Mai demult creştinii-n lume erau călători spre-o Țară Cum de azi își fac palate într-o lume așa murdară ? Mai de mult veneau creștinii la închinare bucuroși. Cum de azi cu șapte care stau acasă tacticoși?
Mai demult era credința aur din Sfânta Scriptură Cum de azi credința-i rară, toți aleargă după zgură? Nicovala nu se teme niciodată de ciocan Biblia nu se îndoaie sub barosul lui satan.
Mai de mult le era groază credincioșilor să spună Vre-un cuvânt sucit de bârfă, vreo sudalmă sau minciună Cum de azi nu-i nici o teamă de vorbirile de rău De gâlcevi și anonime adunate la hârdău.
Mai demult era o râvnă între sfinți să fie pace. Cum de azi s-au lipit păduchii de-ale sfinților cojoace? Mai demult era dorința, toți să ajungem misionari, Cine ne-a schimbat consoana să ne vrem milionari?
Mai demult trăiau creștinii după Biblie, în pace. Cum de azi i-a momit lumea să se poarte cum le place. Mai demult era o grijă cei aleși să fie sfinți Unde s-a pierdut podoaba prețioasei umilinți?
Mai demult era respectul pentru ziua de închinare Și stăteau înaintașii ore întregi, șir la Adunare Azi degrabă predicuța și-apoi fuga drept la meci Pentru Domnul doar o oră, pentru idoli douăzeci.
Unde-i Cornea cu desaga și cu Biblia în mână Unde-i Berbecar să stoarcă lacrima-n limba română Unde-i Dașcă, Unde-i Mârza, Viga, Ștrebea sau Brumar Unde ne sunt azi eroii pentru brazdă și altar?
Mai demult la rugăciune se simțea o adiere Duhul Sfânt sufla în inimi flacăra Lui de putere. Unde-i acel: „Vai de mine că sunt mare păcătos!” Unde-i mirul pocăinței în urmașii lui Hristos?
Mai demult chema profetul oamenii la pocăință Se îngrămădea norodul la Iordan cu umilință Dar Ioan Botezătorul nu cruța nici un păcat Și era Ioan, el însuși, omul vrednic de urmat.
Mai demult cântarea sfântă se cânta în straie sfinte, Ca o jertfă pentru Domnul, dintru-a dragostei fierbinte. Cum de azi jazz-ul din lume, muzica de rock N’roll A ajuns bisericească, sac dulceag de vitriol.
Mai demult era dorința să fim mărturie vie, Cum de azi creștinul tace, ca o cioară-n colivie Mii de mii înaintea noastră pentru Domnul au trăit Oare noi nu vrem cununa celor care-au biruit?
Unde-i glasul de aramă ca un clopot din vecernii, Să ne cheme la sfințire astăzi și pe noi modernii? Unde-i măcar ecoul furișat printre copaci. Când spunea Învățătorul „Ferice de cei săraci!“
Mai demult erau creștinii contopiți într-o iubire, Și trăiau prin Duhul Slavei într-o bună înfrățire. Se slujeau unii pe alți proslăvind pe Dumnezeu. N-auzeai atâta vorbă eu și eu și eu și eu.
O Isuse, Preaslăvite adu vremi de cercetare! Ca Biserica Ta Sfântă să trăiască-n ascultare. Ca atunci când era una, sfântă, toată la un loc Snopi de dragoste și pace, iar Tu însuți la mijloc.
Doamne șterge vorba tristă, mai demult, era odată Vrem să așteptăm din Tine lucruri noi ca niciodată Să fim iarăși o simțire, sfinții, toți un singur gând Glorioasa Împărăție ridicată pe pământ.
Oare când va fi strigarea „Iată Mirele, fiți gata!” Să ne ridicăm la slavă cu urale Maranata Îmbrăcați în haine albe, in subțire și curat O Biserică slăvită, sfântă și fără păcat.
