Directori și reprezentanți ai școlilor baptiste la Conferința Internațională ACSI-2017

 În perioada 1 martie – 4 martie 2017 la Budapesta s-a desfășurat Conferința Internațională a directorilor de școli din Europa organizată de Asociația Internațională a Școlilor Creștine (ACSI). Au participat 195 de directori și reprezentanți ai școlilor din 24 de țări europene, având tema impuls „Conducând cu inimă”.

   Programul conferinței a inclus mai multe sesiuni generale și ateliere de lucru, având ca și formatori pe Stephen Reel (Universitatea Internațională Columbia), Michael Epp, vicepreședinte ACSI – Global (Colorado Springs), Berthold Meier (Secretar General al Asociației Școlilor Creștine din Germania), drs. L.N. Rottier (cadru didactic la Universitatea Creștină Driestar). Evenimentul a avut o secțiune aparte destinată unui târg de oferte educaționale.

    România a fost reprezentată de către 14 directori/reprezentanți ai școlilor baptiste/directori baptiști în școlile publice.  

prof. Szucs Alexandru, director Liceul Teologic Baptist Timișoara

acsi-2017

Comunicatul Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România cu privire la familie și ‘parteneriatul civil’

sigla UBRCredincioşii baptişti din România înţeleg din Sfintele Scripturi că familia a fost întemeiată de Dumnezeu în baza legământului liber consimțit între un singur bărbat și o singură femeie. Scopul soţilor este de a se ajuta reciproc pentru o vieţuire în voia Creatorului, de a naște, crește şi educa copii, ajutând la formarea unei societăți sănătoase din punct de vedere spiritual, moral și social. Bisericile baptiste din România cred în, apără și promovează sacralitatea familiei și sacralitatea vieții de la concepție până la deces.

Inițiativa legislativă de a instituționaliza ‘parteneriatul civil’, reprezintă o încercare de a distruge familia întemeiată de Dumnezeu. Istoria recentă a țărilor care, în numele ‘toleranței şi egalității’, au acceptat această ideologie, ne arată că ‘modelul alternativ’ reprezintă doar un pas al proiectului global de a distruge familia.   

În fața acestui pericol, Bisericile Baptiste din România se roagă ca Dumnezeu să dea familiştilor şi conducătorilor spirituali curajul şi înţelepciunea necesare pentru a apăra familia naturală și tradițională. În același timp, cerem respectuos tuturor membrilor Parlamentului României să nu dea curs unor inițiative legislative care desconsideră, atât ordinea divină a creației, cât și solicitarea celor trei milioane de cetățeni cu privire la modificarea  articolului 48 din Constituția României.

Viorel-Iuga1

Președinte,
Viorel Iuga

CONFERINȚA BIBLICĂ – I & II CORINTENI

CONFERINȚA BIBLICĂ – I & II CORINTENI
Cu fratele Bob Patty (SUA)

Vă invităm la Conferința biblică pe Corinteni. Fiecare participant va primi gratuit cartea de studiu (imagine)

Sunt invitați frați implicați în predicare, ordinați şi laici, indiferent de confesiune şi surori care iubesc studiul biblic.

Locațiile unde vom organiza Conferința:
1) Făget, 27.aprilie.2017, ora 16:00 pm, persoana de contact Ilie Si Valentina Bledea (iliebledea@gmail.com, mobil:0745631653), Crinel Ignat (pentru 100 de persoane)

2) Arad, Biserica Maranata, 29.aprilie.2017, ora 10am, persoana de contact Nelu Aliman (pentru 200 de persoane)

Data limita de înscriere: 20 aprilie 2017, asta şi în funcţie de completarea locurilor.

