Biserica Baptistă Feneş – ordinarea fratelui Marius Giuroniu

UN NOU PROIECT SPIRITUAL LA FENEŞ

            În data de 29 ianuarie 2012, în cadrul serviciului divin ce a avut loc în lăcaşul de închinare al Bisericii Creştine Baptiste „BETEL” din Feneş, Caraş-Severin, a fost oficiată ceremonia de ordinare a fratelui Marius Giuroniu ca şi pastor al acestei Biserici. Odată cu această investire, din punct de vedere uman, s-au pus bazele unui nou proiect spiritual al Bisericii din Feneş. Un proiect îndrăzneţ care s-a născut în minţile noastre cu mai bine de doi ani în urmă, un proiect pentru care am cerut călăuzirea Domnului şi pe care l-am pus încă de la început în Mâna Lui bună. Deşi este un proiect în care sunt angrenaţi oameni, acesta nu se bazează pe oameni, ci pe Dumnezeu Tatăl – Făcătorul nostru şi al tuturor lucrurilor, pe Fiul Său Isus Hristos – Mântuitorul nostru si pe puterea Duhului Sfânt sub a cărui călăuzire am dori să lucrăm în continuare. Într-o mare măsură dorim ca acest proiect spiritual să fie o continuare pe mai multe direcţii a ceea ce a fost început în anul 2000, odată cu instalarea fratelui Păun Belciu ca şi  păstor  al Bisericii Baptiste din Feneş.

Uitându-ne în urmă dorim să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru tot ce a făcut pentru noi, pentru tot ce ne-a dat. Dacă am realizat ceva până astăzi (şi trebuie să recunoaştem că  s-au  făcut  destule  atât  în plan spiritual, cât şi în plan administrativ), se datorează lui Dumnezeu – toată lauda să fie a Lui. Pentru ceea ce n-am făcut şi puteam să facem îi cerem iertare Domnului.

Mulţumim fratelui păstor Păun Bleciu care timp de 12 ani a slujit Biserica din Feneş cu dăruire. Este un om special, un om al lui Dumnezeu şi un păstor deosebit. El a fost aproape de Biserică în toată această perioadă. A ştiut cum să ne mustre, dar şi cum să ne aprecieze. Am plâns împreună, dar ne-am şi bucurat împreună. A slujit fără murmur, cu înţelegere şi făcând o mulţime de sacrificii.

Mulţumim membrilor Bisericii din Feneş care au înţeles importanţa acestui nou proiect spiritual, fiind gata să-şi asume implicaţiile (nu puţine de altfel) şi să-şi pună la dispoziţia lucrării toate resursele în vederea lărgirii Împărăţiei lui Dumnezeu în satul Feneş.

Serviciul divin a fost condus de fratele Păun Bleciu, iar ceremonia de ordinare a fost oficiată de către fratele Ilie Milutin (pastor al Bisericii din Coronini, vicepreşedinte al Comunităţii Creştine Baptiste din Caraş-Severin) care a fost şi preşedintele comisiei de ordinare. Din comisia de ordinare au mai făcut parte fratele Ovidiu Tămaş (pastor al Bisericii din Pârvova)  – secretarul comisiei si trei membrii: fratele Păun Belciu (pastor al Bisericii din Rusca-Teregova), fratele Gigi Negrea (pastor al Bisericii din Biniş) şi fratele Cătălin Constantin (pastor al Bisericii nr.2 din Reşiţa). Au mai participat la acest eveniment special din viaţa Bisericii din Feneş, ca şi invitaţi: fratele Cristi Hînda – pastor al Bisericii din Bănia, fratele Beniamin Dragu – pastor al Bisericii din Bolvaşniţa, fratele Iacob Logoş – pastor al Bisericii din Nădrag (Timiş) şi fratele Sergiu Ionescu – pastor al Bisericii din Crivina (Timiş).

29 ianuarie 2012 a fost o zi frumoasă în care am avut parte din nou de harul Domnului. Ne-am rugat pentru lucrarea Domnului din Feneş, pentru fratele Marius Giuroniu, ne-am închinat prin cântare împreună cu orchestra din Feneş şi ne-am bucurat de îndemnurile pe care fraţii păstori ni le-au dat din Cuvântul lui Dumnezeu.