Se aude-n toiul nopții freamăt ca și de trezire Avem candele-aprinse, Te-așteptăm, slăvite Mire Lasă Duhul Sfânt să crească dragostea aprinsă-n noi. Astfel să ne pregătească pentru ziua de apoi.
Aș fi dorit să mai petrec un an Cu fiul, fiica și nepoții care-i am. Și să le spun că Domnul este bun, Dar eu voi fi ACASĂ de Crăciun.
Aș mai fi vrut un ceas de părtășie, Să stau de vorbă cu a mea soție. Și să îi spun că viaț-a fost frumoasă, Dar de Crăciun eu plec să fiu ACASĂ.
Aș mai fi vrut s-aud colindători În noaptea de ajun spre zori. Și-apoi să-i chem să stea cu noi la masă, Dar anu-acesta de Crăciun voi fi ACASĂ.
Aș mai fi vrut să merg la adunare, Să-i văd pe frați, să fie sărbătoare. Azima să o iau și să beau vinul, Dar de Crăciun eu îl voi bea cu Domnul.
Aș mai fi vrut să predic înc-o dată Ca să vorbesc de slujbă și răsplată. Și-apoi să îl prezint pe robul bun, Dar Domnul m-a chemat ACASĂ de Crăciun.
Aș mai fi vrut atâtea ca să fie, Dar suntem limitați aici, pe glie. Trăim cu boli, durere și angoasă, De-aceea de Crăciun eu plec ACASĂ.
Aș mai fi vrut, dar nu mai vreau nimica, Voi fi cu Domnul, va dispare frica. Eu sunt iertat prin jertfa-I glorioasă Și la Crăciun voi fi cu Domnu-ACASĂ!
Nu mai e timp de colindat La ieslea lui Emanuel… Acum e pentru așteptat Căci vine ca un Împărat… Fiți gata pentru El! … Nu mai e timp de povestit Despre-nțelepți, despre păstori… Acum e pentru pregătit Căci Profeția s-a-mplinit … Fiți dar așteptători! … Nu mai e timp pentru Crăciun Cu multe feluri de gătit… Când stele mari pe boltă-apun, Atâtea semne ne tot spun Că timpul s-a sfârșit. … Nu mai e timp pentru urât Și pentru multe sărbători… Acum e pentru secerat, Sunt holde coapte de-adunat … Fiți dar secerători . … Nu mai e timp de risipit Ci e de strâns comori în Cer.. Nu e de stat în lenevit, Nici pentru bani de cheltuit Pe lucruri care pier. … Nu mai e timp pentru plăceri Și nici pentru deșertăciuni… Când lumea-i plină de dureri Să ducem grabnic mângâieri… Să stăm în rugăciuni. … Nu-i timpul pentru trai nedemn Și alergare în zadar … Trăim acum un timp solemn În așteptarea unui semn Că Domnul vine iar. … Amin!
Roagă-te pentru mine, drag frate, soră dragă Ca Domnul să lucreze și-n dreptul meu degrabă! . . Ca Domnul să coboare din cer la patul meu S-arate că e Medic suprem și Dumnezeu! De mine să se-atingă, să simt a Sa putere Din plin cum mă pătrunde și-alungă-a mea durere! . . S-alunge orice boală din trupul meu slăbit Să-mi dea balsam și pace în sufletul mâhnit! . . Să sar cum sare cerbul cel sănătos, vânjos, Să redevin puternic, precum un chiparos! . . Să înfloresc de viață precum frumosul crin Ce-și trage scumpa sevă din medicul divin! O, frați, surori în Domnul, rugați-vă fierbinte Ca Domnul să le iese și celor dragi ‘nainte! . . Căci ei acum, departe, prin lume pribegesc. . Aș vrea să-i văd acasă, cum toți se pocăiesc! . . Rugați-vă fierbinte, vă rog, frați și surori Ca să primesc din Duhul cel Sfânt, ai Săi fiori! . . Să vină peste mine putere îndoită Și-nțelepciune sfântă, din ceruri dăruită! . . O, v-aș mai cere astăzi ca să mă sprijiniți Și în a Sa lucrare, prin rugăciuni fierbinți! . . Să-mi dea Domnul tărie, să-mi stea mereu aproape Un stâlp de nor pe ziuă și stâlp de foc în noapte! . . De marea Sa armată să fiu eu ocrotit, Să-mi facă El dreptate de-oi fi nedreptățit! . . * Te roagă pentru mine, azi am nevoie eu Dar mâine e posibil să-ți fie ție greu! Ce bine-i când toți sfinții în Domnul una sunt: Acol’ Dumnezeirea coboară pe pământ! Când rugăciunea sfântă urcă spre cer fierbinte Atunci Stăpânul Slavei degrabă ia aminte! O, frate, soră dragă, te roagă pentru mine Că mâine-n mijlocire vom fi și pentru tine! Sau poate-om fi chiar astăzi uniți în rugăciune Ca El și pentru tine să facă o minune!
