Comunitatea Bisericilor Creştine Baptiste Caraş-Severin

Într-o dimineață de duminică, biserica cu peste 10.000 de membri forfotea de oameni care veneau la serviciul divin. Nimeni nu știa că noul pastor, Jeremiah Steepek, ajuns în oraș chiar în acea săptămână, plănuise un lucru neobișnuit pentru prima sa întâlnire cu comunitatea.

Înainte de slujbă, el s-a deghizat într-un cerșetor: haine ponosite, murdare, barbă nerasă, părul încâlcit. S-a așezat în fața clădirii și a rămas acolo timp de 30 de minute. Oamenii treceau pe lângă el în grabă.

Doar câțiva l-au salutat. Nimeni nu s-a oprit cu adevărat. La un moment dat, pastorul – în continuare în rolul cerșetorului – s-a apropiat de un grup de credincioși:

— „Vă rog… aveți câțiva bănuți pentru mâncare?” a întrebat el cu voce joasă.

Oamenii au evitat privirea lui și s-au îndepărtat. Nu a primit nimic. Când a intrat în biserică, a încercat să se așeze pe unul dintre rândurile din față, dar un diacon i-a făcut semn:

— „Vă rog, domnule, locurile din față sunt rezervate. Luați loc în spate.”

Apoi, pe culoar, s-a apropiat din nou de câțiva oameni:

— „Pace… cum sunteți?”

Oamenii au întors capul, unii chiar cu dezgust, privindu-l de sus până jos. Când slujba a început, unul dintre prezbiteri a urcat la amvon:

— „Iubiți frați și surori, astăzi avem o veste extraordinară! Este o onoare pentru noi să-l prezentăm pe noul nostru pastor: fratele Jeremiah Steepek!”

O furtună de aplauze a izbucnit în sală. Toți se uitau în jur, nerăbdători să-l vadă.

Atunci, „cerșetorul” din ultimul rând s-a ridicat. A început să meargă încet pe culoar. Zgomotul aplauzelor s-a stins brusc. Oamenii îl priveau uluiți. Ajuns în față, pastorul s-a oprit, a privit adunarea și a stat câteva secunde în tăcere. Apoi a luat microfonul și a început să citească:

— „Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: ‘Veniți, binecuvântații Tatălui Meu… căci am fost flămând și Mi-ați dat să mănânc; Mi-a fost sete și Mi-ați dat să beau; am fost străin și M-ați primit; am fost gol și M-ați îmbrăcat; am fost bolnav și ați venit să Mă vedeți; am fost în temniță și ați venit pe la Mine.’… ‘Adevărat vă spun că ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut.’” (Matei 25:34–40)

Mulți au început să plângă. Capete se plecau rușinate. Pastorul a continuat:

— „În această dimineață am venit aici ca un străin, flămând și disprețuit… și foarte puțini dintre voi ați arătat dragoste. Astăzi nu am văzut Biserica lui Hristos. Am văzut doar oameni adunați într-o clădire. Lumea este plină de credincioși… dar nu are destui ucenici. Când veți deveni ucenici ai lui Isus?”

A urmat o tăcere grea. În cele din urmă, pastorul a spus liniștit:

— „Vă mulțumesc. Ne vedem duminica viitoare.”

Și cu aceasta, a încheiat serviciul divin.

---

A fi creștin nu înseamnă doar principii declarate, tradiții sau aparențe.
A fi creștin înseamnă un mod de a trăi, un mod de a iubi, de a vedea pe cel neînsemnat, de a întinde o mână. Înseamnă să fii ucenic – nu doar simpatizant.

---

Iosua 24:15 spune:

„Şi dacă nu găsiţi cu cale să slujiţi Domnului, alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi: sau dumnezeilor cărora le-au slujit părinţii voştri dincolo de Râu, sau dumnezeilor amoriţilor, în a căror ţară locuiţi. Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului.”

Versetul acesta este un apel puternic la alegere și la hotărâre spirituală: „Alegeți astăzi cui vreți să slujiți… Cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului.”

Iosua, la finalul vieții lui, privește în urmă și își amintește de toată bunătatea lui Dumnezeu: eliberarea din Egipt, trecerea prin pustiu, biruințele din Canaan. Și totuși, în fața poporului, pune o întrebare simplă: cui vreți să slujiți mai departe?

În spatele acestei întrebări stă o mare realitate: nimeni nu poate rămâne neutru. Fiecare om slujește cuiva – fie Domnului, fie „dumnezeilor” acestei lumi. Astăzi, „idolii” nu mai poartă numele amoriților sau al canaaniților, dar îi recunoaștem sub alte forme: dragostea de bani, cariera ridicată deasupra tuturor, plăcerile care pun stăpânire pe viață, mândria și egoismul. Toate acestea pot deveni dumnezei falși care cer timp, energie și inima noastră.

