Cum arată viața interioară a adevăratului credincios
Matei 1:18-25 (Matei 1:20-21)
Ne apropiem de evenimentele nașterii Domnului Isus Hristos și pe măsură ce o facem dorim să împărtășim cât mai mult din atmosfera primului Crăciun, dar în același timp să împărtășim din bucuria marilor oameni ai lui Dumnezeu care stăteau în așteptarea marii promisiuni a lui Dumnezeu – nașterea Mântuitorului. Oamenii sinceri de pretutindeni așteptau acest eveniment măreț, eveniment care ne umple deopotrivă și pe noi de bucurie, chiar dacă trăim la mii de ani depărtare de nașterea Domnului în grajdul din Betleem.
Când ne vorbește de nașterea Domnului Isus, Scriptura ne prezintă câteva personaje speciale, cu o viață specială, care constituie modele pentru credincioșii de astăzi în ce privește trăirea cu Dumnezeu. Deși au fost oameni ca și noi, ei excelează în credință, și chiar dacă au fost oameni simpli, ne impresionează cât de sinceri și profunzi au fost ei în relația lor cu Dumnezeu. Probabil că secretul unor astfel de oameni se găsește în cuvintele Mariei: „Iată roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!” (Luca 1:38) – adică erau robii lui Dumnezeu, care se supuneau dorinței Stăpânului lor!
Scriptura așează înaintea noastră o familie specială: Maria și Iosif care erau logodiți, dar încă necăsătoriți. La evrei familiile aranjau căsătoria tinerilor și înainte de căsătorie cu un an de zile se oficia logodna. În acest timp, cei doi erau considerați căsătoriți – deși nu trăiau împreună – și în ochii tuturor ei erau soțul celuilalt. Dacă se întâmpla ca unul din cei doi să moară în acest timp, soțul rămas era considerat a fi văduv (chiar dacă era vorba de o fecioară). Timpul acesta de logodnă era un timp de pregătire, în care soțul pregătea locuința unde urmau să stea după căsătorie. Dar în cadrul acestei căsătorii, apare o problemă de neconceput în mijlocul poporului lui Dumnezeu: „înainte ca să locuiască ei împreună, Maria s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt” (v.18). Legea era foarte clară în astfel de cazuri: femeia care s-a pângărit este vrednică de moarte! Aflarea unei astfel de vești determină o frământare și o luptă interioară imensă în viața lui Iosif și în aceste momente putem descoperi cu adevărat caracterul său. Pe măsură ce citim cele câteva versete care vorbesc despre Iosif, nu putem să nu ne îndrăgostim de acest om minunat și în același timp avem de învățat de la el cum arată umblarea cu Dumnezeu a adevăratului credincios. Iosif nu se grăbește în a acționa în baza Legii, ba chiar se pare că prin tot ce face el cunoaște tare bine ce înseamnă harul lui Dumnezeu.
De multe ori ne întrebăm: „Cum arată viața interioară a adevăratului credincios care se pregătește să se întâlnească cu Hristos?” Iosif soțul Mariei, mama Domnului Isus este un credincios autentic, și prin intermediul lui, putem înțelege ce îi caracterizează viața interioară a unui adevărat copil al lui Dumnezeu:
Un spirit de compasiune și sensibilitate
Un astfel de spirit nu poate veni decât dintr-o dragoste profundă. Chiar dacă părinții aranjau căsătoriile (lucru care se întâmplă și astăzi în Orient), odată logodiți, tinerii se dedicau pe deplin acestei căsătorii și știau că doar moartea îi mai desparte. În ciuda așteptărilor noastre ca relația dintre cei doi să fie una de acceptare reciprocă și îngăduință, la Iosif putem vedea foarte bine că inima lui s-a legat profund de Maria și dacă era vorba să se ajungă la aplicarea Legii (care cerea moarte), l-ar fi durut enorm. Pe de altă parte, inima lui curată îl determina să stea departe de tot ceea ce este păcat și Scriptura ne spune că lui îi era teamă să o ia pe Maria la el (v.20) și să o salveze din situația în care se afla ea, nedorind să păcătuiască înaintea lui Dumnezeu prin ascunderea păcatului și unire cu o păcătoasă (în cazul în care ea era însărcinată fiindcă a păcătuit). În loc să se revolte și să o acuze pe Maria, Iosif suferă din dragoste împreună cu ea! Omul acesta era de o compasiune și de o sensibilitate ieșită din comun. Să suferi pentru cel care ți-a greșit și să nu-i dorești răul ci binele, frământându-te tot tu să găsești soluția! Secretul ne este dezvăluit de Cuvântul lui Dumnezeu: „Iosif, bărbatul ei, era un om neprihănit” (v.19).
