90 de ani de mărturie baptistă în Vălișoara

Prin ajutorul lui Dumnezeu, pe data de 12 iulie 2015, Biserica Creștină Baptistă „Harul” din Vălișoara a sărbătorit 90 de ani de mărturie baptistă în această localitate. Cu ocazia acestui eveniment în sanctuarul bisericii, a fost organizat un frumos program de închinare spre slava lui Dumnezeu, de laudă prin cântare și proclamare a Cuvântului Vieţii.

Programul a fost condus de către pastorul bisericii locale Petrică Dragu, pentru care aceasta zi, a fost o zi de mare bucurie deoarece a fost și ziua în care, cu 51 de ani în urmă, și-a început călătoria pe acest pământ, deasemenea luna în care, în urma cu 33 de ani s-a întors la Domnul, dar și vremea în care cu 20 de ani în urmă, a acceptat slujirea acestei biserici.

Mare a fost și bucuria bisericii și a celor ce au fost prezenți la acest eveniment pentru frumoasele cântări al fanfarei din Biserica Baptistă din Petroșnița, care împreună cu cele ale Corului Pastoral s-au unit împreună cu cele ale oștirii Cerului au lăudat pe Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu propovăduit de fratele pastor Nelu Popescu și fratele pastor Mihuț Mihai a străpuns inimile ascultătorilor. Provocator a fost și Cuvântul propovăduit de către fratele pastor Ilie Milutin, președintele Comunității Baptiste de Caraș Severin care a expus din Scriptură, răspunsul la întrebarea: „Care este biserica adevărată pe care o va ridica Domnul Isus în slavă?” Primarul comunei împreună cu viceprimarul au onorat și dumnealor invitația de a fi prezenți la acest eveniment. Totul s-a terminat cu o masă comună organizată la Căminul Cultural din localitate. Masa susținută financiar în întregime de către sora Lizi Hutman.

Slavă Domnului pentru ce a făcut până acum în această localitate dar și pentru lucrările Sale minunate pe care le va realiza în continuare.

                                          A consemnat Beni Dragu

Comunicate departament învățământ preuniversitar 2015

Inaugurare Biserica Creștină Baptistă Brebu

SCURT ISTORIC

Ne aflăm aici la Brebu, 31 Mai 2015 în Sărbătoarea Cincizecimii sau Rusalii așa cum este cunoscută în popor, la 50 de zile după marele praznic al Morții și Învierii Domnului Hristos, Sărbătoarea Pascală.

La evrei, Sărbătoarea Rusaliilor era în esență sărbătoarea secerișului, a primelor roade ale câmpului, o sărbătoare a mulțumirii înaintea Domnului pentru tot ce Dumnezeu dăruiește în mod nemeritat poporului.

În Noul Testament, la Rusalii a fost o zi mare de bucurie. Duhul Sfânt se pogoară în toata puterea Lui și se văd primele roade ale Jertfei Mântuitorului, primii creștini.

Pentru noi astăzi aici la Brebu, de asemenea este o Sărbătoare a mulțumirii. Mulțumim Domnului pentru ajutorul Lui, pentru că ne-a asigurat resursele să putem ridica o Casă de Rugăciune în Brebu.

Totul a început în 26 Decembrie 2002 când un grup de tineri vizitează locuitorii pentru a-i colinda. Văzând interesul pentru Evanghelie, Biserica din Reșița se roagă și la sfârșitul lunii August 2003 un alt grup de tineri se implică în această lucrare venind la Brebu în fiecare Duminică și stand de vorbă pe stradă, în casele oamenilor acolo unde există interes pentru Scriptură. În 23 Mai 2004 sunt déjà primele două suflete care doresc să se întoarcă cu inima spre Dumnezeu. Oamenii încep să se adune pentru închinare în doua locații, Zona Dealul Boilor și Zona Gării.

Dincolo de toate premisele poate descurajante uneori, lucrarea lui Dumnezeu continuă. Dumnezeu ajută Biserica din Reșița să cumpere un teren pentru construcție. Ne-am rugat și ne-am apucat de adunat resurse financiare proprii din colectele credincioșilor din Reșița. Am contractat cu firma Abraxas partea de arhitectură și prin ajutorul Domnului ne-am apucat de lucru.

Iată câteva începuturi:

7 Iunie 2012 ora 10.41, Primul țăruș bătut,

08 Iunie 2012, ora 13, primele gropi ptr nivel

15 Iunie 2012, ora 08, primele săpături fundație

15 Iunie 2012, ora 12.25 primul prânz comun pe șantier

10 iulie ora 9.00 2012 se toarnă fundația

După o perioadă de peste 12 ani, astăzi avem bucuria pe care o trăim cu toții. Singurul vrednic de laudă este Dumnezeu. Nu se rostesc nume, nu se dau diplome doar mulțumim Domnului pentru ajutorul Lui, pentru mila Lui.

