Comunitatea Bisericilor Creştine Baptiste Caraş-Severin

Dacă-am vedea cununa de slavă şi lumină
La capătul cărării, la ultima colină,
O, cum am prinde iarăşi curaj nemăsurat
Să mergem prin credinţă cu dor înflăcărat
Spre Ţara cea sublimă!

Dacă-am vedea dincolo de negurile-ntinse
Ospăţul ce ne-aşteaptă în glorii necuprinse
O, cum am sta de veghe pe-al nopţilor hotar,
Străjeri cu ochii ţintă spre zorii de cleştar,
Cu torţele aprinse!

Dacă-am vedea serbarea intrării triumfale
Ce ne aşteaptă-n ceruri, cu slavă şi urale;
Dacă-am vedea splendoarea alaiului de sus,
Cum îngerii măririi ‘naintea lui Isus
Îi cântă osanale…

O, cum am stoarce astăzi în vasul cu suspine,
Năframa cea cu lacrimi de pe cărări străine!
Isuse, scump Isuse, şi cum Te-am aştepta,
Iar suferinţa toată în glorii s-ar schimba,
Şi-n dorul după Tine!

Valentin Popovici

Te chem, o, Duhule Preasfânt, înapoi 
Să umpli iar fiinţa mea;
Divinul nostru legământ
Să-l înnoieşti cu har şi cânt,
S-alerg spre ceruri mai cu-avânt,
Călăuzit de vocea Ta.

Te chem, o, Duhule Divin,
Să schimbi în mine tot ce-i rău,
Căci prea mi-e vorba de pelin
Şi gândul josnic şi meschin…
Fă-mi traiul sfânt, curat, senin,
Să port frumosul chip al Tău !

Te chem, o, Duhule ceresc,
Ca să transformi viaţa mea,
Să nu mai fiu deloc firesc,
Ci mic, smerit, duhovnicesc,
În via Ta mult să rodesc,
Să nu fiu smuls şi scos din ea.

Te chem, o, Duh mângâietor,
Să-mi fi tovarăş scump pe drum,
Să nu alerg neştiutor
Spre ce-i lumesc şi trecător,
Ci către Ţara fără nor,
O, vino, Duhule, acum !

Te-am întristat de-atâtea ori
Şi vocea nu Ţi-am ascultat,
Dar azi Te rog ca să cobori,
Să-mi umpli viaţa de comori,
Să-mi fie paşii mai uşori
Iar gândul alb şi nepătat.

O, vino, Duh din Dumnezeu,
Şi-arată-Ţi slava Ta în min’;
Tu, ajutoru-mi când mi-e greu,
Prieten bun, Iubitul meu,
Rămâi cu mine-n veci mereu
Şi eu de-apururea cu Tin’.

Amin.

Nu pierzi răsplata niciodată,
Atuncea când trăiești frumos.
Și-n vorba care-o spui, și-n faptă,
Se vede strălucind Hristos.

Și-atunci când nu te vede nimeni
S-o pui în taină pe Altar.
Căci fapta bună cântărește.
În cer, ca un mărgăritar.

În „Banca Cerului” trimite,
Atât cât poți, și din ce ai.
ăci ce trimiți de- aici, acolo.
Vei regăsi în sfântul Rai.

Te-aseamănă cu Domnu-n toate.
Fi blând, milos și iertător
Te-aplecă să mai legi o rană.
Iubind pe Domnul cu fior.

Când vei pleca de-aici spre ceruri,
Acolo Sus vei regăsi
Hambarul plin, cu fapte bune
Ce veșnic te vor ferici.

Nu obosi, cât poți slujește.
Credința, FAPTA să îți fie.
Căci tot ce faci aici sub soare.
Îți va sluji în veșnicie.

Și chiar de nimeni nu-ți va spune,
Un Mulțumesc! aicea jos.
Să știi ca-n Glorie și-n Slavă,
Te-a răsplăti pe veci Hristos…

 Azi, cuvântul ‘pocăinţă’   

E atât de învechit;

Iar pe calea de credinţă

Mulţi merg din obişnuinţă

Fără-un scop clar definit.

