„Cei care nu cred în minuni nu ar trebui să se roage pentru ele”.!!!
Undeva, într-un oraş, trăiau doi fraţi gemeni. Ei au ales să-şi ducă viaţa în moduri diametral opuse. Unul a devenit un slujitor al lui Dumnezeu, celălalt a ales calea neascultării, a iubirilor trecătoare.
Într-o zi însă, nefericirea a bătut cu putere la uşa celui ce trăia după bunul său plac: a săvârşit o crimă. Disperat şi plin de teamă, a alergat la fratele său pentru ajutor. Cu cămaşa plină de sânge, a bătut la uşa fratelui său.
Auzind fapta săvârşită de fratele lui, acesta i-a cerut cămaşa plină de sânge pentru a o îmbrăca el însuşi, iar în schimb i-a dat cămaşa lui curată. La scurt timp, poliţia a bătut la uşă. Nevinovatul a fost încătuşat şi dus la închisoare. A fost condamnat la moarte, dar înainte de aceasta a avut dreptul la o ultimă dorinţă. El şi-a chemat fratele vinovat, care s-a prezentat plin de frică şi groază. Fratele salvator i-a spus doar atât: “Păstrează cămaşa curată!”
Discuţia cu doamnă în vârstă despre credinţa în Dumnezeu a ajuns la un punct atât de penibil, încât a trebuit să o întrerup pentru a nu discuta contradictoriu.
– Stimată doamnă, pot să vă întreb cum vă merge cu sănătatea?
-Bat în lemn.
– Iertaţi-mă, ce înseamnă: „Bat în lemn”?
– Ca să nu-mi aducă nenorocire.
– Deci, respingeţi credinţa în Dumnezeul cel viu şi adevărat, dar credeţi în bătutul în lemn! Ciudat!
Fiecare om are o credinţă. Unul spune: eu cred în destin; altul zice: eu cred în Providenţă; altul crede în sfântul cutare; altul crede în lemn. Credinţa în lemn este veche. Profetul Isaia a scris: „Nici unul n-are minte, nici pricepere să-şi zică: «Am ars o parte din el în foc, am copt pâine pe cărbuni, am fript carne şi am mâncat-o… Să ma închin înaintea unei bucăţi de lemn?»” (Isaia 44.19).
Credinţa în lemn este idolatrie condamnată de Dumnezeu. Adevarata credinţă mântuitoare este în Isus Hristos care a murit pe lemnul crucii. De aceea să ne închinăm, prin credinţă, Mântuitorului, nu lemnului!
O biserica din Haiti ce era în grija unui pastor american, avea o serbare de Ziua Mulţumirii şi cu această ocazie fiecare credincios era invitat să aducă un dar izvorât din dragoste. Un plic de la un haitian pe nume Edmund conţinea suma de 13 dolari. Aceasta sumă era venitul pe trei luni al unui muncitor de acolo. Pastorul a fost la fel de surprins să vadă aşa mulţi bani în plic, exact cum s-ar simţi cei care la colecta duminicală din Statele Unite ar găsi în plic un dar de 6000 de dolari bani gheaţă. S-a uitat în jur să-l vadă pe Edmund, dar nu l-a văzut.
Mai târziu, Kelly l-a întâlnit în sat şi i-a pus câteva întrebări. A insistat ca el să-i dea o explicaţie şi a aflat că Edmund și-a vândut calul pentru a-I da lui Dumnezeu un dar de 13 dolari! Dar pastorul a vrut să ştie de ce n-a venit la serbarea de mulţumire de la casa de rugăciune. El a ezitat și n-a vrut să răspundă.
Până la urmă Edmund a spus: “N-am avut cămaşă ca să mă îmbrac”….
Când ştii că timpul pe care îl ai la dispoziţie este atât de scurt, te ocupi doar de ceea ce contează, doar de ceea ce este cu adevărat preţios pentru tine.
De ce sunt atât de importante relaţiile, de ce să investesc în oameni? Datorită veşniciei! Pentru că oamenii vor trăi veşnic, investiţia pe care o facem în ei are valoare veşnică. Nu putem să luăm lucruri cu noi în cer, dar putem să luăm cu noi oameni! Putem să le modelăm viaţa pregătindu-i pentru cer!
Să lăsăm gândul acesta să ne modeleze trăirea, alegerile, priorităţile. Chiar modul în care ne vom petrece ziua de azi! Prea mulţi soţi îşi abandonează soţiile şi copiii tocmai în/datorită caselor mari pentru care trebuie să muncească toată ziua…Prea mulţi părinţi au ochii lipiţi de televizor atât de tare că nu mai ştiu să se uite în ochii copiilor. Să ne cerem iertare, Să reparăm, Să investim. Cât mai este timp. Cineva spunea: „Nu mă cert cu tine că poate nu mai am timp să mă împac!”