Într-o gulie răzleţită, un viermişor frivol şi surmenat vorbea cu altul mai bătrân şi mai umblat.
- Măi nene, îi spunea băiatul, simţind un vag fior de moarte, ia spune, oare să mai fie acolo... undeva... departe... şi altceva... decât gulie?
La care cel bătrân stătu, gândi o vreme şi răspunse: - Nu. Ce ţi-a venit? De când eşti tu, copil netot, ai dat cumva de lumi secrete? Gulie peste tot băiete! Doar rupem dumicatu-n bot, şi-l mestecăm pe îndelete... Şi asta-i tot.
Iar clipele-au zburat şirete. Şi viermişorul cel frivol muşcă odată mai cu sete şi, nu ştiu cum... dădu în gol... - Ce-ai asta? Ce peisaj ciudat? Nu poate fi adevărat! Altfel bătrânul mi-ar fi spus! Eu merg ´nainte!
şi s-a dus...
Dar, vai, deodată bietul ţânc alunecă-n derivă: plici! Şi braţe negre de furnici l-au dus ca pradă în adânc.
Și-acum voi care ascultați, și așteptați deznodământul Să nu lăsați să-și facă cuib, în mintea voastră, gândul: să bem și să mâncăm aici c-al nostru e pământul.. nu! Căci viața noastră nu sfârșește în gropi săpate-n cimitire Sfârșitul ei e jos în chin ori sus în fericire.
Mă duc la Tata... Mă duc acum, În ochi cu lacrimi, în pumni cu scrum Și-n piept tăcere de vis ucis... Mă duc la Tata, să-I spun deschis: "Tu-mi ești Lumină, Comoară, Vis... "
Mă duc la Tata... Mă duc cu zor, Cu-amară rană și dulce dor, Cu aripi frânte, pe coate stând... Mă duc la Tata, să-I spun plângând: "Îți vreau iubirea... mult ca nicicând... "
Căci numai Tata mă știe-n tot, Cum nici eu însămi nu mă mai pot... Și-a Lui iubire arde deplin, Vindecă rana oricărui spin - "Tată, deschide! Iată-mă, vin!"
Pocaință, pană albă destinată pentru zbor, Tu ești cea dintâi aripă care vei zbura spre nor, Nu spre norul cel de ploaie, ci spre norul glorios, Care-L va purta în slavă, când va reveni, Christos.
Pocăința-I act de lege, decretat de Duhul Sfânt, Prin Ioan Botezătorul, când slujea pe-acest pământ, Iar apoi, Mântuitorul, l-a-ntărit făcându-l plin, De-o mai mare experiență, pentru orice creștin
Fără actul pocăinței, nu există mântuire, El e actul ce rămâne pentru-ntreaga omenire, Pentru cultele de frunte, pentru cultele mai mici, Pocăința-I temelia orice a-I vrea tu ca să zici.
Pocăința nu-I aceea că-ți formezi un chip ciudat, Încât toți să te cunoască după cum te-ai îmbrăcat, Dacă nu pătrunzi acolo, unde-I miezul, Ce transformă prima dată caracterul, Dacă nu pătrunzi acolo unde este conținutul, Tu nu știi ce-I pocăința chiar dacă-I platești tributul.
Unii din creștini pun nume, mai ceva ca și părinții, Dar sub formă de-njosire, “voi sectanții, pocăiții” Dacă ăștia-s pocăiții, dacă asta-I pocăința, Atunci voi cei mulți, “creștinii” ce sunteți, care-I credința?
Isus când a dat decretul, “Pocăiți-vă” a spus, Pentru toată omenirea care crede în Isus, Nu a spus-o nici la culte, nici sectanților, să știți, El a spus doar conținutul, să putem fi mântuiți.
Omul și-a format hotare, și religii și grupări, Fiindcă nu e conținutul, de aceea-s dezbinări, Pocăința nu-i nici hulă, nici poreclă, ea-I un act, Care trebuie să-l facem că-I lăsat de Cel Prea-nalt.
Pocăința-I renunțarea la tot ce se pare rău, Și-o întoarcere totală la Acel Ce-I Dumnezeu, Pocăința-I act în Sine, nașterea sfântă de Sus, Nașterea din Duh și apă, cum ne-a învățat Isus
Fără nașterea aceasta, spune Isus, dragul meu, N-ai să vezi Împărăția Celui ce e Dumnezeu, Și când nașterea aceasta a pătruns în profunzime, Nu mai cânți în două strune, ai ieșit atunci din lume.
Atunci ești și tu copilul Împăratului de Sus, Atunci nu tu ești Stăpânul, ci Stăpânul e Isus. De aceea ni se cere să-nțelegem explicit, Ce înseamnă pocăință și ce-nseamnă pocăit. Pân-aici am spus ce-nseamnă pocăința ca și act, Insă, hai, ca să vedem pocăința ca și FAPT.