Iosua nu așteaptă să vadă ce vor decide ceilalți. El ia o poziție fermă: „Eu și casa mea vom sluji Domnului.” Este o declarație de credință, dar și de responsabilitate. El știa că exemplul personal și viața din familie sunt o mărturie înaintea poporului.

Aceeași chemare este valabilă și pentru noi. Dumnezeu nu ne obligă, dar ne cheamă să alegem astăzi. Alegerea nu poate fi amânată mereu, pentru că fiecare zi trăită fără Domnul înseamnă un pas pe un drum greșit.

Aplicație pentru viața noastră:

• Alege conștient să-L slujești pe Dumnezeu. Nu lăsa inima împărțită.
• Fii un exemplu în casă și în societate. Credința adevărată se vede în familie, în vorbirea noastră, în deciziile zilnice.
• Nu te lăsa influențat de mulțime. Chiar dacă majoritatea merge pe alt drum, stai ferm în hotărârea ta pentru Domnul.

Rugăciune: „Doamne, dă-mi puterea să aleg zilnic să Te slujesc. Fă ca eu și familia mea să fim o casă unde Tu ești onorat, și ajută-ne ca prin viața noastră să arătăm altora că slujirea Ta aduce pace și binecuvântare.”

Astăzi ne oprim asupra unui moment de o importanță profundă pentru credința noastră: Coborârea Duhului Sfânt și nașterea Bisericii, așa cum este descrisă în Faptele Apostolilor, capitolul 2. Acest eveniment marcant nu este doar o pagină istorică din trecutul creștinismului, ci este temelia pe care stă întreaga noastră viață spirituală și lucrare în biserică.

Scriptura ne spune:
„În ziua Cincizecimii, erau toți împreună în același loc. Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic și a umplut toată casa unde ședeau ei.” (Faptele Apostolilor 2:1-2)

Ziua Cincizecimii era o sărbătoare evreiască, dar în acel an, Dumnezeu a ales să transforme semnificația ei în ceva veșnic: revărsarea Duhului Sfânt peste toți cei care credeau în Hristos. Cei 120 de ucenici, adunați în camera de sus, au experimentat nu doar un fenomen supranatural, ci o transformare interioară radicală, care avea să dea naștere unei mișcări ce va schimba lumea.

„Li s-au arătat niște limbi ca de foc, care s-au împărțit și s-au așezat câte una pe fiecare din ei. Și toți s-au umplut de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească.” (Fapte 2:3-4)

Această umplere cu Duhul nu a fost doar o manifestare exterioară. Ea a fost o împuternicire divină, o ungere cerească pentru lucrare. Acești ucenici, care mai înainte se temeau și stăteau ascunși, au fost transformați în vestitori îndrăzneți ai Evangheliei. Apostolul Petru, cel care se lepădase de Domnul cu doar câteva săptămâni înainte, se ridică acum cu putere și predică mulțimilor.

„Pocăiți-vă”, le-a zis Petru, „și fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veți primi darul Duhului Sfânt.” (Fapte 2:38)

Mesajul lui Petru a străpuns inimile ascultătorilor. Aproape trei mii de suflete au fost adăugate în acea zi la numărul celor mântuiți. Astfel s-a născut Biserica lui Hristos, nu ca o instituție omenească, ci ca un trup viu, animat de prezența Duhului Sfânt.

Ce învățăm de aici?

1. Biserica s-a născut în rugăciune și unitate. Cei 120 erau „în același loc” și „toți împreună”. Puterea Duhului vine acolo unde este unitate, ascultare și așteptare activă.
2. Fără Duhul Sfânt, Biserica este neputincioasă. Ucenicii aveau învățătură, aveau amintirile umblării cu Isus, dar nu aveau puterea de sus. Numai după ce au fost umpluți de Duhul, au putut împlini Marea Trimitere.
3. Nașterea Bisericii nu a fost un eveniment închis, ci un început. Dumnezeu a dorit ca ceea ce a început în Ierusalim să continue „până la marginile pământului” (Fapte 1:8). Acel Duh este același și astăzi. Noi suntem chemați să trăim aceeași umplere, aceeași putere și aceeași misiune.

Ne întrebăm adesea de ce nu vedem trezire, de ce Biserica pare uneori slabă sau lipsită de rod. Poate pentru că ne-am obișnuit cu forme, dar am uitat de focul Duhului. Astăzi, Dumnezeu ne cheamă înapoi la Cincizecime, nu ca la o sărbătoare tradițională, ci ca la o experiență vie și prezentă. El vrea să reverse Duhul Său peste fiecare credincios sincer, care dorește să-L slujească în curăție, în putere și în adevăr.

Să ne rugăm, așadar, ca în zilele noastre, Biserica să fie din nou plină de Duhul Sfânt, să avem din nou acea îndrăzneală sfântă, acea dragoste arzătoare pentru cei pierduți, și acea părtășie autentică unii cu alții.

„Ei stăruiau în învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii și în rugăciuni.” (Fapte 2:42)

Așa arată o Biserică vie. Așa vrem să fim și noi. Amin.