Cârmuire – poezie

far2

Ce-aş fi făcut în vremuri de nevoi,
De n-ai fi fost la cârma vieţii mele,
Când năvălit-au valuri mari, puhoi,
Credinţa să mi-o sfarme, să mi-o spele ?

M-ar fi-necat atâtea ape mari,
Şi-ar fi trecut pâraie peste mine,
Da-n negrele talazuri Tu apari,
Şi mai departe merg ferit cu Tine.

Ce-aş fi făcut în lumea asta rea,
De n-ar fi fost încrederea în Tine,
De n-ar fi fost Cuvântul Tău să-mi dea
Nadejde şi durerea să-mi aline?

Când împotrivă-mi oamenii s-au strâns
Şi ura lor era ca să mă-nghită,
Mânia lor – atunci când s-a aprins –
Izbânda Ta a fost desăvârşită.

Atât de plin de răni, ce-aş fi făcut,
De n-ai fi fost, Isus, Samaritene,
Să mă ridici când nimenea n-a vrut,
Şi să-mi alini Tu lacrimile-n gene.

Ce-aş putea face singur pe pământ,
Un călător pribeag şi fără ţintă,
De n-aş fi auzit al Tău cuvânt,
De cer cum spune, şi de Ţara Sfântă?

Dar simt mereu cum mă călăuzeşti,
Şi ajutor îmi dai pe-a vieţii cale.
Şi fiindc-atât de mult Tu mă iubeşti,
Eu vreau să stau sub scutul mâinii Tale.

Valentin Popovici

 

Publicat în crestin, Poezie. 2 Comments »

DIN PRICINA PAŞTELOR

inviere isusDar acum Cristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi. 1 Corinteni 15:20

DIN PRICINA PAŞTELOR

Cristos a înviat! Ce mesaj schimbător de vieţi conţin aceste scurte cuvinte! Oamenii cărora le scria apostolul Pavel această epistolă ştiau acest lucru, dar unii din ei nu captaseră adevărul că prin învierea Sa, Cristos îi asigură pe toţi credincioşii Săi că vor învia şi ei în trup.
Acest adevăr a fost deosebit de mîngîietor pentru o femeie, pe nume Frieda Barkman, după ce fiul ei adoptiv.Vernon, în vîrstă de 15 ani, a fost omorît într-un accident.
Temându-se că va fi curând uitat de către cei mai mulţi din prietenii săi, ea a început să le scrie cu multă insistenţă, sperînd ca în felul acesta, le va păstra vie memoria fiului ei. Apoi, deodată şi-a dat seama că ea n-are nevoie să mai facă aceasta. Vernon era încă viu. Nu îşi încetase existenţa. El se va întâlni din nou cu toţi prietenii lui. De unde ştia? Iată răspunsul ei: „Datorită Paştelui. Pentru că la ultima noastră rugăciune în familie, el s-a rugat: „Iţi mulţumesc, Doamne, Dumnezeule, că sunt copilul Tău”.
Rareori mă gîndesc la toţi bunicii mei, la unchi şi mătuşi şi la mulţi alţii ce au plecat din lumea aceasta. Cît de repede uităm noi! Cît de repede vom fi uitaţi, după ce-am plecat. Dar acesta nu este un lucru de care trebuie să ne îngrijorăm. Datorită Paştelui, ştim că noi, creştinii, ne vom întîlni din nou de partea cealaltă. In trupurile de slavă ne vom îmbrăţişa unii cu alţii din nou. Datorită Paştelor, orizontul este strălucitor! Viaţa poate părea deprimantă, dar nu este – nu pentru un copil al lui Dumnezeu! Datorită Paştelor, Cristos trăieşte, şi noi vom trăi. 

Zburăm acum spre locul în care Cristos
Cu drag ne conduce spre cerul frumos.
Ca Isus trăi-vom învierii misterul;
A noastră e crucea, mormântul şi cerul.    – C. Wesley

Isus e VIU ! -poezie

Mișcat de forța vieții-n El aprinsă,
rastignire simbolPământul s-a cutremurat în zori
Iar garda din armata neînvinsă,
Cuprinsă e de spaimă și fiori.

Sfărmând obezi și lanțuri milenare,
Frângându-i morții brațele ei reci,
Biruitor în lupta cea mai mare,
Isus e viu și viu va fi în veci!

Și nu vor fi pe lume străji romane
Nici pietre ca să-L țină în mormânt,
Căci biruind oștirile dușmane,
Isus e-n cer și-n inimi, nu-n pământ.

Triumfator, S-a ridicat din glie –
Isus Cel viu nu poate sta ascuns;
Iar când pe nori, cu slavă o să vie,
Îl vor vedea și cei ce L-au străpuns.

Cântați-I imnuri, plini de bucurie,
Voi toți care-ați gemut încătușați;
Sfârșitu-s-a azi timpul de robie,
Isus e viu, iar voi eliberați!

Din crucea Lui curg valuri de iubire,
Ducând viață, pace-n unda lor …
Tresaltă azi și cântă omenire!
Isus e viu – tu ai Mântuitor!

Voi toți care zăceți fără putere
Și vă târâți viața prin noroi –
Isus a biruit prin înviere,
Isus trăiește azi și pentru voi.

Și-n ziua glorioas-a revederii
Când vom zbura spre Patria de sus,
Noi vom cânta în corul Învierii,
Cântarea biruinței lui Isus!

