
Întâlniri speciale cu un invitat deosebit!
Ataşat găsiţi informaţii şi programul Conferinţei pe tema familiei, cu fratele Beniamin Fărăgău, la Reşiţa în perioada 23-25. mai 2014.
Sâmbătă, 26.04.2014, în Biserica Creștină Baptistă Speranța, a avut loc o conferință pentru familiile creștine din Bisericile Baptiste din Reșița, în cadrul căreia a fost invitat ca vorbitor, fr.Iuga Viorel, păstor al Bisericii Speranța din Arad, care este specializat pe acest domeniu.
Mesajul fratelui a fost deosebit de încurajator și folositor pentru toți participanții.
Liceul Teologic Baptist Reșița a participat în luna aprilie 2014 cu un grup coral format din 20 de elevi coordonați de d-nul prof. Todea Cornel la Festivalul Național „Soli Deo Gloria”, ediție a XX-a. Acțiunea este cuprinsă în Calendarul Național al Concursurilor Școlare aprobat de Ministerul Educației Naționale, desfășurându-se la Arad, unde elevii reșițeni au făcut parte dintr-un cor format din 250 elevi ai liceelor teologice evanghelice din țară.
În prezența unui public numeros, ai reprezentanților Asociației Internaționale a Școlilor Creștine, ai Inspectoratului Școlar Județean Arad la Biserica Baptistă „Maranata” Arad a fost susținut concertul festivalului sub bagheta aceluiaș dirijor timp de 20 de ani, Ken Tucker.
Liceul Teologic Baptist Reșița a reprezentat județul la competițile naționale
La competițiile naționale ale anului școlar 2013-2014 județul Caraș-Severin a fost reprezentat de către elevi ai Liceului Teologic Baptist Reșița la disciplinele Geografie (elevul Micșa Daniel, clasa a X-a, coordonat de prof. Circu Delia), Religie (elevii: Gheju Daiana – clasa a VII-a, Reștea Ruben – clasa a VIII-a, Costean Claudia – clasa a IX-a, Radu Beniamin – clasa a X-a coordonați de prof. Bărnuț Daniel, prof. Treica Marcel), Discipline teologice (elevii: Tomoioagă Georgiana – clasa a IX-a, Udrea AnaMaria – clasa a X-a, Mateș Florin – clasa a XI-a, Voichescu Ioana – clasa a XII-a coordonați de prof. Bărnuț Daniel, prof. Treica Marcel). Rezultate deosebite au obținut Tomoioagă Georgiana mențiune, Udrea AnaMaria – locul II, Mateș Florin – locul I, Voichescu Ioana – locul I.
Acțiune școlară cu ocazia Sărbătorii Pascale
Liceul Teologic Baptist Reșița a marcat Sărbătoarea Învierii Mântuitorului printr-o acțiune desfășurată atât la sediul școlii, cât și la secția din Bocșa, în prezența tuturor elevilor și a cadrelor didactice. După intonarea de imnuri religioase specifice acestui eveniment, pastorul Daniel Bărnuț a dat citire textelor Scripturale care relatează evenimentele sărbătorite și s-au rostit rugăciuni. Acțiunea s-a încheiat prin intonarea binecunoscutului cântec „Cristos a înviat din morți”. Cu această ocazie au fost prezentați elevii care au participat la olimpiadele naționale.
Director, prof. Szucs Alexandru
În perioada 08 – 10 aprilie 2014, a avut loc la Liceul Teoretic „Filadelfia” din Suceava, etapa națională a Olimpiadei de Religie – Alianța Evanghelică. La olimpiadă au participat 63 de elevi din 16 județe.
mai multe detalii şi rezultate aici mai jos:
http://harul-tm.ro/3-premii-pentru-judetul-timis-la-olimpiada-nationala-de-religie-suceava-2014/
preluare http://harul-tm.ro
Conferinţa Natională a Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România va avea loc anul acesta între 3-4 aprilie şi va fi găzduită de Biserica Creştina Baptistă Nr 2 din Timişoara.
Adresa Bisericii Baptiste Nr 2 din Timişoara este Str Zavoi nr 12. Lucrările conferinţei naţionale se vor desfăşura sub titlul Împreună pentru ceilalţi.
În cadrul conferinţei naţionale se prezintă rapoartele de activitate ale departamentelor Uniunii Baptiste, precum şi rapoartele echipei de conducere a Uniunii. În acest an va fi prezentat în cadrul întâlnirii anuale şi proiectul de parteneriat cu Virginia Baptist Association care se va desfăşura în următorii ani.
Conform Statutului de organizare, la Conferinţa Naţională pot participa delegaţii bisericilor baptiste din România în numar de 1 delegat la 100 de membri. Bisericile care au un numar mai mic de 100 de membri au dreptul la un delegat, conform aceluiaşi document.
preluat http://revistacrestinulazi.ro
Dorim să anunţăm că sâmbătă 29 Martie 2014, va avea loc Adunarea Generală a Comunităţii Bisericilor Creştine Baptiste Caraş Severin, la sediul Comunităţii noastre de pe aleea Mărghitaş, nr.5/A, Reşiţa, începând cu ora 9,00.
Rugăm Bisericile să trimită delegaţii la această Adunare generală, conform Statutului de organizare şi funcţionare a Cultului Creştin Baptist (1 delegat la 5o de membri).
Preşedinte Comunitate,
pastor Mihai Mihuţ
Iată și câteva imagini de la această întâlnire:
https://plus.google.com/photos/105615076172783706428/albums/5997785052629462305