Îmi caut fraţii… – poezie

holy_cross-wallpaper-1366x768ÎMI  CAUT FRAŢII…

„Caut pe fraţii mei…“ (Geneza 37.16)

Îmi caut fraţii pe ogoare,
Bătuţi de vânt şi arşi de soare;
Nu pentru că aştept răsplata:
Le-aduc merinde de la Tata!
​Vă caut, fraţii mei de cruce,
Căci mi-este drag a vă aduce
Din Pâinea vieţii o felie
Şi-un strop, măcar, din  Apa Vie...
* * * * * * *
Îmi caut fraţii sub povară,
Bătuţi de ger şi arşi de vară;
Nu doar privindu-i de pe margini,
Ci să le fiu părtaş la sarcini.
​Vă caut, robi de bunăvoie,
​Căci bine ştiu c-aveţi nevoie
​De umeri ce sub jug se-apleacă,
Nu de leviţi grăbiţi să treacă...
* * * * * * *
Îmi caut fraţi vâslind spre maluri,
De trudă frânţi, izbiţi de valuri;
Vin să le spun o vorbă bună,
Trăgând năvodul împreună.
​Vă caut, buni pescari de oameni
​Şi-ai Regelui din slavă fameni,
​Măcar să vă cârpesc o mreajă,
​Acum, la cea din urmă strajă...
* * * * * * *
Îmi caut fraţii care-nfruntă
Împotrivirea cea mai cruntă;
Să fiu în oastea ce nu doarme
Măcar un purtător de arme.
​Ostaşi viteji, din nou vă caut,
​Nu pentru-a vă cânta din flaut,
​Ci-ngenunchind cu voi în rugă
​Să-i punem pe duşmani pe fugă...
* * * * * * *
Îmi caut fraţii ce-n durere
Doresc un strop de mângâiere;
Să-i calc pe urme lui Barnaba,
Plângând cu cei ce strigă „Aba!“
​Vă caut, sfinţi cu stare-naltă,
​Ce sunteţi sub ciocan şi daltă;
​Voi pune, fără vreo dojană,
​Balsam alinător pe rană...
* * * * * * *
Îmi caut fraţii ce suspină
Şi gem când văd atâta tină;
Vreau să le-mprospătez în minte
Profetice şi vii cuvinte.
​Vă caut, martori ai dreptăţii,
​Străjeri pe crestele cetăţii,
​Să dăm cu toţi semnale clare
​Că Mirele-n curând apare...
* * * * * * *​
Ah, fraţii mei, puţini la număr,
Să punem umăr lângă umăr
Lărgind prin râvna hărniciei
Hotarele Împărăţiei.
​Al nostru Frate, Cel mai mare,
​Să toarne binecuvântare
​Ca-n sfânta dragostei frăţie
​Să fim toţi una, pe vecie...

Ticu Moisa

 

Am căutat iubirea -poezie

1271665Am căutat iubirea

                                de Costache Ioanid

Am căutat iubirea ca pe-o cetate sfântă
ca pe un cer de cântec în lumea de dureri.
Am dat năvală-n lume spre tot ce ochiu-ncântă.
Şi-am întâlnit durerea. Dar cerul nicăieri.
Am căutat iubirea ca patrie voioasă
ca pe-un pământ edenic de pace troienit,
să spun odată clipei: „Rămâi, eşti prea frumoasă!”
Şi-am străbătut pământul, dar pace n-am găsit.
Am căutat iubirea ca pe un cer al firii.
Şi-am vrut să-i ies în cale cu ramuri de finic,
să sorb din cupa lumii nectarul fericirii.
Şi-am spart în ţăndări cupa, căci n-am găsit nimic.
Am căutat zadarnic. Dar într-o primăvară,
am întâlnit în cale deodată un drumeţ.
Pe umerii Lui trudnici purta o grea povară,
o sarcină de zdrenţe şi cioburi fără preţ.Trecea pe-o cărăruie întâmpinând batjocuri,
lăsând să-i rupă câinii din haină câte-un fald.
Urca pe colţi de stâncă. Şi-n urma Lui, pe-alocuri,
vedeai pe piatra rece sclipiri de sânge cald.

