Comunitatea Bisericilor Creştine Baptiste Caraş-Severin

Depărtează-te de activități dacă ele te îndepărtează de DOMNUL, oricât de spirituale ar părea sau ar fi. A păși pe urmele Lui, înseamnă și a fi aproape de El, nu la o distanță mare. Depărtarea schimbă starea. Din fierbinte ajungi întâi căldicel, atunci când Îl pierzi din vedere, pentru că începi să te vezi pe tine. Căldicelul se vede bine, în ceea ce are de făcut fără a-I simți prezența.

       După căldicel, a doua oprire este la rece. Rămânem cu o doctrina bună și cu o viață de congelator. DUHUL este CEL ce ne face să ardem pentru El. Ucenicii spuneau: “Nu ne ardea inima în noi?” (Luca 24:32). Aceasta fiindcă El a umblat cu ei și le-a vorbit din CUVANT. Numai HARUL Lui ne tine aproape. El vine cu noi și atunci când noi plecăm pe cărările îndepărtării de El și atunci ne vorbește și ne face să-I dorim prezenta, chiar dacă nu-L mai recunoaștem ca DOMNUL vieții noastre. Știm ca este Isus prin frângere, prin JERTFA – frângerea Lui ne înfrânge.

       După ce spun: “Rămâi cu noi!”, ucenicii se întorc atunci de unde au plecat și hotărăsc sa rămână ei cu El. Aceasta face posibilă reapariția Lui în viețile lor. Dispariția Lui după ce le-a vorbit a avut tocmai scopul de a-I face sa caute părtășia frățeasca, sa termine cu izolarea și sa se reîntoarcă de unde au căzut. La dezamăgire ajungi plecând de la amăgire. Este datoria noastră sa ne ținem “strâns” de Capul ce se numește Isus. Răcirea aduce cu șine rătăcirea și aceasta se produce în inima  (Evrei 3:10). Aici se nasc problemele și tot aici pot sa crească, dar nu sunt dator sa ud neghina semănata de diavol printr-un gând necurat. Mintea poate fi o fabrica de necazuri sau o sursa de binecuvântări, în funcție de hrana asimilata este și producția. Mașina nu poate funcționa fără benzina; la fel și mintea fără informații. Cu penița voinței se scrie destinul vieții. Dar voința buna este un dar primit de la DOMNUL. Veghind la cele ce se petrec în viată mea, la hrana pe care o asimilez, mă apropii de El.

       Relația cu El este asemenea plantarii unui pom. La început pomul este mic, dar fiind îngrijit el va creste. Având zilnic timpul de părtășie cu Isus, Îl voi cunoaște tot mai mult și astfel mă voi apropia de El, depărtându-mă de lume.

A fost odată un student , care se lupta cu multe probleme în viața sa. Își petrecea mult din timpul sau nervos și frustrat. Când n-a mai rezistat s-a dus la o capela veche, puțin frecventată din apropierea școlii. S-a plimbat în sus și în jos pe culoarul dintre bănci, lovind spătarele scaunelor, strigând, plângând, certându-se cu Dumnezeu.
-„Doamne, Tu ai creat lumea… ce te-ai putut gândi când ai făcut-o? Uită-te la problemele oamenilor. Uită-te la durere, la suferință, la foamete. Uită-te câtă neglijență, câtă risipă, abuzuri. Peste tot se văd doar necazuri, oameni ce suferă, oameni singuri!”
        În final, epuizat, s-a așezat în primul rând și a privit fără speranță spre cruce. Suprafața sa strălucitoare reflecta lumina ce intra prin geamurile murdare.

-Totul este așa de încurcat! Lumea asta nu este altceva decât o mare mizerie! Chiar și eu aș fi putut să fac o lume mai bună!
        Atunci tânărul a auzit o voce șoptită. Si-a concentrat atenția, a căscat ochii și a rămas perplex:

–„Asta este exact ceea ce vreau sa faci!”