Noul proiect spiritual al Bisericii din Feneş vizează patru direcţii care în bună parte au fost urmărite şi până în prezent:

  1. Eficientizarea serviciilor de închinare din casa Domnului: ieşirea din tiparele (formele) care în loc să ne aducă în starea de comuniune cu Dumnezeu, ne determină să devenim formali; întocmirea unui program pliat pe nevoile de creştere a Bisericii, pe resursele umane ale Bisericii şi posibilităţile ei. Până în prezent acesta a fost unul din punctele forte ale creşterii noastre ca şi Biserică.
  2. O mai bună cunoaştere a lui Dumnezeu (Osea 6:3a): în acest sens, până în prezent, am pus accentul pe studiul Scripturii, adoptând principii serioase în prezentarea doctrinelor biblice şi mijloace moderne de a învăţa (educa) Biserica. Şi s-au văzut şi unele rezultate. Dorim să dezvoltăm acest aspect plecând de la premiza că un om care Îl cunoaşte pe Dumnezeu nu poate trăi oricum, ci este responsabil cu viaţa sa şi totodată un om bine educat se autodisciplinează în lumina Cuvântului lui Dumnezeu.
  3. O închinare cu pasiune înaintea lui Dumnezeu (Ioan 4:24; Romani 12:1; Amos 4:4,5; Amos 5:21-23): avem deficienţe în această zonă, de aceea dorim să îmbunătăţim modul de a ne închina în Casa Domnului, să avem o închinare în duh şi adevăr, nu de formă, trăind cu liniştea falsă a ritualurilor. Aici vizăm mai multe aspecte: felul în care ne rugăm, felul în care cântăm (fie cu Biserica, fie cu orchestra), felul în care citim Scriptura, să dezvoltăm lucrarea cu copiii şi tinerii Bisericii şi nu în cele din urmă, modul în care noi participăm la actul solemn al Cinei Domnului.
  4. O vizibilitate mai bună a Bisericii în exterior (1 Petru 2:1-3; Efeseni 4:11-15; 2 Corinteni 5:17; Romani 12:2; Romani 13:11-14): deşi am încercat să îmbunătăţim imaginea Bisericii în satul Feneş, putem spune cu ruşine că am falimentat la acest capitol. De aceea ne dorim să lucrăm în aşa fel încât fiecare membru al Bisericii să fie o bună mărturie în cetatea Feneş şi nu numai. Şi aici vizăm câteva aspecte: creşterea noastră în asemănare cu Hristos, comportamentul nostru ca şi făpturi noi în Hristos, o bună relaţionare cu semenii noştrii (prin implicarea noastră în activităţi comune extrabisericeşti) şi promovarea în continuare a materialelor creştine (Jurnal Creştin de Feneş). Devenisem o Biserică „de duminica” şi dorim să fim o Biserică „de fiecare zi”.

În acest context şi având în minte un asemenea proiect am considerat oportună ordinarea fratelui Marius Giuroniu ca şi pastor în exclusivitate al Bisericii Baptiste din Feneş, care să locuiască în Feneş şi care să pună umărul alături de noi la lărgirea Împărăţiei lui Dumnezeu în satul nostru.

Suntem conştienţi de faptul că un proiect spiritual se poate face numai cu oameni spirituali. Doamne ajută-ne să fim astfel de oameni. Credem că vom reuşi numai dacă fratele Marius Giuroniu şi noi vom rămâne sub autoritatea lui Dumnezeu. Doamne, ajută! Doamne, dă izbândă! Şi pentru că în faţă ne stă un drum pe care nu-l cunoaştem, la fel ca Moise Îi spunem şi noi Domnului: „Dacă nu mergi Tu însuţi cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici.”

a consemnat, Luca Iacobici

Secretar BCB Feneş

Această prezentare necesită JavaScript.

BISERICA CREȘTINĂ BAPTISTĂ SPERANȚA REȘIȚA a împlinit 10 ani!

BISERICA CREȘTINĂ BAPTISTĂ SPERANȚA REȘIȚA a sărbătorit 10 ANI de la inaugurare. 

DOMNUL SĂ BINECUVINTEZE LUCRAREA LUI MAI DEPARTE !