La înscriere vă rugăm comunicaţi: numele, prenumele şi slujba în care sunteţi implicaţi în biserică, de asemenea dacă sunteţi ordinat în slujire.

carte 1corinteni.png

Un gând..

femeietrista

Am ajuns vremea…

-Am ajuns vremea când ziarele și revistele sunt mult mai apreciate ca Biblia. Când avem timp de știri, de integrame și de rebus dar n-avem timp de suflet.
-Am ajuns vremea când câinii sunt iubiți mai mult decât copii. Când orfanii rămân neînfiați iar pentru animale se bat organizațiile care mai de care mai tare.
-Am ajuns vremea când o mamă care dă viața la copii e arătată cu degetul iar cea care face întreruperi de sarcină e aplaudată.
-Am ajuns vremea când Dumnezeu pleacă de la noi. Nu că l-am rugat, cum au făcut Gadarenii, ci pentru ca i s-au dat legi să părăsească țara. Ceea ce n-au știut gadarenii și nu știu nici cei de azi e ca atunci când Isus pleacă de la tine nu-ți rămâne altceva decât iadul.
-Am ajuns vremea când tinerii își verifică Facebook-ul în fiecare oră să nu piardă vreun like sau vreun comment dar cine mai e interesat de LIKE-uri din partea cerului? Cerul dă LIKE-uri doar la cei care sunt confundați cu Isus. Cei mai puțini…nu la cei care de la atâta machiaj nu-i mai recunoşti.
-Am ajuns vremea când prin spitale merg doar cei bolnavi și nici un sănătos nu-i vizitează. Doar doctorii…
-Am ajuns vremea când oamenii se întreabă “Ce mai faci?” dar nimeni nu e interesat de răspuns. De aia toți zic că sunt… “Bine”.
-Am ajuns vremea când ascultăm predici multe și facem ca la instructajul de la avion: sperăm să nu trebuiască să le punem în practică. Când cântăm lui Dumnezeu: “Ești tot ce vreau, tot ce-am dorit vreodată” și nu ne dăm seama ce fals sună.
-Am ajuns vremea când se fac nunți și cei mai mulți confundă binecuvântarea cu ochii albaștri sau cu mașina de 300 de cai. rimesc urări de genul “Casă de piatră” dar fundația e pe nisip.
-Am ajuns vremea când dacă predici despre păcat nu îți mai garantează nimeni că mai trăiești mult… Ioan a predicat doar câteva luni. Apoi l-au omorât la un bal. Cea mai grea stare în care poate ajunge o națiune e să-și omoare sfinții din ea.
-Am ajuns vremea când înțeleg că vremea e pe sfârșite. Că ceasul bate a mânie din partea lui Dumnezeu peste fiii neascultării dar și a martiraj pentru cei care trăiesc cu evlavie în Cristos.
-Se pregătește terenul pentru ca sfinților să le fie închisă gura. Când ni se va lua ceea ce avem dar vor afla îndată că nu ne pot lua ce avem în inimă.
-Răscumpărați vremea.  Avem puțin timp ca să ne mai punem toată energia la dispoziția lui Dumnezeu. Mai avem numărate clipele când mai putem împărți Biblii gratis, când mai putem face evanghelizări (mai ales prin fapte) și când mai putem ține ușa bisericii deschisă.
-Fiți cu ochii în patru la păcat ca să nu pierdeți premiul. Atenție la direcție nu doar la viteză…
Am ajuns vremea…  sfârșitului. Pentru cei sfinți însă e doar începutul bucuriei eterne.
Publicat în Anunţ, crestin. 1 Comment »

Întâlnirea din luna februarie 2017

prayLuni-Marţi, 21 – 22 februarie 2017 la Băile Herculane are loc întâlnirea lunară a fraţilor păstori care se adună pentru părtăşie, rugăciune şi discutarea problemelor spirituale şi organizatorice din Comunitatea noastră.

Locul întâlnirii noastre va fi Hotelul DIANA.

Pentru detalii suplimentare contactați pe fratele Ilie Milutin.

 

Publicat în Anunţ. Comentariile sunt dezactivate pentru Întâlnirea din luna februarie 2017

Întâlnirea din luna ianuarie 2017

Întâlnirea lunară a fraţilor păstori din Comunitatea Baptistă Caraş-Severin va avea loc marţi, 31 ianuarie 2017, de la ora 9.00-13.00. Vom avea momente de închinare, rugăciune, părtăşie din Cuvânt şi discutarea problemelor spirituale şi organizatorice ale bisericilor din Comunitate.

Deasemenea vor fi comunicări referitor modificările legislative, contabile și de personal survenite cu începutul anului 2017.