Este ușor să identifici problemele care exista în jurul nostru. Uneori ne întrebam de ce nu rezolvă Dumnezeu toate problemele noastre. Dar pentru acest lucru a creat El, Biserica. De aceea ne-a pus pe noi într-un loc, la un moment dat în timp. El ne-a dotat pe fiecare și ne-a dat puterea de a schimba lumea.
        Dumnezeu a însărcinat Biserica să fie mâinile și picioarele lui Isus într-o lume stricată. De aceea a numit-o „trupul lui Hristos”. Tu iți vei face partea?

de Wayne Rice

La scurt timp după ce a fost dezvoltat testul de inteligență I.Q. s-au făcut câteva studii pentru a descoperi scoruri de grup. Testul a fost făcut pe grupuri diferite de oameni: bărbați și femei, bătrâni și tineri, bogați și săraci, precum și pe diferite grupuri etnice. În această împrejurare testul a ajuns să fie dat și unui grup de indieni Hopi.
        Când aceștia au primit testul au început imediat să se întrebe unii pe alții și să își compare răspunsurile. Cel ce conducea testul a văzut acest lucru și a intervenit repede, explicând că testul este individual: „Nu aveți voie sa va ajutați unii pe alții sau sa va spuneți răspunsurile între voi.” a spus el.
        Când indienii Hopi au auzit acest lucru, au fost atât de indignați încât au refuzat să mai dea testul spunând: „Nu este mai important dacă eu sunt mai deștept decât fratele meu, sau dacă fratele meu este mai deștept decât mine. Important este ceea ce putem face împreuna!”

Din nefericire trăim într-o lume care pune mare accent pe ceea ce putem face singuri. Rezultatul: suferim de tot felul de maladii: părere proastă de sine, competitivitate, gelozie, mânie, lăcomie, ostilitate și am numit doar câteva.
        Dar Dumnezeu ne-a creat ca sa trăim in comuniune cu alții, sa muncim unii cu alții, sa punem resursele in comun, să ne ajutam unii pe alții. Principiul este dragostea, nu competitivitatea și lăcomia. În trupul lui Cristos nici unul nu este mai mare sau mai important decât altcineva (vezi 1 Corinteni 12). Creștinismul nu este pentru „singuratici”. Avem nevoie unul de altul.

de Wayne Rice

Se spune că șeful uneia dintre marile companii a supraviețuit atacului de la 11 septembrie 2001, pentru că și-a dus fiul la grădiniță pentru prima dată.

Alt tip e încă în viață, pentru că era rândul lui să meargă după gogoși.

O femeie a întârziat, deoarece alarma ei nu a sunat la timp.

Unul dintre ei a întârziat la autobuz.

O femeie vărsase cafea pe haine și avea nevoie de timp pentru a-și schimba hainele.

La cineva nu a pornit mașina, cineva s-a întors să răspundă la telefon.

La altcineva , copilul a tras de timp și nu a fost gata la ora necesară.

Altul nu a putut prinde un taxi.

Ceea ce m-a impresionat în mod deosebit este omul care a încălțat în acea dimineață pantofi noi, ajungînd la muncă mergînd pe jos , făcuse o bătătură la picior . Iar înainte de a intra , s-a oprit la o farmacie pentru a cumpăra un plasture ! Iată de ce acum e în viață !

Acum, când mă blochez într-un ambuteiaj , nu reușesc să prind liftul sau mă întorc să răspund la telefon … Când se întîmplă toate aceste lucruri mărunte și mă enervez , mă gândesc că acesta este exact locul unde Dumnezeu vrea să fiu în acest moment. Data viitoare când vi se pare că dimineața a început nu cum trebuie, copiii se îmbracă încet, nu puteți găsi cheile mașinii, stați la toate semafoarele, nu vă descurajați și nu vă pierdeți echilibrul – Dumnezeu lucrează ca să vă protejeze.

…Când Billy Graham avea 92 de ani, se lupta cu boala Parkinson. În ianuarie, cu o lună înainte de a împlini 93 de ani, liderii din Carolina de Nord, l-au invitat la un prânz în onoarea sa.

După ce s-au spus lucruri minunate despre el, Dr. Graham a urcat pe podium, s-a uitat la mulțime și a zis:

Îmi amintesc astăzi de Albert Einstein, marele fizician care luna aceasta a fost onorat de revista Time drept Omul secolului. Einstein călătorea odată de la Princeton cu un tren, când conductorul a coborât pe culoar pentru a verifica biletele. Când a venit la Einstein,Einstein a băgat mâna în buzunarul vestei, nu și-a găsit biletul, așa că a băgat mâna în buzunarele pantalonilor, nu era acolo. Se uită în servietă, dar nu îl găsi. Apoi se uită pe scaunul de lângă el, tot nu l-a găsit.