Hai ca să vedem și roada celui care e-n-credință, Celui care întelege ce înseamnă pocăința. Că e mare diferență între cei ce-s duși de val, Și-ntre cei care slujesc strict, după original.
Într-o zi Botezătorul a strigat plin de credință: “Faceți roade mai intâi vrednice de pocăință”. Deci e importantă roada, rodul spune cine ești, Rodul îți va da valoarea și Stăpânul ce-L slujești.
Tu prin felul de credință spui tot ce-ai avea de spus, Rodul tău va confirma dacă ești al lui Isus, Caracterul tău în slujbă dacă este sănătos, Va conduce și lucrarea, și pe tine, la Christos
Dar de-i bolnav caracterul, vai de slujba care-o faci, Ori că-I mare, ori că-i mică, bine-ar fi atunci să taci. Fraților, sunt multe lucruri care ne despart de Domnul, Pocăința este bună, nu modernă ca și omul.
De păstrăm originalul cum Isus ne-a învățat, De păstrăm învățătura din Scripturi cu-adevărat, De rămânem în credință cum apostolii au spus, Noi suntem în siguranță, căci cu noi este Isus!
Cine își permite teatru ca să joace între frați, Se va judeca cu Domnul nu cu cei înlăcrimați, Noi rămânem lângă Domnul cum ne-nvață pocăința, Căci avem dovadă vie căci în El e biruința!
Fiți convinși voi, frați de cruce, că avem un har deplin Ca să fim aici cu Domnul dar și-n veșnicii, Amin!
Marcu 1:15 „El zicea: „S-a împlinit vremea, şi Împărăția lui Dumnezeu este aproape. Pocăiți-vă şi credeți în Evanghelie.”
Matei 4:17 „De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască şi să zică: „Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape.”
Faptele Apostolilor 17:30, 31 „Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință şi poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască; pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită, prin faptul că L-a înviat din morți…”.
Sunt gol! Sunt dezbrăcat! Și tare îmi e rușine .... Nu pot să stau așa, în fața TA — Stăpâne! Prefer să-mi cos un șort din frunze de smochin Să mă ascund în grabă, mă simt așa străin!
Nu vreau să vină seara, nici mâine în zori de zi... Căci vine Domnul vieții, cu mine a se-ntâlni! Vrea să îmi povestească, dorește părtășie ... Și EL emană pace, iubire, bucurie ...
- Ooo! Unde ești Adame?? Ooo! Unde ești copile?? Sunt Domnul, Tatăl tău! Vreau să vorbesc cu tine... Am multe să îți spun ! E ziua-n asfințit Eu sunt la întâlnire ! Tu unde te-ai oprit??
O voce se aude... dar parcă este stinsă: - Aici sunt, oo Doamne! Mi-e viața pustiită, Am ascultat de Eva... de șarpele viclean, A spus că nu există, nici moarte - nici păcat!
Că vom ajunge toți așa la fel ca Tine! Dacă mâncăm din pom, să știm ce-i rău, ce-i bine! Dar ne-a mințit Satan și rău ne-a înșelat!! Ce bine ar fi fost, de n-am fi ascultat!
Acum primim pedeapsa, cea care se cuvine Pentru neascultare sunt despărțit de Tine. Căci nu există-n lume ceva mai greu, mai rău... Decât omul să fie fără de Dumnezeu!
Dar Dumnezeu, Cel Veșnic ce-I plin de îndurare, Găsește pentru om, un plan de reabilitare Și-n locul nost' să moară, plată pentru păcat Este jertfit chiar Fiul - ISUS crucificat!
Ce dragoste măreață! Ce har! Câtă iubire !!! Mai poți să ai, o TATĂ!!! și azi, chiar pentru mine! Să mă aștepți să vin, din lumea de păcat Să-mi dai un nume nou: de fiu de Împărat!
Să vrei ca să-mi vorbești încă din zori de zi, Și când se lasă seara, în taină să revii Să mă-ntărești în toate, să mă ajuți la greu Să spun, că Cel ce poate: e numai Dumnezeu.
Ooo... Tatăl nu se schimbă! Același a rămas... E pace, bucurie, odihnă-n orice ceas, E dragoste, blândețe, iertare și alin... Grăbește! Hai, la Domnul să scapi de-al tău suspin!
Că vine o zi în care la Cer ne va lua Și-I vom cânta cu toții: Mărire - Osana! Tu meriți toată cinstea! În veci să fii slăvit! Prin moartea Ta pe cruce, noi Cerul am moștenit!
Comunitatea Bisericilor Creştine Baptiste Caraş-Severin 