Comunitatea Bisericilor Creştine Baptiste Caraş-Severin

Ce măreţ, ce sfânt e gândul, să îngropi al tău trecut,
Oamenilor să fii sincer, iar lui Dumnezeu plăcut.

A însufleţit de veacuri, pacea sfântă, mântuirea,
Milioane-n lungul vremii, și-au reînnoit trăirea.

Şi deşi trecuţi din lume, au rămas, căci ei nu pier,
Viața lor străluce încă, precum soarele pe cer.

Poate neînsemnați odată, astăzi pilda lor domină,
Căci nici unul din aceştia, n-au vopsit peste rugină.

Cu profund respect, cu stimă, cinstea lor o admirăm,
Şi în faţa curăţiei, noi, urmaşii, ne plecăm.

Ne-au făcut strămoșii fală, dar cum e trăirea ta?
Când vei trece din viaţă, oamenilor ce-i lăsa?

Poate de dorinţi, de gânduri mai măreţe eşti pătruns.
Gândurile mari sunt bune însă … nu sunt de ajuns.

Câți nu se hrănesc cu gândul că-s iertaţi, că-s mântuiți,
Că viaţa lor e bună, că-s curaţi, că-s pocăiţi.

Dar mai mult la ce-i în lume, cu smerenie se-nchină,
Credincioși? NU!… Vor să pară. Ei vopsesc peste rugină.

Vorbe mari, fapte măreţe, doar acolo-unde-i lumină.
Credincioși? Da!.. De paradă. Ei vopsesc peste rugină.

E-o povară pentru-aceştia, ruga către Dumnezeu.
„Pocăiţi” îşi zic fiindcă, vin adesea-n Cortul Său.

E o autoînșelare. E-o viaţă neloială.
E-o ruşine pentru Domnul. E o simplă mâzgăleală.

Poţi să te botezi în apă, fără naşterea divină
Mărturia ta-i minciună. Vopseşti doar peste rugină.

E o cinste deosebită, ca să te numeşti creștină.
Dar când moda-ţi este idol, mâzgălești peste rugină!

Chiar de unul se avântă în lucrarea Lui divină,
De urăşte, bietu-încearcă, a vopsi peste rugină.

Poţi ca să clădeşti palate, poţi vorbi limba divină.
Dacă fala ţi-e imboldul, vopseşti doar peste rugină.

E măreaţă, e sublimă, viaţa sfântă în Hristos.
A căutat-o’ntotdeauna, omul sincer, credincios

Oamenilor! Este cerul ţinta căutării voastre ?
Nu cumva nădejdea sfântă, vi se-ndreaptă către astre?

Mai sunteţi în alergare? Semenii îi mai iubiţi?
Doriţi sincer fericirea, celor mulţi, nemântuiți?

Nu încredinţaţi pe oameni că-s curaţi, dacă nu sunt
Căci recolta e furtună, dacă semănatu-i vânt!

Nu ucideţi conştiinţa, fiindcă nu vi se închină.
Nu acoperiţi păcatul. Nu vopsiţi peste rugină!

Nu admiteţi compromisuri, dacă vreţi să fiţi lumină.
Compromis, să ştiţi, înseamnă: a vopsi peste rugină!

Va veni odată vremea, când trăind clipa reală,
Şi-or vedea mulţi osteneala, doar o tristă mâzgăleală.

Oameni! În vâltoarea luptei vreţi victorie deplină?
Vreţi ca să intraţi în ceruri? Nu vopsiţi peste rugină!

Valentin Popvici

În seara asta, Doamne, Te vei culca flămând,
Azima rugăciunii n-o vei avea la cină,
Nici blidul de smerenii, nici stropul de lumină
Ce-mi plâlpâia altdată în candela din gând.

Sunt prea sărac, Stăpâne, nu am ce-Ţi oferi
Să-Ţi stâmpăr foamea, furii mi-au tâlhărit cămara
Şi de puţinul suflet ce îl păstram ca sara
Să am, ca tot creştinul, cu ce Te omeni.

