„90 de ani cu Dumnezeu de partea noastră” – Jubileu biserica baptistă Bolvaşniţa

Prin harul Domnului Isus, pe data de 26 mai 2013, în sanctuarul Bisericii Baptiste „Sfânta Treime” din localitatea Bolvașnița, păstorită de către fratele Dragu Beniamin, a avut loc celebrarea celor 90 de ani de mărturie baptistă în localitate. Sărbătoarea s-a desfășurat sub următorul motto: „90 de ani cu Dumnezeu de partea noastră”, motto inspirat din Psalmul 124.

Dumnezeu ne-a binecuvântat cu o zi frumoasă în care frații și surorile din bisericile din jur, din ţară şi din străinătate ne-au onorat cu prezența lor. Deasemenea un număr mare de săteni au decis să petreacă cu noi, la această sărbătoare bisericească, în frunte cu  primarul comunei, care a avut un mesaj provocator chemând întreaga comunitate la rugăciune.                                                                                                      

Am primit salutări sfinte din parte fraților din Austria, prin fratele Nelu Iocșa și din partea fraților din U.S.A prin: Itu Lungocea, Petru Șulea, Timotei Cocârțeu și Petrică Cocârțeu. Fratele Petrică Cocârțeu a fost desemnat să pregătească prezentarea activități baptiste din localitate, desfășurată între ani 1923-2013. Ca un bun creștin și iubitor de istorie a făcut o lucrare extraordinară. Salutări sfinte, am primit și din partea fratelui profesor: John Moldovan. Profesor la Seminarul Teologic Baptist Southwestern din U.S.A.                                                                 

Țin să amintesc că în cadrul acestei sărbători, pe străzile satului și mai apoi în localul Bisericii au răsunat imnurile creștine intonate de către fanfara reunită a Bisericii locale, a  Bisericii Baptiste din Borlova dar și din Caransebeș.                                                  

Astfel fanfara, dar și grupul de păstori și slujitori de pe Valea Timișului au lăudat pe Domnul prin cântare corală. Au slujit, cu ocazia acestei sărbători prin cântare. Deasemenea Cuvântul Domnului a fost vesti cu putere de către frați păstori, dintre care îi amintim pe cei ce au, sau au avut, o anumită legătură cu această biserică: Dragu Beniamin, Dragu Petru, Vuc Viorel,Cocârțeu Ioan, Jurca Titus, Marius Gherman, Ionică Șerban, Jurca Ioan și Neagoe Alexandru.                                                                                      

Am avut deosebita onoare de a avea printre noi, frați păstori, din partea Comunităților Creștine Baptiste din Caraș-Severin și Timișoara precum și din partea Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România. Îi amintim pe: fratele Ionel Tuțac, secretar general al Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România și Președinte al Comunității Bisericilor Creștine Baptiste Timișoara care a venit împreună cu fratele Ioan Cocârțeu, vicepreședinte al acestei Comunități. Iar din  partea Comunități Bisericilor Creștine Baptiste Caraș-Severin îi amintim pe: fratele Mihuț Mihai, președinte al Comnunității şi fratele Arnăut Lazăr, vicepreședinte Comunității.                                                                 

După terminarea programului în biserică, întreaga audiență  a fost invitată să participe la o masă agape, la căminul cultural. Dumnezeu și-a folosit slujitorii cu mult har și dorim ca mesajul Evangheliei şi mărturia transmisă, să se întoarcă cu mult rod.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                               A consemnat: Dragu Beniamin, pastor

DSC_7797

DSC_7738

Liceul Teologic Baptist Reşiţa – parteneriat Sibiu

Grupurile mici de părtășie – întâlnire cu Filip Fărăgău la Reşiţa

Grupurile mici de părtășie

Reșița, 1 iunie 2013

FILIP FĂRĂGĂU, Biserica Creștină Baptistă Iris Cluj

Fundația Istoria Binecuvântării

 Moto: „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.”

 „Cei ce au primit propovăduirea lui, au fost botezaţi; şi în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete. Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii, şi în rugăciuni.”

 

Scop:

 O privire de ansamblu asupra celor mai importante aspecte ale vieţii unui grup mic de părtăşie.

De ce?

  • Ø Motivarea liderilor grupurilor mici cât şi a celor care şi-ar putea asuma o asemenea responsabilitate în viitor.
  • Ø Încurajarea reciprocă la a fi o comunitate reală şi sănătoasă
  • Ø Dezvoltarea unor relaţii între noi care să devină un vehicul pentru slujire şi misiune

 Cum?

Sesiuni de  90 – 120 min (numărul sesiunilor va fi stabilit împreună cu organizatorii).  Structura orientativă a unei sesiuni:

  • Ø Prelegere (20 min. – 30 min.)
  • Ø Discuţii şi exerciţii (40 – 60 min. sau mai mult)

 Ce?