Şi totuşi în privire avea un cer de taină
cum n-am văzut în lume în ochii nimănui.
Şi-am vrut să-I smulg povara. Dar am căzut cu spaimă,
căci mult prea grea era povara Lui.

M-am ridicat degrabă şi L-am ajuns din urmă
să aflu ce comoară în sarcină a strâns.
Dar am simţit că viaţa-I ca de-un prăpăd se curmă,
când m-a privit prin zdrenţe cutremurat de plâns.

Căci se vedea-n comoară un clocot ca de cloacă,
un clocotit de drojdii, un spumeg de scursuri.
Tot ce-i murdar şi putred în lumea asta-ntreagă
vuia strivind grumazul sărmanei Lui făpturi.

– Dar unde duci, străine, povara Ta ciudată,
povară de osândă sub care-atât Te-apleci?
am întrebat drumeţul. Şi El mi-a spus în şoaptă:
– Spre apele uitării, ca s-o arunc pe veci…

– Dar tu, vorbi străinul, urcând încet privirea,
dar tu pe cine cauţi înnourat şi crunt?
– Eu… am şoptit în silă, eu… căutam iubirea…
– Iubirea? … fu răspunsul străinului. Eu sunt…

Amin!

 

Am vrut să-ţi mulţumesc!

Mă voi întoarce-acasă într-o zi – poezie

copil si puiMă voi întoarce-acasă într-o zi,
În strălucirea sfântă-a ţării mele.
Cu dor şi cu credinţă voi păşi 
Prin poarta mântuirii către stele.
 
Şi voi lăsa acest pământ străin, 
Cu jocurile lui de foc şi moarte;
De sărbătoarea-i plină de venin,
Departe voi fugi, tot mai departe.
 
În ţara mea iubită am s-ajung,
Ca un copil cu sufletul fierbinte.
Să fie drumu’-acesta cât de lung,
Voi merge cu credinţă înainte.
 
Voi revedea după atâta vreme
Căminul bucuriilor dintâi;
La ţărmul mângâierilor supreme,
La casa Tatei, suflete, rămâi.
 
Şi nu voi mai călca, o, niciodată
Hotarul ţării mele înapoi,
Cu inima de dor înmiresmată
Voi rămânea, dragi îngeri, printre voi.
 
Da, niciodată nu voi mai pleca
Cu inima pe drumul spre Egipt,
Acolo unde-n bucuria mea,
Cuţitul răutăţii s-a înfipt.
 
Te voi lăsa, pământ ţesut de oase
Şi aburind de sânge de martiri,
Cu spaime şi cu râpi întunecoase
Săpate diabolic în priviri.
 
Mult n-oi mai sta, încovoiat sub vreme,
În ţara miliardelor de robi,
Ce-şi sapă-adânc, prin veacuri de blesteme,
Cu-atâta trudă, propriile gropi.
 
O, harpa mea, mi-e tare dor de-acasă
Şi sufăr ne-mpăcat printre străini.
Aud mereu o limbă ne-nţeleasă
Cu vorbe şi gramatică de spini.
 
Mă voi întoarce-acasă într-o zi,
În raiul frumuseţilor natale;
Şi rănile de-acum s-or odihni
Când voi sfârşi în cântec astă cale.
 
La masa întâlnirii, cea bogată,
Cu ochi jucând în lacrimi şi scântei,
Cu-atâta drag voi sta, ca altădată,
La locul meu ştiut, printre ai mei.
 
Şi voi cânta atunci aşa cum simt,
Şi voi sălta cu strigăte-n tării.
Voi fi mereu o coardă de argint
În simfonia marii bucurii.
 

Lansare volum de poezii II

florina copocean1

În data de 06.06.2013 de la ora 18.00, va avea loc la Biserica Creştină Baptistă Nr.1 Reşiţa lansarea celui de-al doilea volum de poezie IZVOR DE BUCURII scris de Rebeca Copocean. Domnul să fie slăvit !

