţia. Şcoala şi grădiniţa joacă un rol deosebit de important nu numai în informarea, ci şi în formarea caracterului fiecărei persoane. Modul în care preșcolarii și elevii percept grădinița, respectiv școala este esențial în realizarea unei educații de calitate. Scopul activității fiind : stimularea  potenţialului artistic al preşcolarilor și elevilor, precum și creșterea interesului pentru creații literare al elevilor prin înţelegerea frumuseţii şi armoniei limbii române.
       Concursul se desfășoară având două secțiuni: Creații artistice (desen, pictură, colaj) pentru preșcolari și elevii claselor pregătitoare – IV;Creații literare pentru elevii claselor I – IV. Lucrările se pot depune până la data de 24 aprilie 2015, expoziția cu lucrările premiate având loc în perioada 7-8 mai 2015 la sediul Liceului Teologic Baptist Reșița.
 
Director,
prof. Szucs Alexandru
Mai multe informații se pot afla în documentele de mai jos:

Olimpiada de religie – etapa județeană 2015 (corecție)

Zilele mulțumirii 2014 la LTB Reșița

DE CE UN PROGRAM EDUCATIV INTITULAT „ZILELE MULȚUMIRII” ?

Mulțumirea aduce împlinire, pace, bucurie și binecuvântare în viața noastră. Acest program educativ se desfășoară pentru al șaptelea an consecutiv la Liceul Teologic Baptist Reșița. Scopul acestui program este de a privi la bunătăţile lui Dumnezeu, care s-au înoit în fiecare dimineaţă a acestui an, revărsând peste noi binecuvântări alese.
Nu dorim să practicăm mulțumirea doar în cele opt zile ale acestui program, ci să accentuăm în mod special importanța mulțumirii în aceste zile. Venim cu mulțumire înaintea lui Dumnezeu pentru ocrotire, pentru roadele câmpului, pentru semenii noștrii, pentru acreditarea învățământului preșcolar, pentru rezultatele școlare, pentru tot ceea ce ne-a dăruit.
Programul educaţional “Zilele Mulţumirii“ se doreşte a fi o reeditare adaptată la contextul educaţional creştin al secolului XXI a ceea ce era Sărbătoarea Corturilor în contextul religios iudaic.
Mottoul ales pentru Programul Educativ “Zilele Mulţumirii” în anul şcolar 2014-2015 este din Sfânta Scriptură, Evrei 13.5: „Mulțumiți-vă cu ce aveți, căci El însuși a zis „Nicidecum n-am să te las, cu nici un te voi părăsi”

Director,

 prof. Szucs Alexandru 

Citeşte mai mult AICI program_Zilele_Multumirii_2014-2015

zilemultltb

Acțiuni ale Asociației internaționale a școlilor creștine – rezumat

antet LTB

ACȚIUNI ALE ASOCIAȚIEI INTERNAȚIONALE

A ȘCOLILOR CREȘTINE ÎN VESTUL ȚĂRII

 

  • Sâmbătă, 11 octombrie 2014 la Liceul Teologic Baptist Timișoara au participat 250 de cadre didactice la Conferința Regională a cadrelor didactice creștine. Județul Caraș-Severin a fost reprezentat de Liceul Teologic Baptist Reșița prin 42 de cadre didactice. Acțiunea a fost organizată de către Liceul Teologic Baptist Timișoara, membră ACSI, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș și Casa Corpului Didactic Caraș Severin. Printre formatori s-a remarcat o echipă a Asociației „Pro Schule Ost” din Elveția, care au dotat cu mobilier școlar 6 unități școlare din județul Caraș Severin (Liceul Teologic Baptist Reșița, Liceul „Mathias Hammer” Anina, Liceul Teoretic „Eftimie Murgu” Bozovici, Liceul Tehnologic „Iosif Buracu” Prigor, Școala Gimnazială nr. 2 Dognecea, Școala Gimnazială Vrani).

