George Muller – un om ascultător

George Muller (1805 – 1898) poate fi caracterizat printr-o mulţime de cuvinte însă ceea ce l-a carcaterizat cel mai mult a fost ascultarea.

Mulţi îl văd pe Muller ca fiind un vizionar, un monument al curajului în credinţă, şi nu putem spune că nu a fost aşa, însă biografia lui ne ajută să înţelegem că ceea ce el a dorit să facă cel mai mult a fost să asculte de Dumnezeu şi să facă voia Lui iar în acest scop şi-a concentrat toată energia pe rugăciune, studiul Cuvântului şi aplicarea acestuia în viaţa lui.

Pentru cine caută resurse pentru conducere iată un material care oferă o variantă cu adevărată biblică a ceea ce înseamnă liderul spiritual.

Din punctul meu de vedere lucrarea lui George Muller nu este neapărat cel mai important lucru pe care îl putem învăţa ci modul în care el a reuşit să facă ceea ce a facut. Îi poţi număra pe degete pe cei care pot să facă o lucrare aşa mare, însă modul lui de lucru şi relaţia lui Dumnezeu este posibilă oricărui credincios.

 În puţine cuvinte iată câteva date statistice:

În 21 aprilie 1836 deschide primul orfelinat pentru fete cu vârste între 7 şi 12 ani, însă cererile şi nevoile oraşului fac ca să accepte şi fetiţe mai mici de până la 4 ani. Banii cu care a pornit la drum erau 5 lire.

În 15 iunie 1837 deschide al doilea orfelinat dar pentru băieţi cu vârste de peste 7 ani şi în acelaşi an dar în luna octombrie dechide un al treilea orfelinat tot pentru băieţi.

La început numărul copiilor era în jur de 30 însă încetul cu încetul numărul a crescut iar casele închiriate din oraş nu mai făceau faţă numărului mare de copii şi de personal; până şi canalizarea devenise mica pentru nevoile lor, aşa că începe să se gândească dacă nu cumva trebuie să construiască ceva. Deja în 1845 erau 300 de copii plus personalul adiţional.

Analizează aceasta posibilitate şi  în 1846 cumpără un teren în afara oraşului pe care se vor construi orfelinatele ce vor găzdui sute şi chiar mii de copii – ajungând la un moment dat la 3000 de copii.

 – cladirile construite de Muller în Ashley Down, lângă Bristol, pentru a adăposti orfanii

Deşi George Muller este cunoscut mai mult prin lucrarea lui cu orfelinatele, totuşi aceasta a fost doar o parte a activităţilor lui.

Împreună cu colaboratorii şi prietenii lui a înfiinţat Asociaţia pentru răspândirea Bibliei, o lucrare care s-a întins de-a lungul Europei şi care a distribuit Biblii în marile oraşe ale Europei. Bibliile sunt tiparite în Anglia în 13 limbi şi astfel după o perioadă de întuneric spiritual şi Inchiziţie apar şi pe străzile Madridului primele Biblii care se dau ca “pâinea caldă”. Sunt distribuite în întreaga Europa zeci de mii de Biblii care au ca rezultat convertirea multora doar prin simpla cititre a Scripturii.

Aceasta nu a fost tot. Pe lângă faptul că era implicat cu orfelinatele mai era şi pastor şi implicat în lucrarea bisericească. A fost de asemenea un pion important în mişcarea de înviorare spirituală numită “Fraţii” care a dus la apariţia multor biserici pe insula Britanica. (alaturat o imagine a biroului lui )

Apoi în anul 1872 simte că Dumnezeu îl cheamă să facă şi altceva, adică la vârsta de 67 de ani – şi astfel predă conducerea orfelinatelor ginerelui său James Wright, un om de încredere şi cu o mare credinţă iar el porneşte misionar şi predicator prin toată lumea, răspunzând la invitaţii pe toate continetele şi povestind ce a putut să facă Dumnezeu prin el.

Majoritatea celor care l-au cunoscut susţin că cea mai importantă lucrare a vieţii lui a fost aceasta perioadă de încă 15 ani de misiune în întreaga lume în care a vestit Evanghelia şi a predicat în toata lumea.

