La sfârşitul secolului al XIX-lea, în apropiere de Chicago, în suburbia Evanston, se afla cea mai mare universitate metodistă. Într-o dimineaţă de vară, s-a zvonit că pe mare, în apropiere de Evanston, ar fi naufragiat un vapor. Studenţii şi locuitorii oraşului au aleargat jos la mal şi au văzut ȋn depărtare vasul sfărâmat scufundându-se. Eduard Halley, un foarte bun ȋnotător, s-a dezbracat, şi-a leagat ȋmprejurul trupului o funie al cărui capăt l-a azvârlit la mal, a sărit ȋn valuri, a ȋnoatat până la rămăşiţele vasului, a apucat o persoană şi a făcut semn privitorilor să-l tragă la mal. Apoi din nou s-a aruncat ȋn mijlocul talazurilor spumegânde, a apucat o altă persoană şi a adus-o la mal ȋn siguranţă. A făcut drumul acesta de zece ori, apoi a obosit peste măsură. Între timp, s-a aprins un foc la mal, la care cutezătorul ȋnotător, de-abia ţinându-se pe picioare, a ȋncercat să-şi ȋncălzească mâinile şi picioarele ȋnţepenite de efort. Cum stătea şi privea peste apă, a văzut ȋn depărtare nişte oameni luptându-se cu valurile. – Băieţi, a strigat el, trebuie să mă duc din nou. – Nu, nu se poate, au răspuns ei, ar fi cu totul zadarnic. Eşti foarte obosit şi n-ai mai putea să salvezi pe nimeni. O astfel de ȋncercare din partea ta ar ȋnsemna pur şi simplu o sinucidere. – Băieţi, dar ei sunt gata să se ȋnece şi ȋn orice caz eu vreu să ȋncerc. Orice rugăminte a fost de prisos. Şi din nou a ajuns ȋn apă, ȋn luptă dârză cu valurile turbate. A apucat pe un om care cu greutate se menţinea la suprafaţa apei şi l-a adus ȋn siguranţă la mal. Apoi a mai salvat ȋncă patru oameni. Cu greu a ajuns la mal pentru a se ȋncălzi din nou la foc. Însă, privirea i-a alunecat iar către spuma mării. Deodată a zărit un buştean, ridicându-se şi coborându-se odată cu valurile, şi capul unui bărbat lângă trupul unei femei aproape inerte. – Băieţi, spune Eduard, acolo un bărbat şi o femeie ȋncearcă să se salveze. Ei observă cum buşteanul pluteşte către un şir de stânci ce ȋşi scoteau vârfurile din apă şi ştiau că asta ȋnseamnă moartea sigură a celor doi naufragiaţi. – Băieţi, eu vreau să-i ajut. – Nu, cu nici un chip, Eduard, tu nu mai poţi, au strigat ei. Eşti la capătul puterilor. Dar el nu s-a lăsat reţinut: – Voi ȋncerca. Zis şi făcut. A ajuns cu greu la buşteanul plutitor, şi-a adunat puterile care ȋncepuseră să-l părăsească şi a ocolit cu buşteanul locul periculos, ȋndreptându-l spre mal. El ȋnsuşi a fost tras la mal de mâini prietenoase şi dus ȋn camera sa. A fost aşezat pe pat, s-a aprins focul ȋn vatră şi fratele său, John, a vegheat toată noaptea la căpătâiul său. Eduard a ȋnceput să delireze. În vreme ce John stătea dus pe gânduri la fereastră, a auzit deodată paşi ȋnceţi ȋnapoia sa; cineva l-a apucat de umeri, el s-a ȋntors şi l-a văzut pe Eduard, care-l privea gânditor. – Ce-i cu tine, Eduard? – John, spune-mi, am făcut eu tot ce mi-a stat ȋn putinţă?, a fost ȋntrebarea bolnavului, drept răspuns. – Da, Eduard, ai salvat 17 oameni! – Asta o ştiu, spuse el, dar mi-e teamă că n-am făcut tot ce trebuia să fac. John, spune-mi sincer, tu crezi că am făcut totul? John l-a dus din nou la pat şi s-a aşezat lângă el. În noaptea aceea, Edward s-a trezit de mai multe ori şi întreba de fiecare dată acelaşi lucru: – John, am făcut tot ce s-a putut? Şi mereu primea acelaşi răspuns de la fratele lui: – Eduard, ai salvat 17 vieţi de la moarte sigură! – Oh, ştiu John, ştiu, dar totuşi, dacă aş fi putut să salvez ȋncă unul cel puţin!