 

  • Duminică, 12 octombrie 2014, județul Caraș-Severin a primit vizita delegației Asociației Internaționale a Școlilor Creștine formată din Alan și Malinda Brown. Dânșii au vizitat secția Bocșa, au participat la serviciile de închinare ale Bisericii Creștine Baptiste nr.1 Reșița și Bisericii Creștine Baptiste „Maranata” Moldova Nouă. La ambele servicii de închinare au participat elevi, corul liceului(Reșița), respectiv elevii școlii primare(Moldova Nouă), sublinindu-se importanța educației creștine și a parteneriatului școală-biserică-familie.

 

  • Marți, 14 octombrie 2014, membrii Asociației „Pro Schule Ost” din Elveția, Andreas și Doris Gunther, Vreni Hkalin, Ruth Schmid – dascăli în sistemul de învățământ elvețian, Doris Gunther fiind și consilier de canton (echivalent cu consilier județean în România) au susținut la Liceul Teologic Baptist Reșița un seminar intitulat „Parteneriatul școlii cu familia”, expunând modalitățile de lucru ale sistemului de învățământ elvețian cu părinții. Acțiunea s-a bucurat de prezenta d-nul prof. Tudor Deaconu, director al Casei Corpului Didactic Caraș-Severin.

  Director, prof. Szucs Alexandru

mai jos câteva imagini din cadrul întâlnirilor (apasați pe imagine pt mărire):

Vizita ACSI Moldova Noua seminar cu Pro Schule Ost Vizita ACSI la Resita 3 Vizita ACSI la Resita Vizita ACSI la Resita 2 participanti Resita Conferinta

Seminar didactic la Liceul Teologic Baptist REȘIȚA

sigla ltb

SEMINAR DIDACTIC LA LICEUL TEOLOGIC BAPTIST REȘIȚA

 

Liceul Teologic Baptist Reșița invită toți profesorii evanghelici din județul Caraș-Severin, în mod special profesorii de religie – Alianța Evanghelică, la un seminar didactic care va avea loc Marți, 14 octombrie 2014, ora 12.00 la sediul Liceului Teologic Baptist Reșița, Aleea Tineretului, nr. 9.

 Seminarul va avea ca și invitați membrii Asociației Pro Schule Ost din Elveția.

 Pentru informații și înscrieri – email: saalexro@yahoo.com

 Director,

prof. Szucs Alexandru

Conferinţa regională pentru dascăli în vestul României

ASOCIAȚIA INTERNAȚIONALĂ A ȘCOLILOR CREȘTINE
ORGANIZEAZĂ CONFERINȚĂ REGIONALĂ PENTRU DASCĂLI ÎN VESTUL ROMÂNIEI
ÎN COLABORARE CU CASA CORPULUI DIDACTIC CARAȘ-SEVERIN

Sâmbătă, 11 octombrie 2014, între orele 9.00-16.00, Liceul Teologic Baptist din Timișoara, str. Ady Endre, nr. 20 (Biserica Baptistă „Betel”) va găzdui Conferința Regională pentru dascălii creștini. Evenimentul organizat de către Asociația Internațională a Școlilor Creștine este destinat tuturor dascălilor indiferent de confesiune, nivel de învățământ sau unitate școlară de învățământ. Conferința va avea atât sesiuni în plen, cât și pe secțiuni. Acțiunea este organizată în colaborare cu Casa Corpului Didactic Caraș-Severin.
alan malinda brownDintre vorbitori enumerăm:

Alan Brown (experiență profesională: director de școală creștină timp de 16 ani în SUA, consultant ACSI in SUA, director ACSI Europa),

Malinda Brown (experiență profesională : profesor de engleză, studiu biblic, arte la școală din SUA, consultant ACSI in SUA, director ACSI Europa),

Paul Madsen, lect. Univ. dr. Patricia Runcan(Universitatea de Vest Timișoara).

Pentru înregistrare (termen limită 6 octombrie 2014) și mai multe informații accesați
http://acsieurope.org/home/Conferin%C8%9Ba-regional%C4%83-ACSI-11-octombrie-Timi%C8%99oara-Rom%C3%A2nia/15/192

Director – Liceul Teologic Baptist Reșița
prof. Szucs Alexandru

Debutul anului şcolar 2014-2015 la Liceul Teologic Baptist Reşiţa

Stimaţi invitaţi,

Dragi elevi, părinți, bunici

Sunetul clopoţelului de astăzi, a anunţat începerea noului an şcolar 2014-2015.
Ne-am reîntors sau pășim pentru prima dată în „a doua noastră casă”, așa cum numesc unii școala, datorită timpul pe care îl petrecem în ea. Vacanța a fost frumoasă, dar totuș parcă ne lipsea ceva: colegii, doamna învățătoare/doamna educatoare/doamna sau domnul diriginte, într-un cuvânt ceea ce se numește școală.