Cred că Iosif a înțeles bine inima lui Dumnezeu care suferea pentru păcatul omenirii și era gata să ofere soluția, chiar dacă acest lucru l-a costat enorm: L-a făcut pe Fiul Său care nu a cunoscut păcat, să fie păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu prin El (2 Corinteni 5:21). Despre Iosif ni se spune că el nu voia ca Maria nici măcar să fie făcută de rușine înaintea lumii și de aceea nu dorea să o demaște că era însărcinată – cu atât mai mult să fie ucisă cu pietre cum prevedea Legea! El nu a făcut demersurile legale și nici măcar nu a început cercetările să vadă cine este tatăl copilașului pe care îl poartă Maria, ci simțea cu ea și suferea pentru ea! De aceea, el decide:
- să nu acționeze în pripă – v.20 – se gândea mult la situația în care se afla familia lui și care ar fi cea mai bună soluție de rezolvare. Când lucrurile iau o întorsătură nedorită, se pare că Iosif aleargă la sfatul lui Dumnezeu. Nu cred că doar s-a rugat, ci cred că a strigat la Dumnezeu ca să-i arate calea pe care trebuie să meargă și ce să facă într-o astfel de situație. Dacă ar fi acționat necugetat, înainte de a primi răspuns de la Domnul, nu numai că ar fi regretat, dar ar fi compromis mult lucrarea Domnului Isus de mai târziu! Mulți nu-și dau seama că prin atitudinile lor și vorbele care le aruncă la supărare aduc mult rău lucrării lui Dumnezeu!
- să nu o arate cu degetul – v.19a – pentru a nu fi făcută de rușine. Nu a spus nimănui nimic și nu i-a reproșat nimic, ca nu cumva să audă și alții discuția lor. Prefera să sufere mai bine el, decât să sufere în vreun fel ea! Dragostea adevărată acoperă totul și suferă totul, nu trâmbițează totul (1 Corinteni 12:7)! El a decis să nu popularizeze cele întâmplate, știind că nu mai este nimic de făcut pentru schimbarea lucrurilor din trecut – doar viitorul mai putea fi decis! Știa că prin reproșuri nu câștigă nimic, ci doar rănește mai mult! Nu o pune pe Maria la stâlpul infamiei, ci preferă să sufere în tăcere!
- să lase ca ocara să cadă asupra lui – v.19b – și probabil că în inima lui înclina spre a o lăsa pe ascuns, ceea ce însemna ca el să plece și lumea să creadă că el a lăsat-o însărcinată (că nu s-a putut stăpâni) și pe deasupra a și părăsit-o. În felul acesta Maria scăpa de rușine și pedeapsă, iar numele lui, nu al Mariei ar fi fost de ocară în Nazaret. Deși era un om de afaceri, probabil un tâmplar prosper și cunoscut de mulți, este gata de dragul Mariei să lase totul în urmă și să plece cât mai departe. Pentru Iosif nu conta ce zice lumea despre el, ci conta dacă suferă sau nu Maria, și preferă să o salveze pe Maria.
