Conferință pentru familii creștine

Viorel-Iuga1

 

Sâmbătă, 26.04.2014, în Biserica Creștină Baptistă Speranța, a avut loc o conferință pentru familiile creștine din Bisericile Baptiste din Reșița, în cadrul căreia a fost invitat ca vorbitor, fr.Iuga Viorel, păstor al Bisericii Speranța  din Arad, care este specializat pe acest domeniu.
Mesajul fratelui a fost deosebit de încurajator și folositor pentru toți participanții.

O seară specială da laudă și închinare -Biserica baptistă Dognecea 1

În data de 03 mai 2014 la Biserica Creștină Baptistă Nr.1 Dognecea va avea loc o seară specială da laudă și închinare prin cântare. Programul va începe de la ora 18 și vor concerta grupul ELIM HARMONY. Vă așteptăm să fiți alături de noi, atât prin rugăciune cât și cu prezența.
Pastor OVIDIU COPOCEAN
anuntDognecea

Festivalul Național „Soli Deo Gloria” 2014, ediția a XX-a

sigla ltb   Liceul Teologic Baptist Reșița a participat în luna aprilie 2014 cu un grup coral format din 20 de elevi coordonați de d-nul prof. Todea Cornel la Festivalul Național „Soli Deo Gloria”, ediție a XX-a. Acțiunea este cuprinsă în Calendarul  Național al Concursurilor Școlare aprobat de Ministerul Educației Naționale, desfășurându-se la Arad, unde elevii reșițeni au făcut parte dintr-un cor format din 250 elevi ai liceelor teologice evanghelice din țară.

În prezența unui public numeros, ai reprezentanților Asociației Internaționale a Școlilor Creștine, ai Inspectoratului Școlar Județean Arad la Biserica Baptistă „Maranata” Arad a fost susținut concertul festivalului sub bagheta aceluiaș dirijor timp de 20 de ani, Ken Tucker.

Soli-Deo-Gloria_Maranata-Arad_05.04.13_06

Liceul Teologic Baptist Reșița a reprezentat județul la competițile naționale

La competițiile naționale ale anului școlar 2013-2014 județul Caraș-Severin a fost reprezentat de către elevi ai Liceului Teologic Baptist Reșița la disciplinele Geografie (elevul Micșa Daniel, clasa a X-a, coordonat de prof. Circu Delia), Religie (elevii: Gheju Daiana – clasa a VII-a, Reștea Ruben – clasa a VIII-a, Costean Claudia – clasa a IX-a, Radu Beniamin – clasa a X-a coordonați de prof. Bărnuț Daniel, prof. Treica Marcel), Discipline teologice (elevii: Tomoioagă Georgiana – clasa a IX-a, Udrea AnaMaria – clasa a X-a, Mateș Florin – clasa a XI-a, Voichescu Ioana – clasa a XII-a coordonați de prof. Bărnuț Daniel, prof. Treica Marcel). Rezultate deosebite au obținut Tomoioagă Georgiana mențiune, Udrea AnaMaria – locul II, Mateș Florin – locul I, Voichescu Ioana – locul I.

 

Acțiune școlară cu ocazia Sărbătorii Pascale

Liceul Teologic Baptist Reșița a marcat Sărbătoarea Învierii Mântuitorului printr-o acțiune desfășurată atât la sediul școlii, cât și la secția din Bocșa, în prezența tuturor elevilor și a cadrelor didactice. După intonarea de imnuri religioase specifice acestui eveniment, pastorul Daniel Bărnuț a dat citire textelor Scripturale care relatează evenimentele sărbătorite și s-au rostit rugăciuni. Acțiunea s-a încheiat prin intonarea binecunoscutului cântec „Cristos a înviat din morți”. Cu această ocazie au fost prezentați elevii care au participat la olimpiadele naționale.

Director, prof. Szucs Alexandru

Olimpiada Națională de Religie – Suceava 2014

În perioada 08 – 10 aprilie 2014, a avut loc la Liceul Teoretic „Filadelfia” din Suceava, etapa națională a Olimpiadei de Religie – Alianța Evanghelică. La olimpiadă au participat 63 de elevi din 16 județe.

olimpiada-nationala-de-religie-2014

mai multe detalii şi rezultate aici mai jos:

http://harul-tm.ro/3-premii-pentru-judetul-timis-la-olimpiada-nationala-de-religie-suceava-2014/

 

preluare http://harul-tm.ro

Conferinţa Naţională a Uniunii Baptiste 2014

siglaUBRConferinţa Natională a Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România va avea loc anul acesta între 3-4 aprilie şi va fi găzduită de Biserica Creştina Baptistă Nr 2 din Timişoara.

Adresa Bisericii Baptiste Nr 2 din Timişoara este Str Zavoi nr 12. Lucrările conferinţei naţionale se vor desfăşura sub titlul Împreună pentru ceilalţi.