Urmaşi ai lui Cristos, noi toţi ne aflăm astăzi la ţărmul unei mări furtunoase. Dacă aruncăm o singură privire peste marea aceasta tulburată a vieţii, vedem peste tot mii de naufragiaţi pe marea vieţii. Vom sta oare aici liniştiţi cu mâinile ȋncrucişate ȋn timp ce ei se ȋneacă şi dispar, se cufundă ȋntr-o veşnicie pierzare? Biblia spune: „Rodul celui neprihănit este un pom de viaţă, şi cel înţelept câştigă suflete” (Proverbe 11:30). Eşti un câştigător de suflete?
Recunoaştem deschis că familia a fost mereu sub asediu încă din zorii istoriei – prin neînţelegeri, abuzuri de tot felul, divorţ, adulter etc. Însă, atacul la care este supusă de data aceasta a devenit mai profund, mai răspândit şi mai evident ca oricând. Adversarii familiei tradiţionale nu se mai mulţumesc doar să declare că nu le place familia instituită de Dumnezeu, ci dovedesc într-un mod cât se poate de emfatic că urmăresc distrugerea ei, pentru a o putea recrea şi redefini după bunul plac. Deşi Biblia afirmă că „Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. Dumnezeu i-a binecuvântat şi le-a zis: «Creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul… »” (Geneza 1:27-28), adepţii stângii liberale (implicit sau explicit şi ai mişcării LGBTQ(QIAPPK+) încearcă să ne convingă că familie nu este doar cea alcătuită dintr-un bărbat şi o femeie, plus copii, ci şi cea compusă din doi bărbaţi, două femei, mai mulţi bărbaţi şi o femeie, mai multe femei şi un bărbat, un om şi un animal, un om şi o păpuşă şi orice altă deviaţie le poate născoci mintea. Observăm, aşadar, că nu doar funcţionalitatea familiei este atacată, ci însăşi natura ei a devenit obiectul celei mai violente persecuţii. De ce? Care este scopul năruirii familiei tradiţionale? Deşi prea puţini o recunosc deschis, revolta împotriva familiei biblice este, de fapt, o revoltă împotriva moralităţii biblice. Distrugerea familiei înseamnă distrugerea oricăror norme şi valori morale, iar distrugerea normelor morale duce la distrugerea societăţii aşa cum o ştim astăzi. Şi cine ar mai putea opri tăvălugul imoralităţii şi anarhiei odată ce a fost pornit? Sau, după cum spune David în Psalmul 11:3: „Şi când se surpă temeliile, ce ar mai putea să facă cel neprihănit?”. În contextul imediat al acestui verset biblic, David zice: „Căci iată că cei răi încordează arcul, îşi potrivesc săgeata pe coardă, ca să tragă pe ascuns [împotriva] celor cu inima curată” (v. 2). Parcă ar fi un articol din ziarul de astăzi! Oameni cu agende ascunse concep planuri subversive pentru a submina stâlpii de susţinere ai societăţii, conştienţi fiind că, dacă stâlpii pe care se sprijină o societate se prăbuşesc, întreaga societate se năruie. Puterea unei societăţi a constat întotdeauna şi continuă să constea în tăria familiilor ce o alcătuiesc, indiferent de timp, nivel de cultură sau starea economică. Iar tăria familiei vine din ascultarea de Dumnezeu şi de Biblie. Susţinătorii familiei tradiţionale (biblice) nu sunt nici bigoţi, nici habotnici, nici homofobi, nici inadaptaţi social, nici extremişti intoleranţi şi insensibili, ci sunt oameni preocupaţi să asculte de Dumnezeu – Cel care a creat şi definit familia – şi să lase generaţiilor viitoare o moştenire morală, religioasă şi culturală de care să nu le fie ruşine.
