Comunitatea Bisericilor Creştine Baptiste Caraş-Severin

Si pe la ceasul al noualea, Isus a strigat cu glas tare: „Eli, Eli, lama sabactani?”, adica: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Mat.27:46

DUREREA PĂRĂSIRII

Priviţi-L pe Mântuitorul în adâncurile durerii. Nici un alt loc nu este mai plin de durere decât Calvarul şi nici un alt moment atât de sfâşietor ca cel în care Christos strigă „Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit?” In momentul acesta, slăbiciunea fizică se uneşte cu tortura mentală a ruşinii şi infamiei la care era supus. Agonia spirituală cauzată de lipsa prezenţei Tatălui întrecea orice limită şi durerea devenise insuportabilă. Era cel mai întunecat ceas al groazei. Coborâse acum în fundul abisului suferinţei. Nici un om nu poate înţelege pe deplin aceste cuvinte. Unii dintre ei cred că avem dreptul să strigăm uneori „Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit?” într-adevăr, sunt vremuri în care zâmbetul Tatălui este eclipsat de nori şi întuneric, dar atunci trebuie să ne amintim că Dumnezeu nu ne părăseşte niciodată. In cazul nostru, este o părăsire iluzorie; în cazul lui Christos a fost o părăsire reală. Noi suferim când simţim că dragostea Tatălui ne este retrasă pentru puţin timp; dar cine poate spune cât de adâncă a fost agonia Fiului, în momentul în care Tatăl şi-a întors faţa de la El? In cazul nostru, strigătul este cauzat adesea de necredinţă.
In cazul Său, era urmarea unui fapt îngrozitor, fiindcă Dumnezeu îşi întorsese într-adevăr faţa de la El. O, suflet sărman care ai trăit odinioară în prezenţa Domnului, dar acum te-ai cufundat în întuneric, aminteşte-ţi că El nu te-a părăsit cu adevărat. Dumnezeul care se ascunde în nor este tot Dumnezeul nostru, şi ne iubeşte la fel de mult şi atunci când se învăluie în toată strălucirea harului. Dar de vreme ce gândul că Dumnezeu ne-a părăsit ne cufundă într-o asemenea suferinţă, cum credeţi că a fost sufletul Mântuitorului când a strigat „Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit?„

Către,
Bisericile baptiste din Comunitatea Caraș Severin

Cu dragoste sfântă va adresăm câteva cuvinte cu prilejul sărbătorii Invierii Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos. Este un dar de la Dumnezeu să putem și în acest an 2016 să comemorăm prin adunări speciale acest eveniment. Ne bucuram de toți cei care sunt activi în Trupul lui Hristos și sunt prezenți la fiecare serviciu de închinare al bisericii. Ii salutăm cu drag pe cei care s-au întors la casele lor și sunt in aceste zile împreună cu cei dragi. Ne exprimăm recunoștința și mulțumirea noastră pentru toți cei care duc greul și povara lucrării în bisericile baptiste din Comunitatea noastră. Ne rugăm pentru cei care sunt în suferință fizică sau își trăiesc la casele lor povara neputințelor bătrâneții. Vă chemăm la comemorarea Învierii Domnului într-un spirit de pace, mulțumire și recunoștință, glorificându-L pe Dumnezeu și proclamând Evanghelia.

Învierea Domnului este evenimentul care vine din trecut, vorbește în prezent și străbate viitorul. Încununare a sacrificiului divin, Învierea Domnului este pentru noi, credincioșii baptiști, un fapt istoric aducător de încredere și speranță. Știm astfel în Cine am crezut. Avem speranță atunci când corabia vieții noastre e lovită de suferință și necaz în drumul ei spre eternitate. Mântuitorul Înviat se duce în cer ca să devină Constructorul care ne pregătește locul veșnic. Să proclamăm cu bucurie : Hristos a Înviat! Slavă și onoare Lui!

COMITETUL COMUNITĂȚII BISERICILOR BAPTISTE
DIN CARAȘ-SEVERIN

Președinte,
Pastor Ilie Milutin