Iosif se trudea să pregătească cele necesare viitoarei lui familii, se îngrijea de casa unde urmau să locuiască și strângea banii de nuntă, fiind obligația mirelui, și dintr-o dată totul se ruinează. Cu siguranță că Iosif s-a simțit trădat, abandonat, înșelat, confuz, tratat nedrept deși era neprihănit, dar toate acestea nu îl scot din echilibrul interior, dovedind că este cu adevărat un om al lui Dumnezeu, care se teme de Domnul. Ce am fi făcut noi într-o astfel de situație? Cum am fi reacționat? Am fi plâns și am fi strigat să ne audă tot satul, sau am fi ales să suferim în tăcere ca Iosif, fără a se da de gol în vreun fel înaintea celor cu care intra în contact în viața de zi cu zi? Iosif nu numai că nu a povestit ce este în familia lui, dar nici nu s-a arătat celorlalți ca să le dea de bănuit că ar fi o problemă acasă. Numai el și Domnul știau durerea din inima lui (nici părinții lui măcar, ca nu cumva Maria să fie făcută de rușine și respinsă sau dată de gol de cei din familie)! E tare greu când ai o problemă pe care nu o poți discuta cu nimeni, numai cu Dumnezeu! Iosif aștepta în tăcere ajutorul și călăuzirea Domnului!
Un spirit de umilință și deschidere
Iosif se afla în mijlocul furtunilor vieții, când corabia vieții sale pentru o vreme (nu știm cât de lungă a fost ea) plutea în derivă. Nu știa ce cale să aleagă și nu știa ce este cel mai bine în ochii Domnului. El nu se crede spiritual și nici nu se vede a fi cel mai sfânt om de pe pământ, ci în umilință își recunoaște neputința și faptul că nu știe ce să facă într-o astfel de împrejurare. E mai ușor să dai sfaturi altora decât să treci tu printr-o astfel de situație! Iosif nu este creștinul care crede că le știe pe toate, ci omul zbuciumat, care probabil să și-a pierdut somnul și cheful de a mai trăi (dacă cea mai dragă lui ființă de pe pământ l-a trădat). Probabil că s-a izolat și zi și noapte se întreba și striga la Domnul să-i arate ce să facă cu Maria și bebelușul ei. În v.20 citim că „pe când se gândea la aceste lucruri i s-a arătat în vis un înger” – ceea ce ne face să credem că era epuizat și moțăia gândindu-se mereu la același lucru. Venirea îngerului Domnului pune capăt suferinței omului neprihănit al lui Dumnezeu și aduce răspunsul rugăciunii lui și eliberarea mult dorită. Posibil să fi fost tot Gabriel – îngerul mesager – trimis de Dumnezeu și la Daniel să îi ducă răspuns la rugăciunile lui (Daniel 9:21). Dialogul cu îngerul îl prezintă din nou pe Iosif ca pe un om special, a cărui nume este cunoscut de cer! Adresarea îngerului față de Iosif este una adresată unui prinț din familia regală: „Iosife fiul lui David”, recunoscând noblețea caracterului lui și respectul pe care îl are față de el. Îngerii privesc cu admirație pe adevărații copii ai lui Dumnezeu! Întotdeauna Cuvântul Domnului liniștește, zidește și eliberează! Fiindcă adevăratul copil al lui Dumnezeu este de viță nobilă (doar el face parte din familia lui Dumnezeu), el este:
- deschis să asculte Cuvântul Domnului – de cele mai multe ori suferința te duce la împietrire și nu mai vrei să primești nici un sfat de la nimeni. Omul smerit este întotdeauna gata să primească sfat – și mai ales de la Domnul! Cred că Iosif sorbea fiecare cuvânt din partea îngerului și inima lui tresălta de bucurie la fiecare slovă pe care o auzea. Cu fiecare cuvânt inima lui se ușura de povara grea care apăsa asupra ei și revenea bucuria. Mai mult, Iosif cred că a fost un alt om după ce s-a întâlnit cu îngerul lui Dumnezeu și îl vedem că din acel moment, în momentele critice ale vieții, Dumnezeu continuă să-i vorbească prin înger (Matei 2:13, 19, 22). Deși era și înainte un om neprihănit, criza prin care trece îl crește în relația cu Dumnezeu, nu îl doboară! Când ești gata să împărtășești ocara, Dumnezeu este Acela care te cinstește! – și Iosif devine protectorul Fiului lui Dumnezeu!
