Comunitatea Bisericilor Creştine Baptiste Caraş-Severin

…. Cu mulți ani în urmă, un om bogat a mers la vânătoare de rațe cu un angajat pe nume Sam. Au luat un cal și o trăsură, iar pe drum s-a desprins o jantă de la una dintre roți. În timp ce Sam a bătut-o înapoi, s-a lovit accidental la deget. Instantaneu a dat drumul la înjurături. A căzut repede în genunchi, cerând iertare lui Dumnezeu.

-„Doamne, uneori e greu să trăiești o viața creștină așa cum îți place ție”, s-a rugat el.

-„Știu că ești creștin”, a spus șeful, dar spune-mi de ce te lupți așa, eu sunt ateu și nu am astfel de probleme”.

Sam nu știa ce să răspundă.

Chiar atunci două rațe au zburat deasupra capului lor. Sam a ridicat pușca și a tras două focuri de armă.

— Las-o pe cea moartă și mergi după pasărea aceea rănită ! a strigat șeful la el. Sam a arătat spre rața care fâlfâia cu disperare să scape și a spus:

-„Acum am un răspuns pentru tine. Ai spus: creștinismul meu nu este bun pentru ca este o lupta, o frământare. Ei bine, eu sunt rața rănită care luptă să scape de diavol. Dar tu, tu șefule, ești rața moartă !„

Lupta este o dovadă a lucrării lui Dumnezeu în viețile noastre, iertarea păcatului este disponibilă, așa că nu dispera. Ține minte, rațele moarte nu flutură.

Un fermier, obosit de rutina zilnică și de munca grea la câmp, a decis să-și vândă ferma…
Nevoit să scrie afișul pentru vânzare, a decis să ceară ajutorul vecinului său care avea daruri poetice înnăscute…
Romanticul vecin a fost de acord cu plăcere și i-a scris un afiș pe care scria:
„Vând o bucățică de rai, împodobită cu flori frumoase și copaci verzi, cu un râu cu o apă atât de pură și de o culoare cristalină așa cum nu ați mai văzut niciodată…„
Astfel, poetul a fost nevoit să lipsească o vreme, dar la întoarcere s-a hotărât să meargă să-și cunoască noul vecin.
Surpriza lui a fost imensă când l-a văzut pe același fermier ocupat cu muncile sale agricole.
Poetul a întrebat apoi:
„Prietene, nu ți-ai părăsit ferma?”
Fermierul a răspuns, zâmbind:
„Nu, dragul meu vecin, după ce am citit afișul pe care l-ai scris, mi-am dat seama că dețin cea mai frumoasă bucată de pământ și că nu voi găsi alta mai bună.”
 Morala poveștii.
Nu aștepta ca un poet să vină și să-ți facă un afiș care să-ți spună cât de minunată este biserica ta, viața ta, casa ta, familia ta și tot ce ai….
Întotdeauna mulțumește-i lui Dumnezeu pentur biserica ta,
pentru sănătatea pe care o ai,
pentru viața pe care o trăiești, pentru tăria cu care te lupți pentru a merge mai departe…
Dumnezeu să binecuvânteze această bucățică de rai care este VIAȚA ta.

„Să nu-ți fie frică de gripa purtată de aer, nici de tusea vecinului, nici de strănutul aproapelui, să nu-ți fie frică de niște mâini murdare, care se apropie de tine, să nu te îngrozești de vestea unei boli, ci să-ți fie frică doar de moartea fără Dumnezeu. Pentru că suntem cu toții datori cu o moarte, chiar dacă ne vom spăla pe mâini și vom schimba masca la 5 minute, chiar dacă vom mânca doar bio, tot spre moarte ne îndreptăm, dar o moarte cu sufletul curățit de Hristos este o trecere lină spre un liman mai bun, unde Bisericile nu se închid niciodată, unde lacrimi nu mai sunt și unde alții nu-ți vor falimenta munca de o viață printr-o lege. Fă-ți partea, fii precaut, dar niciodată sub teroarea fricii, care ne slăbește și trupește dar și spiritual!

Să nu-ți fie frică de ziua de mâine, că pandemia aceasta îți va fura pâinea, că locul tău de muncă-ți va fi luat, nu te speria de nicio veste a falimentului. Nici până acum nu omul ți-a dat pâinea, ci Tatăl Ceresc prin om. El are o sumedenie de moduri de a-ți oferi pâinea, de se va închide o poartă se va deschide alta. Tu ai grijă să nu te preocupi doar de pâinea aceasta pentru trup, ci nu uita Cuvintele Mântuitorului, că noi nu trăim doar cu pâinea din grâu cu șapte semințe, ci cu orice Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu, iar în Biblie vei găsi o sumedenie.

Să nu-ți fie frică să iubești, să îmbrățișezi, să dai și să primești ajutor, mai importantă decât carcasa aceasta este iubirea din ea. Degeaba trăiești pe acest pământ dacă trăiești doar pentru un trup ferit de boli. Ai grijă ca nu cumva iubindu-ți propriul trup să uiți de iubirea aproapelui. Creștinii altor secole îngropau morții omorâți de ciumă, îngrijeau de orfanii acestora luându-i ca și copii ai lor, hrăneau bătrânii abandonați, dădeau apă muribunzilor, schimbau pansamentele infectate, toate acestea le făceau cu aceleași mâini, cu mâinile lor oferite lui Hristos, fără să le pese de sănătatea lor. Aceasta este reputația creștinilor și nu aceea de fricoși și fugari…” Anda Manta