100 ani de la primul botez nou-testamentar la Ciclova Română

Prin harul Domnului în duminica din 18 septembrie 2011, în Biserica Creştină Baptistă „Harul”  din Ciclova Română a avut loc marcarea a 100 de ani de la primul botez nou testamentar, ca parte a mărturiei baptiste în această localitate.

       Astfel, după ce fratele Vichentie Percea s-a întors din America schimbat de Domnul, el a început să predice Evanghelia şi la alţii şi în acest fel Cuvântul lui Dumnezeu a lucrat la inima a 6 cicloveni, care în septembrie 1911, au păşit în apa botezului la Ciclova Română,  fiind botezaţi de fratele Ştefan Ihnea din Lalasinti. Tot aici în Ciclova se înfiinţează în anul 1919, primul cor mixt din Caraş şi posibil din Banat (nu avem date despre alte coruri la acel moment). Cei ce au înfiinţat acest cor sunt familia Folk, care din 1918 s-a stabilit la Oraviţa. Toate aceste evenimente au fost marcate în duminica din 18 septembrie 2011, printr-un Eben Ezer (Până aici Dumnezeu ne-a ajutat) dar şi printr-un Iehova Iire (adica Domnul va purta de grijă).

La acest eveniment au fost prezenţi fr. Mihuţ Mihai,  preşedinte al Comunităţii Creştine Baptiste Caraş, fratele Ovidiu Copăcean pastor al Bisericilor din Cercul Cărbunari şi fratele Juriţa Dănuţ, diacon ordinat al Bisericii din Iam. Au cântat spre slava lui Dumnezeu orchestra din Ciclova Română şi fanfara din Oraviţa. În cei 100 de ani de lucrare,  Biserica a fost păstorită de 12 pastori, dupa cum urmează: Vichentie Percea, Iosif Ghiocel, Dragu Traian, Dunca Gavril, Duşan Cocar, Pavel Gavrilovici, Ieremia Găvăgină, Nicolae Constantin, Iacov Vucu, Loghin Sârbu, Mircea Badea, iar din 1997 Valentin Sfercoci.

Privind spre viitor dorim ca Domnul sa intareasca marturia Lui in aceasta localitate si cat mai multe suflete sa caute pe Domnul.

a consemnat Vali Sfercoci, pastor

Întâlnirea din luna septembrie 2011

Un anunţ pentru fraţii păstori! 

Vineri, 30 SEPTEMBRIE 2011, începând cu ora 15.00,  are loc întâlnirea lunară a fraţilor păstori din Comunitatea Caraş Severin, care se adună pentru rugăciune, părtăşie şi discutarea problemelor spirituale şi organizatorice ale bisericilor din Comunitate.  

Întâlnirea va avea loc la Centrul Biblic Surduc (http://www.precept.ro/) din judeţul Timiş de lângă Lugoj.  

Vă aşteptăm !

Liceul Teologic Baptist Reșița – început de an școlar

      

           Anul școlar 2011-2012 a debutat pentru Liceul Teologic Baptist Reşiţa, având un număr de 22 formațiuni de studiu (10 grupe de învățământ preșcolar – 2 grupe la Reșița, 2 grupe la Oțelul Roșu, o grupă la Moldova Nouă, 5 grupe la Bocșa; 4 clase primare; 4 clase gimnaziale; 4 clase liceale), cu un total de 456 preșcolari și elevi.

       Deschiderea oficială a anului școlar s-a realizat în fiecare locație în parte:

        Secția Moldova Nouă, duminică, 11 septembrie 2011, ora 18.00 la Biserica Creștină Baptistă „Maranta” Moldova Nouă

       Sediul liceului, luni, 12 septembrie 2011, ora 9.00, având ca și invitați: prof. Todea Cornel (Inspectoratul Școlar Județean Caraș Severin), prof. univ. dr. Liuba Gheorghe (Universitatea „Eftimie Murgu” Reșița), Nicolae Vlădulescu (director Teatrul de Vest Reșița), pastor Mihai Mihuț (președintele Comunității Bisericilor Creștine Baptiste Caraș Severin), pastor Daniel Bărnuț (Biserica Creștină Baptistă nr.1 Reșița). Festivitatea a fost coordonată de directorul liceului, prof. Szucs Alexandru.

     Secția Oțelu Roșu, ora 11.00 la Biserica Creștină „Speranța” Oțelu Roșu, au participat: prof. Manda Gheorghe(Inspectoratul Școlar Județean Caraș Severin), pastor Ioan Jurca, prof. Cocârțău Luță (purtător de cuvânt al Liceului Teologic Baptist Reșița)

      Secția Bocșa, str. Salcâmilor, ora 11.30 la Biserica Creștină Baptistă „Emanuel” Bocșa, au participat: pastor Petru Nedved și prof. Szucs Alexandru (director al Liceului Teologic Baptist Reșița)

      Secția Bocșa, str. Horea, ora 12.00 la Biserica Creștină Baptistă „Harul” Bocșa, au participat: jr. Mirel Pascu (primarul orașului Bocșa), pastor Petru Nedved, pastor Ilie Tinco și prof. Szucs Alexandru (director al Liceului Teologic Baptist Reșița).

