Comunitatea Bisericilor Creştine Baptiste Caraş-Severin

În mijlocul furtunii ce lovește,
Când barca mea se face numai scrum,
Când valul mă izbește spre pieire,
Dă-mi Doamne pacea Ta, să nu m-afund.

Când oamenii din jur mă cer la moarte,
Când mâinile sunt grele de pământ,
Când vin spre mine pietre de osândă,
Dă-mi pacea Ta, puternic să rămân.

Când nu mă simt iubit și vrut de oameni,
Când cei din jur mă judecă urât,
Când nu-mi mai știu nici locul meu sub soare,
Dă-mi pacea Ta, și-n Tine să m-ascund.

Să nu-mi mai plângă sufletul de sete,
Nici de trădarea celor dragi din jur.
Să nu mai fac din lume-un loc spre stele,
Să nu mai cred în ce-i firesc că-i bun.

Dă-mi pacea Ta, să trec peste disprețuri,
Să trec cu pacea Ta peste furtuni.
Și în final, din Pace și Iubire
Să fac un steag, să-l flutur peste lumi…

Ligia L.

Privesc și tac,
Vorbesc, sughiț,
Mă plimb noroaie adunând;
Privesc și tac
Vorbesc, sughiț
Și mă înec mereu plângând.

Aud și înțeleg
Ori simt ori nu,
Îmi e tot una vis sau realitate;
Aud și înțeleg,
Ori simt ori nu
Povara de demult umplută cu păcate.

Mai stau, mai merg,
Popas și dor,
Mai chem în rugă un răspuns;
Mai stau, mai merg,
Popas și dor
Și-n pragul slavei am ajuns!

Și pipăi și cuprind,
Și-n toate întrevăd
Divinul care m-a adus mai sus;
Și pipăi și cuprind
Și-n toate întrevăd
Un singr har cu numele Isus!

Nica Ionel

Ce-aş fi făcut în vremuri de nevoi,
De n-ai fi fost la cârma vieţii mele,
Când năvălit-au valuri mari, puhoi,
Credinţa să mi-o sfarme, să mi-o spele ?

M-ar fi-necat atâtea ape mari,
Şi-ar fi trecut pâraie peste mine,
Da-n negrele talazuri Tu apari,
Şi mai departe merg ferit cu Tine.

Ce-aş fi făcut în lumea asta rea,
De n-ar fi fost încrederea în Tine,
De n-ar fi fost Cuvântul Tău să-mi dea
Nadejde şi durerea să-mi aline?

Când împotrivă-mi oamenii s-au strâns
Şi ura lor era ca să mă-nghită,
Mânia lor – atunci când s-a aprins –
Izbânda Ta a fost desăvârşită.

Atât de plin de răni, ce-aş fi făcut,
De n-ai fi fost, Isus, Samaritene,
Să mă ridici când nimenea n-a vrut,
Şi să-mi alini Tu lacrimile-n gene.

Ce-aş putea face singur pe pământ,
Un călător pribeag şi fără ţintă,
De n-aş fi auzit al Tău cuvânt,
De cer cum spune, şi de Ţara Sfântă?

Dar simt mereu cum mă călăuzeşti,
Şi ajutor îmi dai pe-a vieţii cale.
Şi fiindc-atât de mult Tu mă iubeşti,
Eu vreau să stau sub scutul mâinii Tale.

Valentin Popovici

Mișcat de forța vieții-n El aprinsă,
Pământul s-a cutremurat în zori
Iar garda din armata neînvinsă,
Cuprinsă e de spaimă și fiori.

Sfărmând obezi și lanțuri milenare,
Frângându-i morții brațele ei reci,
Biruitor în lupta cea mai mare,
Isus e viu și viu va fi în veci!

Și nu vor fi pe lume străji romane
Nici pietre ca să-L țină în mormânt,
Căci biruind oștirile dușmane,
Isus e-n cer și-n inimi, nu-n pământ.

Triumfator, S-a ridicat din glie –
Isus Cel viu nu poate sta ascuns;
Iar când pe nori, cu slavă o să vie,
Îl vor vedea și cei ce L-au străpuns.