- gata să creadă mesajul ceresc – așa cum Maria crede fără să priceapă totul (nu înțelegea cum se va face miracolul întrupării fiindcă ea era fecioară), tot așa și Iosif crede cu tărie cuvintele îngerului care nu numai că o absolvă de vină pe Maria, ci o și înalță, a fi cea aleasă de Dumnezeu prin care să-Și trimită Fiul în lume ca Mântuitor. Nu-l vedem pe Iosif punând nici o întrebare îngerului, ci el credea cu tărie că mesajul adus, este răspunsul lui Dumnezeu la frământarea inimii lui, și el era gata să se supună deciziei divine oricare ar fi fost aceasta. Iosif nu vine cu argumente, cu scuze, nu se teme de ce va fi mai târziu, ci se încrede în Dumnezeu, semn că relația lui cu Dumnezeu era una specială. El se încrede în Dumnezeu, fără a pune la îndoială Cuvântul Lui!
- receptiv la voia divină – înțelege că Dumnezeu are niște așteptări de la el ca și copil al lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu vorbește, El așteaptă ca cei care sunt copiii Lui să asculte de voia Sa. Iosif trebuia să renunțe la teama nejustificată și să acționeze în direcția indicată de Dumnezeu. Teama paralizează și distorsionează realitatea. Omul lui Dumnezeu este chemat la a nu-și face griji cu privire la umblarea lui cu Dumnezeu, atâta timp cât el rămâne în ascultare de Domnul. Voia Domnului era ca El s-o ia cât mai repede pe Maria acasă la el, să aștepte nașterea Fiului lui Dumnezeu înainte de a o avea ca soție și să-I pună Pruncului care se va naște un nume special – care probabil că i-a șocat pe mulți: „Isus – Acela care va mântui pe poporul Lui de păcatele sale” (v.21).
Ne putem imagina bucuria care a cuprins inima lui Iosif în urma revelației divine. Probabil că sărea și-L slăvea pe Dumnezeu. Maria nu i-a fost necredincioasă nici lui, nici Domnului, ci este și ea o femeie neprihănită! Maria a fost aleasă de Domnul pentru a face prin ea lucruri mari așa cum a făcut prin alte femei de-a lungul istoriei – Sara, Debora, Ana și Estera. În ascultare ea S-a supus Domnului, oferindu-și inima și trupul, fiind gata să renunțe la viitorul ei, reputația ei și chiar la viață dacă trebuia. Maria a fost vasul ales al lui Dumnezeu. Iosif înțelegea acum să Dumnezeu avea un plan special cu familia lui și se simțea onorat să-L slujească pe Dumnezeu!
Te simți onorat să-L slujești pe Dumnezeu, chiar dacă acel lucru din punct de vedere omenesc ți-ar aduce rușine? Luând-o pe Maria, toți au văzut că ei grăbesc puțin lucrurile și au dat de bănuit că s-ar fi întâmplat ceva între ei. Ești gata să suferi ocara lumii de dragul lui Hristos și de dragul de a face parte din familia lui Dumnezeu?