Johnny, un puști de 5 anișori, foarte isteț, i-a spus tatălui său că i-ar place să aibă un frățior mai mic și pe lângă cererea sa era gata să faca orice să ajute. Tatăl său, un bărbat de 35 de ani, s-a oprit un moment și apoi a răspuns: „Îți spun eu ce să faci. Dacă te rogi în fiecare zi timp de două luni îți garantez că Dumnezeu îți va da un frățior!” Johnny a răspuns foarte pozitiv la propunerea tatălui sau și în seara aceea s-a dus în dormitorul său și a început să se roage pentru un frățior mai mic. S-a rugat în fiecare seară pentru un frățior timp de o lună, dar după acea perioada a început să fie tot mai sceptic. A privit împrejur și a aflat că ceea ce cerea el nu se întamplase niciodată în acea zonă. Nu te rogi două luni după care BANG! Apare un frățior. Așa că Johnny s-a oprit din rugăciune. După o alta lună mama lui Johnny a fost dusă la spital. Când s-a întors acasă, părinții l-au chemat în dormitorul lor. A intrat precaut, fără însă să se aștepte să găsească ceva, dar acolo se afla o grămăjoară acoperită lângă mama sa. Tatăl său a tras pătura ți iată … nu un bebeluș, ci doi! Mama sa a avut gemeni! Tatăl lui Johnny a privit la el și a spus: „Nu ești bucuros că te-ai rugat?” Johnny a ezitat după care a privit la tatăl său și a spus: „Dar tu nu te bucuri că m-am oprit după o lună?” 🙂
Tatăl lui Johnny a știut în avans că rugăciunile fiului său vor avea un răspuns iar Tatăl nostru ceresc știe și El în avans dacă rugăciunile noastre vor fi sau nu împlinite. El poate vedea viitorul. Biblia ne spune, de asemenea, că Dumnezeu cunoaște dorințele și nevoile noastre chiar înainte să le spunem. Deci de ce să ne mai rugăm? În primul rând pentru că Dumnezeu vrea să îi demonstrăm credința în El. El vrea sa îi demonstrăm dependența de El. De aceea Isus ne-a învățat să ne rugăm: „Dă-ne noua astăzi pâinea cea de toate zilele.” Dumnezeu știe că avem nevoie de mâncare și de îmbrăcăminte și de sănătate și chiar de frățiori (uneori). Dar Dumnezeu vrea să mergem la El în rugăciune oricum. Rugăciunea este un lucru foarte puternic. Rugăciunea noastră contează! Acesta nu este doar un exercițiu de credință. Da, Dumnezeu știe ce ne așteaptă în viitor, dar dacă nu ne rugăm uităm de dreptul nostru de a influența viitorul și de a fi de acord cu Dumnezeu referitor la viitor. El așteaptă, dornic să audă vești de la tine!
Cu ajutorul lui Dumnezeu între 4-9 august 2024, a avut loc Olimpiada biblică Faza națională, ediția 24. Au participat peste 70 de copii din 8 comunități din țară! În urma concursului cei din Caraș-Severin au obținut următoarele rezultate:
Grupa mică: locul 3 Turnea Bianca (Ghetsimani Caransebeș), mențiunea 2, Cojocaru Ionatan (Bozovici) și mențiunea 5 Gherghel Elena (Speranța Reșița). Grupa mare: mențiunea 1 Cojocaru David (Bozovici) și mențiunea 6 Foiaș Sara (Ghetsimani Caransebeș).
