Prețuiește-ți păstorul

Păstorii sunt adesea criticați, însă mulți credincioși recunosc impactul lor esențial. Unele critici vin din neînțelegere, altele din răutate, dar realitatea este că acești slujitori se roagă, postesc și veghează pentru „oile” lor. Ei ştiu că „au să dea socoteală” pentru sufletele care le-au fost date în grijă, de aceea uneori trebuie să ia măsuri care nu sunt pe placul tuturor, deşi este spre binele veşnic al tuturor.

Pe măsură ce trece timpul, devin tot mai conștient că răsplata unui păstor nu este aici, ci în veșnicie. Totuși, e important să recunoaștem sacrificiile și eforturile lor. Nu aștepta să fie prea târziu pentru a-ți exprima aprecierea. Lăsaţi-i să ştie dacă şi cât de mult îi apreciaţi.

Câteva lucruri pe care să i le spui păstorului tău:

  1. Mulțumesc pentru că predici Cuvântul cu credincioșie, indiferent de presiuni.
  2. Mulțumesc pentru că ai avut curajul să îmi arăți păcatul și să mă îndemni la pocăință.
  3. Mulțumesc că ai găsit timp să mă asculți în momente grele.
  4. Îmi pare rău că te-am criticat fără să înțeleg pe deplin intențiile tale.
  5. Îmi pare rău că nu am realizat sacrificiile pe care le faci pentru noi.
  6. Îmi pare rău că nu m-am rugat mai serios pentru tine.
  7. Mulțumesc că mă ajuți să-L cunosc și să-L iubesc mai mult pe Isus.
  8. Îmi pare rău că nu ți-am spus mai des cât te apreciez.
  9. Îmi pare rău că nu te-am încurajat mai mult.
  10. Îl slăvesc pe Dumnezeu că pentru o vreme tu ești păstorul meu.

Fă păstorului tău ceea ce ai vrea să-ţi facă el ţie! Poartă-te cu el cum ai vrea să se poarte el cu tine! Vorbeşte-i aşa cum ai vrea să-ţi vorbească şi apreciază-l aşa cum ai vrea să te aprecieze el pe tine! Domnul Isus a spus: „Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel, căci în aceasta se cuprinde Legea şi Proorocii” (Matei 7:12). În loc să critici, roagă-te pentru păstorul tău. Susține-l, încurajează-l și fii alături de el așa cum ai vrea să fie el alături de tine!

Tată… iartă-mă…

Mă rog acum cu mulțumire, 
Chiar dacă drumul nu-i ușor,
Și mă smeresc, “îmi calc pe fire”,
Mi-ai arătat har și iubire,
Am fost un fiu risipitor…

Câți zori de zi mi-ai dăruit,
Și dimineți de cercetare,
Când m-am simțit de toți lovit,
Prin sânge sfânt M-ai curățit,
Mi-ai dat, numai prin har, iertare…

Iartă-mi căderile durute,
Și necredința ce-am avut,
Chiar și suspinele tăcute,
De oameni greșit percepute,
Să pot s-o iau de la-nceput…

Iartă-mi, te rog și vanitatea,
Lupta cu omul păcătos,
C-am vrut să fac singur dreptatea,
Și-am tulburat urât “Cetatea”,
L-am mâniat și pe Hristos…

Te rog mă iartă, Sfinte Tată,
Ajută-mă să mă smeresc,
Să pot să biruiesc odată,
În lumea asta blestemată,
Si tot mai mult să mă sfințesc…

Cu sufletul făcut… fărâme,
Dezamăgit, neputincios,
Cu-oameni ce vor să mă dărâme,
Deși eu le-am făcut mult bine,
Dar știu, e drumul lui Hristos…

Mă ierți, M-ajuți să merg nainte,
Deși e drumul mlăștinos,
Mânat mereu de cele sfinte,
Prin grija Ta ca și Părinte,
Călcând pe urma lui Hristos…

Amin

Întâlnire Comunitate – decembrie 2024

Marți, 17 decembrie 2024, de la ora 10.00-13.00,  are loc ultima întâlnire a fraţilor păstori din Comunitatea Baptistă Caraş-Severin. Vom avea momente de închinare prin rugăciune, părtăşie din Cuvânt şi discutarea problemelor spirituale şi organizatorice ale bisericilor din Comunitate.
Întâlnirea va avea loc la sediul Comunităţii noastre din Reşiţa, str. Mărghitaş, nr.5A

Vă aşteptăm cu drag !

Întâlnire slujitori luna noiembrie 2024

În zilele de luni și marți, 4 – 5 noiembrie 2024, s-a desfășurat la Băile Herculane întâlnirea lunară a fraților păstori din cadrul Comunității noastre. Acest eveniment, organizat cu scopul de a crea un cadru de părtășie prin rugăciune și de a discuta diverse aspecte legate de viața spirituală și slujirea pastorală, a adus împreună nu doar păstorii din comunitate, ci și câțiva slujitori din Comunitatea Baptistă din Timiș.