În cadrul conferinţei naţionale se prezintă rapoartele de activitate ale departamentelor Uniunii Baptiste, precum şi rapoartele echipei de conducere a Uniunii. În acest an va fi prezentat în cadrul întâlnirii anuale şi proiectul de parteneriat cu Virginia Baptist Association care se va desfăşura în următorii ani.

Conform Statutului de organizare, la Conferinţa Naţională pot participa delegaţii bisericilor baptiste din România în numar de 1 delegat la 100 de membri. Bisericile care au un numar mai mic de 100 de membri au dreptul la un delegat, conform aceluiaşi document.

preluat http://revistacrestinulazi.ro

Conferinţă Surduc 30.04.2014 Wayne Barber

anunt

 Conferinţa este destinată slujitorilor cu Evanghelia pentru care nu sunt taxe de participare. Pentru mai multe informaţii contactaţi telefonic.

Adunarea Generală a Comunităţii 2014

TeamworkDorim să anunţăm că sâmbătă 29 Martie 2014, va avea loc Adunarea Generală a Comunităţii Bisericilor Creştine Baptiste Caraş Severin, la sediul Comunităţii noastre de pe aleea Mărghitaş, nr.5/A, Reşiţa, începând cu ora 9,00.

Rugăm Bisericile să trimită delegaţii la această Adunare generală, conform Statutului de organizare şi funcţionare a Cultului Creştin Baptist (1 delegat la 5o de membri).

Vă aşteptăm !

Preşedinte Comunitate,

pastor Mihai Mihuţ

 

Iată și câteva imagini de la această întâlnire:

https://plus.google.com/photos/105615076172783706428/albums/5997785052629462305

 


Misiune în Serbia

prayComunitatea Bisericilor Creștine Baptiste Caraș-Severin, organizează duminică 23 martie 2014, misiune evanghelizare în Serbia. În aceastăa deplasare vor participa frați păstori și tineri, pentru care avem rugămintea să vă rugați duminica în Bisericile dumneavoastră ca Dumnezeu să ne dea înțelepciunea Lui de a vesti Evanghelia și protecția Lui împotriva oricărui atac din partea celui rău.

Cu respect și multumire Departamentul de tineret

Simpozionul Didactica Internațional – la Surduc

antet liceu

Simpozionul Didactica Internațional secțiunea „Educație Creștină și reconcilierea vieții profesionale cu viața de familie ”

În perioada 20-22 martie 2014 Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin, Casa Corpului Didactic Caraș-Severin, Asociația Internațională a Școlilor Creștine, Școala Primară „Harul” Lugoj, Liceul Teologic Baptist Reșița organizează la Centrul Precept Ministries Surduc în perioada 20-22 martie 2014, secțiunea „Educație Creștină și reconcilierea vieții profesionale cu viața de familie” în cadrul Simpozionului Internațional Didactica, ediția a XXIII-a.

Vor participa 40 de manageri școlari din țară, invitați fiind Albert Boerema și Anamaria Balla. Concomitent cu secțiunea de formare se desfășoară și întâlnirea anuală a directorilor ACSI.

Albert Boerema a funcționat ca și director al Liceului Creștin Fraser Valley din Surrey, Columbia Britanică pentru o perioadă de optsprezece ani. În anul 2002 a părăsit această poziție pentru a studia despre conducere, metode și organizații la Universitatea Vanderbilt. A graduat de la Vanderbilt în anul 2005 și a început activitatea de predare la Colegiul Calvin din Grand Rapids, Michigan, unde este profesor de conducere educațională. Cercetările dânsului se concentrează pe conducere, dezvoltarea conducerii și schimbarea în școală.

prof. Szucs Alexandru, Director – Liceul Teologic Baptist Reșița

Întâlnirea învăţătorilor de copii din Comunitate 2014

Sâmbătă 22 martie ora 10, la Biserica Baptistă Speranţa din Reşiţa, va avea loc întâlnirea învăţătorilor de copii din Comunitatea Baptistă Caraş-Severin.
Invitaţi să ne slujească sunt fratele Mihai Mihuţ (preşedinte a comunităţii Caraş) care va avea un mesaj pastoral pentru învăţători şi fratele Ovidiu Blaj (preşedintele fundaţiei „Copilul şi lumea” Arad) care va prezenta un material referitor la predarea lecţiei biblice grupelor ce sunt formate din copii de vârste diferite.
Cu această ocazie se vor discuta probleme organizatorice şi vom avea posibilitatea achiziţionării unor materiale specifice lucrării cu copiii precum şi cărţi pentru Olimpiada Biblică.
Aşteptăm cu drag toţi învăţătorii din comunitate precum şi pe cei care doresc să devină învăţători de copii.  

Gelu Dumitraşcu