George Muller trece la cele veşnice pe data de 10 martie 1898 în camera lui situată într-o clădire a orfelinatelor, acolo unde se restrâsese pentru ultimii ani din viaţă. În 14 martie 1898 are loc înmormântarea şi întreg oraşul Bristol participă, împreună cu toţi orfanii care erau atunci la orfelinat. Se adaugă participanţi de prin toate colţurile Angliei şi mulţi alţi orfani care acum erau adulţi şi oameni implicate în lucrare, iar numărul celor prezenţi se ridică uşor la câteva zeci de mii de suflete care au venit să îl conducă pe ultimul drum pe cel care a fost un simbol al oraşului Bristol, dar mai ales un martor a lui Cristos cunoscut în întrega lume la acea vreme.

Crăciunul orfanilor 2014

Viaţa lui Richard Wurmbrand – film de animaţie

Despre Richard Wurmbrand am mai scris aici

iată mai jos,

Viaţa lui Richard Wurmbrand în închisoare (subtitrare în limba română)

Filmul de animaţie despre viaţa lui Richard Wurmbrand poate fi vizionat aici:

Bono-U2 – interpret muzică rock irlandez

„Eu cred că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu. Cred cu adevărat, chiar dacă vi se pare incredibil… avem cu toţii nevoie de Dumnezeu… şi peste tot unde privesc, văd amprenta Creatorului. Dar toate acestea nu sunt acelaşi lucru cu religia care dezbină poporul meu, poporul irlandez.

După părerea mea, Isus nu are nimic de a face cu ceea ce considerăm, de obicei, că este religia. Religia este, adesea, ceea ce rămâne după plecarea lui Dumnezeu, iar oamenii stabilesc o serie de legi pentru a umple vidul rămas. Credinţa mea este vie, dar am din ce în ce mai puţin timp pentru aceste legi. Eu cred că ceea ce trebuie să facem este să ne trăim credinţa.

Credinţa iudeo-creştină pleacă de la ideea că Dumnezeu este interesat de tine. Este un gând tulburător care îmi marchează viaţa şi anume că Dumnezeu, Creatorul Universului, este interesat de persoana mea… în Sursa întregului Univers există dragoste şi interes pentru mine.

Încă sunt întotdeauna stupefiat în faţa amplorii dragostei şi a misterului care este Dumnezeu, în comparaţie cu spiritul nostru limitat, care vrea să-şi conducă viaţa prin reguli, tabu-uri şi secte. În harul şi dragostea Sa, Dumnezeu Se situează mult deasupra bisericilor.

Mulţi îşi imaginează că atunci când eşti credincios, ai toate răspunsurile. Dimpotrivă, de fapt, se naşte o listă întreagă de noi întrebări.

Dumnezeu ne dă o putere şi o bucurie care nu depinde de alcool sau de droguri. Eu cred că această forţă ne va conduce în topul mondial al muzicii. Sper că viaţa noastră va fi o mărturie pentru fanii noştri şi pentru lumea muzicii, unde este atât de multă tristeţe şi durere printre oameni care afişează că totul merge bine.”

Test de sinceritate – Klaus Iohannis: Ce carte v-a marcat? Biblia

Interviu cu președintele României, domnul Klaus Iohannis

Reporter: Ce carte v-a marcat?

Klaus Iohannis: Biblia.

Klaus Iohannis despre tragedia aviatică: „Mă rog pentru însănătoșirea supraviețuitorilor și vă chem să le fim alături prin rugăciunile noastre!

Acțiuni ale Asociației internaționale a școlilor creștine – rezumat

antet LTB

ACȚIUNI ALE ASOCIAȚIEI INTERNAȚIONALE

A ȘCOLILOR CREȘTINE ÎN VESTUL ȚĂRII

 

  • Sâmbătă, 11 octombrie 2014 la Liceul Teologic Baptist Timișoara au participat 250 de cadre didactice la Conferința Regională a cadrelor didactice creștine. Județul Caraș-Severin a fost reprezentat de Liceul Teologic Baptist Reșița prin 42 de cadre didactice. Acțiunea a fost organizată de către Liceul Teologic Baptist Timișoara, membră ACSI, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș și Casa Corpului Didactic Caraș Severin. Printre formatori s-a remarcat o echipă a Asociației „Pro Schule Ost” din Elveția, care au dotat cu mobilier școlar 6 unități școlare din județul Caraș Severin (Liceul Teologic Baptist Reșița, Liceul „Mathias Hammer” Anina, Liceul Teoretic „Eftimie Murgu” Bozovici, Liceul Tehnologic „Iosif Buracu” Prigor, Școala Gimnazială nr. 2 Dognecea, Școala Gimnazială Vrani).