Domnul să binecuvânteze lucrarea cu copiii din casele noastre și Bisericile unde slujim!
La jumătatea lunii iunie, când majoritatea tinerilor și adolescenților se bucură de timpul plăcut de afară și așteaptă, cu sufletul la gură, sunetul zăngănitor al ultimului clopoțel care să marcheze încheierea anului școlar, mai multe grupuri de copii însoțiți de lideri și învățători ai școlilor duminicale au avut prilejul nimerit de a se întâlni, din postura de adversari, dar și de prieteni la Coronini. Probabil la fel cum sătenii acestui sat pitoresc al Banatului Montan au rămas nedumeriți, când au văzut zecile de participanți și freamătul creat într-o zi de sâmbătă liniștită, așa se întreabă cei din jur care aud că se oganizează olimpiade de religie sau care au drept obiect de studiu Sfânta Scriptură. Într-o lume adânc secularizată în care încrederea nu mai este de mult timp o virtute de cinste, primim tot felul de filosofii care ne îndeamnă să ne acceptăm condiția umană și să ne urmăm simțirile inimii, să jucăm după curentele ideologice care abundă împrejurul nostru. Într-un astfel de context, în care vedem că omul este neputincios în fața măreției divine, nu putem decât să ne ațintim ochii înspre Dumnezeu, cel adorat și onorat de unii, contestat și batjocorit de alții. Scopul acestei adunări a fost aceea de a pregăti un concurs biblic destinat copiilor și tinerilor de toate vârstele prin care se urmărește impulsonarea lor pentru a cerceta, memora și medita asupra textelor sacre care au avut puterea de a schimba numeroase vieți de-a lungul secolelor, făcând din aceia care erau fii ai întunericului, copii ai lui Dumnezeu, primind o nouă natură după al Său chip desăvârșit. (Coloseni 1:12-14).
Cultul baptist, din care fac și eu parte, ia parte, anual, la acest eveniment de seamă al Uniunii Bisericilor Creștine din România. Comitetul de lucru stabilește o serie de opt cărți de căpătâi pe care să le studieze elevii care se încumetă să petreacă ore în șir ca să își adune o comoară de neprețuit de îndemnuri din Cuvântul lui Dumnezeu. Și anul acesta, pe lângă întrebările și versetele care au fost cuprinse într-un manual special conceput (Jocul cu copiii, nu e o joacă, autor Ovidiu Blaj) pentru activitățile didactice din cadrul bisericilor la departamentele pentru cei mici, testul a urmărit să evidențieze performanța, așa că au avut de parcurs mai mulți itemi. Diferența dintre această olimpiadă și cea de religie organizată de către Ministerul Educației constă în faptul că aici accentul cade pe cunoștințele teoretice, spre deosebire de cea de-a doua unde există mai mult loc pentru interpretarea și internalizarea mesajului divin.
De ce ar trebui să ne încurajăm copiii să fie implicați în acest demers asiduu? Dincolo de câștigul spiritual pe care îl au, prin faptul că Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, poate să deștepte conștiința noastră ,,din somnul cel de moarte”, organizatorii au pregătit o serie de surprize pentru toți participanții. În primul rând, ineditul acestei ediții l-a reprezentat faptul că a urmat tiparul unei tabere, unde pentru două zile cu toții au petrecut un timp de părtășie benefică în zona Clisurii Dunării, un loc perfect pentru agrement, dar și mai potrivit pentru a medita la măreția creației Domnului nostru care a pictat un strop de paradis și în județul nostru. Încă de vineri au sosit echipajele, s-au cazat, au servit mesele la Pensiunea Elis și s-au bucurat de ocazia de a sluji print-un program la o biserică locală „Maranata” din Moldova Nouă. Seara au mai stat să facă o ultimă pregătire, urmând ca dimneața următoare, cu ultimele emoții în piept, să se îndrepte înspre școala din acest sat pescăresc. După explicații, toți au primit testele, conform regulamentului, și au răspuns la cele trei părți. La expirarea timpului alocat, ne-am întors la pensiune pentru a lua prânzul, nu înainte de a mulțumi pentru hrana dăruită, rugându-ne și cântând în public. Dacă desertul a venit ca o mană cerească în canicula respectivă, ne-am echipat ca să mergem la o plimbare și să descoperim frumusețile locului, să îl simțim pe Dumnezeu mai aproape în mijlocul răcoroasei păduri. La final, festivitatea de premiere a avut loc la căminul cultural, unde au fost prezente oficialitățile comunei și reprezentanții bisericilor. Participanții au plecat acasă cu premii, cei mai buni calificându-se la etapa națională. Astfel s-a mai încheiat un capitol din această frumoasă poveste.