Cântați-I imnuri, plini de bucurie,
Voi toți care-ați gemut încătușați;
Sfârșitu-s-a azi timpul de robie,
Isus e viu, iar voi eliberați!

Din crucea Lui curg valuri de iubire,
Ducând viață, pace-n unda lor …
Tresaltă azi și cântă omenire!
Isus e viu – tu ai Mântuitor!

Voi toți care zăceți fără putere
Și vă târâți viața prin noroi –
Isus a biruit prin înviere,
Isus trăiește azi și pentru voi.

Și-n ziua glorioas-a revederii
Când vom zbura spre Patria de sus,
Noi vom cânta în corul Învierii,
Cântarea biruinței lui Isus!

Petru Dugulescu

Pentru nimic în lume nu-ţi vinde trei comori:
Credinţa şi nădejdea şi dragostea dintâi
Chiar dacă pentru ele-ar trebui să mori,
Fă totul pân’ la moarte cu ele să rămâi.

Pentru nimic în lume să nu uiţi trei porunci:
Virtutea, ascultarea și-ntâiul legământ
Cu cât mai mulţi le calcă, cu-atât mai mult atunci
Veghează-le mai harnic, urmează-le mai sfânt.

Pentru nimic în lume să nu laşi trei virtuţi:
Smerenia, înfrânarea şi pacea în Hristos.
Şi-atunci cu cât trec anii mai mulţi şi mai plăcuţi
Cu-atât rodul vieţii va creşte mai frumos.

Valentin Popovici

Pe când neamuri de renume, îmbătate de mândrie,
Şi-au ales să umble-n lume în a lumii nebunie,
Şi, gonite de-o himeră, se întind după “progres”;
Noi rămânem în credinţă,
Noi pe Domnul L-am ales!

Alţii pot să se despartă, frânţi dintr-o frământătură,
Să se vândă ca duşmanii fraţii învrăjbiţi de ură;
Însă chiar prin foc să trecem, prin tăişul cel mai des,
Noi rămânem fraţi în Domnul,
noi pe Domnul L-am ales!

Alţii dacă vor să meargă după fluiere vrăjite,
Pot s-alerge în prăpăstii tot pe drumuri aurite;
Noi urmăm Cuvântul vieţii chiar când pare ne-nţeles,
Noi rămânem cu Păstorul,
noi pe Domnul L-am ales!

Şi dac-ar veni vreodată alţi călăi ca să ridice
Ruguri, temniţi, eşafoade, şi credinţa să ne-o strice,
Sau legaţi ne-ar duce-n fiare, din  proces în alt proces;
Noi rămânem tot cu Domnul,
noi pe Domnul L-am ales!

Chiar dacă o lume-ntreagă ar veni să ne doboare,
Să ne fure Steagul slavei, cu-o momeală de vânzare,
Sau să ne dea alte flamuri ce din fir trădat se ţes;
Noi strigăm, “lehova-Nisi!
Noi pe Domnul L-am ales!”

Valentin Popovici

Casa mea oricui o dau cu plăcere;
O stradă, un număr, un loc în oraş;
O casă modestă cu multe unghere,
O curte cu flori şi un dulce sălaş.

Dar alta-i adresa, v-aş spune de-ndată:
Pe strada durerii noi azi locuim,
O casă de visuri, din lut ridicată,
Cu geamuri deschise spre Ierusalim.

Sunt în şantier, reparaţii totale,
Şi Şef de lucrari este Domnul Isus…
Se toarnă chesoane, se sapă canale,
În Casa Iubirii sunt jertfe de-adus.

Adresa mea-i numai casuţa poştală;
E doar camuflaj, eu aici sunt hoinar
În cer, lânga Domnul, e-adresa reală;
Aici domiciliul e doar temporar.

Cândva la adresa aceasta din vale,
Va fi un afiş anunţând c-am plecat:
„S-a dus, s-a mutat în domenii regale.
Din casa cea veche, s-a dus la palat!„

de Valentin Popovici