 

  • Duminică, 12 octombrie 2014, județul Caraș-Severin a primit vizita delegației Asociației Internaționale a Școlilor Creștine formată din Alan și Malinda Brown. Dânșii au vizitat secția Bocșa, au participat la serviciile de închinare ale Bisericii Creștine Baptiste nr.1 Reșița și Bisericii Creștine Baptiste „Maranata” Moldova Nouă. La ambele servicii de închinare au participat elevi, corul liceului(Reșița), respectiv elevii școlii primare(Moldova Nouă), sublinindu-se importanța educației creștine și a parteneriatului școală-biserică-familie.

 

  • Marți, 14 octombrie 2014, membrii Asociației „Pro Schule Ost” din Elveția, Andreas și Doris Gunther, Vreni Hkalin, Ruth Schmid – dascăli în sistemul de învățământ elvețian, Doris Gunther fiind și consilier de canton (echivalent cu consilier județean în România) au susținut la Liceul Teologic Baptist Reșița un seminar intitulat „Parteneriatul școlii cu familia”, expunând modalitățile de lucru ale sistemului de învățământ elvețian cu părinții. Acțiunea s-a bucurat de prezenta d-nul prof. Tudor Deaconu, director al Casei Corpului Didactic Caraș-Severin.

  Director, prof. Szucs Alexandru

mai jos câteva imagini din cadrul întâlnirilor (apasați pe imagine pt mărire):

Vizita ACSI Moldova Noua seminar cu Pro Schule Ost Vizita ACSI la Resita 3 Vizita ACSI la Resita Vizita ACSI la Resita 2 participanti Resita Conferinta

Seminar didactic la Liceul Teologic Baptist REȘIȚA

sigla ltb

SEMINAR DIDACTIC LA LICEUL TEOLOGIC BAPTIST REȘIȚA

 

Liceul Teologic Baptist Reșița invită toți profesorii evanghelici din județul Caraș-Severin, în mod special profesorii de religie – Alianța Evanghelică, la un seminar didactic care va avea loc Marți, 14 octombrie 2014, ora 12.00 la sediul Liceului Teologic Baptist Reșița, Aleea Tineretului, nr. 9.

 Seminarul va avea ca și invitați membrii Asociației Pro Schule Ost din Elveția.

 Pentru informații și înscrieri – email: saalexro@yahoo.com

 Director,

prof. Szucs Alexandru

Conferinţa regională pentru dascăli în vestul României

ASOCIAȚIA INTERNAȚIONALĂ A ȘCOLILOR CREȘTINE
ORGANIZEAZĂ CONFERINȚĂ REGIONALĂ PENTRU DASCĂLI ÎN VESTUL ROMÂNIEI
ÎN COLABORARE CU CASA CORPULUI DIDACTIC CARAȘ-SEVERIN

Sâmbătă, 11 octombrie 2014, între orele 9.00-16.00, Liceul Teologic Baptist din Timișoara, str. Ady Endre, nr. 20 (Biserica Baptistă „Betel”) va găzdui Conferința Regională pentru dascălii creștini. Evenimentul organizat de către Asociația Internațională a Școlilor Creștine este destinat tuturor dascălilor indiferent de confesiune, nivel de învățământ sau unitate școlară de învățământ. Conferința va avea atât sesiuni în plen, cât și pe secțiuni. Acțiunea este organizată în colaborare cu Casa Corpului Didactic Caraș-Severin.
alan malinda brownDintre vorbitori enumerăm:

Alan Brown (experiență profesională: director de școală creștină timp de 16 ani în SUA, consultant ACSI in SUA, director ACSI Europa),

Malinda Brown (experiență profesională : profesor de engleză, studiu biblic, arte la școală din SUA, consultant ACSI in SUA, director ACSI Europa),

Paul Madsen, lect. Univ. dr. Patricia Runcan(Universitatea de Vest Timișoara).