  • Ø „Filozofia” grupurilor mici – De ce „grupuri mici” în biserica sec. XXI?
  • Ø Profilul şi responsabilităţile unui lider de grup
  • Ø Întâlnirile grupului şi relaţiile din grup
  • Ø Misiunea şi multiplicarea grupului

Când?

          1 Iunie 2013, 9.30- 16.00 (pauză de masă 12.30- 14.00)

Unde?

Biserica Creștină Baptistă Nr 1 Reșița, Str. Victoriei Nr 13

Pot fi adăugate și alte teme, în funcție de întrebările / problemele ridicate de organizatori.

IMPORTANT

Pentru o bună organizare, vă rugăm să  confirmați participarea la nr telefon

0722124001 Augustinov Ladislau

sau

0747083889 Bărnuț Daniel

 

Întâlnire tineret şi olimpiada biblică pentru tineri 31 mai – 2 iunie Brădăţel

test examenÎn weekend-ul 31 mai – 2 iunie 2013, va avea loc la Tabăra Creştină Brădaţel,  o întâlnire adresată tinerilor (14 – 25 ani) din comunităţile Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Oltenia, Sibiu şi Timişoara în cadrul căreia va avea loc  şi  Olimpiada Biblică pentru liceeni şi studenţi, faza pe comunitate pentru următoarele comunităţi: Timişoara, Arad, Caraş Severin, Sibiu, Oltenia.

Programul weekend-ului va mai include:

– Un studiu biblic condus de pastorul Samy Tutac, pastor al Bisericii Betel Timişoara, cu tema:Atinge potenţialul maxim în Hristos!

– Timp de laudă şi închinare

– Activităţi sportive

– Drumeţie în natură

– Foc de tabără

– Părtăşie

Preţul acestui weekend este de 110 lei şi include cazarea, masa şi activităţile.

Cazarea participanţilor se va face în ziua de vineri 31 mai, începând cu ora 14.00

Prima masă se va servi în ziua de vineri 31 mai, ora 19.30 iar ultima masă va fi prânzul din ziua de duminică , 2 iunie.

Pentru înscrieri, vă rog să completaţi formularul anexat şi să îl trimiteţi pe e-mail la una din următoarele adrese:

viotirziu@yahoo.com, sau  miha_cs@yahoo.com

Descarcă Formular înscriere aici Formular De Inscriere Bradatel 2013

Mai multe detalii şi informaţii despre tabără la următoarele numere de telefon: 0742461146, 0742082240.

 

Câteva informaţii pentru participanţii la olimpiada biblică:

Concursul se va desfăşura pe următoarele grupe:

1. Grupa 1 – liceeni din cls. 9-10

2. Grupa a 2-a – liceeni din cls. 11-13 

3. Grupa a 3-a – studenţi sau tineri –

Tematica pentru concurs:

1. de studiat – Exodul, Marcu, 1 Corinteni – 72 capitole

2. de citit – Ieremia, Plângerile lui Ieremia, Obadia, Hagai, Efeseni – 65 capitole

 

  În urma rezultatelor obţinute se vor califica pentru etapa pe ţară, din fiecare comunitate:

a. primii 2: cls 9 – 10,

b. primii 2: cls 11 – 13

c. primii 3 studenţi sau tineri    

Mai multe detalii şi informatii despre olimpiada la  telefon: 0722 920518.

 

Va aşteptăm cu drag,

Vio Tirziu

Știați că…

O anchetă făcută pe plan național în SUA, privind membrii din registrele bisericilor, oferă următoarele cifre:

in SUA sondaj

Rezumat – Conferinţa anuală a învăţătorilor de copii din CBCB Caraş-Severin

Sâmbătă 6 aprilie 2013 a avut loc la Biserica Baptistă Speranţa din Reşiţa conferinţa anuală a învăţătorilor de copii din Comunitatea Creştină Baptistă Caraş-Severin. La întâlnire au participat 35 de învăţători din peste 10 biserici din comunitatea noastră precum şi 20 de învăţători din comunitatea Timişoara.
A fost un timp deosebit în care am stat la părtăşie unii cu ceilalţi şi toţi cu Dumnezeu, am fost încurajaţi prin Cuvânt şi motivaţi prin mesajele aduse de cei invitaţi să ne slujească. Am fost binecuvântaţi de Domnul cu slujirea fraţilor: –––Emanuel Tundrea (pastor Biserica baptistă Emanuel Timişoara),
-Ovidiu Blaj (preşedinte Fundaţia „Copilul şi lumea” Arad), 
-Ema Moldovan (dirijor de cor Biserica baptistă Speranţa Reşiţa),
-Mihai Mihuţ (preşedinte Comunitatea baptistă Caraş-Severin),
-Vio Târziu (preşedinte Departamentul învăţătorilor de copii din Uniunea Baptistă din România).
Fie ca Dumezeu să-i binecuvinteze şi să le răsplătească disponibilitatea şi slujirea.
Mulţumim Domnului pentru eficienţa timpului petrecut în părtăşie şi ne rugăm ca El să-şi binecuvinteze în continuare lucrarea.  Amin
Gelu Dumitraşcu, pastor
P1050619 P1050618 P1050620

