




















Cu multă recunoștință față de Dumnezeu, în data de 18.01.2026, în Biserica Creștină Baptistă „Nădejdea” din Sichevița, a avut loc serviciul de ordinare ca pastor al fratelui Țundrea Robert George. A fost un moment de sărbătoare spirituală, de bucurie și emoție sfântă, în care biserica s-a unit în rugăciune, mulțumire și consacrare înaintea Domnului.
Prin acest act solemn, fratele Robert George a fost pus deoparte pentru slujirea pastorală, ca răspuns la chemarea lui Dumnezeu și la confirmarea bisericii. Mesajele biblice, rugăciunile și îndemnurile rostite au subliniat responsabilitatea, dedicarea și dragostea care trebuie să caracterizeze slujirea unui păstor după inima lui Dumnezeu, chemat să slujească cu smerenie, credincioșie și jertfă.
La acest eveniment deosebit au fost prezenți și au slujit frați lucrători ai Domnului:
Prezența și implicarea lor au adus încurajare, unitate și întărire spirituală, subliniind legătura frățească dintre biserici și responsabilitatea comună în lucrarea Evangheliei.
Ne rugăm ca Dumnezeu să binecuvânteze din plin pe fratele Țundrea Robert George, să-i dăruiască înțelepciune, putere, discernământ și o inimă plină de dragoste pentru turmă. Domnul să-i călăuzească pașii, să-i întărească familia și să-l folosească spre zidirea Bisericii Sale și spre slava Numelui Său.
„Credincios este Cel ce v-a chemat, și va face lucrul acesta” (1 Tesaloniceni 5:24).



Marți, 26 august 2025, ora 9:30, frații păstori și misionarii din Comunitatea Baptistă Caraș-Severin se vor reuni pentru întâlnirea lor lunară, în cadrul căreia vor fi abordate atât chestiuni administrative, cât și aspecte spirituale.
Programul va cuprinde două momente principale:
Întâlnirea va avea loc la Biserica Creștină Baptistă nr. 1 Dognecea, fiind găzduită de fratele păstor Ovidiu Copocean.
Vă așteptăm cu drag!




Marți, 24 iunie 2025, în intervalul 9:30–13:00, frații păstori și misionarii din Comunitatea Bisericilor Creștine Baptiste Caraș-Severin se vor reuni pentru întâlnirea lor lunară.
Evenimentul va avea loc la Biserica Creștină Baptistă din Coronini, în Clisura Dunării, și va fi un timp dedicat părtășiei frățești, rugăciunii și discutării aspectelor spirituale și administrative ale bisericilor din comunitate.
Vă invităm cu bucurie să fiți alături de noi!
Valentin Sfercoci, președinte


Sâmbătă, 29 martie 2025, va avea loc Adunarea Generală a Comunității Bisericilor Creștine Baptiste Caraș-Severin. Evenimentul se va desfășura la sediul Comunității, situat pe Aleea Mărghitaș nr. 5/A, Reșița, începând cu ora 9:00.
Rugăm fiecare biserică să desemneze delegați în conformitate cu prevederile Statutului de organizare și funcționare a Cultului Creștin Baptist (1 delegat la fiecare 50 de membri).
Vă așteptăm cu drag! Dorim ca ”Harul și pacea să vă fie înmulțite prin cunoașterea lui Dumnezeu și a Domnului nostru Isus Hristos” (2 Pet.1:2)
Pastor Sfercoci Valentin
Președinte Comunitate

În zilele de luni și marți, 4 – 5 noiembrie 2024, s-a desfășurat la Băile Herculane întâlnirea lunară a fraților păstori din cadrul Comunității noastre. Acest eveniment, organizat cu scopul de a crea un cadru de părtășie prin rugăciune și de a discuta diverse aspecte legate de viața spirituală și slujirea pastorală, a adus împreună nu doar păstorii din comunitate, ci și câțiva slujitori din Comunitatea Baptistă din Timiș.
Pe parcursul întâlnirii, am avut ocazia să ne rugăm împreună, să împărtășim experiențe și provocări din slujire, și să dezbatem problemele spirituale actuale. Atmosfera a fost una de profundă încurajare și susținere reciprocă, fiecare contribuind cu gânduri și mărturii pentru întărirea și creșterea spirituală a comunității. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru acest timp binecuvântat și pentru harul de a fi împreună. Slăvit să fie Numele Lui!






Dragi colegi,
Vă reamintesc cu bucurie că sâmbătă va avea loc o conferință importantă pentru păstori și lucrători din biserici, la sediul Comunității noastre. Tema conferinței este: Slujirea lui Hristos în vremuri primejdioase.

Iată programul detaliat al evenimentului:
Vă așteptăm cu drag la acest eveniment care promite să fie inspirațional și plin de învățătură!
Gelu Dumitrașcu, vicepreședinte Comunitate