Suntem în Brebu să-L lăudăm pe Dumnezeu, să ne închinăm Domnului Hristos și să facem lucrarea fiind călăuziți de Duhul Sfânt. Suntem aici în Brebu să ne slujim concetățenii din Brebu, să le arătăm că-i iubim și că ne rugăm pentru ei. Nu intrăm în competiție cu nimeni doar cu slăbiciunile noastre.

Noi predicăm pe Hristos Cel răstignit.!

Bărnuț Daniel, pastor

brebu1

brebu2brebu3

Olimpiada Biblică tineret pe Comunitate – 2015


Sâmbătă 6.06.2015 ora 10 Comunitatea Bisericilor Creștine Baptiste din Caraș Severin (departamentul de tineret) a avut deosebita plăcere de a organiza olimpiada biblică faza județeană. În urma acestui eveniment clasamentul este următorul.
Clasele IX-X:
1. MATEŞ IONUŢ – EMANUEL GRADINARI
2. MOISA ANA-MARIA – SPERANŢA REŞIŢA
3. GAVRILOVICI DIDRAGA TIMOTEI

Clasele XI-XII:
1. NEGREA DEBORA – SPERANŢA REŞIŢA
2. GAVRILOVICI-DIDRAGA DANIEL
3. GAVRILOVICI-DIDRAGA ESTERA
Mulțumim lui Dumnezeu ca in vremuri ca acestea El are tineri care sa învețe Cuvântul Său si să-L facă de cunoscut. De asemenea mulțumim, Liceului Creștin Baptist din Reșița gazda acestui eveniment și Bisericilor care s-au implicat in pregatirea tinerilor.

 

111

112113

Botez nou-testamentar 2015 -biserica baptistă ”Speranța” Reșița

Binecuvântat să fie Dumnezeu pentru sufletele care și-au auzit numele strigate de Domnul Isus și au răspuns chemării.

Când Hristos cel Înviat rostește numele tău, ai altă misiune, al mesaj, altă perspectivă.

Hristos cel Înviat rostește și numele tău, întoarce-te la El și El îți va schimba și ție viața!

În 31 mai 2015, biserica creștină baptistă ”Speranța” Reșița s-a bucurat împreună cu Cerul pentru 7 suflete care au mărturisit credința lor și în apa botezului.

Actul botezului a fost oficiat de pastorul Mihuț Mihai iar Cuvântul din Scriptură a fost rostit de fr. pastor Gelu Dumitrașcu.

Dumnezeu să-i binecuvinteze cu dragoste și statornicie toată viața.

botez nt resita2015

Rezutate alegeri Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste România 2015

Comitet Executiv si Noul Consiliu al Uniunii Bisericilor Crestine Baptiste din Romania 2015-2019

Preşedinte: Viorel Iuga
Vicepreşedinte pastorală: Samuel Tuţac
Vicepreședinte educație: Paul Negruț
Vicepreședinte misiune: Otniel Bunaciu
Secretar general: Nelu Ardelean
Secretar general adjunct: Ilie Milutin

comitetul uniunii baptiste romania 2015

Peste 900 de delegați la al-XXXVI-lea congres al Uniunii Baptiste din România

Imagini de la Congres

c1 c2 c3 c4 c5 c6


Klaus Iohannis a transmis, vineri, un mesaj cu ocazia Congresului Cultului Creştin Baptist, în care şi-a arătat aprecierea faţă de contribuţia acestui cult, ca şi a tututor Cultelor şi Bisericilor din România, la dezvoltarea societăţii în ansamblul ei, informează Administraţia Prezidenţială.

„Cu prilejul celui de-al 36-lea Congres al Cultului Creștin Baptist, vă transmit salutul meu cordial și vă felicit pentru organizarea acestui eveniment important pentru comunitatea dumneavoastră și pentru întreaga Biserică Creștină Baptistă. Cred într-o societate pluralistă, care pune în valoare diversitatea identităților sale culturale, etnice și religioase. România împărtășește principiile care fac posibil dialogul într-o Europă unită: libertatea conștiinței religioase, toleranța, multiculturalismul. Evenimentele din ultima perioadă, violențele de natură etnică sau religioasă care tulbură societatea globală în care trăim, ne arată cât de importante sunt și vor continua să fie toate aceste valori”, a transmis Klaus Iohannis.

În finalul mesajului, şeful statului a ţinut să ureze comunităţii mult succes în activităţile întreprinse în cadrul Congresului.

„Vă doresc mult succes în desfășurarea Congresului și sper ca ecourile lucrărilor pe care le găzduiți la Oradea să aibă reverberații rodnice pentru întreaga dumneavoastră comunitate”, a mai transmis şeful statului.

http://www.romanialibera.ro/politica/institutii/mesajul-lui-iohannis-pentru-cultul-crestin-baptist–380071

Olimpiada biblică 2015 copii -faza pe Comunitate

sigla ltb Liceul Teologic Baptist Reșița a găzduit Olimpiada biblică desfășurată la nivel județean pentru elevii claselor gimnaziale care participă la școlile duminicale din cadrul Bisericilor Comunității Baptiste din județul Caraș-Severin.