Aş vrea să-Ţi pot întinde un gând sfios măcar,
Dar nu, nu pot, grădina mi-e vraieşe şi e goală,
Mi-a mai rămas pe-un lujer o singură petală
Şi pe un ramur veşted un singur fruct amar.

De l-aş culege-n pripă să Ţi-l aduc prinos,
Şoptind o rugăciune şi tremurând o cruce,
Ar fi păcat de moarte că, Doamne, Ţi-aş aduce
Otravă-n cupe sparte şi Te-aş târî prea jos.

Zadarnic stai de veghe şi-aştepţi umil şi blând,
Azima caldă-a rugii n-o vei avea la cină
Şi-n cerul Tău de gheaţă cu ţurţuri de lumină
În seara asta, Doamne, Te vei culca flămând.

Demostene Andronescu

Când îmi îndrept puţin privirea
La tot ce am în jurul meu,
Mă simt dator, cu mulţumirea
Să mă întorc spre Dumnezeu.

Că tot ce-am întâlnit în cale
Şi tot ce încă întâlnesc,
E opera iubirii Sale…
Eu pentru asta-I mulţumesc!

Când văd un firişor de iarbă,
O floare simplă când privesc…
Un crin din câmp în haină albă…
Mă simt dator să-I mulţumesc!

Când lanuri văd cu spice pline,
Privind la mlădierea lor,
Văd pâinea zilelor de mâine…
Să-I mulţumesc, mă simt dator!

Iar când în clipe de-nserare
Văd bolta cerului senin,
Cu candelabru-n tremurare…!
Eu vreau să-I mulţumesc deplin.

Şi pentru freamătul pădurii,
Şi pentru murmur de izvor,
Şi pentru tainele naturii,
Îi mulţumesc! Îi sunt dator!
***
Sub semnul de recunoştinţă,
‘Nainte-Ţi, Doamne, mă închin…
Eu vin din suflet cu credinţă,
Pios să-Ţi mulţumesc deplin!

O, şi-ntr-o sfântă dimineaţă,
Când tainic zorii se ivesc,
De tot ce-am întâlnit în viaţă
Şi-atunci eu vin să-Ţi mulţumesc.

Emil Bulgar

 Aici nu mai este nici Grec, nici Iudeu

 nici tăiere împrejur nici netăiere împrejur

 nici Scit, nici Barbar, nici liber, nici sclav;

 Hristos este totul în toate şi-n toţi.  (Coloseni 3:11)

Aici nu sunt garduri să-nstrăineze

nici bariere să limiteze

nici paravane să camufleze

nu mai sunt ţarcuri să izoleze

nu sunt hotare să exileze

nu mai sunt ziduri să-ndeparteze

Sunt inimi deschise spre semenii lor

sunt punţi peste frică, sunt aripi de dor

sunt miei vulnerabili trimişi între lupi

albini ce adună nectarul în stupi

sunt oi ce-alăptează şi-nduhovnicesc

pe cei ce Cuvântul ca lapte-l doresc.

Aici numai Domnul e totul în toţi   

El singur trăieşte în vii şi în morţi

Aici doar Mesia în inimi sfinţit

se-nalţă prin Duhul ca Domn proslavit

Aici prin iubire se leagă cu dor

o singură turmă, un singur Pastor.

Aici bunătatea rodeşte smerit

în solul iertării cu lacrimi stropit

Aici adevărul în dragoste spus

îndreaptă privirea mereu spre Isus

Aici în ogorul cu har semănat

dreptatea şi pacea s-au îmbrăţisat.

Aici taina slavei Hristosul în noi

descoperă harul nădejdii de-apoi

şi-aduce în suflet mireasma de sus

prividu-L în semeni pe Domnul Isus

icoană de slavă în fraţi şi surori

a Celui ce ESTE şi vine pe nori.

Vasile Al. Talos