    Ne stă în față un an necunoscut, recunoaștem dependența noastră de Dumnezeu, cerem călăuzirea, mila, îndurarea, ocrotirea și paza Sa peste noi. Cuvintele Psalmistului „Doamne ajută, Doamne dă izbândă!” este ruga pe care o înălțăm ca și școală la începutul acestui an școlar.

 a consemnat,  prof. Alexandru Szucs

Această prezentare necesită JavaScript.

MOLDOVA NOUĂ -O NOUĂ GRĂDINIȚĂ CREŞTINĂ

Serviciul de închinare al Bisericii Creştine Baptiste „Maranata” Moldova Nouă din duminica de 11 septembrie 2011 a fost dedicat deschiderii festive a grădiniţei creştine din Moldova  Nouă – secţie a Liceului Teologic Baptist Reşiţa.

Evenimentul a debutat prin citirea textului din cartea Deuteronom 6:1-9 de către fratele pastor Ioan Popescu şi rugăciunile fraţilor pastori Bărnuţ Daniel şi Văran Sabin, continuându-se cu tăierea panglicii inaugurare şi vizitarea grădiniţei de către invitaţi.

Preşcolarii vor frecventa grădiniţa într-un spaţiu adecvat, amenajat de către Biserica Creştină Baptistă „Maranata” Moldova Nouă, având ca şi educatoare pe sora Maria Albu.

Sărbătoarea a continuat în Casa de Rugăciune, la care au participat cei 24 de copii care formează grupa de învăţământ preşcolar însoţiţi de părinţi şi bunici, dar şi invitaţii speciali, reprezentanţi: din partea autorităţii publice locale – dr. ing. Ion Chisăliţă (primar), Gheorghe Sporea (viceprimar), prof. Mariana Zaberca (consilier local); ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş Severin: prof. Cornel Todea(Inspector de specialitate), prof. Manda Gheorghe (inspector de specialitate); dela Grupului Şcolar Industrial Moldova Nouă:  ing. Corina Daniela Cîrpean (director), prof. Gâdea Vasilica (director adjunct); de la Grădiniţa cu Program Prelungit Moldova Nouă: ed. Cântar Ana (director), de la Asociaţia Internaţională a Şcolilor Creştine –Elisabeta Rauca (coordonator pentru grădiniţe în România)

Au avut câte un cuvânt de apreciere şi încurajare: dl. Ion Chisăliţă(primar), fr. Todea Cornel şi fr. Manda Gheorghe(ISJ CS), sora Elisabeta Rauca(ACSI), fr. Alexandru Szucs(director Liceul Teologic Baptist Reşiţa). Fratele Daniel Bărnuţ(Biserica Creştină Baptistă nr.1Reşiţa) şi fratele Ilie Milutin(Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România şi Comunitatea Baptistă Caraş Severin) au avut câte un mesaj pentru cei prezenţi.

Slujirea muzicală a fost realizată de corul bisericii şi un grup de tineri coordonaţi de fratele pastor Sabin Văran.

Mulţumim lui Dumnezeu pentru acest nou proiect de educaţie creştină, şi ne rugăm: „Doamne ajută, Doamne dă izbândă.”

 Director – Liceul Teologic Baptist Reşiţa 

Prof. Szucs Alexandru

Imagini de la deschidere AICI.

Întâlnirea cadrelor didactice din Comunitatea Bisericilor Creștine Baptiste Caraș-Severin

Cadrele didactice pe de raza Comunității Bisericilor Creștine Baptiste Caraș Severin sunt invitate la o întâlnire specială  care  va avea loc în data de 8 octombrie 2011, ora 10.30  în locația  Orfelinatului  Baptist  „Casa Dorca”  din Prilipeț în Valea Almăjului.

Scopul acestei întâlniri este o mai bună cunoaștere și relaționare a cadrelor didactice baptiste, precum și expunerea unei teme de actualitate pentru cadrele didactice creștine.

      Înscrierile se fac până în 1 octombrie 2011 prin fișa de înscriere anexată (descarcare de aici cadre didactice formular inscriere participare) completată şi trimisă la fratele prof. dr. Lazăr Anton (director adjunct la Liceului Teoretic din Bozovici), email  anton_lazar@yahoo.com, tel. 0745505452.

      Vă așteptăm cu drag !

Vicepreședinte Comunitate

Pastor Ilie Milutin

Remetea Pogonici – botez nou testamentar

Bisericile Baptiste din cercul pastoral Fârliug a avut dubla bucurie ca pe data de 06 iulie 2011 la Farliug să fie un botez cu un candidat în râul Remetea-Pogonici și pe 21 august 2011, în localitatea Remetea-Pogonici în același râu, într-o atmosferă de sărbătoare, am avut un alt botez cu 5 suflete (2 de la Fârliug, 2 de la Zorlențu-Mare și 1 de la Remetea-Pogonici).