Au făcut botezu-odată –

Legământ cu Dumnezeu –

Însă viaţa li-e stricată,

De plăceri şi bani legată,

Şi-n păcat trăiesc mereu.

Frumuseţea mântuirii

Şi mireasma lui Hristos

Nu-i mai ţinta fericirii,

Ci plăcerea rea a firii

Şi păcatul ruşinos.

Cât de mulţi în adunare

Fără frică vin, se duc;

Cu adâncă nepăsare

Fac de formă o lucrare

Şi pe drumul rău apuc.

Din purtare, din cuvinte

Nu se văd că-s pocăiţi,

Iar a lor îmbrăcăminte

E un semn de luare-aminte

Că-s de lume chinuiţi.

Pocăinţa-adevărată

Nu-i un hobby sau un joc;

Ea e sfântă şi curată,

De Isus Hristos lăsată,

Ca să nu sfârşim în foc.

Pocăinţa ni se cere

S-o trăim oricând cinstit,

În ascuns sau la vedere,

Să rămânem în veghere

Cum Isus ne-a poruncit.

Căci amar şi aspru-odată

Fi-va-n ceruri judecat

Cel ce-a fost în drum o piatră

Şi-o ispită blestemată

Pentru sufletu-nsetat.

Prin purtarea ta, creştine,

Îţi aduni osânda ta;

Căci Isus a spus, ştii bine,

“Cine nu este cu Mine

Este împotriva Mea.”

Nu-i de joacă mântuirea,

Ea e darul cel mai sfânt;

Dacă nu-i cunoşti menirea,

Când avea-va loc răpirea

Vei rămâne pe pământ.

Pocăinţa cea reală

Este scrisă în Cuvânt;

N-are urme de-ndoială,

Nu-i o formă, nici spoială,

Ci-i stindardul cel mai sfânt.

Vă îndemn cu stăruinţă

Chiar acum să ne trezim;

În deplină umilinţă

Să trăim în pocăinţă,

Ca în ceruri sus să fim!

                                    Amin.

În veacu-acesta sumbru de întuneric groaznic,
Tu, Doamne, cu răbdare, ne pregăteşti de Praznic;
Şi-n timp ce cu noroaie ne-mproaşcă cel viclean,
Tu ne găteşti serbarea la malul de mărgean.

Iubirea Ta curată e-un soare mult mai mare
Decât ce beznă neagră ar vrea să ne-mpresoare;
Şi mult mai sclipitoare e slava Ta de vis
Decât e defăimarea cernitului zapis.

Şi crucea de pe umeri, Isuse, ni-e mai dragă,
Decât comori cât munţii, şi-arginţi cât lumea-ntreagă.
Ne-ai dat atâta slavă, atât noian de har,
Că parcă tot amarul e-un dulce de nectar.

În mijloc de batjocuri, eşti lângă noi într-una;
Ne-mbraci cu Adevărul, mai tare ca minciuna;
Compui dintr-o furtună un tril de ciocârlii;
Suspinul şi durerea, le schimbi în simfonii.

Şi-aşa cum în adâncuri de şisturi discordante,
Cărbunele devine filon de diamante;
Aşa lucrezi Tu, Doamne, în ghemul de pământ
Ceva ca o minune, ceva frumos şi sfânt…

…O operă sublimă, ceva ce nu-i din fire,
Ceva din alte sfere, din zări de nemurire;
Ne faci prin toate-acestea, să fim Mireasa Ta,
Cea nobilă, curată, ca fulgii albi de nea.

Şi-atunci când în mărire vom sta fără cuvinte,
Uimiţi de strălucire, la malurile sfinte,
Vom spune poate-n şoaptă, că tot ce-am îndurat,
Tot drumul plin de lacrimi, O, da… s-a meritat!

Valentin Popovici