Astăzi ne-am întâlnim cu toții la școală, la un început de drum, un nou an școlar, dar oricât de frumoasă e întâlnirea sau reîntâlnirea cu colegii, cu sala de clasă, cu dascălii, cel mai important lucru este binecuvântarea și prezența Creatorului și Salvatorului omenirii, a Dumnezeului Cel Atotputernic.
Înaintea Lui ne plecăm și spunem astăzi cu ocazia deschiderii noului an școlar „Doamne, fii cu noi, călăuzește-ne, păzește-ne și dă-ne biruință !”

Între credincioși și școală a existat totdeauna o strânsă comuniune, istoria precizează că anabaptiștii, precursorii baptiștilor au fost primii care au amenajat grădiniţe pentru copiii mici din comunitatea unde trăiau. Indiferent de confesiune, credincioșii au înființat primele școli care au funcționat alături de biserică, ceea ce ne dovedește că educația nu este în detrimentul credinței, ci este promovată de credință.

Scopul nostru ca și unitate școlară este de a afirma și promova principiile credinței creștine în contextul unei bune pregătiri academice disciplinate.

Tuturor vă spunem un BUN VENIT în anul școlar 2014-2015 la Liceul Teologic Baptist Reșița.

Liceul Teologic Baptist Reșița este o instituție de învățământ care funcționează conform Legii nr.1/2011 ca și școală confesională de stat acreditată pentru toate cele patru nivele de învățământ: preșcolar, primar, gimnazial și liceal. Nu suntem singura unitate școlară de acest tip, facem parte din Asociația Internațională a Școlilor Creștine. ACSI este cea mai mare organizație a Școlilor Creștine Protestante din întreaga lume, slujind peste 23.000 de școli și 5,5 milioane de elevi de pe tot cuprinsul globului.

Unitatea noastră de învăţământ va funcţiona în acest an cu 30 de formaţiuni de studiu:
– 11 grupe de învăţământ preşcolar distribuite astfel: 2 grupe la sediul şcolii din Reşiţa, 2 grupe la secţia Moldova Nouă, 2 grupe la secţia Oţelul Roşu, 2 grupe la secţia Bocşa – str. Salcâmilor, 3 grupe la secţia Bocşa – str. Horea
– 11 clase primare distribuite astfel: 5 clase la sediul şcolii din Reşiţa, 4 clase la secţia Bocşa – str. Horea, 2 clase secţia Moldova Nouă
– 4 clase gimnaziale
– 4 clase liceale
Numărul total de preşcolari şi elevi la începutul acestui an şcolar: 556.

Director,
Prof. Szucs Alexandru

    

* * * * * * * * * * * * * * * 

DESCHIDEREA ANULUI ŞCOLAR 2014-2015

LA LICEUL TEOLOGIC BAPTIST REȘIȚA

Noul an școlar a debutat într-o zi ploioasă, rece de toamnă, neobișnuită pentru perioada aceasta din an, dar a fost o zi de sărbătoare, pentru unii copii a însemnat prima zi de școală sau de grădiniță, pentru alții, începutul unui nou ciclu de învățământ, iar pentru elevii de clasa a XII-a ultimul început de an școlar.

Secția Moldova Nouă
Duminică, 14 septembrie 2014, în cadrul serviciului divin de dimineață a avut loc debutul de an școlar pentru cei 31 de copii înscriși la grădiniță(2 grupe) și 30 de elevi din clasele primare(2 clase). Ne-am bucurat, atât de o prezență numeroasă din partea familiilor copiilor, cât și a d-lui Matei Lupu, primar al Orașului Moldova Nouă. Cuvântul Sfânt a fost predicat de frații pastori: Daniel Bărnuț(Biserica Creștină Baptistă nr.1 Reșița și Liceul Teologic Baptist Reșița) și Ioan Popescu(Biserica Creștină Baptistă Maranata Moldova Nouă ), serviciul divin fiind coordonat de fratele Văran Sabin. Liceul Teologic Baptist Reșița a fost reprezentat de către directorul unității școlare.

