Botez în Biserica Baptistă „Filadelfia” Petnic – 2013

11 iulie 2013, zi de sărbătoare pentru Biserica Baptistă „Filadelfia” din Petnic, când un suflet a făcut legământ cu Domnul Isus în apa botezului. Botezul a fost oficiat de fratele pastor Puiu Ardelean. Evanghelia a fost vestită de către fratele pastor Ologeanu Teofil de la Craiova, iar familiile Gherga Petrică şi Cocârţău Luţă, cât şi tinerii bisericii locale au slujit prin cântare şi poezie.
 
                                                                                                    Pastor, 
                                                                                                Puiu Ardelean
Petnic1

Biblia – Ediţia de studiu Thompson

bibliathomson

În urmă cu mai bine de un secol, în 1890, un predicator modest de la ţară, din partea de nord a statului New York, pe nume Thompson, a început să scrie câteva notiţe pe marginea fiecărei pagini a Bibliei sale. Era convins că Scriptura trebuie să se interpreteze pe sine, prin urmare şi-a dedicat peste patruzeci de ani din viaţă punând laolaltă versete care aveau legătură cu subiectele despre care predica. Câţiva dintre credincioşii din biserica lui i-au văzut Biblia, care era plină de notiţe colorate şi, pur şi simplu, nu au mai lăsat-o din mâini. Oamenii petreceau ore în şir urmărind lanţurile de versete despre anumite subiecte. În cele din urmă, în 1908, credincioşii din biserica lui au hotărât să tipărească o ediţie a Bibliei care să includă marginal notiţele de studiu din Biblia veche şi uzată a păstorului lor. Acea ediţie a Bibliei s-a consacrat cu timpul sub numele de Biblia de studiu Thompson.

În limba română, Biblia – ediţie de studiu Thompson, conţine traducerea Dumitru Cornilescu revizuită ortografic fără schimbări de conţinut al textului.

Ediţia a fost realizată de către Universitatea Emanuel din Oradea în colaborare cu ITM România.

În Biblia – ediţie de studiu Thompson veţi descoperi:

  • 2.000 de subiecte biblice care vă vor direcţiona spre versetele
    biblice aferente acestora
  • 100 de studii biblice tematice
  • 45 de portrete de personaje biblice marcante şi o listă cu texte
    biblice despre evenimentele semnificative din viaţa acestora.
  • 100 de articole cu informaţii arheologice actualizate legate de
    diverse locuri sau aşezări biblice.
  • Alte materiale ajutătoare pentru studiul biblic.
  • Ediţia în limba română cuprinde o concordanţă cu 40.000 de
    cuvinte (cea mai comprehensivă la ora actuală în limba română)
  • 15 hărţi ale celor mai importante locuri geografice descrise în Biblie
  • 4 tabele cu cronologii ce prezintă în paralel istoria biblică şi
    civilizaţiile din acea perioadă.

Caracteristici:

  • copertă de piele, margini aurite (pt. Ediţia DeLuxe),
    index pentru găsirea rapidă a cărţilor Bibliei
  • 1824 pagini în două culori
    Tipărit în Italia

    Puteti comanda sau cere mai multe informatii la adresele de mai jos:
    Editura ITM
    3700 Oradea,
    str. Albacului nr. 12
    Tel: 0259-419 950 Fax: 0259-410 854
    internet: www.itm.ro

Sărbătoare la Biserica baptistă Dognecea nr.1

În data de 11.08.3013 am sărbătorit la Dognecea un an de la înființarea orchestrei, ne-am uitat înapoi la anul care s-a scurs de când a început această lucrare și am mulțumit lui Dumnezeu pentru modul minunat în care El a lucrat, pentru toate spunem Slăvit să fie Numele Lui.
Ovidiu Copăcean, pastor
dognencea1an

Îmi caut fraţii… – poezie

holy_cross-wallpaper-1366x768ÎMI  CAUT FRAŢII…

„Caut pe fraţii mei…“ (Geneza 37.16)