Vă aşteptăm pe toţi cu drag !

poezie2

Ce Har..

flori1Ce har să te afli pe linia-ntâi
Să duci bătălia iubirii
Şi-alături de Domnul mereu să rămâi
Chiar dacă ţepuşul te arde-n călcâi
Şi lespedea rece ţi-o pui căpătâi
Şi-n răni îti răsar trandafirii…

Ce har să te-avânţi unde lupta e-n toi
Să lupţi pentru Domnul şi oameni
Cu faţa brăzdată, cu părul vâlvoi,
Cu mintea trudită, cu umerii goi
Să mergi înainte, nicicând înapoi
Şi-n urmă doar pace să sameni…

Ce har la spărtură cu Domnul să stai
Să-nfrunţi curajos vijelia
Croind păcătoşilor cale spre rai
Tribut rugăciunii cu sete să dai
Din rugă făcându-ţi şi lege şi strai
Şi apoi să respiri veşnicia.

Ce har să poţi duce războiul cel sfânt
Să fii un ostaş de ispravă,
Ca frate-al durerii te-arunci la pământ
Din rugă-mpletindu-ţi speranţă şi-avânt
Şi-arzând ca o torţă a Duhului Sfânt
Tu iei prizonieri pentru slavă…

Autor anonim

Trăiesc pentru Tine… – poezie

Sunt câini asmuțiți pe afară,
Sunt glasuri ce urlă în hău;
Sunt lupi, sunt hiene, sunt tigri
Ce caută să facă un rău…
 
mainiTrântit într-un colț la perete
Privesc năucit tavanul din casă
Lumina plăpândă aruncă trei umbre
Ce vor ca să stea cu mine la masă.
 
Potir de otravă se-așterne ‘nainte,
Ispită, în glas și-n vedere,
Dorință de vis și vis înspre moarte;
Amar e la fund, deasupra e miere.
 
Din mine se scurge o zeamă,
Puroi cu venin din Șeol;
O lacrimă prăvălită din ochi
Îmi cade-n tăcere în gol…
 
Și-apoi, când câinii lătrau mai nebun,
În noapte-am văzut o lumină,
O forță, ba mai mult de-atât,
Un bărbat spre mine-ncepuse să vină.
 
Și-apoi într-o clipă se stinse vacarmul
Și spinii din răni mi s-au dus;
Pe chip înflorea bucurie,
Pe buze, rosteam doar Isus...
 
Cu mâna-I cerească mă strânse la piept
Putere Să-mi dea de la Sine;
Întâia dată, atunci am rostit:
Isuse trăiesc pentru Tine…
05.04.2013.
(de Nica Ionel)

Când am venit la Tine

mainiCând am venit la Tine, Doamne,
Şi-n veci credinţă Ţi-am jurat,
N-am înţeles de ce-nţelepţii
Şi cei bogaţi Te-au alungat,
Dar Te-am urmat…

Când m-ai chemat duios pe nume,
Şi m-ai privit cu ochi de jar,
N-am înţeles ce mare cinste
Mi-ai dat, cu mreaja cea de har,
Să-Ţi fiu pescar.

Când mi-ai vorbit de lupta vieţii
Şi suferinţele din ea,
N-am înţeles de ce prigoana,
Necazul, chinul, crucea grea,
Sunt slava Ta.

Când într-o zi de primăvară
Mi-ai dat parfumul altui Mai,
N-am înţeles cum se preface
Limanul unde cu noi stai,
În colţ de rai.

Valentin Popovici

Mister şi Înviere – poezie

empty-tombMister şi Înviere

Înconjurat de semne de-ntrebare
Care ţeseau un văl de-adânc mister,
Tu ai trecut prin lumea trecătoare,
Isuse,torţă călăuzitoare,
În drumul Tău din cer şi către cer.

Vii întrebări îşi căutau răspunsul
Când Te-ai născut în chip miraculos
Şi Te-a-nsoţit misterul, nepătrunsul
Mereu, când se-ntrebau: „Oare e Unsul?”
„E Cel ce vine?” „Este chiar Cristos?”

Poate a fost doar curiozitate,
Sau poate chiar erau setoşi de har,
Dar vrând să scape de-ambiguitate
Ei Te-au tratat cu agresivitate
Testându-Ţi nemurirea pe Calvar.

Divine mâini cu mângâieri sublime
Au plâns atunci cu lacrimi rubinii
Muşcate de piroane, cu cruzime,
Când răutatea clocotea-n mulţime
Şi-Ţi refuza prezenţa printre vii.

