Aniversare 2023 – Biserica creștină baptistă Eftimie-Murgu

Cu deosebită bucurie vă împărtășim bucuria de care am avut parte la Biserica din Eftimie Murgu (Rudăria).
Duminică 13. 08 2023, am sărbătorit 110 ani de Credință Baptistă, de când a intrat mântuirea Domnului în comuna Eftimie Murgu și 100 de ani de la înființarea corului mixt.
Ne-am bucurat de o părtășie frumoasă însoțită de prezența Domnului și de o prezență numeroasă a fraților din biserica locală și din zona Almăjului.
La sărbătoare au fost prezenți aproape toți cei ce au legături de familie cu Rudaria.
Au fost prezenți frații pastori care au păstorit biserica și sunt în viata:Petruț Pavel,Drăgușanu Gheorghe, Sfercoci Valentin, iar fratele Miu Timotei ne-a trimis un mesaj video, fiind păstor în America,lipsind astfel de la eveniment.
Au fost păstori ce au rădăcini directe cu Biserica din Rudăria: Hergane Lucian, Ian Sisoev (este ginerele pastorului Liubimirescu Amfilofie), Panca Iulian,George Dancea (trimițând bisericii un mesaj video, fiind plecat în America), Goiți Adrian, Goiți Florin.
Păstorii din zona Almăjului au fost: Lopătiță Lica, Hânda Cristian, George Cojocaru, Radomir Lali.
A fost prezent din partea Bisericii Vladimirovăț(Serbia) fratele Crăciun Sebastian, absolvent al Institutului Baptist din București fiind și nepotul pastorului Ghiță Barbu.
Biserica a fost păstorită de următorii frați ce sunt plecați acasă la Domnul: Ciortuz Pavel, Ciortuz Dănilă și Vrâncuța Ianăș. Din partea familiei Vrâncuța, a fost prezent pastorul Ioan Vrâncuța.
În serviciul de după amiază, am sărbătorit centenarul corului mixt al bisericii.
Lucrarea corală a început în anul 1923 cu copilul pionierului credinței, Iefta
Murgu, apoi al doilea dirijor Murgu Ion, fiind nepotul pionierului, iar în prezent, dirijorul corului este fratele Murgu Dănilă, strănepotul pionierului Iefta Murgu.
Domnul fie Slăvit pentru tot ce a fost pana în prezent!
Suntem încrezători în purtarea de grijă a Domnului în ceea ce privește viitorul lucrării Împărăției Sale din Rudăria.
Fiți binecuvântați de Domnul!

Mai jos câteva poze de la aniversare…

Întâlnirea pastorilor – iulie 2023

Marți, 01.08.2023, de la ora 9.00 are loc întâlnirea lunară a fraţilor păstori și misionarilor din Comunitatea Baptistă Caraş-Severin. În prima parte a întâlnirii vom rezolva problemele administrative și financiar-contabile după care vom avea un timp de rugăciune și mesaj din Cuvântul Sfânt. În partea a doua a întâlnirii vor fi prezentate informații despre ultimele evenimente desfășurate în cadrul Comunității și Uniunii Baptiste, cât și despre evenimentele viitoare în care va fi implicată Comunitatea noastră.
Gazda întâlnirii este Biserica Creștină Baptistă din Oravița,

păstor fr. Valentin Sfercoci

Întâlnirea păstorilor din luna mai 2023

Marți, 30 mai 2023, de la ora 9.00,  are loc întâlnirea lunară a fraţilor păstori și misionarilor din Comunitatea baptistă Caraş Severin
În prima parte a întâlnirii vom rezolva probleme finaciar-administrative apoi urmează un timp de rugăciune și mesaj din Cuvântul sfânt.
În partea a doua a întâlnirii vor fi prezentate informații utile, detalii despre ultimele evenimente desfășurate în cadrul Comunității și Uniunii Baptiste, cât și despre evenimentele viitoare în care va fi implicată Comunitatea noastră.
Întâlnirea va avea loc la Biserica Creştină Baptistă Speranța Reșița, fr. Gelu Dumitrașcu. Vă aşteptăm cu drag !

Congresul Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România -Noul Comitet Executiv – mai 2023

Inspirată de cuvintele Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos, tema congresului este: „Propovăduiți Evanghelia la orice făptură!”