Întâlnirea va avea loc la Biserica Creștină Baptistă Nr.1  din localitatea Reșița, pastor fr. Bărnuț Daniel.

Vă aşteptăm !

Beni Cocar tace

benjamincocarA fost una dintre cele mai curioase (în sensul curiozității sănătoase în ale cercetării) și bine organizate minți din mediul evanghelic de dincolo de ocean.

Predicator articulat, dar mai ales un teolog bine educat, a găsit prea puțină audiență și înțelegere la cei de la care ar fi așteptat mai mult acestea. Zîmbetul său ușor ironic i-a îndepărtat pe mulți din preajma lui. Cine ar fi bănuit că dincolo de acest colț de gură se ascunde un suflet sensibil și atît de fragil?…

citiți mai multe aici..

Sursă: Beni Cocar tace

…….. Domnul să-i răsplătească osteneala sa!

interviu Beni Cocar: Sunt român stabilit în America de peste 22 de ani. Mă trag din Banat, din Lescoviţa, acolo unde Nera se duce spre Dunăre şi unde mulţi au trecut-o, crezând ca sunt în Iugoslavia, dar erau tot în România! La noi graniţa era terestră! Am copilărit acolo şi apoi am mers la Timişoara, Sibiu, Brăila, Bucureşti Mediaş… Şcoala, lucru, armata, seminar, căsătorie, slujba pastorală…. Am fost pastor la Mediaş şi împrejurimi din 1980 până în 1986, împreună, sau mai bine zis în umbra pastorului Ioan Ştef, socrul meu. Din 1986 am fost pastor la Detroit până în 2001 când ne-am mutat în Atlanta.

 

Publicat în Anunţ. 1 Comment »

Anul Nou – poezie

ceas an.jpg

Am mai trecut o cotitură şi-am mai legat în vremi un nod,
Am mai închis ‘napoi o poartă şi-am mai trecut peste un pod.
Iar Timpul, scotocind desaga, o nouă haină iar îşi scoate.
Un an s-a dus şi altul vine, şi toate-s noi şi vechi sunt toate.

S-a-ntors clepsidra vremii iarăşi, stăm la un prag de vremuri noi,
Dar cine ştie-n calendare dacă mai sunt şi alte foi?
În sacul vremii pe golite, câte surprize ne aşteaptă?
Şi nu cumva pe scara vremii, aceasta e ultima treaptă?

Când Anul Vechi a dat salutul, avea o teamă la apel,
Căci Anul Nou stătea în faţă, dar nu vedea ce-i după el.
S-a dat onor la schimbul gărzii, dar mai solemn ca altădată,
De parcă anii, pe la vamă, nu vor mai trece niciodată.

Ne vin răvaşe din Scriptură, că-n vremurile de apoi,
Vor fi războaie, boli şi ură, şi Anticristul printre noi;
Că-n mulţi iubirea şi credinţa se vor răci în sloi de gheaţă,
Iar strâmbătatea şi desfrâul vor umple legile din viaţă.

Dar iar ne mai sosesc răvaşe că Dumnezeu e-Atotstăpân,
Că-n mâna Lui stă Universul, şi toate doar prin El rămân.
Într-o clipită hotărâtă, El va striga timpului: GATA!
Şi timpul va preda ştafeta, ca să înceapă judecata!

Eşti pregătit de întâlnirea cu Marele Judecător?
El vrea să-ţi dea prin har iertarea, să-ţi fie azi Mântuitor.
Al veşniciilor Părinte, ce-a înnoit un an pe cale,
Vrea şi pe noi să ne-nnoiască, pentru ospăţul slavei Sale!

Valentin Popovici

Seară de colinde -2016 Biserica baptistă ”Ghetsimani” Caransebeș

Invitație la o seară deosebită de colinde !!!

Toți cei din Caransebeș sunt bineveniți de a petrece împreună cu noi un timp binecuvântat în prezența Domnului !!!

bb caransebes colinde 2016.jpg

Concert de colinde 2016 -Reșița

Corurile de copii reunite ale Bisericilor evanghelice din Reșița

vă invită să vă bucurați de Nașterea Domnului la un

CONCERT DE COLINDE !

Colinde craciun 2016.jpg

Vă așteptăm cu drag!