Îmi caut fraţii pe ogoare,
Bătuţi de vânt şi arşi de soare;
Nu pentru că aştept răsplata:
Le-aduc merinde de la Tata!
​Vă caut, fraţii mei de cruce,
Căci mi-este drag a vă aduce
Din Pâinea vieţii o felie
Şi-un strop, măcar, din  Apa Vie...
* * * * * * *
Îmi caut fraţii sub povară,
Bătuţi de ger şi arşi de vară;
Nu doar privindu-i de pe margini,
Ci să le fiu părtaş la sarcini.
​Vă caut, robi de bunăvoie,
​Căci bine ştiu c-aveţi nevoie
​De umeri ce sub jug se-apleacă,
Nu de leviţi grăbiţi să treacă...
* * * * * * *
Îmi caut fraţi vâslind spre maluri,
De trudă frânţi, izbiţi de valuri;
Vin să le spun o vorbă bună,
Trăgând năvodul împreună.
​Vă caut, buni pescari de oameni
​Şi-ai Regelui din slavă fameni,
​Măcar să vă cârpesc o mreajă,
​Acum, la cea din urmă strajă...
* * * * * * *
Îmi caut fraţii care-nfruntă
Împotrivirea cea mai cruntă;
Să fiu în oastea ce nu doarme
Măcar un purtător de arme.
​Ostaşi viteji, din nou vă caut,
​Nu pentru-a vă cânta din flaut,
​Ci-ngenunchind cu voi în rugă
​Să-i punem pe duşmani pe fugă...
* * * * * * *
Îmi caut fraţii ce-n durere
Doresc un strop de mângâiere;
Să-i calc pe urme lui Barnaba,
Plângând cu cei ce strigă „Aba!“
​Vă caut, sfinţi cu stare-naltă,
​Ce sunteţi sub ciocan şi daltă;
​Voi pune, fără vreo dojană,
​Balsam alinător pe rană...
* * * * * * *
Îmi caut fraţii ce suspină
Şi gem când văd atâta tină;
Vreau să le-mprospătez în minte
Profetice şi vii cuvinte.
​Vă caut, martori ai dreptăţii,
​Străjeri pe crestele cetăţii,
​Să dăm cu toţi semnale clare
​Că Mirele-n curând apare...
* * * * * * *​
Ah, fraţii mei, puţini la număr,
Să punem umăr lângă umăr
Lărgind prin râvna hărniciei
Hotarele Împărăţiei.
​Al nostru Frate, Cel mai mare,
​Să toarne binecuvântare
​Ca-n sfânta dragostei frăţie
​Să fim toţi una, pe vecie...

Ticu Moisa

 

Impresii Tabăra Surduc 2013

surduc2013

În perioada 29 iulie-3 august 2013, tinerii bisericilor baptiste „Speranţa” Reşiţa, „Harul” şi „Emanuel” din Bocşa au petrecut 5 zile împreună în tabăra organizată de cele 3 biserici la Centrul de Studii Biblice Surduc (judeţul Timiş).

Cei peste 80 de tineri au avut un program diversificat. Au fost împărţiţi în 6 echipe şi au desfăşurat activităţi recreative (jocuri, concursuri, orientare turistică şi baie în lac), competiţii sportive (fotbal, baschet, volei, tenis de masă şi şah) şi programe duhovniceşti (timp devotional, studiu biblic şi mesaje motivaţionale).

Tema taberei a fost „Creat să slujeşti lui Dumnezeu” iar activităţile artistice (muzică şi teatru) au fost inspirate de tema abordată.

Tinerii au fost „supervizaţi” de fraţii păstori Ilie Tinco, Ionuţ Trufan şi Gelu Dumitraşcu.

Această prezentare necesită JavaScript.

Alte imagini din Tabăra Surduc 2013 se pot vedea sau descarca de AICI

Foto: Laurenţiu Ţepeneu  

***

Botez nou testamentar 2013 -Biserica Baptistă Dognecea nr.1

Pentru Biserica Baptistă Nr.1 Dognecea ziua de 28 iulie 2013 a fost o zi de Har și Binecuvântare datorită faptului că la numărul credincioșilor s-au adăugat încă 9 suflete.

