Email temporar

Aici pe Receiveee.com  se oferă o adresă de email temporară, dar şi deschide (în spatele scenei) linkurile din emailuri.

Cand ai nevoie de un mail o perioada de timp poti folosi acest link care genereaza o adresa de mail temporara care se poate DESCHIDE ! Super.

Despre Biblie

Aleluia ! -JOTTA A. din BRAZILIA

Tânărul de 12 ani JOTTA A. din BRAZILIA cântă „Aleluia” ! (de Michael W. Smith)

Jotta, e noua stea a muzicii mondiale. A uimit planeta prin vocea sa, dar şi mai mult a readus în prim plan imnuri creştine.

Candidaţi baptişti şi penticostali pentru Parlamentul României

Deoarece se apropie alegerile, e bine de știut.

 

Opt credincioși baptiști sunt angrenați în lupta pentru obținerea unui fotoliu de parlamentar la alegerile din 9 decembrie. Pentru postul de senator candideaza Dorel Popa în județul Arad și Ben Oni Ardelean în județul Timiș. Pentru Camera Deputaților candidează: Florica Chereches în județul Bihor, Orest Onofrei în județul Suceava, Iosif Blaga în județul Hunedoara, și Mihăiță Bojin, Ovidiu Ciuhandu și Marius Dugulescu în județul Timis.

În lupta electorală mai sunt angrenați și 4 credincioși penticostali. Pentru Senat candidează: Gheorghe David în judetul Timis, Radu Tarle în judetul Bihor, și Doru Liviu Ilioi în Diaspora. Pentru Camera Deputaților candidează Mircea Lubanovici în Diaspora, Dumitru Mihalescul – colegiul nr. 7 Vicov – Solca, Daniel Ungurian pentru Colegiul nr. 8 Siret.

 preluat de pe stiricrestine.ro

Eurocorul la Reşiţa

Un cor european reunind tineri de confesiuni diferite, din mai multe state ale continentului (printre care România, Belgia, Elveţia, Franţa, Germania şi Olanda), celebrul Eurocor, va concerta în cinci oraşe din Vestul ţării. Mini-turneul se desfăşoară în perioada 28-31 octombrie, pe calendarul acestuia figurând Arad, Lugoj, Făget, Timişoara şi Reşiţa. În municipiul scăldat de malurile Bârzavei, concertul va fi susţinut miercuri, 31 octombrie, de la ora 18.00, la Biserica Baptistă Nr.1 Reşiţa, str. Victoriei, nr.13.

Tinerii sunt pentru a doua oară în România şi concertează pentru prima dată la Reşiţa. Corul a fost înfiinţat în anul 1999, cu ocazia unei conferinţe internaţionale de tineret, la iniţiativa pastorului Friedel Stegen, şi sub conducerea muzicienilor Marc Remond, Daniel Kalisky, din Franţa şi a elveţianului Friedrich Reufer. Turneul de anul acesta din România este organizat de Fundaţia Misiunea Kwasizabantu (cu sediul în comuna Voiteg, jud. Timiş), şi are ca parteneri comunităţile bisericilor baptiste din zona de Vest a ţării.

Petnic – botez nou testamentar

În 26.08.2012 la Biserica Creștină Baptistă din  Petnic, în cadrul serviciului divin de dimineață, două suflete au mărturisit public în apa botezului, credința lor în Domnul Isus Cristos.

Mesajul Evangheliei a fost transmis de frații păstori: Ovidiu Tămaș, Ilie Tărăbuga și Moise Vrăjitor. Actul botezului a fost oficiat de fr.  pastor Puiu Ardelean, păstorul bisericii.

Grupul Pro Deo din Oțelu Roșu l-a lăudat pe Dumnezeu prin cântare.  Slăvit fie Domnul !

pastor Puiu Ardelean

Închinarea în familie

„În multe biserici şi case, închinarea în familie este un lucru opţional, sau cel mult un exerciţiu superficial, ca o porţie scurtă de har înaintea mesei. Drept consecinţă, mulţi copii cresc fără vreo experienţă sau impresie cu privire la credinţa şi închinarea creştină ca fiind realităţi zilnice.
După cum merge familia, aşa merge şi biserica, şi aşa merge şi ţara. Închinarea în familie este unul din factorii cei mai decisivi pentru felul cum familiile noastre vieţuiesc.” …..

James W. Alexander

Iată și cartea se poate citi de aici:

http://www.wdjd.ro/family-worship-beeke.pdf

 

Orchestra – Biserica Baptistă Dognecea nr.1

Ziua de 5 august 2012 a fost o zi care va rămâne în istoria Bisericii Baptiste nr. 1 din Dognecea, ca  ziua în care s-a inaugurat Orchestra formată din 40 de copii care timp de 5 săptămâni, zi de zi au depus efortul de a se pregăti de a-l lăuda pe Dumnezeu. Cel care s-a ocupat de instruirea acestor copii a fost fratele Aurel Laiu din Bocşa.

Serviciul de inaugurare a avut loc în parcul comunei Dognecea unde un mare număr de ascultători au avut ocazia să asculte Cuvântul lui Dumnezeu. La acest eveniment a participat şi primăriţa comunei care a avut şi un cuvânt de apreciere pentru tot ce s-a făcut. Pentru toate acestea spunem slăvit să fie Domnul !                                                                                       Pastor  Copocean Ovidiu

 

 

Botez nou testamentar la Biserica Baptistă Coronini

Credem din toată inima că şi astăzi Duhul Domnului transformă vieţi! Stau mărturie cele 14 suflete care L-au mărturisit pe Domnul Isus în apa botezului, în cadrul unui serviciu special de botez Nou-Testamentar, în Biserica Creştină Baptistă Coronini, în ziua de duminică în 22 iulie 2012.  Cu această ocazie au predicat Evanghelia păstorii : Sabin Munteanu, Nelu Damian şi Ionică Buşan iar în cadrul serviciului a cântat sora Ligia Bodea.

Actul botezului a fost oficiat de pastorul bisericii, Ilie Milutin. Dumnezeu să-i binecuvinteze!

Rezultate Licee Bacalaureat 2012 Caraș-Severin

   Am bucuria de a vă informa, în urma comunicatului oficial al Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin, că Liceul Teologic Baptist Reșița se află pe locul I la nivel județean în ceea ce privește promovabilitatea 82.76%, media pe județ fiind de 30.25% (datele sunt inainte de contestații).   

      Bucuria este amplificata de faptul ca între primii 10 elevi clasați pe județ, 2 elevi apartin Liceului Teologic Baptist cu mediile: 9.80(pozitia a 2-a pe județ) și 9.63(pozitia a 9-a pe județ).

  Slăvit să fie Dumnezeu !

director  Alex Szucs