Conferința Păstorilor – Centrul Surduc

waynebarberInvitație la Conferința Păstorilor – Centrul  Surduc

 Dorim să vă invităm la conferința păstorilor împreună cu păstorul Wayne A. Barber la centrul biblic Surduc, Județ Timiș. Wayne Barber slujește ca păstor principal al bisericii baptiste Woodland Park din orașul Chattanooga, statul Tennessee, renumit vorbitor la conferințe naționale și internaționale pentru lucrătorii evangheliei. Scopul slujirii lui Wayne Barber este mesajul suficienței vieții creștine în Isus Hristos. Păstori din întreaga lume beneficiază de abilitatea lui Wayne Barber de a face viu Cuvântul lui Dumnezeu prin experiențele din viața zilnică, împărtășite în mod onest și deschis. Wayne Barber este autor și co-autor al mai multor cărți traduse și în limba română: Viața Predată, Odihna Harului, Ce mare har! Umblând cu Dumnezeu.

Wayne Barber colaborează cu Precept Ministries prin Mia și Costel Oglice cu care vor susține această conferință al cărei temă este: “O călătorie extraordinară!” – acest subiect va fi tratat în cartea IOSUA.

Prima conferință va avea loc pe data de 8 mai începînd cu masa de seară și se va termina pe 11 mai cu masa de prânz. A doua conferință va începe pe data de 12 mai cu masa de seară și se va termina pe 15 mai cu masa de prânz.

Pentru colaborare și administrare vă rugăm să contactați și să confirmați participarea dvs. la pastorul Gigel Olariu 0722 436 143 sau email: olariugigel@yahoo.com

Rugăciunea noastră este ca aceste conferințe să fie o experiență binecuvântată pentru toți participanții. Vă așteptăm cu drag,

 Mia și Costel Oglice

Despre Adunarea generală a Comunităţii baptiste CS 2013

La Adunarea generală a Comunităţii Bisericilor Baptiste Caraş-Severin am avut ca invitat pe  fr.  Conrad Mbewe din Zambia.

O parte din mesaj fr.  Conrad Mbewe la această întâlnire mai jos:

Iar mai jos se pot vizualiza imagini din cadrul adunării generale a Comunităţii

ALBUM FOTO AICI

––––––––––––––––––

Comunicat despre Conferinţa naţională a Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România

Statuia lui Isus

Cea mai mare statuie a lui Isus din Europa de Est va fi construită în România, în județul Harghita, potrivit autorităţilor locale. Statuia va avea 22 de metri, și va fi numită „Inima lui Isus”, aceasta înfăţişându-l pe Mântuitor cu braţele deschise. Aceasta va fi ridicată între localităţile harghitene Odorheiu Secuiesc şi Lupeni, pe vârful muntelui Gordon, informează Realitatea.net.

Primarul comunei Lupeni, Albert Mátyás a declarat că „Statuia, înaltă de 22 de metri, va aminti de statuia uriaşă a lui Isus din  Rio de Janeiro şi va fi amplasată pe muntele Gordon, la o înălţime de 946 de metri, la poalele căruia se află satul Bisericani. În interiorul ei va exista o scară pe care vizitatorii vor putea urca până în vârful statuii, pentru a admira panorama, de la Odorhei până la Sovata”. Potrivit acestuia, costurile lucrării se ridică la 200.000 de euro, fonduri  provenind de la Fundaţia Protemp, precum şi de la societăţi comerciale din zonă.

Preoţii şi credincioşii zonei speră că monumentul va atrage mulţi turişti şi  va transforma zona într-un loc vizitat de pelerini, în condiţiile în care s-ar  construi aici şi o capelă, iar pe munte s-ar amenaja o Golgotă.
 Însăși oamenii religioși apelează la idolatrie pentru un scop material, turismul! Idolatria este prezentă sub diverse forme, una dintre ele fiind în această situație. A te închina nu înseamnă doar a lua o poziție de îngenunchere în fața acestei statui, ci înseamnă și a acorda timp!

Publicat în informaţie. 3 Comments »