Cu această ocazie Evanghelia a fost vestită în puterea Duhului Sfânt de către fratele MIHAI SÂRBU iar programul a fost împodobit de cântările fraților de la grupul HARUL din Hațeg. Biserica a fost neîncăpătoare.

Pentru toate spunem „Slăvit să fie Domnul!”

DSC01297

DSC01311

 

DSC01301

Am căutat iubirea -poezie

1271665Am căutat iubirea

                                de Costache Ioanid

Am căutat iubirea ca pe-o cetate sfântă
ca pe un cer de cântec în lumea de dureri.
Am dat năvală-n lume spre tot ce ochiu-ncântă.
Şi-am întâlnit durerea. Dar cerul nicăieri.
Am căutat iubirea ca patrie voioasă
ca pe-un pământ edenic de pace troienit,
să spun odată clipei: „Rămâi, eşti prea frumoasă!”
Şi-am străbătut pământul, dar pace n-am găsit.
Am căutat iubirea ca pe un cer al firii.
Şi-am vrut să-i ies în cale cu ramuri de finic,
să sorb din cupa lumii nectarul fericirii.
Şi-am spart în ţăndări cupa, căci n-am găsit nimic.
Am căutat zadarnic. Dar într-o primăvară,
am întâlnit în cale deodată un drumeţ.
Pe umerii Lui trudnici purta o grea povară,
o sarcină de zdrenţe şi cioburi fără preţ.Trecea pe-o cărăruie întâmpinând batjocuri,
lăsând să-i rupă câinii din haină câte-un fald.
Urca pe colţi de stâncă. Şi-n urma Lui, pe-alocuri,
vedeai pe piatra rece sclipiri de sânge cald.

Şi totuşi în privire avea un cer de taină
cum n-am văzut în lume în ochii nimănui.
Şi-am vrut să-I smulg povara. Dar am căzut cu spaimă,
căci mult prea grea era povara Lui.

M-am ridicat degrabă şi L-am ajuns din urmă
să aflu ce comoară în sarcină a strâns.
Dar am simţit că viaţa-I ca de-un prăpăd se curmă,
când m-a privit prin zdrenţe cutremurat de plâns.

Căci se vedea-n comoară un clocot ca de cloacă,
un clocotit de drojdii, un spumeg de scursuri.
Tot ce-i murdar şi putred în lumea asta-ntreagă
vuia strivind grumazul sărmanei Lui făpturi.

– Dar unde duci, străine, povara Ta ciudată,
povară de osândă sub care-atât Te-apleci?
am întrebat drumeţul. Şi El mi-a spus în şoaptă:
– Spre apele uitării, ca s-o arunc pe veci…

– Dar tu, vorbi străinul, urcând încet privirea,
dar tu pe cine cauţi înnourat şi crunt?
– Eu… am şoptit în silă, eu… căutam iubirea…
– Iubirea? … fu răspunsul străinului. Eu sunt…

Amin!

 

Cântări Biserica baptistă Globu Craiovei

În vizită la Biserica Creștină Baptistă din localitatea Globul Craiovei, pastor Rusu Otniel  

Am fost plăcut impresionați de cântări și mesajul Evangheliei, Împărtășim mai jos câteva videoclipuri din timpul serviciului divin de duminică seara 28.07.2013.

Botez Nou Testamentar 2013 – Valeapai

Duminica 28 iulie 2013, Biserica Crestina Baptista „Emanuel” din Valeapai a oficiat un botez Nou Testamentar în cadrul căruia două suflete au încheiat legământ cu Dumnezeu în apa botezului.

Botezul a fost oficiat de fratele pastor Gabi Paun.

Dumnezeu să întărească frăţietatea şi lucrarea din zona.

botezvp

Am vrut să-ţi mulţumesc!