Pe parcursul întâlnirii, am avut ocazia să ne rugăm împreună, să împărtășim experiențe și provocări din slujire, și să dezbatem problemele spirituale actuale. Atmosfera a fost una de profundă încurajare și susținere reciprocă, fiecare contribuind cu gânduri și mărturii pentru întărirea și creșterea spirituală a comunității. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru acest timp binecuvântat și pentru harul de a fi împreună. Slăvit să fie Numele Lui!

Conferința națională pastorală U.E.O.

Conferința: Slujirea lui Hristos în vremuri primejdioase!

Dragi colegi,

Vă reamintesc cu bucurie că sâmbătă va avea loc o conferință importantă pentru păstori și lucrători din biserici, la sediul Comunității noastre. Tema conferinței este: Slujirea lui Hristos în vremuri primejdioase.

Iată programul detaliat al evenimentului:

  • 9:00-9:15 – Introducere: Cuvânt de bun venit din partea pastorului local și a președintelui comunității, urmat de o rugăciune
  • 9:15-10:15Sesiunea I: Paul Mitchell va explora caracteristicile definitorii ale vremurilor periculoase
  • 10:15-10:30 – Pauză de cafea
  • 10:30-11:30Sesiunea II: Ben Bradford va discuta despre predicarea Cuvântului lui Dumnezeu în vremuri dificile
  • 11:30-12:00 – Pauză
  • 12:00-13:00Sesiunea III: Ilie Bledea ne va vorbi despre păstorirea Bisericii lui Hristos în aceste vremuri tulburi
  • 13:00-14:00 – Pauză de masă – Prânz
  • 14:00-14:55Sesiunea IV: Manuel Brambila ne va prezenta escatologia plină de speranță a lui Iuda pentru vremuri critice
  • 14:55-15:00 – Cuvânt de mulțumire și rugăciune de încheiere

Vă așteptăm cu drag la acest eveniment care promite să fie inspirațional și plin de învățătură!

Gelu Dumitrașcu, vicepreședinte Comunitate

Întâlnire lunară pastori -august 2024

În ziua de marți, 27 august 2024, de la ora 9.30-13.00, are loc întâlnirea lunară a fraţilor păstori din Comunitatea Bisericilor Creștine Baptiste Caraş Severin, care se adună pentru părtăşie, rugăciune şi discutarea problemelor spirituale și organizatorice ale bisericilor din Comunitate.
Întâlnirea va fi la sediul Comunității baptiste CS din Reșița, aleea Mărghitaș, nr.5A.
Vă aşteptăm cu drag!

Întâlnirea pastorilor – iulie 2024

Întâlnirea lunară a fraţilor păstori din Comunitatea Baptistă Caraş-Severin va avea loc marţi, 30 iulie 2024, de la ora 9.30-13.00. Vom avea momente de închinare prin rugăciune, părtăşie din Cuvânt şi discutarea problemelor spirituale şi organizatorice ale bisericilor din Comunitate.
Întâlnirea va avea loc la Biserica Creștină Baptistă Vermeș!

Vă aşteptăm !

Conferința Națională a bisericilor creștine baptiste din România 5-6 aprilie 2024 -Cluj

Anul acesta, Biserica Creștină Baptistă „Betel” din Cluj-Napoca a fost gazda Conferinței naționale a bisericilor creștine baptiste din România, în perioada 05-06 aprilie 2024.

Tema conferinței din acest an, „Isus Hristos, Capul Bisericii” este inspirată pe textul biblic din Coloseni 1:18 …

El* este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, Cel Întâi Născut** dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietate.

Conferința Națională a început cu un moment de închinare în cadrul bisericii unde au slujit prin cânt, formațiile de cor reunite din bisericile baptiste din Cluj.

Mai jos câteva imagini și clipuri video… din cadrul conferinței..

IMAGINI aici

Întâlnirea păstorilor din luna noiembrie 2023

Cu ajutorul lui Dumnezeu întâlnirea din această lună, va avea loc începând de luni 27 noiembrie ora 14.00 până marți 28 noiembrie 2023, unde vom avea invitat pe fratele Sorin Bădrăgan, președintele Cultului Creștin Baptist din România.
Cazarea se va face la hotelul Roman din Băile Herculane! Ne rugăm Domnului pentru protecția Sa.

Întâlnirea fraţilor păstori şi a misionarilor are ca scop pentru părtăşie, rugăciune şi discutarea problemelor spirituale şi organizatorice din Comunitatea noastră.
Pentru detalii suplimentare contactați pe fratele Valentin Sfercoci.