Prea multă durere oriunde privești, Prea multă tăcere afară, Nu-i zâmbet, nu-i cântec și stai, te gândești, Că tot parcă-ncepe să moară! Lumini sunt puține, închiși suntem mulți, Zăbrele şi porți ferecate, Sunt liberi doar codrii şi munții cărunți Şi vântul ce suflă în noapte!
Prea mult s-a mai râs de credință, de har, De dragostea mântuitoare, Dar astăzi vedem că prin foc şi prin jar, Vom trece cumva, fiecare! Ceva nevăzut a dat iama aici, Pe-această planetă albastră, Ucide mulțimi de părinți, de bunici, Iar noi stăm livizi, la fereastră!
Nu poți să dai mâna sau să-mbrățişezi, Pe mamă, pe soră, pe frate, Căci imperativul „Să te protejezi!” Te-ndeamnă să stai mai în spate! S-a spus că-i o glumă, că nu poate fi, La noi ce se vede departe, Dar n-a trebuit mult mai mult de o zi, Să auzi de infecții și moarte!
Când Tatăl din ceruri a dat nişte legi, A dat înspre pace și bine Şi vorba aceea: „Ce semeni, culegi!” Ce-am dat noi în schimb? Doar rușine! Și ce-a făcut omul cel emancipat? S-a dat la desfrâu, lăcomie, De Domnul, de Tatăl, de Duh a uitat, De tot ce-i numit „veșnicie”!
Tic-tacul își bate cadența tăcut, De parcă i-e frică să zică, Iar omul se simte mai mic, mai pierdut Și Terra devine mai mică! Ajuns-a molima să decime zeci, Chiar sute și mii de persoane, Acum ești aici, dacă mâine-ai să pleci, Vei vrea bogății și galoane?
Gândit-ai vreodată că ești trecător? Ce rol ai tu-n lumea de-afară? Când pleacă-o ființă în ultimu-i zbor, Începe în suflet să doară? Privește, ascultă pământul robit, De patimi, de ură, de fală, Mai are-n el viață, dar parc-a murit, Suflarea-i e rece şi goală!
Puțini mai pășesc spre-al Iubirii ținut, Dar încă mai sunt, Aleluia! Aceştia-s creștinii ce nu L-au văzut, Dar cred că există Mesia! Ființele lor luminează tacit, Ei mângâie şi-ncurajează, Căci știu că va fi în curând un sfârșit, De-aceea pe cale veghează!
Nu e o-ntâmplare, e poate-un blestem, Ce vine ca atenționare, Vă-ntoarceți cu fața azi spre Betleem Şi cereți cu toții iertare! Acum, meditează la timpul rămas Şi fă tot ce Domnul îți spune, Să ai siguranța că-n ultimul ceas, Vei fi sus în cer, nu-n genune!
Comunitatea Bisericilor Creştine Baptiste Caraş-Severin 