Au participat un număr de 60 de copii din 11 Biserici Baptiste: nr.1 Reșița, „Speranța” Reșița, „Maranata” Fîrliug, „Noul Legământ” Bănia, „Harul” Moldova Nouă, „Sfânta Treime” Caransebeș, „Emanuel” Bocșa, „Emanuel” Prilipeț, „Harul” Bocșa, Borlovenii Noi și Globu Craiovei. Au fost premiați:

– grupa mică: premiul I Gavrilovici-Didraga Beniamin (Biserica Baptistă „Maranata” Fîrliug) premiul II Șerban Sara Bianca (Biserica Baptistă „Speranța” Reșița) premiul III Gavrilovici-Didraga Nicu(Biserica Baptistă „Maranata” Fîrliug) mențiuni: Hînda Emanuel(Biserica Baptistă „Noul Legământ” Bănia), Creinicean Estera (Biserica Baptistă „Maranata” Moldova Nouă), Moldovan Ana Maria(Biserica Baptistă „Speranța” Reșița)

– grupa mijlocie: premiul I Simon Ariana Biserica Baptistă „Speranța” Reșița) premiul II Pintea Ruben (Biserica Baptistă „Noul Legământ” Bănia) premiul III Moldovan Alexandru (Biserica Baptistă „Speranța” Reșița) mențiuni: Milosav Iulia (Biserica Baptistă Borlovenii Noi), Anton Iulia Andreea(Biserica Baptistă „Emanuel” Prilipeț), Oprisoni Claudiu (Biserica Baptistă „Sfânta Treime” Caransebeș)

– grupa mare: premiul I Gavrilovici-Didraga Ana (Biserica Baptistă „Maranata” Fîrliug) premiul II Ivan Alex (Biserica Baptistă „Speranța” Reșița) premiul III Novakovic Nikoleta (Biserica Baptistă „Speranța” Reșița) mențiuni: Pungilă Daniela Rebeca(Biserica Baptistă „Noul Legământ” Bănia), Gavrilovici-Didraga David(Biserica Baptistă „Maranata” Fîrliug), Gherga Elisabeta(Biserica Baptistă „Sfânta Treime” Caransebeș) olimpiada2015

Grup de frați păstori din Cehia 22.04.2015

La ședința Comunității noastre din data de 22.04.2015 de la biserica creștină baptistă din localitatea Sfânta Elena, ne-am bucurat la părtășie și închinare împreună cu un grup de frați păstori din Cehia care au depus mărturii personale despre lucrarea din Republica Cehă și deasemenea au lăudat pe Domnul prin cântare:

Alois Bohacek  – pastor la biserica baptistă din Aș  (denumire germană ASCH)

Nicolae Lică  – pastor la biserica baptistă din Karlovy Vary

David Slama  – pastor la biserica baptistă din Cheb

Peter Baca  – pastor la biserica baptistă din Jablonec nad Nisou

Dumnezeu să binecuvinteze lucrarea Lui pretutindeni !

aici se pot vedea câteva poze din cadrul părtășiei (ALBUM FOTO aici)

Festivalul Național „Soli Deo Gloria”, ediția a XXI-a -2015

În perioada 26-28 martie 2015 elevii Liceului Teologic Baptist Reșița au participat la a XXI-a ediție a Festivalului Coral Soli Deo Gloria, activitate cuprinsă în Calendarul Concursurilor Naționale Școlar, an școlar 2014-2015.

Un număr de 270 de elevi din 14 licee s-au întâlnit pentru trei zile la Oradea, având un repertoriu stabilit de Kenneth Tucker, compozitor și dirijor evanghelic, care a fost și dirijorul concertului susținut la finalul activității în Biserica Baptistă „Emanuel” din Oradea. Elevii reșițeni au fost coordonați de către domnul prof. Todea Cornel, inspector de specialitate în cadrul ISJ Caraș-Severin și cadrul didactic la LTB Reșița.

Director,
prof. Szucs Alexandru, Liceul Teologic Baptist Reșița

(click pe imagini pt mărire)

 

 

Adunarea Generală a Comunităţii CS – rezultate alegeri 2015

Sâmbătă, 28 Martie 2015, a avut loc Adunarea Generală Anuală Electivă a Comunității Bisericilor Creștine Baptiste Caraș-Severin. Delegații prezenți la acest eveniment au ales următorul Comitet pentru perioada 2015-2019:

 

  • vot2Milutin Ilie – președinte

  • Dragu Petru – vicepreședinte

  • Sfercoci Valentin – vicepreședinte

  • Tinco Ilie Cornel – vicepreședinte

  • Dumitrașcu Manoilă Gelu – secretar

MEMBRII:

  • Arnăut Lazăr

  • Bancsov Zoltan

  • Damian Ioan

  • Dobren Emilian Ion

  • Fișteag Daniel

  • Jurcă Titus

 

Alte imagini din cadrul aceste întâlniri se pot vedea AICI.