De ce am ales să prezint, succint, activitățile acestor zile cu un program intens? Deși eu mă apropii de vârsta la care doresc să mă retrag și să predau ștafeta altor generații de copii dornici să asimileze învățătura sănătoasă a Vechiului și Noului Testament, mă uit în urmă cu nostalgie și afirm, cu seriozitate, că ambientul întâlnit în cadrul unei asemenea competiții m-a ajutat să mă dezvolt pe plan spiritual și să leg prietenii durabile. Cu toate că am obținut rezultate îmbucurătoare, cel mai mare câștig pe care l-am dobândit a fost acela că am reușit să îl cunosc pe Dumnezeu într-un mod personal.
Ceea ce doresc să afirm este că le mulțumim tuturor pentru contribuțiile financiare și logistice, pentru ospitalitate, amabilitate și, nu în ultimul rând, pentru rugăciunile fierbinți. La fel cum citim și în cartea cărturarului Ezra, Dumnezeu a fost neschimbat, îndurător și un sfetnic de excepție în aceste călătorii provocatoare, fiindcă ,,mâna cea bună a Domnului” ne-a acoperit cu dragostea Sa părintească. Și, mai mult decât atât, este de apreciat mobilitatea credincioșilor din localitatea Coronini, care ne-au slujit cu multă dăruire, deși au trecut prin niște încercări cu nici 24 de ore înainte. Dumnezeu să îi întărească prin Cuvântul Său: Evrei 6:10!
Ionuț Mateș
Aspecte tehnice ale Olimpiadei Biblice – faza pe comunitatea de Caraș-Severin
păstor George Cojocaru
Anul acesta, Comunitatea Bisericilor Creștine Baptiste de Caraș-Severin, a organizat prin departamentul de lucrare cu copiii și tinerii, faza pe județ a Olimpiadei! Datorită coordonării, implicării și promovării, care a fost făcută de reprezentanții comunității, de păstori din județ și de lucrători de școală duminicală, acest eveniment s-a bucurat de participarea a 55 de copii, însoțiți de 19 părinți sau învățători de grupe și 2 păstori. Perioada a fost 14-15 iunie, cu participarea copiilor din 9 Biserici: „Noul Legământ” Bănia (4 participanți); Bozovici (4 participanți); „Ghetsimani” Caransebeș (9 participanți); „Sfânta Treime” Caransebeș (7 participanți); „Emanuel” Grădinari (7 participanți); „Sion” Lăpușnicu Mare (7 participanți); „Speranța” Reșița (6 participanți); „Speranța” Șopotu Vechi (1 participant); Vermeș (10 participanți).
Cazarea și masa au fost la Pensiunea Elis, din Coronini, slujirea de vineri seara la Biserica Baptistă „Maranata” din Moldova Nouă, concursul de sâmbătă la Școala Generală din Coronini, premierea la Căminul cultural din aceași comună. Copiii au fost împărțiți în 5 grupe, respectiv grupa mică (clasele I-IV); grupa mijlocie (clasele V-VI); grupa mare (clasele VII-VIII); liceu (clasele IX-XII) și studii superioare (facultate-master).
