Dumnezeu Atotstăpânul să vă dea zile senine,
Şi prin mila Lui să fie Anul Nou – un an de bine!
Fericirea şi-ndurarea zilnic să vă însoţească,
Planurile cele bune Dumnezeu să le-mplinească!
Să vă fie anu-acesta plin cu bucurii şi pace,
În mantaua mântuirii Dumnezeu să vă îmbrace!
El, Cel Sfânt şi Atotputernic, să vă toarne-a Lui iubire,
Cu măsură îndoită de belşug şi fericire!
Nici un gând de neiertare să nu vă umbrească faţa,
Soarele Neprihănirii să vă lumineze viaţa!
Să vă fie casa plină de belşug şi desfătare,
Să aveţi pâine pe masă, şi în inimă cântare!
Când în mlaştina şi-n groapa încercării veţi ajunge,
Bunul Dumnezeu să vină deznădejdea s-o alunge.
Să nu pierdeţi niciodată candela pentru picioare,
Biblia să vă rămână Călăuză pe cărare!
În Cristos Mântuitorul să vă fie bucuria,
Stânca vieţii, neclintită, să vă fie temelia!
Iar dacă-ntristări vreodată veţi simţi că vă apasă,
Nu uitaţi făgăduinţa: El din mână nu vă lasă!
Valentin Popovici

Pocăinţa nu-i uşoară,
Cum zic unii credincioşi,
Pocăinţa-adevarată
Poartă crucea lui Hristos.

Pocăinţa e regretul
Faptelor ce le-ai făcut.
Pocăinţa-i umilinţă
Prin ea uiţi al tău trecut.

Dacă vrei să mergi cu Domnul,
Zi de zi, tu pe pământ,
Trebuie să ai în suflet,
POCĂINŢA – primul gând.

Trebuie să laşi păcatul
Să regreţi tot ce-ai făcut
Să trăieşti de azi cu Domnul
Să fi bun, smerit şi blând.

Să nu stai în adunare
Doar de formă – pe un rând.
Să fi devotat cu totul
În lucrarea Celui Sfânt.

Pocăinţa nu permite
Să trăieşti tot în păcat.
A fi pocăit înseamnă:
SĂ AI CUGETUL CURAT.

Nu te-ascunde frate dragă
După-o falsă pocăinţă
Căci Hristos cunoaşte totul,
Vrea creştini plini de căinţă.

Lasă-L azi pe Salvatorul
Să pătrundă-n viaţa ta.
Lasă frate pocăinţa
Să inunde fiinţa ta.

Doamne fă în adunare,
O trezire-o cercetare!
Fă din noi din fiecare
POCĂIŢI smeriţi pe cale.

Florina Pătru

Am tot strigat, de când tot strig
îmi e şi greu să tot mai spun
dar, strig, căci ştiu că vine ziua
să ştiţi că n-am fost eu nebun.

**
Am tot chemat, de când tot chem
şi ură poate că-mi purtaţi
dar, chem, căci ştiu că vine ziua,
când veţi striga înspăimântaţi.

**
Am tot mustrat, de când tot mustru
e tot mai gol în jurul meu
dar tot nu tac, căci vine ziua
cu blestemul lui Dumnezeu.

**
Am tot venit şi tot mai vin
să spun că încă mai e har
să spun, căci ştiu că vine ziua
cu plâns şi ţipăt în zadar.

**
Am tot înştiinţat şi mai
răbdaţi-mi să vă-nştiinţez
căci ştiu ce-aproape este ziua
cu-nfricoşatul morţii crez.

**
Veţi face şi-acum tot ce vreţi,
cum aţi făcut şi pân-acum
dar, scumpul mântuirii preţ
amar se va plăti cu scrum.

*
Traian Dorz

În fiecare zi,eu îmi doresc să fiu ca Tine
şi-n fiecare zi,mă văd cât de puţin pot fi,
însă şi Tu mă cercetezi când prea puţine
dovezi îţi dau că pot iubi…

Când plâng vieţile celor pe care-i iubesc
şi am mare nevoie de minuni,
în loc să cad în faţa Ta,să mijlocesc,
atunci…am prea puţine rugăciuni.

Când mă consum,nebun,şi nu îi pot trezi,
când strig cu voce răguşită către Tine
şi-ar trebui din plâns să nu mă pot opri,
atunci…am lacrimi prea puţine.

Iar când vrei să mă umpli cu dragostea Ta,
ca plin de dragoste să mă ridic
şi să împărtăşesc şi altora din ea,
atunci…am sufletul prea mic.

Dar tot la Tine vin,aşa finit şi în suspine.
Tu mă topeşti în Harul Tău divin,
iar când mă simt învăluit în Tine,
atunci…nimic nu-i prea puţin.

Stelian David

Zece creştini mititei se-mpărţeau în două,
Unul nu ţinea cu ei, şi-au rămas doar nouă!

Nouă creştini s-au gândit că e timpul copt
Să-ngrijească de săraci, şi-au rămas doar opt.

Opt creştini au observat anumite fapte,
S-au pornit pe criticat, şi-au rămas doar şapte.

Şapte creştini erau “buni”, însă unul trase
Nişte halbe la măsea, şi-au rămas doar şase.

Şase credincioşi “de rang”, nu de la opinci,
Unul a fost ofensat, şi-au rămas doar cinci.

Cinci creştini “evlavioşi” se distrau la teatru,
Unul nu s-a mai întors, şi-au rămas doar patru.

Patru sfinţi filozofau zilnic între ei,
Unul a vorbit prea mult, şi-au rămas doar trei.

Trei creştini se tot gândeau care-i mai de soi
Să-l aleagă predicator, şi-au rămas doar doi.

Doi creştini… iar cel mai mic cam iubea tutunul,
A plecat nepocăit, şi-a rămas doar unul.

…Un creştin, doar un creştin…, unul ca şi noi,
A vorbit despre Isus, şi-atunci au fost doi.

Doi creştini când s-au rugat, Domnul le-a dat rouă.
Harul Lui a fost bogat, şi-au ajuns la nouă.

Nouă creştini s-au unit pentru mărturie,
Şi-au crescut, s-au înmulţit, şi-s acum o mie…

Înţelege, frate, azi, că nu-ţi spun poveşti,
Că din soiul ăstora poate şi tu eşti.

Ori eşti martor, martor viu, şi iubeşti lucrarea,
Ori eşti cu echipa rea…, cea cu demolarea.

Poezie de Valentin Popovici