Mesajul Evangheliei a fost predicat de frații păstori Dumitru Trifu și Olariu Gigel, iar programul a fost susținut de grupul muzical „Trezirea” din Bocșa.

Dumnezeu să îi binecuvinteze !

a consemnat Marcel Ţepeneu, pastor

Ordinare la Biserica Baptistă Bolvaşniţa

Duminică – 14 August, în cadrul serviciului divin de dimineaţă a avut loc în Biserica Creştină Baptistă „Sfânta Treime”, din Bolvaşniţa ordinarea fratelui Dragu Beniamin, ca păstor pentru bisericile din Bolvaşniţa, Petroşniţa şi Vârciorova. Serviciul divin de ordinare a fost condus de fr.Vuc Viorel, păstorul care a slujit în ultimii 12 ani în bisericile amintite mai sus şi care a predat ştafeta noului păstor, întrucât dânsul urmează a se pensiona în viitorul apropiat.
Din partea Comunităţii Baptiste Caraş Severin a participat fr. Mihuţ Mihai, preşedintele Comunităţii, care a fost şi preşedintele Comisiei de ordinare. Din comisia de ordinare au mai făcut parte următorii fraţi păstori ordinaţi: Dragu Petrică, Lazăr Petru, Belciu Păun şi Mihuţ Mihai.

Programul a fost împodobit de un grup de tineri din Vaslui şi de fanfara bisericii din Bolvaşniţa, iar fraţii din Comisia de ordinare au avut fiecare un cuvânt de încurajare pentru noul păstor.

Mesajul predicii l-a avut fr. Mihuţ Mihai, care a vorbit din 1Tes.2:1-14,despre „Slujirea unui păstor adevarat”, din 1Tes.2:1-14. Fratele a arătat că un păstor trebuie să slujească, ca un apostol, ca o doică şi ca un tată.

Serviciul de ordinare s-a încheiat într-o atmosferă de sărbătoare, cu investirea pentru slujba de păstor a fratelui Dragu Beniamin, prin rugăciune cu punerea mâinilor de către ceata presbiterilor din comisia de ordinare.

Dumnezeu să fie slăvit pentru lucrarea care s-a făcut şi să-i dea multă putere şi mult har noului păstor !

Botez la apă – la Biserica Baptistă Vârciorova.

Bucuria prilejuită de ordinarea fratelui Dragu Beniamin ca păstor, care a avut loc în Biserica Baptistă „Sfânta Treime”, din Bolvaşniţa, a continuat în după-amiaza aceleaşi zile – 14 August – 2011, în Biserica Baptistă „Nădejdea” din Vârciorova, unde a avut loc un serviciu ocazional de botez nou-testamental. În cadrul serviciului divin a cântat orchestra bisericii locale, iar Cuvântul lui Dumnezeu a fost predicat de următorii fraţi păstori: Mihuţ Mihai, Vuc Viorel şi Belciu Păun. Botezul a fost oficiat de fratele Dragu Beniamin în apa pârâului, care curge prin faţa Casei de rugăciune, eveniment la care a luat parte  o asistenţă numeroasă.   

Valeapai – botez nou testamentar

Pe data de 31 iulie 2011 Biserica Creştină Baptistă „Emanuel” Valeapai a avut un botez Nou Testamentar în cadrul căruia un suflet a făcut legământ cu Domnul.

La acest eveniment Cuvântul Domnului a fost predicat de către fratele pastor Zoli Bancsov care a fost însoţit de un grup bărbătesc. Actul botezului a fost oficiat de către fratele pastor Gabi Paun.

Centenar 100 ani DE PREZENŢĂ ŞI LUCRARE BAPTISTĂ PENTRU FIZEŞ

Biserica Baptistă Cărbunari – sărbătoarea orchestrei

Pentru Biserica Creştină Baptistă „Maranata” din Cărbunari, ziua de 21 august 2011 a fost o zi plină de har şi binecuvântare prin celebrarea a 30 de ani de existenţă a orchestrei bisericii care a avut o activitate neîntreruptă.

Deasemenea, ne-am bucurat pentru că Dumnezeu ne-a ajutat ca în lunile iulie şi august să pregătim o nouă generaţie de copii care s-au adaugat orchestrei, copii pregatiţi de către fratele Laiu Aurel de la Bocşa. La acest eveniment au participat toţi cei care au cântat de-a lungul celor 30 de ani cât şi o numeroasă asistenţă. Au slujit cu Evanghelia fratele Nelu Damian, pastor la Moldova Veche şi fratele Vali Sfercoci, pastor la Oraviţa şi secretar al Comunităţii.

Dumnezeu să-şi reverse harul Său în continuare peste lucrarea de la Cărbunari.

A consemnat Ovidiu Copocean, pastor