Petru Dugulescu

DUREREA PĂRĂSIRII

 

isus cruceSi pe la ceasul al noualea, Isus a strigat cu glas tare: „Eli, Eli, lama sabactani?”, adica: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Mat.27:46

DUREREA PĂRĂSIRII

Priviţi-L pe Mântuitorul în adâncurile durerii. Nici un alt loc nu este mai plin de durere decât Calvarul şi nici un alt moment atât de sfâşietor ca cel în care Christos strigă „Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit?” In momentul acesta, slăbiciunea fizică se uneşte cu tortura mentală a ruşinii şi infamiei la care era supus. Agonia spirituală cauzată de lipsa prezenţei Tatălui întrecea orice limită şi durerea devenise insuportabilă. Era cel mai întunecat ceas al groazei. Coborâse acum în fundul abisului suferinţei. Nici un om nu poate înţelege pe deplin aceste cuvinte. Unii dintre ei cred că avem dreptul să strigăm uneori „Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit?” într-adevăr, sunt vremuri în care zâmbetul Tatălui este eclipsat de nori şi întuneric, dar atunci trebuie să ne amintim că Dumnezeu nu ne părăseşte niciodată. In cazul nostru, este o părăsire iluzorie; în cazul lui Christos a fost o părăsire reală. Noi suferim când simţim că dragostea Tatălui ne este retrasă pentru puţin timp; dar cine poate spune cât de adâncă a fost agonia Fiului, în momentul în care Tatăl şi-a întors faţa de la El? In cazul nostru, strigătul este cauzat adesea de necredinţă.
In cazul Său, era urmarea unui fapt îngrozitor, fiindcă Dumnezeu îşi întorsese într-adevăr faţa de la El. O, suflet sărman care ai trăit odinioară în prezenţa Domnului, dar acum te-ai cufundat în întuneric, aminteşte-ţi că El nu te-a părăsit cu adevărat. Dumnezeul care se ascunde în nor este tot Dumnezeul nostru, şi ne iubeşte la fel de mult şi atunci când se învăluie în toată strălucirea harului. Dar de vreme ce gândul că Dumnezeu ne-a părăsit ne cufundă într-o asemenea suferinţă, cum credeţi că a fost sufletul Mântuitorului când a strigat „Dumnezeule!
Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit?„

 

 

 

 

 

Mesaj de Paște – 2016

cer cruce multumireCătre,
Bisericile baptiste din Comunitatea Caraș Severin
Cu dragoste sfântă va adresăm câteva cuvinte cu prilejul sărbătorii Invierii Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos. Este un dar de la Dumnezeu să putem și în acest an 2016 să comemorăm prin adunări speciale acest eveniment. Ne bucuram de toți cei care sunt activi în Trupul lui Hristos și sunt prezenți la fiecare serviciu de închinare al bisericii. Ii salutăm cu drag pe cei care s-au întors la casele lor și sunt in aceste zile împreună cu cei dragi. Ne exprimăm recunoștința și mulțumirea noastră pentru toți cei care duc greul și povara lucrării în bisericile baptiste din Comunitatea noastră. Ne rugăm pentru cei care sunt în suferință fizică sau își trăiesc la casele lor povara neputințelor bătrâneții. Vă chemăm la comemorarea Învierii Domnului într-un spirit de pace, mulțumire și recunoștință, glorificându-L pe Dumnezeu și proclamând Evanghelia.
Învierea Domnului este evenimentul care vine din trecut, vorbește în prezent și străbate viitorul. Încununare a sacrificiului divin, Învierea Domnului este pentru noi, credincioșii baptiști, un fapt istoric aducător de încredere și speranță. Știm astfel în Cine am crezut. Avem speranță atunci când corabia vieții noastre e lovită de suferință și necaz în drumul ei spre eternitate. Mântuitorul Înviat se duce în cer ca să devină Constructorul care ne pregătește locul veșnic. Să proclamăm cu bucurie : Hristos a Înviat! Slavă și onoare Lui!
COMITETUL COMUNITĂȚII BISERICILOR BAPTISTE
DIN CARAȘ-SEVERIN
P1730157Președinte,
Pastor Ilie Milutin

Florii – Biserica baptistă Speranța Reșița

Ce mare Har!

Alianța Evanghelică din România: Apel la rugăciune

Festivalul Național „Soli Deo Gloria” 2016

Liceul Teologic Baptist Reșița a participat cu un număr de 19 elevi la Festivalul Național „Soli Deo Gloria” care s-a desfășurat la Arad în perioada 14-16 aprilie 2016. Festivalul cuprins în Calendarul Concursurilor Naționale Școlare al Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, ajuns la ediția a XXII-a a reunit un număr de 310 elevi din 14 unități școlare, care au prezentat un concert la finalul activității dirijat de către Kenneth Tucker, absolvent al Conservatorul Regal din Belgia.

Director,
prof. Szucs Alexandru

 

poza soli deo gloria

Conferința pentru cadre didactice „Educația creștină în secolul XXI”

antet ltb 2016

Conferința cadrelor didactice „Educația creștină în secolul XXI” derulată în cadrul Simpozionului Didactica Internațional în 9 aprilie 2016 la Reșița. Evenimentul a fost organizat de Asociația Internațională a Școlilor Creștine, Casa Corpului Didactic Caraș-Severin, Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin, Primăria Reșița și Liceul Teologic Baptist Reșița în colaborare cu Colegiul Național „Traian Doda” Caransebeș, Liceul „Mathias Hammer” Anina, Liceul Teoretic „Eftimie Murgu” Bozovici, Școala Gimnazială „Pavel Bordan” Grădinari.  Au participat 210 de cadre didactice din județele: Brașov, Sibiu, Bihor, Arad, Timiș, Hunedoara, Caraș-Severin. La momentul festiv al evenimentului a participat corul Liceului Teologic Baptist Reșița.

alexsucs

Director – Liceul Teologic Baptist Reșița,
prof. Szucs Alexandru

 


_DSC0596 conferinta1.JPG

IMG_1552 conferinta2.jpg

_DSC0537 conferinta3