Comunitatea Bisericilor Creştine Baptiste Caraş-Severin

Astăzi dimineață, John MacArthur (1939-2025) a plecat acasă. A plecat acolo unde Cuvântul pe care L-a predicat de o viață nu mai e scris pe hârtie, ci șade pe tron. A plecat în sfârșit să-L vadă pe Cel despre care a vorbit în fiecare predică, în fiecare comentariu biblic, în fiecare rând scris cu cerneală neobosită.

MacArthur a fost un om care a iubit Scripturile. Și spunem asta nu în felul sentimental cu care oamenii spun că au iubit „o carte bună”. Nu. John MacArthur n-a iubit Scriptura cum iubește un bibliofil o ediție rară, ci cum iubește un prunc laptele. Pentru el, Biblia nu era o colecție de idei sfinte, ci Trup. Era Hristos — Pâinea coborâtă din cer. Scriptura nu era doar Cuvântul despre Dumnezeu. Era Cuvântul care este Dumnezeu.

Acesta e firul roșu care leagă viața lui John MacArthur de Betleem, de Golgota, de Cina cea de Taină, de fiecare amvon și de fiecare suflet atins prin predicarea lui. Hristos s-a născut în Betleem, adică Casa Pâinii. De la început, ne-a fost clar că Cel ce vine va fi Pâinea. Când Isus spune: „Eu sunt Pâinea Vieții”, El nu face o figură de stil. Nu, El Se revelează ca singura hrană care poate susține viața veșnică.

John MacArthur a înțeles asta. Și n-a făcut nimic altceva timp de peste cincizeci de ani decât să frângă pâinea Scripturii. A mâncat-o mai întâi el. A iubit-o. A rumegat fiecare verset. A stat ore întregi în fața Textului, nu ca un critic, ci ca un închinător. Apoi a înmulțit pâinea aceea — în predici, în comentarii, în conferințe, în cărți. Și a dat-o altora. Milioane. Zeci de milioane. Oameni care n-au avut niciodată un păstor, dar care au avut o voce înregistrată.

Și la Cină, în noaptea în care a fost vândut, Isus a frânt pâinea și a zis: „Acesta este Trupul Meu.” Și tot astfel, când Scriptura este frântă, predicată, explicată și aplicată, Hristos Se dă din nou poporului Său. În cuvinte. În propoziții. În adevăr.

Mulți dintre noi suntem acei oameni. Și ce a lăsat în urma lui nu este un cult al personalității. Nu un imperiu editorial. Nu un brand evanghelic. Ci o lume saturată de Cuvântul lui Dumnezeu. O generație de bărbați care predică din text și nu din intuiție. O generație de femei care au înțeles că autoritatea Scripturii nu e opțională. O generație de tineri care știu că Hristos e Rege, iar ascultarea de Cuvânt e o cetate a siguranței, a binelui și a fericirii.

Aceasta este moștenirea lui: o pâine frântă pentru mulți, înmulțită cu credincioșie, împărtășită cu dragoste. O moștenire care se măsoară nu în premii, ci în suflete hrănite. Iar dacă Hristos e Pâinea vieții, atunci John MacArthur a fost, vreme de peste o jumătate de secol, un brutar al Împărăției.

Acum, el vede față în față ceea ce a predicat de atâtea ori. Și știm că în clipa în care a trecut dincolo, a auzit exact ce a sperat o viață să audă: „Bine, rob bun și credincios. Intră în bucuria stăpânului tău!”

preluare de la Soli Deo Gloria.

Sora Lidia Talpoș, soția pastorului și profesorului universitar Vasile Talpoș, a trecut la Domnul în data de 9 mai 2020. Aceasta a fost absolventă a Conservatorului și solistă timp de mai mulți ani la Filarmonica de Stat din Cluj. De asemenea, s-a implicat în slujirea academică alături de soțul acesteia fiind timp de mai mulți ani cadru profesoral la Seminarul Teologic Baptist din București și apoi la Institutul Teologic Baptist din București.

De asemenea, a fost solistă a corului Radiodifuziunii Române și a Corului Madrigal (?).

Sora Lidia Talpoș a fost o prezență plăcută și binecuvântată și în cadrul Bisericii Creștine Baptiste Nădejdea din București unde soțul său, Vasile Talpoș, a slujit în calitate de păstor în perioada 1986-2014.

Dumnezeu să mângăie familia îndoliată!