Un spirit de supunere și ascultare
Putem să ni-l imaginăm pe Iosif mergând dis de dimineață la casa Mariei. Tare am fi dorit să vedem filmarea acestui eveniment! Drumul îl parcurge parcă în zbor și când ajunge îi cuprinde mâinile și se prăbușește înaintea ei, înțelegând că stă totodată și în fața Fiului lui Dumnezeu simțindu-se nevrednic de harul care i s-a făcut. Dintr-o dată Maria recâștigă tot respectul și toată considerația lui, știind din străfundul inimii că este o femeie sfântă. Acum Iosif se simțea onorat a fi soțul Mariei, știind că în acest fel și el, ca Maria, va fi aproape toată viața de Dumnezeul cel Atotputernic, într-un mod în care nici Moise nu a fost în vechime! Acum „Dumnezeu era cu ei!” (EMANUEL).
Din experiența acestor oameni neprihăniți putem vedea cum Dumnezeu vorbește și călăuzește pe aceia care sunt ai Lui, ambii stând la sfat cu Dumnezeu. În acest fel Dumnezeu le arată că ei se află pe calea cea bună și că El își găsește plăcerea în ei. Dumnezeu a decis să se descopere omului într-un mod cu totul special – să coboare pe pământ pentru a locui cu omul – și pentru a se realiza acest lucru este nevoie de oameni speciali prin care să poată să se reveleze. Și astăzi Dumnezeu are nevoie de oameni speciali care să-L întrupeze pe Fiul Său înaintea oamenilor, ca aceștia să vină la mântuire!
Relația specială cu Dumnezeu și revelarea voii Lui, impune supunere și ascultare. Maria este gata să se supună întocmai unu rob (Luca 1:38), dar nici Iosif nu este diferit! Omul lui Dumnezeu este robul lui Dumnezeu, gata de ascultare deplină și grabnică. Spiritul de supunere și ascultare de Domnul:
- îl apropie pe Dumnezeu de om – v.24 – o ia pe Maria la sine, fără să mai amâne! Deși omenește era ocară, fiindcă într-o astfel de situație trebuia să-ți asumi consecințele și nu se mai făcea nici o nuntă ci doar o ceremonie privată cu un preot care venea acasă la cei doi, acum Dumnezeu era cu ei; Duhul Sfânt veghea asupra casei lor unde creștea Fiul lui Dumnezeu și casa lor era cea mai binecuvântată casă de pe pământ, chiar dacă în ochii oamenilor erau săraci. Posibil ca reputația dobândită de Iosif în urma acestui eveniment să-l fi lăsat fără mulți din clienții fideli (care îl bârfeau și evitau casa unui om rău famat). Omul lui Dumnezeu este gata să ia asupra lui ocara pentru toată viața, ca să trăiască în părtășie cu Domnul! Apropierea de Dumnezeu implică întotdeauna depărtare de lume!
- îl determină pe credincios să proclame Numele Domnului – v.21-23 – Nume mai presus de orice nume, singurul Nume în care omul poate fi mântuit. Părtășia cu Dumnezeu, revelația specială pe care a avut-o Iosif, face din El un martor al mântuirii și pune Numele Fiului său Isus. Cu siguranță că toți l-au întrebat ca și pe Zaharia (Luca 1:59-66), de ce pune un astfel de nume Pruncului născut și care este semnificația lui, și el a avut ocazia să le vorbească despre revelația divină, despre mântuirea pe care Dumnezeu o va da prin acest Prunc și despre împlinirea profeției lui Isaia cu privire la Emanuel (v.22-23).
- îl învață pe credincios să facă o prioritate din voia lui Dumnezeu – v.25 – chiar dacă aceasta înseamnă renunțare la sine. Planurile familiei sale și planurile personale lui Iosif au fost date peste cap, dar omul lui Dumnezeu înțelege că nu Iosif este important, ci voia și planul divin. Omul lui Dumnezeu nu rămâne doar la teorie, ci pune în practică ceea ce știe cu privire la planul divin. După ce ascultă de voia divină, viața lui Iosif nu a mai fost ca înainte. A trebuit să sufere ocara, apoi să meargă din loc în loc pentru a proteja Pruncul, devenind cel mai urmărit om din Israel, fiind pus în rândul marilor criminali, fiindcă Irod căuta să omoare pe Pruncul Isus. Viața cu Dumnezeu nu este întotdeauna o viață ușoară, dar este o viață împlinită și care are ca finalitate veșnicia. Alături de Domnul Isus, Iosif a avut harul împreună cu Maria să trăiască momente inedite: vizita și mărturia păstorilor de pe Câmpia din Betleem, să audă mărturia lui Simeon și a Anei la Templu, să primească vizita înțelepților vremii și darurile lor aduse pentru Prunc; dar și fuga în Egipt pentru a fi departe de mânia lui Irod și traiul pentru o vreme printre păgâni.