Sediul liceului – Reșița
Luni, 15 septembrie 2014, ora 9.30 la sediul Liceului Teologic Baptist Reșița, în prezența elevilor, părinților și a cadrelor didactice a avut loc deschiderea festivă pentru cele 2 grupe de grădiniță, 5 clase primare, 4 clase gimnaziale, 4 clase liceale. Am fost onorați de prezența următorilor:
– d-nul ing. Mihai Stepanescu, primar al Municipiului Reșița
– d-na Valeria Bilț, director al direcției de Patrimoniu a Primăriei Reșița
– d-nul Nicolae Vlădulescu, director la Teatrul de Vest și consilier al Președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin
– d-na Luminița Jivan, director al Cabinetului Prefectului Județului Caraș-Severin
– d-ra prof. Manuela Stan, inspector școlar în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Caraș Severin
– d-nul Ciprian Bârsan, pastor la Biserica Penticostală „Izvorul Vieții” Reșița
– d-nul Daniel Bărnuț, pastor la Biserica Creștină Baptistă nr.1 Reșița

Festivitatea a fost coordonată de prof. Alexandru Szucs (director LTB) şi prof. Ciorba Diana (director adjunct LTB), fiind împodobită de cântările unui grup coral format din elevi.

Secția Bocșa, str. Horea, nr. 14
Luni, 15 septembrie 2014, ora 11.30 la Biserica Creștină Baptistă „Harul” Bocșa s-a desfășurat deschiderea noului an școlar pentru copiii din 3 grupe de grădiniță și 4 clase primare. Ne-am bucurat de prezența următorilor:
– d-nul ec. Eugen Cismăneanțu, primar al Orașului Bocșa
– d-nul prof. Marius Cîlnicean, consilier al Consiliului Local Bocșa
– d-nul Nicolae Vlădulescu, director la Teatrul de Vest și consilier al Președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin
– d-nul prof. Cornel Todea, inspector școlar în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Caraș Severin
– d-nul Gheorghe Merticariu, pastor la Biserica Penticostală Bocșa
– d-nul Daniel Bărnuț, pastor la Biserica Creștină Baptistă nr.1 Reșița
– d-nul Ilie Tinco și d-nul Petru Nedved, pastori la Biserica Creștină Baptistă Bocșa

Festivitatea a fost coordonată de prof. Alexandru Szucs (director LTB), fiind împodobită de cântările unui grup coral format din elevi.

Secția Bocșa, str. Salcâmilor, nr. 38
Luni, 15 septembrie 2014, ora 11.00 la Biserica Creștină Baptistă „Emanuel” Bocșa debutul noului an școlar a avut loc în prezența reprezentanților Bisericii – d-l pastor Ilie Tinco și ai școlii – prof. Diana Ciorba, director adjunct. În această locație funcționează 2 grupe de învățământ preșcolar.

Secția Oțelu Roșu
Luni, 15 septembrie 2014, ora 12.30 la Biserica Creștină Baptistă „Speranța” Oțelu Roșu deschiderea noului an școlar a avut loc în prezența reprezentanților Bisericii – d-l pastor Iulian Panca și ai școlii – prof. Viorica Reștea și prof. Briscan Irina, membri ai Consiliului de Administrație al Liceului Teologic Baptist Reșița. În această locație funcționează 2 grupe de învățământ preșcolar.

Director,

prof. Szucs Alexandru

Resita

IMG_9002 IMG_8953 IMG_8958 IMG_8959 IMG_8967 IMG_8975 IMG_8978 IMG_8979 IMG_8983 IMG_8984 IMG_8985

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Moldova Noua

20140914_115617 20140914_092945 20140914_092959 20140914_104015 20140914_105041 20140914_105052 20140914_115442 20140914_115610

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

BOCSA Vasiova

DSC_1211 DSC_1157 DSC_1160 DSC_1164 DSC_1170 DSC_1184 DSC_1191 DSC_1200

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bocsa Romana

4

2 3