Misterul care Ţi-a-nsoţit venirea
S-a transformat în beznă pe pământ,
S-a zguduit din temelii zidirea
Când Duhu-Ţi străbătea nemărginirea
Iar trupul era pus într-un mormânt.

Dar de pe”Cine-i?”,semnul de-ntrebare
S-a deplasat, scăpat de sub control,
Pe „Unde-i?”, chestiune arzătoare
Când au văzut călăii, cu stupoare,
Că în mormânt nu-i nimeni, că e gol
***
Nu am să pot, oricât aş vrea de tare,
Să-Ţi mulţumesc Isuse îndeajuns
Că prin jertfirea Ta mântuitoare
Tu m-ai scăpat de semne de-ntrebare,
Căci înviind în mine, mi-ai răspuns.

Eu ştiu şi „cine” eşti şi ştiu şi „unde”
Căci Tu mi-ai dezlegat acest mister,
De-aceea aş dori ca orişiunde
Să pot şi eu la întrebări răspunde,
Să fiu o călăuză către cer.

Autor: Simion Felix Marţian

Bolnav de iubire şi zdrobit de jale – poezie

meditatieBolnav de iubire şi zdrobit de jale
Am pornit pe drumuri lungi a Te găsi
Să-Ţi sărut cu lacrimi urma urmei Tale
Și măcar o dată Faţa-a-Ţi mai privi.
Ţi-am greşit Isuse, mi-am călcat cuvântul,
Ţi-am trădat iubirea, sunt un lepădat
Dar azi sunt în stare să-nconjor pământul
Să sărut obrazul care L-am scuipat.
Unde-ai mers? O, unde ai plecat Tu oare,
Sfâşie căinţa sufletul meu tot,
Risipesc pe drumuri lacrime amare,
E pustiu şi-s singur, Doamne nu mai pot.
Viaţa mi-e zdrobită, iar în jur haine
Urlă numai fiare groază şi fiori
Și-a înfipt durerea mii de colţi în mine…
Doamne, asta-i plata pentru trădători?
Vai, sunt gol şi singur şi privesc cu jale
Stârvul pentru care eu Te-am părăsit
N-am pus preţ pe harul ascultării Tale
Și-azi mi-e-ntregul suflet ars şi pustiit.
Am crezut iubirea marfă de vânzare,
Anii-atâtor jertfe i-am pierdut din gând,
Scumpa mea Comoară, n-am putut fi-n stare
S-o plătesc cu sânge, dar să nu mi-o vând.
Am crezut că astfel va-nceta odată
Zbuciumul şi lupta cu răniri de jar,
Am zis: “Da!”, iar astăzi viaţa mi-e-ncleştată
De-nmiite cazne, zbucium şi amar…
Mâinile ispitei negre şi haine
Vălul curăţiei crud mi-au sfâşiat
Și-aruncară-n tină sufletul din mine
— Ce-am făcut cu Tine, Darul meu Curat!
Unde-i curăţia mea de altădată,
Unde-i frumuseţea limpedei priviri,
Unde-i fericirea sfântă şi curată
Din înfiorarea primei ei iubiri?
Unde eşti iubirea mea de-ntâia oară,
Adormită-n lacrimi şi trezită-n cânt?
Azi trecută-i lupta, azi e pace-afară
dar în suflet plânge cel mai drag mormânt.
Ah, Te caut pe drumuri noaptea printre sate
Pe-unde-au dus odată farmec paşii Tăi,
Dar nu-i nimeni, nimeni, numai în cetate
Latră tot aceiaşi câini flămânzi şi răi.
Nu mai cântă câmpu-n zumzet de albine
Zorii sunt departe, cerul e-nnorat,
Depărtări de veacuri mă despart de Tine…
— Asta-i oare plata celor ce-au trădat?
O, de se mai poate să-mi primeşti fierbinte
Lacrima căinţii, plânsul meu amar,
Din acel tezaur ce-am avut ’nainte
Îţi mai cer Isuse o fărâmă doar:
Fă măcar o dată să-Ţi mai văd privirea
ca să ştiu că totuşi nu m-ai lepădat,
că în al Tău Suflet n-a-ncetat iubirea
— Să Te aflu iarăşi unde Te-am lăsat.

de Traian Dorz