Această prezentare necesită JavaScript.

mai jos o legătură la  programul de duminică seara:   programul video inregistrat

Biserica Creştină Baptistă Speranţa Reşiţa, a organizat Duminică 29 Ianuarie 2012, Jubileul de 10 ani
de la dedicarea Casei de rugăciune şi de la constituirea Bisericii din punct de vedere statutar şi funcţional.
În urmă cu 10 ani, pe 20 ianuarie, 2002, avea loc serviciul de inaugurare a Bisericii Speranţa, fiind a treia
Biserică Baptistă în Reşiţa, aşezată în cartierul Lunca Bârzavei, sau zona oraşului nou. Biserica s-a constituit
într-un spirit de pace şi bună înţelegere prin opţiunea benevolă a unui număr de cca 350 de membri din
Biserica Baptistă nr.1, care s-a implicat în mod efectiv din toate punctele de vedere, atât în plantarea acestei
noi biserici, cât şi în construirea casei de rugăciune.
Dumnezeu a binecuvântat lucrarea şi mărturia Bisericii Baptiste Speranţa în această zonă a oraşului Reşiţa
şi în decursul celor 10 ani de existenţă, s-au oficiat în această biserică 19 botezuri cu 194 de suflete, iar în
prezent biserica numără cca 590 de membri.
De asemenea s-a dezvoltat o frumoasă lucrare cu copiii şi cu tineretul, precum şi în domeniul muzical. Astfel
biserica are un cor mixt cu cca 80 de persoane, un cor bărbătesc, cor de tineret şi cor de copii.
O prioritate a Bisericii Speranţa este misiunea, care se desfăşoară în trei direcţii: în satele neevanghelizate din
jurul Reşiţei, în Oltenia, jud.Gorj(Slivileşti) şi în Serbia.
Jubileul de 10 ani al Bisericii Baptiste Speranţa Reşiţa a însemnat o sărbătoare a mulţumirii, când am
putut spune şi noi ca Samuel altădată: „Eben Ezer”-„Până aici Domnul ne-a ajutat”, dar şi o sărbătoare a
rededicării faţă de Acela care credem din toată inima că este şi pentru noi, ca şi pentru Avraam – „Iehova
Ire”- „Domnul care va purta de grijă”. Biserica este a Lui şi lucrarea credem că va propăşi în mâinile Lui.
A fost o sărbătoare înălţătoare, plină de bucurie şi reverenţă, la care au participat ca invitaţi, fr.Bunaciu
Otniel, Preşedintele Uniunii Baptiste, fr. Tinco Ilie, Vicepreşedinte al Uniunii şi al Comunităţii Caraş
Severin, fr. Bărnuţ Daniel, păstor al Bisericii Baptiste nr.1, fr. Bancsov Zoli, păstor al Bisericii Baptiste
nr.2(Betel) şi fr. Bârsan Ciprian, păstor al Bisericii Penticostale Izvorul Vieţii din Reşiţa.
Fie binecuvântarea lui Dumnezeu mai departe peste Biserica Baptistă Speranţa Reşiţa şi peste lucrarea Sa de
pretutindeni.

29.01.2012

Păstor Mihai Mihuţ

Întâlnirea din luna ianuarie 2012

 Marţi, 24 ianuarie 2012, de la ora 9.00-13.00, la sediul Comunității CS,  la Biserica Creştină Baptistă „Speranța” din Reșița, are loc întâlnirea lunară a fraţilor pastori care se adună pentru rugăciune, părtăşie şi discutarea problemelor spirituale şi organizatorice din Comunitatea noastră.

Vă aşteptăm !

Bucurii unice la Biserica Baptistă “Betel” din Vermeş

INAUGURAREA ORCHESTREI DE COARDE

În duminica din 11 decembrie 2011, la serviciul divin de la ora 15, a avut loc inaugurarea orchestrei formată din 25 de instrumentişti din care jumătate nu sunt din sânul bisericii. Fratele Laiu Aurel din Bocşa a trudit cu instruirea lor timp de doua luni şi jumătate, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică. Munca lor cu credincioşie a fost răsplătită cu un început foarte bun şi care a fost o binecuvântare şi înviorare pentru biserică. Fratele Ionuţ Trufan care slujeşte ca pastor al bisericii din iulie 2011 a susţinut şi încurajat această lucrare care poate fi şi în viitor o mare binecuvântare şi speranţă pentru viitorul lucrării din Vermeş. Domnul să binecuvinteze această lucrare şi pe cei ce sunt implicaţi în ea; să mântuiască pe cei nemântuiţi şi s-o folosească spre înviorarea bisericii şi mântuirea multora din localitatea Vermeş; şi mai presus de orice, să cânte spre slava Domnului care merită din belşug lauda noastră a tuturora !