În data de 26-27 mai 2023, credincioșii baptiști din Romania au ales la Congresul al 38-lea, care s-a ținut la Biserica creștină baptistă Emanuel Oradea, o nouă conducere:

Sorin Bădrăgan – Președinte
Otniel Bunaciu – Vicepreședinte misiune
Paul Negruț – Vicepreședinte educație
Cornel Peleașe – Vicepreședinte pastorală
Otto Raina – Vicepreședinte Convenția Maghiară
Teofil Mihoc – Secretar General
Gelu Dumitrașcu – Secretar General Adjunct

Slăvit să fie Domnul! AICI câteva imagini!

Olimpiada națională de Religie 2023

În perioada 19-23 aprilie 2023 se va desfășura la Reșița Olimpiada Națională de Religie – Cultul Baptist și Cultul Creștin după Evanghelie.

Adunarea Generală a Comunității baptiste CS -2023

Sâmbătă, 18 martie 2023, începând cu ora 9.00 va avea loc Adunarea Generala Anuală a Comunității Bisericilor Creștine Baptiste Caraș-Severin. Cu această ocazie vor avea loc alegeri pentru noul comitet al Comunității și vor fi propuși noii membri ai Comunității în Consiliul Uniunii și se vor vota propunerile Comunității pentru noul Comitet Executiv al Uniunii Baptiste din România.

Cu acest prilej vor fi prezentate rapoartele de activitate ale comitetului, departamentelor și cenzorilor precum și prespectivele, viziunea și propunerile pentru perioada următoare.

Rugăm Bisericile să trimită delegaţii la această Adunare generală, conform Statutului de organizare şi funcţionare a Cultului Creştin Baptist (1 delegat la 50 de membri), respectiv un delegat și pentru bisericile cu personalitate juridică sub 50 de membri.

Evenimentul se va desfășura în clădirea Bisericii Creștine Baptiste Speranța Reșița, aleea Mărghitaş, nr.5/A, Reşiţa.
Vă aşteptăm !
Preşedinte Comunitate,
pastor Ilie MILUTIN

Update... Aici album poze

Rezultatele finale la Bacalaureat ale Liceelor Teologice Baptiste – 2022

Rezultatele finale la Bacalaureat ale Liceelor care funcționează în cadrul Cultului Baptist, sesiunea iunie-iulie 2022. Mulțumim lui Dumnezeu!.

Adunarea Generală a Comunităţii baptiste CS 2022


Adunarea Generală este momentul în care biserica Domnului se adună la sfat pentru a pune la cale planuri legate de viitorul ei. Biserica lui Cristos este în război, iar pentru a purta un război eficient trebuie să chibzuim în vederea celor mai bune strategii de luptă. Știm că adversarii împotriva cărora avem de luptat sunt domniile și stăpânirile din locurile cerești. Tocmai de aceea, nu ne putem arunca în luptă fără o strategie adecvată.

La acest popas, ne întrebăm de asemenea dacă până acum am luptat cu chibzuință. Oare ne-am luptat bine? Oare am folosit armele cele mai potrivite?  Folosim prilejul să ne încurajăm pentru luptă și căutăm cu și mai multă dorință, împlinirea voii lui Dumnezeu. Cerem descoperire pentru planurile Lui și suntem gata să renunțăm la ambițiile noastre. Celebrăm victoriile din trecut și prin credință, ne uităm cu speranță la victoriile viitoare.

Dorim să anunţăm că sâmbătă 28 Mai 2022, va avea loc Adunarea Generală a Comunităţii Bisericilor Creştine Baptiste Caraş-Severin, la sediul Comunităţii noastre de pe aleea Mărghitaş, nr.5/A, Reşiţa, începând cu ora 9,00. Rugăm Bisericile să trimită delegaţii la această Adunare generală, conform Statutului de organizare şi funcţionare a Cultului Creştin Baptist (1 delegat la 50 de membri).

Vă aşteptăm cu drag !

Preşedinte Comunitate,

Ilie Milutin

Înscrieri la Liceul Teologic Baptist Reșița – informații

Istoricul fanfarelor baptiste din Caraș-Severin

… Muzica, limbajul universal, care transcede din veșnicia trecută spre veșnicia viitoare. Elohim care ”a făcut cerurile” a dat oamenilor și cântarea. Dar ea muzica, a existat încă înainte de întemeierea pământului iar Cartea Sfântă ne spune..

A apărut cartea ”Istoricul fanfarelor baptiste din Caraș-Severin” , autor Nicolae Vuc. Preț 30lei. Pentru cei interesați, ne puteți scrie pe mail comunitateacaras@gmail.com