Testul împărțit pe 3 etape, a cuprins întrebări, versete și sarcini diferite din 5 cărți ale Scripturii: 1, 2 Samuel, Ezra, Proverbe din Vechiul Testament, respectiv Galateni din Noul Testament! Punctajul maxim a fost de 178 de puncte, iar 4 din câștigători grupelor, au trecut de 172,5. În continuare un tabel cu numele și clasarea participanților:
Familia este proiectul exclusiv al lui Dumnezeu. El a conceput viața de familie ca o construcție între un bărbat şi o femeie pentru toată viața. Familia este cea mai importantă construcție de sub soare. Este concepută de Domnul să reziste o viață întreagă. De felul cum decurg lucrurile aici depinde starea bisericii şi a societății. Cum putem avea o căsnicie fericită în zile când familia este sub asediul diavolului şi al iadului? Care sunt stâlpii de rezistență ai familiei? Ca să înțelegem cât mai bine mesajul o să folosesc cuvinte şi expresii simple şi pe înțelesul tuturor.
Potrivire. Înseamnă Unul pentru altul. Este primul stâlp important care ajută edificiul căsniciei să reziste toată viața. La Dumnezeu nu există ”căsătorie de probă.” El face toate lucrurile durabile din start.”Ajutorul potrivit” este conceput de Creator. El cunoaşte ”coasta” care trebuie transplantată ca să nu existe respingere. În timp ce scriu, tocmai am primit un mesaj de la o mamă cu 4 copii despre decizia soțului ei de a divorța. Unde Dumnezeu este lăsat să facă potrivirea nu există divorț. Există doar dragoste. Când îți întemeiezi familia pe alegerea făcută de EL înțelegi că partenerul de viață este darul Lui pentru tine. Atunci armonia, pacea, înțelegerea şi binecuvântarea vor fi la ele acasă în căminul tău.
Părtăşie. Liantul căsniciei este părtăşia. Adică Unul cu altul. Cuvântul ”părtăşie” înseamnă ”a face parte.” Pentru a supraviețui, familia are nevoie de comunicare permanentă. Lasă ca partenerul tău să cunoască toate bucuriile vieții dar spune-i şi despre încercările prin care treci. Nu purta singur poverile. Vei cădea sub povara lor. Dumnezeu a conceput familia ca un loc al părtăşiei, unde vii şi descarci poverile, apoi pleci încărcat de putere şi pace. Iată cum descrie Apostolul Pavel adevărata părtăşie din familia creştină: ”Vorbiți între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, şi cântați şi aduceți din toată inima laudă Domnului. Mulțumiți totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos. Supuneți-vă unii altora în frica lui Hristos.” /Ef.5:19-21/. Clar şi simplu. Rămâne să practici ceea ce spune Cuvântul şi vei beneficia de toate binecuvântările şi împlinirile care decurg de aici pentru casa ta.
Paradis. Când Dumnezeu a conceput familia a stabilit şi mediul în care să se dezvolte ca să fie împlinită şi fericită. Acest concept este Raiul din care a mai ramas doar un colț, iar modul în care se manifestă l-am numit Şi unul şi altul. ”Va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur trup.” /Geneza 2:24/, spune Cuvântul. Ca să existe rai este obligatoriu ca acolo să fie prezent El. Apoi noi doi, soțul şi soția, urmând ca în timp Dumnezeu să adauge copii şi nepoți. Atâta timp cât Domnul este pe tron în familie există pace, înțelegere, bucurie şi tot ce vine de sus. Încercările sunt trecute mai uşor alaturi de El. Când într-o familie intervine altcineva, oricine ar fi el, afară de Domnul, structura de rezistență se prăbuşeşte, iar falimentul este la uşă. Acesta este dezastrul cu care se confruntă societatea de azi. Copii pe drumuri, căsnicii ruinate, divorțuri fără număr. Şi asta pentru că Cel ce a întemeiat familia este scos afară. Cum stau lucrurile în familia ta? Dumnezeu se oferă să te ajute dar totul depinde de felul în care tu înțelegi asta. Deschide uşa şi oferă-I locul de la centru. Vei fi binecuvântat cît nu poți să-ți imaginezi împreună cu toată casa ta. Aş vrea ca la confruntarea din veşnicie să fi calificat drept un ”om cu judecată” pentru că ai zidit şi investit corect în viața ta şi în familia ta. ”A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă.” /Matei 7:25/. Aşa să-Ți ajute Dumnezeu.