Pentru înregistrare (termen limită 6 octombrie 2014) și mai multe informații accesați
http://acsieurope.org/home/Conferin%C8%9Ba-regional%C4%83-ACSI-11-octombrie-Timi%C8%99oara-Rom%C3%A2nia/15/192

Director – Liceul Teologic Baptist Reșița
prof. Szucs Alexandru

Info – Liceul Teologic Baptist Reşiţa

sigla ltb

Parteneriat interjudețean liceal Reșița – Sibiu

Elevii liceelor baptiste din Reșița și Sibiu au desfășurat în perioada 30 mai – 1 iunie 2014 activități comune în cadrul unui parteneriat educațional avizat de către Inspectoratele Școlare din județele Caraș – Severin și Sibiu, astfel elevii sibieni au fost prezenți în localitatea de pe malurile Bârzavei, vizitând Liceul Teologic Baptist Reșița, interacționând cu elevii reșițeni în cadrul activităților extracurriculare care au avut ca obiective vizitarea primului teatrului de pe meleagurile românești(Oravița)Mihai Eminescu, a primei farmacii montaniste din Banat(Oravița), a zonei Ochiul Beiului. Elevii sibieni au participat la festivitatea de absolvire a elevilor clasei a XII-a. Vizita elevilor reșițeni la Sibiu este programată în Septembrie 2014.
Graduare clasa a XII-a, promoția 2013-2014 Liceul Teologic Baptist Reșița

Biserica Creștină Baptistă nr.1 Reșița a găzduit, recent, festivitatea de absolvire a elevilor clasei a XII-a, an școlar 2013-2014. În prezența reprezentanților Parlamentului României (senator Ben Oni Ardelean), ai Prefecturii (director cabinet Prefect – Jivan Luminița), ai Universității „Eftimie Murgu” Reșița (șef de lucrări dr. Augustinov Ladislau), ai Institutului Teologic Baptist Reșița (lector dr. Radu Câmpean), ai pastorilor cărășeni (Dănuț Vrâncilă – Caransebeș; Hîrtie Dan, Izvernar Samuel, Dumitrașcu Gelu, Daniel Bărnuț – Reșița ), ai părinților și ai credincioșilor baptiști, cei 29 de absolvenți ai Liceului Teologic Baptist Reșița au prezentat cântece creștine și mărturii din viața de liceeni. La nivel naţional în cadrul Cultului Creştin Baptist funcţionează 7 licee cu 2851 elevi, 4 școli primare cu 484 elevi, 14 grădiniţe cu un număr de 668 preşcolari, în total 4003 elevi în 25 unităţi de învăţământ.

Vizită elvețiană la Reșița

În perioada 4-8 iunie 2014, trei membri ai Asociației „Pro Schule Ost” din Elveția, asociație care a dotat cu mobilier școlar șase unități de învățământ din județ (Liceul Teologic Baptist Reșița, Școala Gimnazială nr. 2 Dognecea, Liceul „Mathias Hammer” Anina, Liceul Tehnologic „Iosif Coriolan Burlacu” Prigor, Școala Gimnazială Vrani, Liceul Teoretic „Eftimie Murgu” Bozovici) vor fi prezenți la Liceul Teologic Baptist Reșița pentru a iniția un proiect educațional cu dascălii și elevii unității de învățământ menționate anterior.

Director,
Prof. Szucs Alexandru

IMG_7205 IMG_7008 IMG_7011 IMG_7017 IMG_7018 IMG_7069 IMG_7162 IMG_7169 IMG_7170 IMG_7188

 

Botez nou testamentar 2014 – Biserica baptistă Cărbunari

Pentru Biserica Baptistă Maranata din Cărbunari, ziua de 25 mai 2014 a fost o zi de sărbătoare. Cu această ocazie trei suflete au mărturisit public credinţa lor în Domnul Isus. Biserica a fost neîncăpătoare. Au predicat Evanghelia fraţii păstori Cătălin Constantin şi Gigel Olaru. Actul botezului a fost îndeplinit de către păstorul bisericii locale fratele Ovidiu Copocean.

Slăvit să fie Domnul pentru toată lucrarea Sa.

Botez1

DSC034752

DSC035023