Conductorul a spus: „Dr. Einstein, știu cine ești. Sunt sigur că ai cumpărat un bilet. Nu-ți face griji”. Einstein a dat din cap apreciativ. In timp ce era gata să treacă la următorul vagon, conductorul se întoarse și îl văzu pe marele fizician căutându-și biletul pe mâini și genunchi sub scaun.

Conductorul s-a repezit înapoi și a spus: „Dr. Einstein, nu vă faceți griji, știu cine sunteți. Sunt sigur că ați cumpărat unul.” Einstein s-a uitat la el și i-a spus: „Tinere, și eu știu cine sunt. Ceea ce nu știu este unde mă duc”.

Acestea fiind spuse, Billy Graham a continuat: „Vezi costumul pe care îl port? Este un costum nou-nouț. Copiii mei îmi spun că am devenit puțin neglijent la bătrânețe. Așa că am ieșit și mi-am cumpărat un costum nou pentru acest prânz și încă o ocazie. Știi care este acea ocazie? Acesta este costumul în care voi fi îngropat. Dar când auzi că sunt mort, nu vreau să-ți amintești imediat costumul pe care îl port. Vreau să-ți amintești asta:

„Nu numai că știu cine sunt. Știu și unde mă duc”. „Viața fără Dumnezeu este ca un creion neascuțit – nu are rost.”

Sa ne trăim viața, astfel încât atunci când biletul nostru este cerut la control, sa nu trebuiască să ne facem griji cu privire la: “unde mergem.”

„Mi-am isprăvit alergarea” (2Tim.4:7/b)

Pentru a fi biruitor până la sfârşit, trebuie să înţelegi trei lucruri:
Primul, că oamenii te vor părăsi.
Motivul ar putea fi pentru că i-ai depăşit în vârstă sau pentru că vor să-şi împlinească viziunea lor, sau pentru că ei nu vor să meargă acolo unde te duce Dumnezeu. Oamenii L-au părăsit pe Domnul Isus: “mulţi din ucenicii Lui s-au întors înapoi, şi nu mai umblau cu El” (loan 6:66).
Al doilea, că vor veni încercări.
Fiecare om pe care îl foloseşte Dumnezeu se mişcă de la o încercare la alta. Pavel scrie: “arătăm că suntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări … prin cuvântul adevărului, prin puterea lui Dumnezeu …
Suntem priviţi ca nişte înşelători, cu toate că spunem adevărul; ca nişte necunoscuţi, cu toate că suntem bine cunoscuţi; ca unii care murim, şi iată că trăim; ca nişte pedepsiţi, măcar că nu suntem omorâţi; ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli; ca nişte săraci, şi totuşi îmbogăţim pe mulţi; ca neavând nimic, şi totuşi stăpânind toate lucrurile” (2 Corinteni 6:4-10).
Al treilea, că Satana te va ataca.
Când o face, adu-ţi aminte, că atacul e un semn de respect. Te anunţă că eşti valoros pentru Dumnezeu. De asemenea indică nivelul binecuvântării care te aşteaptă după atac. Satana te va ataca atunci când Dumnezeu e pe cale să înceapă ceva în viaţa ta.
Poate fi începutul unei relaţii, al unei cariere, al unei lucrări sau chiar naşterea unui copil pe care îl va folosi Dumnezeu. “Copilul tău dificil” ar putea fi un copil pus deoparte pentru Dumnezeu; deaceea el întâmpină mai multe dificultăţi decât ceilalţi copii ai tai. El are o misiune pe care a detectat-o duşmanul. Când vine atacul, bazeaza-te pe Cuvântul lui Dumnezeu şi spune: “mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!” (1 Corinteni’ 15:57).

Eram odată ca omul din acea veche poveste chineză, care, epuizat de drumul lung în bătaia soarelui, a ajuns lângă un stejar grandios și s-a așezat să se odihnească la umbra lui.

-„Ce noroc am avut că te-am găsit!” a spus el cu voce tare, la care stejarul i-a răspuns:

-„Nu, nu-i nici un fel de noroc. Te aștept de patru sute de ani”.

Hristos mă așteptase de-a lungul întregii mele vieți. Acum, în sfârșit, ne întâlnisem.

Richard Wurmbrand