În cartea Fapte găsim trei capitole, 8, 9 și 10, în care Domnul spune către trei slujitori ai Săi: „Ridică-te și mergi!“. Domnul ne cheamă pe toți să părăsim zona noastră de confort și să mergem să împlinim lucrările la care El ne-a chemat. Aceste lucrări sunt diferite, iar reacțiile slujitorilor Săi sunt diferite și ele. Dar un înger al Domnului i-a vorbit lui Filip, spunând: „Ridică-te și mergi spre sud, pe drumul care coboară de la Ierusalim la Gaza, care este pustiu“. Și s-a ridicat și a plecat. Și, iată, un etiopian, un famen, unul cu putere la împărăteasa Candace a etiopienilor, care era peste toată vistieria ei, care venise la Ierusalim ca să se închine, se întorcea și ședea în carul lui și citea din profetul Isaia … Filip, deschizând gura … i-a vestit evanghelia lui Isus. (Fapte 8.26-28,35) Primul care a auzit această chemare a fost Filip evanghelistul. El lucrase în Samaria, iar Dumnezeu Își dăduse binecuvântarea Sa acolo (vedeți Fapte 8.5-8). În această împrejurare vine chemarea Domnului către Filip. Nu ne-am fi mirat dacă Filip ar fi răspuns: «Dar, Doamne, Tu Ți-ai binecuvântat lucrarea aici! Este nevoie de mine în acest loc și este încă mult de lucrat. Și, apoi, care este rostul să merg într-un loc pustiu?». Nu auzim însă nimic de felul acesta. Scriptura ne prezintă răspunsul minunat al acestui slujitor al Domnului: „Și s-a ridicat și a plecat“. Ce ascultare frumoasă și simplă față de voia și de călăuzirea Domnului! Putem învăța cu toții două lecții importante din această întâmplare:
Domnul nu ne spune întotdeauna mai dinainte de ce ne încredințează o anumită misiune, nici ce se va întâmpla dacă urmăm călăuzirea Lui;
În ochii Domnului un singur suflet este la fel de prețios ca mulțimile de oameni din Samaria și El Își trimite slujitorii chiar și la un singur suflet care are nevoie de ajutor sau de încurajare. Ridică-te și mergi pe strada care se cheamă „Dreaptă“ și caută în casa lui Iuda pe unul cu numele Saul, din Tars. Pentru că, iată, el se roagă. (Fapte 9.11) Fapte 9 este capitolul care ne redă evenimentul dramatic al convertirii lui Saul. Pe drumul Damascului, când L-a întâlnit pe Domnul, Saul a întrebat: „Doamne, ce vrei să fac?“ – o întrebare care avea să caracterizeze viața apostolului Pavel de atunci încolo. A primit ca răspuns aceleași cuvinte pe care am văzut că Filip le-a urmat cu ascultare: „Ridică-te și mergi în cetate și ți se va spune ce trebuie să faci“. Domnul a vorbit apoi unui alt slujitor al Lui, care trăia în Damasc, unui ucenic numit Anania. Găsim din nou aici cuvintele: „Ridică-te și mergi“. Și care a fost reacția lui Anania? Una foarte diferită de cea a lui Filip. El a avut anumite obiecțiuni – „Doamne, am auzit de la mulți despre omul acesta, câte rele a făcut sfinților Tăi în Ierusalim; și aici are autoritate de la preoții de seamă ca să-i lege pe toți care cheamă Numele Tău“ (Fapte 9.13,14). Domnul, în harul Său, a dat răspuns acestor chestiuni ridicate de slujitorul Său – „Du-te, pentru că acesta Îmi este un vas ales, ca să poarte Numele Meu înaintea