Privind la oamenii neprihăniți pe care Dumnezeu îi pune înaintea noastră, nu putem să nu ne întrebăm: „Suntem noi vrednici să stăm alături de ei în Galeria Oamenilor Credinței?” Găsește Dumnezeu în noi ca și în ei un spirit de compasiune și sensibilitate față de semeni; un spirit de umilință și de deschidere față de Cuvântul lui Dumnezeu, cât și un spirit de supunere și ascultare față de voia lui Dumnezeu, oricât ne-ar costa? Oamenii aceștia trăiau viața în așteptarea lui Mesia și în renunțare de sine, căutau să se apropie cât mai mult de Domnul. Așteptăm și noi revenirea Domnului Isus? Sărbătoarea nașterii Domnului ne vorbește de momentul când Dumnezeu a devenit Om, ca omul să poată să devină asemenea lui Dumnezeu – sfânt și fără prihană! Întruparea Lui ne provoacă la cercetare și pocăință, avertizându-ne să nu facem zadarnic harul lui Dumnezeu și să trăim la înălțimea chemării noastre de copii ai lui Dumnezeu!
Marcel Țepeneu, pastor
rmărit, „Duck Dynasty”. În 18 decembrie 2016 – în limbajul propriu al acestui personaj care se face plăcut tocmai pentru că se exprimă ca şi un „om al pădurii”(…) – Robertson a declarat într-un interviu al periodicului GQ că este un creştin „fanatic al Bibliei”, considerând „păcătos” comportamentul homosexual – dar şi promiscuitatea în general, definindu-o „animalică” – şi considerând „ca şi bărbat” că femeile sunt mult mai atrăgătoare. Bineînţeles, asociaţiile LGBT au protestat ameninţător, iar televeziunea a suspendat emisiunea lui Robertson, cerându-i să se căiască şi să-şi ceară scuze. Mai mult, sponsorul lui Robertson, lanţul de restaurante şi magazine Cracker Barrel, a încercat să-l presese retrăgând din vânzare produsele cu imaginea sa. Activiştii LGBT aşteptau sfârşitul triumfal ca şi în cazul Barilla. Robertson pe YouTube, cu privirea pierdută cerându-şi scuze, căindu-se şi primind vreun homosexual în emisiunea sa. 
“Poți să te ocupi de orice, de politică, de industrie, de literatură… dar nu în afara credinței în Dumnezeu. Dacă Europa a avut de suferit mai mult decât oricând în secolul acesta, este pentru că s-a îndepărtat de El cu bună știință, pentru că a vrut să vadă dacă popoarele pot să supraviețuiască fără credință. Nu, nu pot să supraviețuiască decât coborând sub condiția umană.
Nu-L reduce pe Dumnezeu la nivelul simțurilor. Creștinismul nu este despre ceea ce simți ci despre ceea ce crezi!
între tranșee în „teritoriul inamicului”.
Poliţistul s-a uitat la băiat şi i-a răspuns: „Du-te pe strada asta la vale şi vei ajunge la o casă albă mare. Când ajungi acolo, să baţi la uşă şi când ţi se va deschide să spui doar „Ioan 3 cu 16” şi te vor lăsa să intri”.
Comunitatea Bisericilor Creştine Baptiste Caraş-Severin 