 

ORDINAREA CA PASTOR AL FR. TRUFAN IOAN ADRIAN

Duminica din 18 decembrie 2011 a fost înscrisă în istoria bisericii din Vermeş prin ordinarea primului pastor angajat în lucrarea Domnului din biserică împreuna cu filialele din Izgar şi Ersig. Fratele Ioan Adrian Trufan, membru în Biserica Baptistă Emanuel din Bocşa, absolvent al Universităţii Emanuel din Oradea – Teologie pastorală, a fost ordinat de o comisie formată din cinci pastori: Mihuţ Mihai, Nedved Petru, Ilie Bledea, Costea Beny şi Ilie Tinco. Serviciul divin a fost la înălţimea importanţei istorice prin prezenţa şi binecuvântarea Domnului, prin slujirea corului bărbătesc al Bisericii Baptiste Emanuel Bocşa şi prin slujirea fraţilor propovăduitori ai Cuvântului Sfânt.

Ordinarea a avut loc în serviciul divin de dimineaţa de la 10 la 13.30 şi bucuria bisericii a continuat şi seara de la orele 18-20, la un serviciu de evanghelizare înmiresmat de sărbătoarea Naşterii Domnului, desfăşurat în Sala de sport a comunei Vermeş. Tot în aceeaşi locaţie, între cele două servicii ale bisericii, fraţii şi surorile din loc şi-au dovedit dragostea de fraţi prin masa bogată oferită musafirilor şi invitaţilor. S-a constatat o primire cu mare deschidere pentru noul pastor din partea bisericii cât şi din partea vermeşenilor, atât prin prezenţa multora împreună cu primarul, secretarul şi alţi lideri ai comunei, cât şi prin punerea la dispoziţia bisericii a sălii de sport pentru o bună desfăşurare a acestui important eveniment al credincioşilor baptişti. A fost o lucrare binecuvântată de Dumnezeu şi ne rugăm să rămânp aşa şi de aici înainte spre slava Domnului şi mântuirea localnicilor. În acest scop Dumnezeu să-l binecuvinteze, să-l întărească şi să-l folosească pe fr. Trufan Ioan Adrian în slujirea bisericii şi a semenilor din zonă prin slujirea şi dedicarea sa ca pastor.

a consemnat, Ilie Cornel Tinco vicepreşedinte Comunitatea Caraş

Un An Nou Binecuvântat !

Biserica Baptistă „Betel” Reşiţa – botez nou testamentar

Cu ajutorul şi binecuvântarea lui Dumnezeu în data de 8 ianuarie 2012, Biserica Baptistă „Betel” Reşiţa va avea un botez nou-testamentar cu o bucurie de 10x mai mare decât pentru un singur păcătos care se pocăieşte – 10 candidaţi. Mulţumim Domnului pentru modul minunat în care lucrează şi ne rugăm să avem parte de o adevărată atmosferă cerească de bucurie.

A Pruncului Divin să fie toată gloria pt veci de veci ! 

Bancsov Roland Zoltan, pastor

Naşterea Domnului – Program Liceul Teologic Baptist Reşiţa

Cu ocazia Naşterii Domnului nostru Isus Hristos, corul Liceul Teologic Baptist din Reşiţa desfăşoară un program special cu ocazia Crăciunului.

În fisierul acesta găsiţi toate detaliile  activitati_craciun_Ltb   . Dumnezeu să-i binecuvinteze !

 

Tematica Săptămânii naţionale de rugăciune

Tematica Săptămânii naţionale de rugăciune se poate descărca de aici: SAPTAMANA_DE_RUGACIUNE_2012,  pentru a fi de folos pastorilor şi bisericilor Comunităţii.

      Cu pace,

            Ilie Milutin

O lecție de dragoste și dedicare

O lecție de dragoste și dedicare asupra căreia aș dori să ne oprim 2 minute, înainte să ne bem cafeaua grăbiți ori să plonjăm în rutina zilnică.

Urmăriţi videoclipul (chiar dacă nu e tradus) şi o să vedeţi de ce…

Publicat în Anunţ. Leave a Comment »

Yes, I know ! – Gaither Tent Revival Homecoming