națiunilor și a împăraților și a fiilor lui Israel; pentru că Eu îi voi arăta câte trebuie să sufere pentru Numele Meu“ (Fapte 9.15,16). După aceste cuvinte, „Anania a mers și a intrat în casă“. Cât de frumos este felul în care el îl salută pe Pavel: „Frate Saul, Domnul m-a trimis, Isus“. Putem avea deplină încredere în Domnul și, când există anumite îngrijorări cu privire la misiunile pe care El ni le încredințează, I le putem aduce Lui la cunoștință cu toată libertatea. Însă, ori de câte ori El dorește să mergem într-o direcție, să-I dăm ascultare! El ne va da tot ceea ce avem nevoie pentru a împlini lucrarea Lui. Ridică-te dar, coboară și mergi împreună cu ei, neîndoindu-te de nimic, pentru că Eu i-am trimis. (Fapte 10.20)…
„…m-au pus păzitoare la vii. Dar via frumuseţii mele n-am păzit-o.” (Cântarea Cântărilor 1:6)
T. Campolo scria:
„Copil fiind, am cunoscut un om care a însemnat mult pentru mine. Era Edwin Bailey. Conducea observatorul astronomic de la Institutul Franklin din Philadelphia. Mergeam acolo aproape în fiecare sâmbătă doar ca să petrec timp cu el. Mintea lui enciclopedică mă fascina. Cunoştea câte ceva despre orice. Am rămas prieteni până când a murit.
Odată, după ce tocmai suferise un atac de inimă l-am vizitat la spital. Făceam eforturi de a vorbi cât mai puţin, dar i-am povestit despre locurile pe unde vorbisem şi că venisem tocmai de la aeroport pentru a-l vizita. Părea că nu mă aude… Dar apoi, m-a privit şi încet m-a întrebat: „
-Tu călătoreşti peste tot în lume ca să întâlneşti diferiţi oameni care, poate peste zece ani te vor uita. Oare petreci suficient timp cu cei care contează cu adevărat?”
Această întrebare mi-a schimbat viaţa. Am decis ca de atunci încolo să nu mai sacrific din timpul celor dragi, pentru care sunt de neînlocuit, în favoarea celor care nu contau prea mult.”
Un prieten, pastor, a fost rugat să meargă la Casa Albă pentru a-l consulta pe preşedintele SUA. O deosebită onoare! Dar el a răspuns: „Nu!”, deoarece deja promisese că va fi prezent la meciul de baseball al băieţelului său. Ţara şi preşedintele au supravieţuit şi fără el. Dar fiul său nu s-a simţit niciodată mai iubit şi apreciat ca în acea zi. Înțelegeți?
„Un adevărat credincios este o ciudăţenie. El are o dragoste supremă pentru Cineva pe care niciodată nu l-a vazut; îi vorbeşte cu familiaritate, zi de zi, Unuia pe care nu-l poate vedea; el se aşteaptă să meargă în ceruri pe baza meritelor Altcuiva; se goleşte singur de sine pentru a fi umplut de Altcineva; recunoaşte că a greşit pentru a putea fi socotit drept; se coboară pentru a fi ridicat; este cel mai puternic atunci când este cel mai slab; este cel mai bogat când este cel mai sărac, cel mai fericit când îi merge cel mai rău. El moare pentru a putea trăi; el pierde pentru a putea câştiga; dăruieşte la alţii, pentru a păstra pentru el. El vede nevăzutul; el aude neauzitul şi cunoaşte necunoscutul!” (A. W. Tozer)
Ţie ţi se potriveşte o astfel de descriere? Eşti un adevărat credincios?
Comunitatea Bisericilor Creştine Baptiste Caraş-Severin 